Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Violetta Petre despre toamnă

Violetta Petre

Nu pot să ucid toamna

Mă întorc în toamna care mi-a plouat mereu în sânge,
Plânge salcia pe maluri și în mine totul plânge.
De pe ram își iau adio toate frunzele și vântul
Le răsfiră pe trotuare. Lasă-mi, vântule, cuvântul!

Să îmi fie adăpostul unde se-ntâlnesc gorunii,
Să-mi agațe poezia de un colț din trupul lunii,
De furtună s-o ferească, pân' la cer să o ridice,
Cu melancolia toamnei, să nu se mai intoxice.

E de-ajuns că sunt eu toamnă-n orice anotimp ce vine,
Măcar să-mi rămână versul, vară-albastră-ntre suspine,
Să danseze pe la baluri și să strige-n gura mare:
Luați toamna de pe mine, hai, la toamnă de vânzare!

De n-ar fi așa frumoasă, cu aromă de gutuie,
I-aș strivi poamele toate și aș țintui-o-n cuie.
Aș închide-o fără milă, în Siberii neștiute,
Să adoarmă sub ninsoare, gerul să o execute.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Răsărit de soare în aburii toamnei

E toamnă-n dimineți și în iubirea mea
Și aburii nu vor să lase la vedere
Cum încă strălucește la răsărit o stea
Când soarele o-mbracă în umbră și tăcere...

Începe simfonia luminilor dansând
Cu note ruginii pe frunzele ce-așteaptă
Să fie invitate la dans de vânt, pe rând
Într-o îmbrățișare... O lacrimă în șoaptă

Sărută o petală desprinsă dintr-o floare...
Grădinile se-mbracă în strai de crizanteme
Gutuile se-nalță cu fruntea către soare
Că astăzi va apune o clipă mai devreme...

Din aburii de toamnă Lumina explodează
Și mângâie Pământul răcit în asfințit
În zorii dimineții planeta se visează
În verile toride, fierbinte răsărit..."

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Dintr-o dâră de condei...

Hai, Anida, lasă-ți părul să îți fluture prin vii,
Când alergi ca o nălucă printre toamnele târzii!
Nu-mi mai vitregi privirea, unduiește-ți trupul gol,
Să te cânt din lira verii adormită-n si bemol!

Ning castanii frunze roșii peste brațe de cleștar,
Eu îți pun luna pe umeri și-ți fac loc în calendar,
Să-mi fii luni și să-mi fii vineri și septembrie și mai,
Anotimpul tău, Anida, numai mie să mi-l dai.

Și să-mi înflorești în palme, să te-adulmec pofticios-
Dintre florile pădurii tu miroși cel mai frumos.
Lasă-mă, să-ți scriu pe buze tot ce n-aș putea să-ți spun-
Am tot adunat săruturi, încă tot le mai adun,

Ca un cerșetor de vise, stau la pândă să te prind,
În poemul meu de toamnă, cum, Anida să-ți aprind,
Felinare în amurgul ce mă-ngenunchează iar,
Când tu vrei doar primăvară să-ți aduc, iubito,-n dar?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Era prea iarnă-n păr și-n gând-
Ningea cum nu îmi place mie,
Așa că m-am trezit, strigând:
Să fie toamnă ruginie!

catren de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Replică la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva!
Și cred că, era și firesc să se-ntâmple,
Când simt poezia cum plouă pe tâmple
Și buzele-mi murmură replica ta.

În brațele toamnei mă legăn și eu,
Visez vinovat, că sunt brațele tale.
Dar, când mă lovește un vânt în rafale,
Abia te zăresc, ca un trist imprimeu.

Și totuși mai pot să te-aduc lângă mine,
În versuri de dor te alint și te chem.
Că, n-ai să m-auzi, ca și tine, mă tem-
Hai, spune-mi, cum, toamna, s-o fac de rușine?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Replică la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

Nu-i toamna aceasta la fel cum era -
Iubite - nflorește din nou liliacul,
Se-ncurcă în stele și-n noi zodiacul,
Se-aprinde în cer pentru noi înc-o stea.

Nu-i vreme de chin, când în ochi mă privești -
Albastrul te cheamă-n poeme de vară,
Le am toate-n mine, chiar dacă afară
E toamnă. Tu vino, să-mi fii cât mai ești!

