Violetta Petre despre cuvinte

Cât încă iarnă-ţi sunt...

Iubesc tăcerea din zăpezi şi liniştea de sub troiene
Şi albul n-aş vrea să-l ating, când mi se-aşterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aş preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.

Şi-aş îngheţa visele toate şi nopţile le-aş îngheţa,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbiţa
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.

În calendare ghioceii se prind în zi de Mărţişor
În hora florilor şi-a nopţii în care nasc iubiri şi dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre şi sub ninsori să mai rămân.

Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheaţă în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ţi sunt!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea, ca un cancer

Când şerpuiesc în noi tăceri de moarte
Infernul se hlizeşte mulţumit;
Un drac cu mâna dreaptă ne desparte
Şi să ucidă vorbele-i pornit.

Ca o pelagră-nnebuneşte glasuri
Şi se strecoară şerpuind perfid,
Cad minutare evadând din ceasuri,
Secundele în lacrimi se divid.

Înstrăinarea-şi face loc în mine
Şi-n tine roade ultimul cuvânt,
Se-nscăunează ielele-n regine,
Silabele orfane eu descânt.

Doar valul mării ţipă-a nemurire
Într-o lagună-n care au rămas
Două cuvinte să ne dea de ştire:
Tăcerea, e spre moarte, primul pas.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât, încă nu moare Cuvântul...

Primeşte, copile, Pământul
Cât încă-i întreg şi valid,
Ai grijă să nu ţi-l ia vântul
Şi grijile ce îl divid!

Ţi-l dau în chirie doar ţie,
Că are nevoie de leac.
Pe răni sângerânde îşi scrie
Istorii din gândul opac.

Purifică-i mări şi oceane
Şi curăţă-i miezul de soi!
E cerul orfan de piane
Şi lumea e plină de zoi.

Nimic nu mai e ca-nainte,
Încearcă, de poţi, să o dregi
Şi cerne prin sită cuvinte
Alege cuvinte întregi!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să ucid toamna

Mă întorc în toamna care mi-a plouat mereu în sânge,
Plânge salcia pe maluri şi în mine totul plânge.
De pe ram îşi iau adio toate frunzele şi vântul
Le răsfiră pe trotuare. Lasă-mi, vântule, cuvântul!

Să îmi fie adăpostul unde se-ntâlnesc gorunii,
Să-mi agaţe poezia de un colţ din trupul lunii,
De furtună s-o ferească, pân' la cer să o ridice,
Cu melancolia toamnei, să nu se mai intoxice.

E de-ajuns că sunt eu toamnă-n orice anotimp ce vine,
Măcar să-mi rămână versul, vară-albastră-ntre suspine,
Să danseze pe la baluri şi să strige-n gura mare:
Luaţi toamna de pe mine, hai, la toamnă de vânzare!

De n-ar fi aşa frumoasă, cu aromă de gutuie,
I-aş strivi poamele toate şi aş ţintui-o-n cuie.
Aş închide-o fără milă, în Siberii neştiute,
Să adoarmă sub ninsoare, gerul să o execute.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am ascuns în mine...

Să nu mă cauţi, m-am ascuns în mine
Şi lacăte de gheaţă-am pus la porţi;
Mă ninge liniştit şi mi-este bine,
Când lângă mine mi-am adus consorţi

Toţi îngerii goniţi din raiul verde
În care înfloream cu tine-n gând,
Cu albul lor, nesomnul, să-mi dezmierde
Când nopţile, pe un coşmar, le vând.

Să nu îmi scrii, nu mai citesc, iubite!
S-au risipit cuvintele în vânt.
Minciuna te-a-nfiat şi vara minte,
A coborât şi iadul pe pământ.

Şi gustu-i de cenuşă şi tăciune
Îl simt pe buze, când, timid, mai strig
Spre dumnezei, mimând o rugăciune,
Dar, mi-e atât de iarnă şi mi-e frig!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

V-aş colinda, dar nu mai am cuvinte
Le-au înghiţit poemele pe toate
Mi-a mai rămas cuvântul sănătate
Şi încă unul ce-mi aduce-aminte

Că-mi sunteţi toţi aproape şi departe,
Că îmi trimiteţi câte-un gând de bine.
Ajunge-acum de Sărbători la mine
Şi este-un dar mai altfel, mai aparte.

V-aş colinda, cu mâinile-ngheţate,
Fără cojoc şi chiar în talpa goală
Şi nu m-aş teme de nicio răceală
Şi-aş merge prin troiene zi şi noapte.

Dar nu e nici zăpadă, e doar rece
Şi vă colind de-aici, pe malul mării
Sau o s-aştept un tren în faţa gării
Să-i dau din mers colinda, când va trece.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul în degringoladă...

