Veronica Micle despre inimă

Nu-i aşa că indiferenţa mea ţi-a rupt inima, inimă plină de mine, dar îl iau pe Dumnezeu ca martor că nu era o indiferenţă reală; această răceală simulată nu era decât o contrabalansare la dragostea ta imensă pe care o afişai fără încetare; privirea ta, vorba ta, în sfârşit, toată persoana ta în prezenţa mea nu era decât dragoste, tu erai atât de puţin stăpân pe tine însuţi, încât chiar şi persoana cea mai proastă ştia că eşti îndrăgostit de mine; deci nu trebuia ca eu să dau o dezminţire şi să ascund faţă de ochii scrutători reciprocitatea unei iubiri atât de mari?

Veronica Micle în scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cenuşă

În cenuşă stă ascunsă
Foarte-adese o scânteie
Şi-o iubire nepătrunsă
Într-un suflet de femeie.

Şi de patimă e arsă
Inima ce ţi-am dat ţie,
Dar iubirea-n ea neştearsă
A rămas pentru vecie.

poezie celebră de Veronica Micle din Convorbiri literare (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ura şi iubirea

Şi ura şi iubirea acuma de la tine
Făr’ de însemnătate vieţii mele-ar fi,
Iubirea ţi-am plătit-o cu lacrimi şi suspine
Şi ura-ţi neîmpăcată cu ce-aş mai răsplăti.

Dar tu de vrei ca-n urmă-ţi eu tot să mai plâng încă
Şi vecinic sfâşiată să vezi inima mea,
De-un chin fără de margini, de o durere-adâncă
Cu glas făr’ de mânie să-mi spui că mă-i uita.

poezie celebră de Veronica Micle din Convorbiri literare (1877)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu al meu, singurul şi unicul obiect al dragostei mele, singurul şi unicul obiect al durerii şi fericirii mele, dacă între tine şi mine e dragoste, noi trebuie să binecuvântăm împreună ironia soartei. În mizeria asta a lumii trebuie să primim cu inimă bună o clipă de fericire pe care ne-o dă fatalitatea, cu toată ferocitatea ei răzbunătoare.

Veronica Micle în Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle (23 decembrie 1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrime şi lacrime

Încetează de-a mai plânge
Inimă făr' de noroc
Căci prin lacrime de sânge
Nu s-alină, nu se stinge
Al durerii mele foc.

Foc ce arde în tăcere
Şi-i ascuns în pieptul meu,
Unde jalnica durere
Picurând amară fiere
Aşezat-a jugul greu.

Ah! şi-ţi adă tu aminte
C-acest chin de foc nestins
Prin duioase jurăminte
Tot o lacrimă fierbinte
De iubire, l-a aprins.

poezie clasică de Veronica Micle din revista "Columna lui Traian" (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugi

“Fugi”, îţi zic, căci a mea minte
Prevesteşte numai rău;
“Nu te du”, şopteste-n taină
Sufletul şi dorul meu.

Tu cunoşti câtă iubire
Pentru tine eu păstrez,
Şi-apoi cu cuvinte rele
Cum mereu te depărtez;

Şi nu ştii cui a te-ncrede
Vorbelor ce ţi-am rostit,
Sau iubirii făr’ de margini
Ce tu-n ochii-mi ai cetit.

Vai! Şi eu nedumerită
Mă muncesc cu mult mai mult
Căci nu ştiu ce-a fi mai bine:
Mintea, inima s-ascult?

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel din urmă vis

O visul meu cel mai slăvit,
Frumos şi cel din urmă,
Aşa cum dulce te-ai ivit
Te stinge şi te curmă.

Căci e demult de când am pus
Inimii mele pază,
Şi-i mult mai mult de când i-am spus
Iubirii să nu crează.

Şi prea târziu să mai aprind
Azi dragostei făclie,
Şi-n mintea mea să mai cuprind
O dulce nebunie.

Destul c-o clipă l-am iubit,
Şi-o clipă i-am dus dorul,
Te stinge vis cum te-ai ivit
Stingându-mi şi amorul.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Îţi ziceam că e minciună
Când spuneai că eu ţi-s dragă,
Că eşti un împuşcă-n lună,
Drac ce apa o încheagă,

Şi că n-aş putea vreodată
Nici a te iubi, nici crede,
C-a mea inimă jurată
Nici n-aude, nici nu vede.

Şiretenii de muere
Ca să-ncerc a ta iubire...
Dar tu trist şi în tăcere
Ai plecat plin de mâhnire.

Haide, vino, fii cu minte,
Dac-ai fost împuşcă-n lună,
Eu am fost, adu-ţi aminte,
Şi zglobie şi nebună!

poezie clasică de Veronica Micle
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog liric

Şi-acum mă-ntreb eu: simţirea adâncă
Cum de se naşte pentru un portret?
Căci nu văzusem ochii tăi încă,
Ştiam atâta că eşti poet!

De-aş putea întrupa iubirea
Ce simţesc eu pentru tine,
Timpul şi nemărginirea
Dânsa le-ar cuprinde-n sine…

Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte şuviţele le-aş da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin.

Dar tu ca un luceafăr departe străluceşti
Abea câte o clipă în cale-mi te iveşti,
Apoi dispari; – şi-n urmă rămâi în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!