Că vin eu, sau tu și că-i toamnă în noi,
Nu-i nicio problemă, de-om fi împreună;
Ne-om ține în brațe sub clarul de lună
Și prin anotimpuri vom trece-amândoi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Octombrie s-a-ndrăgostit de mai...

Pe bulevardul toamnelor vetuste
Valsează în nocturnă pași străini,
Copacii dezbrăcați de frac și fuste
'Și-ascund tăcerile în rădăcini.

Pe sub covorul galbenelor straie,
Un gând își face cuib de hibernat
Și chiar de-l mai trezește câte-o ploaie,
Se-ntoarce-n vis, că-i vreme de iernat.

Se bate luna-n piept c-o stea furată
Din constelația iubirilor târzii,
Că ea rămâne-n vară suspendată,
Să zăbovească strugurii în vii.

Și vântul se oprește de uimire,
Pândind de după-un ram înmugurit:
-Au dat cumva, clepsidrele de știre,
Că toamna,-n drumul ei, s-a rătăcit?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Ar fi fost ziua ta...

Bat clopote de toamnă și frunze sângerează
Și mă trezește-un scâncet, dintr-un decor nocturn.
Mă ține toamna asta cu lacrima ei, trează
În așternutul rece și-atât de taciturn.

N-am unde să te caut, n-a mai rămas vreo urmă
În casa-n care urlă singurătăți și n-am
Decât dureri ascunse, ce prin tăceri îmi scurmă
Și la povara crucii, eu, sufletu-mi, înham.

Se-ngână dimineața la margine de lume
Și n-aș mai vrea din noapte, să mă trezesc acum,
Când nimeni nu-mi răspunde, dar eu te strig pe nume,
Că poate îți sunt pașii rătăcitori pe drum.

Ți-am pus de-azi noapte grâul la înmuiat, ca bobul
Să fiarbă cât mai bine, încet, la foc mărunt
Și candela-i aprinsă, să-ți lumineze locul
Că-i ziua ta, iubite, și pentru tort, n-am unt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Vai, s-a rătăcit Crăciunul!

Iarna a uitat să vină, s-a-mbătat pe la hotare,
Dezbrăcată plânge-n vamă și se vaită-n gura mare,
C-a pierdut și pașaportul și nu știe ce să facă;
Să-i aprindem lumânarea și s-o îndemnăm să tacă!

De atâta văicăreală, de atâta lamentare
S-a topit zăpada toată și doar pe sub munți de sare,
Gerul își înmoaie deș' tul și adoarme pe-o ulucă,
N-are niciun gând de gheață, n-are niciun gând de ducă.

În vacanță, cică-i bine... n-are iarna vreo rușine,
C-o așteaptă-o lume-ntreagă. Ea se simte tare bine,
E chiar mândră că-i dorită cu așa înverșunare
Și zâmbește sub mustață și se-mbată și mai tare.

E așa o nebunie, că nu știi de-i primăvară,
Vara calcă peste toamnă și ai sta numai afară,
Muguri stau să crape-n ramuri, cântă-n luncă pitpalacul
Și au răsărit zambile, a-nflorit și liliacul.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Acolo, unde...

Am soarele pe frunte, deși e marți întreagă
Și mă îmbracă august în galbenul din flori,
Întinde brațul tandru, Romeo să culeagă
Pentru-a lui Julietă, mirajul din culori.

Și eu privesc povestea, cu inima-mpăcată,
Am amintirea vie a toamnelor din noi,
Și de nu ești cu mine, rămâne suspendată
Dorința unei clipe, cu pașii înapoi,

Când înfloreau poeme în puf de păpădie,
Dansând pe macii tineri ai unei dimineți.
Erai atât de verde și eu atât de vie,
Că se plimbau prin sânge atât de multe vieți!

Azi amurgesc poeme la țărmul mării mele,
Cu liniștea în brațe m-apropii de sfârșit.
Și chiar de-mi port amurgul fără sclipiri de stele
Mai am un loc albastru în care te-am iubit.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Toamnă zurlie...

Într-o palmă de lumină stă-ntunericul la sfadă
Cu amurgul toamnei mele, înveliți într-o broboadă.
Orizontu-și prinde părul cu agrafe de rubine,
Eu, din cer, îmi fac năframă și trag cerul peste mine.

E o liniște bizară, care-mi urlă pe sub piele,
Anii mei trag cu urechea la un zvon de uculele.
O fi toamnă la adresa unde îmi aștept sentința,
Dar în colțul gurii-un zâmbet, încă-și deapănă dorința.