Sub copitele de cai, colbu-nghite cu nesaţ, timpul meu cu păr bălai, cu o poftă fără saţ...
Ziua este cât o oră, ora e cât un minut, anul este cât o noapte şi secunda-i de-mprumut...
Bobul de nisip aleargă prin clepsidre de nebun, îl ameninţă furtuna, printre ţevile de tun...
Umbre-nlănţuie lumina, luciferi petrec în iad, în cazane fierbe vina secundarului beteag...
Prind o clipă ameţită de vârtejul unei fugi şi-o aşez în acatiste lângă alte zeci de rugi...
Doar poemul meu scânceşte la lumina unui far, speriat de tentativa unui groaznic adversar...
Se-ntrevede-o ambuscadă, timpu-atacă din senin în altarul de spovadă, unde-ncerc să mă închin...
Nu-l înduplecă vreun înger rătăcit de rai şi nici nu îi pasă că eu sânger printre-atâţia inamici...
Iau un vers şi-l pun pe rană, un cuvânt e panaceu pentru orice fel de teamă... cuvântul Lui Dumnezeu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei Ileana Vulpescu

Când plouă peste lume cu flori de liliac,
Cuvântul se coboară din glas de ciocârlie
Şi se aşază-n taină pe filele ce tac
Ca broderia fină pe româneasca ie.

Şi curge precum râul curat de la izvor
Şi-adapă setea noastră de zicere română,
Iar Doamna ce-l dezbracă de hainele ce-l dor
Îi mângâie tristeţea şi-l ţine bine-n mână.

Apoi, mărinimoasă,-l împarte la săraci
Să le-ostoiască foamea de româneasca pâine;
Primeşte darul sacru, cu el să îţi îmbraci
Tot golul din vorbire şi zilele de mâine!

Sădeşte Doamna-n ceruri, albastrul din cuvinte
Şi pe pământ cresc ramuri cu rod nepreţuit;
Nu îl doboară ura, nici ploaie şi nu minte
Cuvântul. Şi rămâne averea-n vechiul schit.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul, ca o vină

Mă amendează cititorii, că scriu mereu pe-aceeaşi temă-
Poeţii nu au cincinaluri şi nici, când scriu, vreo stratagemă.
Îngenuncheaţi primesc cuvântul, aşa cum vine de neunde
Şi versul, cu sfială sfântă, de ochii lumii se ascunde.

Tu, cititorule, primeşte-l şi dezgoleşte-l de pudoare
Şi nu-l huli că-i melacolic şi că tristeţea lumii-l doare!
El doar aduce la lumină o frământare de o clipă,
Tu să n-arunci cu pietre-n zborul sau în rănita lui aripă!

Şi de te-ai plictisit de lacrimi, condamnă toamnele la moarte,
Sau, la hotare, fă doar verii şi primăverii paşapoarte!
Atunci vei vitregi pământul de hibernări vindecătoare
Şi-ţi va ofta albul ninsorii, gonit în zi de sărbătoare.

Iar tu vei mai purta pe umeri înc-un păcat. Muza nu vine
Înveşmântată la comandă, în ce te-ar încânta pe tine.
Ea e magie trecătoare, valsând pe muzică astrală
Şi tu, un muritor, o, Doamne, vrei să-i ceri Muzei socoteală?

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, cu ochi albaştri

Cad pădurile de teamă că securea se ascute,
Mor izvoarele de sete, iar poienele ni-s mute;
Florile se-ascund în iarnă, dar zăpadă nu mai este,
Ninge-n noi cu resemnare, şi ni-s visele poveste.

Româneşte-mi cântă frunza, doina în genunchi se roagă
Să-i rămână pur cuvântul, să îi fie ţara-ntreagă;
Dar, ce vulturi se adună, ciugulind din cântul dulce
În morminte mi-l aşază şi mi-l răstignesc pe cruce.

Nu mai înverzeşti pe ramuri şi poverile se-adună,
Grijile te-ngenunchiază şi din ele-ţi faci cunună;
Muşcă corbii, strânşi grămadă peste trupul fără vlagă
Nu e nimeni să-ţi aşeze mângâiere peste plagă.

Plânge-albastrul peste galben, roşul, maci, împovărează,
Somnul nu te mai găseşte şi ţi-e noaptea tot mai trează;
Un colind se-aude jalnic, ca un scâncet de durere,
Ruga s-a sfârşit în lanţuri, râde Iadul de plăcere...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau eu apă curată din rezeva mea de ploi... (gând pentru infatuaţi)

Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc şi azi, ca toamna, deşi-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obişnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar şi stropul de lumină, şi-l îneacă în noroi.

E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite, ca la pânda de vânat.
În cartuşiere grele, gloanţele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte, într-un hohot desfrânat.

Nu e fală, e-o dorinţă de-a suci cuvântu-n rană,
Când, o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă, chiar şi ultima ei pană-
Vânător, orbit de-orgolii, nu simţi slovele cum gem?

Înarmat cu nonşalanţă, nepăsare,-n zale grele,
Mă priveşti de sus, dar mică ţi-e statura de poet.
Scoate-ţi versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau eu apă curată din rezeva mea de ploi...

(gând pentru infatuaţi)

Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc şi azi, ca toamna, deşi-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obişnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar şi stropul de lumină şi-l îneacă în noroi.

