Victor Hugo despre copilărie

copilărie

Copilăria e o imensă nevoie de mirare.

definiţie celebră de Victor Hugo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem copiii propriilor noastre fapte.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câştigăm!

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaturile cele mai feroce sunt dezarmate, când li se mângâie copiii.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţele unei mame sunt alcătuite din tandreţe, iar copiii adorm profund în ele.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii au dreptul să râdă şi să fie veseli tot timpul. Vor fi trişti şi vor plânge destul când vor fi mari.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în lumea asta două fiinţe care tresar din adâncuri: mama care-şi găseşte copilul şi tigrul care-şi găseşte prada.

citat celebru din romanul Mizerabilii de Victor Hugo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşelile soţiilor, copiilor, ale servitorilor, ale celor slabi, ale celor săraci şi ale celor neştiutori sunt greşeala soţilor, a părinţilor, a stăpânilor, a celor tari, a celor bogaţi şi a celor învăţaţi.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţii la distanţă păcălesc absenţa celuilalt prin mii de fantezii care au propria lor realitate. Nu se pot vedea şi nu-şi pot scrie, şi totuşi găsesc nenumărate căi misterioase de a coresponda, îşi trimit cântecul păsărilor, mirosul florilor, râsul copiilor, lumina soarelui, oftatul vântului şi licărirea stelelor – toate minunile creaţiei.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dojană

Căţeaua mea, neîndoielnic, la minte e destul de-ntreagă.
Ne-ntorceam. Ea, spre mângâiere, sub mâna-mi capul gros şi-l bagă.
Are, se vede, presimţirea c-o s-o mustrez. Tace chitic.
O trag oleacă de ureche. Mă uit urât la ea şi-i zic:
– De ce te porţi urât, frumoaso, făcându-mă de râs în lume?
Când te dedai la fapte rele pe care le consideri glume?
Alergi, te zbengui, latri, urli, te tăvăleşti printre boscheţi
Şi nu o dată bagi copiii şi câinii lor în sperieţi.
Nu-ţi iese un cocoş în cale să nu scoţi sufletul din el
De-mi vine în pământ să intru când te comporţi în acest fel.
Îmi e ruşine, zău, de oameni, deşi, ştiu, ai şi calităţi:
Credinţa şi deşteptăciunea de ce nu vrei să le arăţi?
Afectuoasă, rezervată, aşa cum eşti acum acasă
Aş vrea să fii şi la plimbare, când brusc devii capricioasă!

poezie celebră de Victor Hugo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!