Stau jurații-(adică-amurgul și-ntunericul) pe gânduri,
Cum de îndrăznesc, eu-toamnă, să mai port pe umeri fluturi?
-Păi, cum să vă spun eu vouă, ca ciudat să nu vă pară?
Sunt o toamnă ruginie, dar am nervi de primăvară...

-Oooo, să trecem în zapise așa răzvrătire crasă,
Poate-ți vine nebunia să te faci, toamnă, mireasă!
Eu mă duc să trag o vodkă, hai, amurgule cu mine,
Că, de stăm mai mult la sfadă, te apucă și pe tine

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și violete-mi înfloresc...

E-o simfonie beethoveniană, ce își compune muzica-n tăcere
Pe-o scenă de culori, bacoviană, ce drepturi de-autor, din nou, îmi cere.
Penel dumnezeiesc pecete-și pune, în roșu-arămiu pe geana lumii,
Când vara mea în toamna ta apune și țipă, de singurătăți, lăstunii.

Și plouă în poeme dimineața și în amurg stau visele la pândă,
Scâncește la răscruci de vreme viața, melancolia, suflete, inundă.
Și în cromatica-i elegiacă, mă-nlănțuie flămândă și-nsetată,
În straie de gutuie mă îmbracă, eu îmi păstrez o clipă decoltată,

Să-i fac în ciudă când furtuni aruncă, să mă doboare dintr-o lovitură
Și să alerg cu-albastrul meu în luncă, când lacrimă îmi cerne peste gură.
Săgețile-i îmi sângerează stânga, acolo unde doruri mai există,
Dar a uitat în goana ei, nătânga, că vara mea, sub cizma ei rezistă.

Și chiar de-mi calcă florile-n picioare și-mi veștejește frunza de pe ramuri,
Pe lângă toamnă eu îmi fac cărare și violete-mi înfloresc la geamuri...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Străină de vară

Vară, nu ai loc în mine, printre-atâtea toamne grele.
La ferestre curg perdele- ploi de lacrimi blestemate
Și-mi cresc nori de plumb pe umeri și pe aripi, vai de ele
Și de versul fără muză din poeme zbuciumate!

Cum să te primesc la masă, când pe masă-s doar cuvinte
Într-o debandadă cruntă la un bal mascat de iarnă?
Să le ordonez în fraze,-n poezia mea cuminte,
N-am putere, când minciuna a-nceput deja să cearnă.

Au gonit o zi de vineri, când aveam vara sub gene,
Au pus lupii-n pod la pândă, să o sperie de moarte
Și-a fugit cu flori și iarbă pân' la tine, în poiene,
Unde m-așteptai, iubite-n rai cu două pașapoarte.

Eu rămân pe pragul toamnei, tu cu vara-n buzunare,
Să aduni din curcubeie, știi, alabastru-acela verde,
Și să mi-l trimiți prin poștă, să îl am pentru gustare,
Când vor viscoli colinde, gustul verii de-l voi pierde.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la toamnă, dar cu o relevanță mică.

Violetta Petre

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă așez la masă
Și să aștept poeme la mic dejun și cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Și m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Și n-a știut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viață, mai singură ca luna;)
Și fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Și n-am cerut bomboane, păpuși sau prăjitură;
Doar așteptam iubire și nu știam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Și m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Și am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Toamna asta doare tare...

Auzi frunzele cum țipă văduvite de culoare?
Eu le-aud de sus, din ceruri printre păsări călătoare,
Unde-aș vrea să prind cocorii,-n deltă să mai zăbovească
Și în versul dintre nuferi, în tăceri să lenevească.

Auzi ploaia cum jelește, când lovește-n crengi betege?
Eu o-aud și-i plâng de milă, când tu nu poți înțelege,
Că și ochii mei se-neacă-n lacrimi, ploi născute din uitare,
De când ne desparte-o toamnă, un ocean și marea mare...

Auzi vântul, ca un clopot, simfonie a durerii?
Ei l-aud și sapă-n rană un amurg în pragul serii
Și m-agăț de-un mâine tainic dintr-o vară viitoare,
Când te-aștept să-mi cobori cerul, chiar și luna la picioare.

Auzi dorul cum se prinde de un ram bătut de soartă?
Eu l-aud și-l prind cu grijă, să nu moară, de o toartă.
Și-l amestec cu nectarul de pe buze-n așteptare,
Să mă guști, miros a struguri dintr-o toamnă care doare.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Vara ta fără sfârșit...