E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite ca la pânda de vânat.
În cartuşiere grele gloanţele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte într-un hohot desfrânat.

Nu e fală, e-o dorinţă de-a suci cuvântu-n rană,
Când o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă chiar şi ultima ei pană-
Vânător orbit de-orgolii nu simţi slovele cum gem?

Înarmat cu nonşalanţă, nepăsare,-n zale grele,

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e vară-n iulie, iubite...

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aş aştepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Şi-aş lăcrima albastru peste marea

Ce-şi scutură un val doar pentru mine
La ţărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrăţişau săruturi orfeline
Şi înfloreau în noi mărgăritare.

Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aş fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îţi dezleg misterul

Tăcerilor cu gust de renunţare.
Te caut prin cotloane clandestine
Şi-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca o tablă de şah

Regina-şi mângâie coroana,
Nebunii joacă interzis,
Un cal îşi potoleşte goana
Iar regele este proscris.

În spatele cortinei tura
Urzeşte diabolic plan
Să-i fure cuminecătura
Reginei pentru un profan.

E-un balamuc în jocul minţii!
(Secunda se opreşte-n loc).
Regina-şi premiază sfinţii
Să intre, s-o ajute-n joc.

Înc-o mutare şi-ncă una
Nebunul negru cade lat.
-Să vină-ndată, sora Tura
Să îl aşeze-ncet în pat!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Dumnezeu a uitat de Pământ" de Petru Ioan Gârda

''Dumnezeu a uitat de Pământ'',
Şi-a luat sfinţii şi îngerii-n fugă,
Ne-a lăsat doar un ultim cuvânt
Adormit în blestem şi în rugă.

Poate-un rai mai zideşte-n eter-
(O-ncercare ce-i e la-ndemână),
Într-o altă sclipire de cer,
Unde-o lume mai bună adună.

Când, pe-aici, va mai trece vreodat',
Coborându-şi privirea blajină,
Va găsi un ţinut despuiat
Fără viaţă şi fără lumină.

Şi va lua, ca şi-atunci, din fruntar
O bucată de piatră, s-o-nvie,
C-o suflare, dar n-are habar,
Că-ncercarea, în van, o să-i fie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu, ca orice-albastră visătoare...

Eşti vinovat de norii ce se-adună
Pe cerul meu, pe umerii mei goi,
Nu mai ajung, iubite, pân' la lună
Şi poeziei 'i-este dor de noi.

Eşti vinovat de toamna tatuată
Pe glezna unui vis neîmplinit,
Iar eu de ce-s, iubite, vinovată,
Că-n ochii tăi, iubiri, mi-ai răstignit?

Eşti vinovat de ploile de vară,
Ce sapă-adânc în suflete de maci;
Le-aş aduna durerea de fecioară
Pe buze-n aşteptare, dar tu taci.

Eşti vinovat de crimă şi trădare,
Că mi-ai ucis albastrul din priviri
Şi m-ai trădat ca pe-o nemuritoare
Sirenă îngropată-n amintiri.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul nu-l puteţi lua-'napoi

Duc munţii în spinare şi nu-mi pasă,
Că umerii mi-s slabi şi-nsângeraţi.
Povara de e mare,-s mai frumoasă
Şi-n mine, cu păcate, aştept să daţi.

Mai fac un pas prin arşiţă şi câinii
Amuşinează-n urma mea, cu jind,
Că le miroase-a sânge miezul pâinii
Şi ultimul cultuc eu le întind.

Vă picură din ochi sămânţa urii,
Voi, în grădină, cultivaţi scaieţi.
Gândiţi, cumva, că-n lutul bătăturii
V-aşteaptă un tărâm cu multe vieţi?

Cu ortu-n mână, când veţi fi la vamă,
De-o fi o judecată de apoi,
Veţi amuţi, ştiindu-vă, de teamă
CUVÂNTUL NU-L PUTEŢI LUA-'NAPOI.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Îndoială" de Valentin David

Şi clipele-astea nu mai au ce face,
Decât să muşte violent din munţi,
Nu din cei tineri, ci din cei cărunţi
Când violetul în apusuri zace?

Amurgul nesătul, iubiri ascunde,
Ne gelozeşte înghiţind cuvânt.
Din mări albastre, eu am să-i descânt,
Dar, el cu insolenţă îmi răspunde.

Şi peste toate astea, timpu-i rege,
Înghite clipele ca un nebun,
Să nu apuc, ce n-am putut, să-ţi spun
Şi de ţi-aş spune, tot n-ai înţelege,

Că, aripi nu mai am să zbor cu tine
Şi nici vioară să îţi cânt cochet.
A mai rămas un scâncet violet
Şi-un gol imens la mine-n intestine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nuferilor

Şi m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Şi nuferi galbeni intră pe fereastră.

Şi îmi şoptesc, aşa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori şi nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund şi-n taină, poate,

În scâncetele albe mor cuvinte
Neînţelese. Doar în gând se-aşază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpleteşte şi rimează.

Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferinţa mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!