Victor Anestin despre schimbare

Direcţia osiei Pământului se schimbă în vreo 27000 de ani. Această schimbare face să se schimbe şi Polara; dar, în acelaşi timp, unele stele dinspre sud se ridică deasupra orizontului nostru, altele se lasă sub orizont. Astfel era o vreme când din România puteam să observăm multe din stelele ce ne sunt astăzi ascunse pentru mult timp. Mişcarea aceasta se numeşte precesiunea echinoxurilor.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţia Perseu mai are o minunăţie: steaua vita, sau Algol, o stea în adevăr minunată. Un surdo-mut din Anglia, care iubea mult cerul, a descoperit că steaua aceasta îşi schimbă strălucirea. Timp de aproape trei zile ea e de mărimea 1, apoi strălucirea începe să-i descrească, până ce în trei-patru ore ajunge de mărimea 4; în urmă, în trei patru ore se întoarce la mărimea ei obişnuită. Schimbarea ei ţine vreo nouă ore, cu totul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Corbul, aproape de γ, este o stea numită R, care îşi schimbă strălucirea de la mărimea 7 până la mărimea 11 în 319 zile. Bine-nţeles, numai cu instrumente poate fi observată.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşenii au o altitudine mai înaltă, ei văd Polara ceva mai sus decât o văd bucureştenii şi stelele lor circumpolare sunt deci mai numeroase; în schimb, spre sud, sunt câteva stele pe cari ei nu le văd, sau pe cari le văd prea aproape de orizont.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orion este cea mai frumoasă constelaţiune de pe cer şi ca întindere şi ca bogăţiile ce le conţine. Această majestoasă constelaţie formează un dreptunghi imens. Steaua de sus este α sau Betelgeuse, stea roşiatică şi care îşi schimbă din când în când strălucirea.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cele mai interesante obiecte cereşti ce pot fi observate, cu ochii liberi sau cu ajutorul unui binoclu, sunt şi stelele variabile. Multe dintre stele îşi schimbă strălucirea la anumite perioade, sau variază în mod cu totul neregulat, când sporindu-şi strălucirea, când micşorând-o.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă stelele variabile îşi schimbă strălucirea în câteva ore, zile sau luni de zile, trebuie să fie o cauză însemnată, deoarece ştim bine că toate acele puncte luminoase sunt în realitate tot atâţia sori, sori cari în mare parte sunt mult mai mari decât cel care ne dă nouă lumină, căldură, viaţă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În general, în ştiinţă, amatorii nu au ce să caute; aţi auzit vreodată de amatori-chimişti, fizicieni, naturalişti etc? Nu! Chiar dacă există câţiva, ei sunt aşa de puţini încât niciodată nu vei găsi doi-trei într-un oraş, fie el cât de mare. În schimb, numărul astronomilor amatori e considerabil.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai sunt şi alţi sori roşiatici cari îşi schimbă lumina, stelele variabile. Aşa e α din Hercule, μ din Cefeu, Betelgeuse din Orion şi altele, toate stele roşiatice şi variabile. E drept însă că sunt şi stele roşiatice a căror strălucire nu variază. E deci un mister, care nu poate fi încă explicat.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai multe dintre stele variabile sunt mai mici de mărimea a şasea, adică nu se mai văd cu ochii liberi, ci cu lunetele astronomice, sau, uneori, numai cu ajutorul plăcii fotografice, care e mult mai sensibilă decât ochii omeneşti. Sunt însă destule stele variabile, ale căror schimbări pot fi urmărite cu ochii liberi sau cu binoclul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aflăm cu siguranţă timpul cât îi trebuie unei stele ca să-şi schimbe strălucirea ei aparentă, am făcut un progres, căci şi alţii, în acelaşi timp, au studiat variaţiunile altor stele-sori şi din comparaţiunea tuturor acestor observaţii, cari în parte pot să pară fără multă însemnătate, putem să scoatem cine ştie ce lege cari să aibă o mare înrâurire asupra marei chestiuni a constituţiei universului nostru.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirius e în adevăr un astru fermecător. Strălucirea lui e albă, dar are toate apele diamantului. Scânteiază ca nici o stea de pe cer. Unii astronomi pretind că Sirius e alb numai de vreo 1200 de ani şi că înainte era roşu. În timpul din urmă, un astronom american spunea că această schimbare de culoare e sigură şi a adus ca dovezi mai multe citaţii din autori vechi. Ar fi curioasă o asemenea schimbare de culoare.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planetele, Soarele şi Luna, cari îşi schimbă mereu locul, se aseamănă cu un călător, cari în fiecare zi se află pe altă longitudine şi latitudine. Deosebirea e însă că aceste astre călătoresc pe ecliptică aşa de regulat încât astronomii cu ani de zile mai înainte le pot calcula ascensiunea şi declinaţiunea pentru fiecare zi. Pentru Lună se calculează poziţiunile din oră în oră, căci ea se mişcă pentru noi mai repede.