Am strivit fără să vreau, frunză galbenă-n cădere
Cu un vers de toamnă trist,( mi-este singura avere).
Cioburi ruginii scâncesc, pe sub talpa poeziei
Într-un ritual caduc, de teama melancoliei.

Și neliniști îmi pătrund, până-n oase și retină-
De-aș putea să le ascund de tăcere și de vină!
Și țip eu în locul lor, vara-și strânge trena-n grabă,
Eu vând ploi și vânt și nori, pe nimic, la o tarabă.

N-am cumpărători în jur, piața-i plină de culoare,
Tuberozele cuminți strigă alb în gura mare,
Busuiocul spre altar se grăbește să ajungă,
Eu așez pe un cântar lacrima din mâna stângă.

Și cu dreapta mă închin, la copaci orfani de verde,
Să m-aștepte până vin, lângă ei, să mă dezmierde.
Desfrunzită de iubiri și de nopțile cu tine,
Gust amar din amintiri, în alcovuri clandestine.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Nimic prea mult și nepermis...

Îți caut umărul, iubite, în bezna-n care-am rătăcit
Într-un septembrie în care, de-un an te chem și n-ai venit...
Măcar acum să-mi sprijin gândul pe gândul tău și să te simt,
Când toamnele-n veșmânt de gală, în fiecare zi mă mint...

Te caut printre crizanteme, pe-alei cu pași stingheri și rari
Pe unde-arțarii-și plâng coroana, dar, dintre ramuri, nu apari...
Nu îndrăznesc, tăcerea frunzei, s-o inoportunez c-un vers
Deși, poeme-mi cresc pe buze... dar, ploile, pe rând, le-au șters...

E firul ierbii încă verde și te zăresc în seva lui
Și-n zbaterea mării ce-și pierde val după val ca un haihui.
De-am apuca înc-o maree cu fluxul și refluxu-n doi
Poate, că sub povara toamnei, aș înceta să mă-ncovoi...

Și-aș strânge iar secunda-n palme, s-o simt cum bate disperat
Cu fiecare așteptare, când îmi pledezi nevinovat
De neputințele nuntirii, chiar în amurgul unui vis
Pe care, amândoi, iubite, pe fruntea toamnelor l-am scris.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Eternități în straie de-așteptare

Au înflorit pe gene tuberoze,
Ca într-un vis de vară-amăgitoare,
Ce picură tăcerea în mimoze
Cu ploi de mângâieri tulburătoare.

Și trec prin mine herghelii de fluturi
Într-un galop, ca sevele pădurii,
Te simt în mine și de nopți mă scuturi,
Eu îți aștept sărutu-n colțul gurii.

Să nu mă cerți că încă vreau iubire,
Chiar de mi-s anii grei ca piatra morii!
Și de mai plâng la ceas de despărțire,
Știu că te-ntorci, precum se-ntorc cocorii.

De moare luna mai de întristare,
Eu o s-aștept septembire să vină,
Cu mere coapte ies la drumul mare
Să te invit în toamna mea, la cină.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Replică la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce s-a întâmplat și acum o vecie;
Arar, ține vara și-o toamna în ea,
Mușcându-i din frunze și melancolie.

Și ne mai mințim, deși frunzele cad,
(Foșnește tăcerea prin sevele-albastre).
Că nopțile-s scurte și zile nu scad
Și că-i încă vară-n poemele noastre.

Și totuși mi-e frig și să tremur îmi vine,
Când, plânge-un amurg peste visele mele
Și, poate, doar faptul că nu ești cu mine,
Îmi biciuie vara și-o ține-n atele...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Replică la poezia "Poem necrolog" de Nicu Gavrilovici

Dar, să nu uiți, când dăltuiești prin lut,
Să-mi uiți bătaia inimii afară,
Pe pleoape să-mi pictezi o primăvară
Și toamnele pe care le-am pierdut.

Și de îmi cânți, vioara n-o uita!
Sau poate lira ți-e la îndemână.
Te-oi asculta o veșnicie, până
Voi nemuri cuminte-n palma ta,

Pe-un așternut de șoapte, să visez-
Acolo unde mai dospesc poeme,
În versul răstignit în prozodeme,
Să mă adulmeci, când spre el glisez.

Și-n timp ce-amurgul se răsfrânge-n noi,
Să ne hrănim cu lacrima din ploi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Violetta Petre despre toamnă, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info