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arcturus mai e curios apoi prin faptul că e una dintre stelele cari îşi schimbă relativ repede poziţiunea pe cer. Dacă un astronom de acum 2-3000 de ani ar putea să privească azi steaua aceasta, ar constata, cu ochii liberi, că s'a mişcat din locul ei. Bine-înţeles, constatarea aceasta ar face-o numai un astronom. Să priviţi, deci, cu respect, acest gigantic soare, a cărui strălucire preţuieşte cât 5000 de Sori ca al nostru.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura stea din constelaţia Vulturul care prezintă interes, e η, căci e variabilă şi anume: îşi schimbă strălucirea de la mărimea 3 şi jumătate (3.5) până la aproape mărimea 5 (4.7) într'o perioadă de şapte zile şi 4 ore. O puteţi compara, seară de seară, cu β şi θ, din aceeaşi constelaţie. Tot în constelaţia Vulturul, care se prelungeşte de la δ mai departe, tot în Calea Laptelui, se află nebuloase frumoase, cari pot fi văzute cu binoclul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine-înţeles, depărtarea dintre Iaşi şi Bucureşti e prea mică, deci e prea mică şi deosebirea de latitudine, pentru a se observa de oricine stelele ce se lasă pentru Iaşi mai în jos, în spre sud; dar, între cerul Berlinului sau al Stockholmului şi acela al Bucureştilor, deosebirea se simte mult. Polara e mult mai aproape de zenit pentru cei din Stockholm, de pildă, însă în schimb sunt multe constelaţii sudice, pe cari cei din Stockholm nu le văd, pe când pentru noi sunt ridicate mult de-asupra orizontului.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua β din Lira e una dintre cele mai curioase de pe cer. Strălucirea ei se schimbă, variază în vreo 13 zile şi de unde acum o vezi de mărimea 3 şi jumătate, peste câteva seri o vezi aproape de mărimea 4 şi jumătate. Cel mai uşor lucru e să o compari cu γ, care e alături şi care nu-şi schimbă strălucirea. De ce variază β din Lira? Astronomii au găsit că steaua aceasta e formată din doi sori, ce sunt aproape împreunaţi. Ei se învârtesc împreună şi când ni se prezintă amândoi în faţă, steaua e la maximul ei de strălucire; când se ascund unul după altul, steaua e la minimul ei de strălucire. Steaua ς e dublă, o vezi cu ochii; steaua ε numai cu binoclul e dublă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce astronomul amator a învăţat constelaţiile cu stelele lor principale, putem intra în unele amănunte în ce priveşte observarea lor. Sunt observaţiuni destul de folositoare şi celui cari le face şi chiar ştiinţei astronomiei, cari se fac numai cu ochii liberi. Planetele şi alte corpuri cereşti, cari trec prin constelaţii încurcă totdeauna pe începător, luate fiind drept stele, ce nu ar exista în schiţa unei constelaţii oarecare, deşi pe cer sunt foarte strălucitoare. În adevăr, planetele Venus, Marte, Jupiter şi Saturn, trecând printr'o constelaţie, schimbă înfăţişarea acesteia. De unde să ştie începătorul că acel astru e o planetă? De asemenea, apar comete şi uneori nu li se văd cozile.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru noi, cari acum învăţăm stelele în poziţiunile în cari se află, schimbările acestea din viitor nu ne interesează. Trebuie însă să ştim ce sunt stelele şi ce mişcări au ele. Şi mai trebuie să ştim apoi că toate stelele ce le vedem cu ochii liberi şi cu lunetele astronomice formează un tot, un imens glob turtit la poli, ecuatorul formându-l Calea Laptelui. Stele-sori din Calea Laptelui par'că îşi au originea dincolo de acest glob imens, în mijlocul căruia se află Soarele şi el ca o simplă stea; vor mai fi şi alte universuri, alte asemenea globuri, dar pe acelea nu le ştim.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele trei stele din mijlocul constelaţiei Orion: δ, ε şi ς sunt aproape de aceeaşi mărime şi e interesant faptul că δ se află tocmai pe linia închipuită a ecuatorului ceresc. Sub aceste trei stele sunt altele trei, mult mai puţin luminoase; cea din mijloc este θ – steaua aceasta este septuplă, adică e formată din şapte stele, dintre cari una e dublă spectroscopică. Şi în timpul din urmă au mai fost văzute vreo alte 3-4 steluţe în vecinătatea imediată a titei. θ e o stea curioasă, nu e bine definită ca celelalte, e o nebuloasă. Cu un binoclu nebulozitatea aceea iese la iveală. Cu o lunetă cât de mică se observă patru din stelele ce alcătuiesc pe tita şi o măreaţă nebuloasă albăstrie ce înconjoară pe stelele titei din toate părţile. E marea nebuloasă din Orion. Şi în adevăr e mare. E o nebuloasă neregulată, în care şi în realitate stelele titei sunt învăluite în ea. De sute de ani de când e observată, nebuloasa aceasta curioasă nu şi-a schimbat o încreţitură, nici o nuanţă de lumină.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!