Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Violetta Petre despre visare

Violetta Petre

Cad visele din nopți de iad...

S-a sinucis un vis de toamnă, frângându-și aripile-n vânt... și sfinți și îngeri îl condamnă fără niciun discernământ...
Își poartă crucea printre leșuri, sunt multe vise la pământ și ce orfan fără vocale îi ține doliul un cuvânt!
N-are-nțeles pentru oricine, nu se traduce-n niciun fel, e ca un fel de îngăimare, când curge sângele din miel...
Și vinovate fără vină, cad visele din nopți de iad și prinde spaima rădăcină și cresc păduri pe bulevard...
Păduri de -angoase și temoare cu groaza-n globuri de Crăciun, beteală de înfricoșare, pecete pentru alt surghiun...
Grămezi de vise stau la coadă și crematorii nu mai sunt, au ars cuvintele-nainte și nu mai e niciun mormânt...
Numai cenușa se așază în straturi groase peste vis, nu se mai fac nici parastase și Dumnezeu e compromis...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Doar gândul mai poate s-atingă o stea...

Mai aproape de cer de-aș putea să mă-nalț,
la condurii de îngeri să ajung să-i încalț,
poate-aș trece-ntr-o lume în care visez,
într-o stea fără nume, să mă așez...

Nu ajung nici la stele, nici la cer nu ajung...
când aproape le-ating, drumul e și mai lung...
timpul curge la fel pân' la primul popas,
ani-lumină se-așază pe cadrane de ceas...

Și aripi de-aș avea, n-aș ajunge la cer...
e azurul morgană dintr-un zbor efemer...
o iluzie-albastră expansivă-n genuni,
care trece prin timp și nu poți s-o aduni...

Înc-o treaptă mai urc, deși știu că mă mint,
când himere ating și cu ele m-alint...
și când cred c-am atins astrul ce l-am visat,
mă trezesc că, de fapt, nicăieri n-am plecat...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Iluzii

Și vreau să cred că ești aici, iubito-
Un pas și-o mână-ntinsă mai departe.
Și te ghicesc, pe tine, negăsito
Într-un castel cu geamurile sparte,

Prin care te privesc uitând de vară,
Castelul cu răcoare mă îmbie.
Hai, vino în iluzia de-afară,
Chiar de ești vis, eu încă te simt vie.

Să te-ncălzesc lipindu-te de mine
Și să te gust cu buzele-mi flămânde.
Iubita mea, sunt doar un mărăcine
Dar pentru tine, spinii-i voi ascunde.

Tu vino pe cărarea dinspre vise,
Dar să nu calci pe-albastrul de cicoare!
De dorul tău și cerul se-ofilise,
Uitase păpădia să mai zboare.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Erai în mine ca o izbăvire...

Azi, parcă-i mai albastru răsăritul
Și nu mai doare liniștea din cer.
Am prins în palme, Doamne, infinitul
Și îndrăznesc din nou, să mă ofer.

Am primăveri pe umărul cu stele
Și-au înflorit zambile pe un sân;
Pe gât se zbenguie visele mele,
Când peste vise, îmi ești azi, stăpân.

Ai apărut, când te-am chemat, spre seară-
(O altă noapte albă mai striga).
Și lacrima din răstigniri de ceară
S-a speriat de lăcrimarea ta.

Și lanțuri au căzut la poarta vieții,
Ferestrele, zăbrelele, și-au rupt
Zâmbesc pe lângă macii mei, scaieții
Și, deși nu te știu, te-am cunoscut.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la visare, dar cu o relevanță mică.

Violetta Petre

Vise pe tarabă

A rămas cuvântul searbăd, iarba a pălit cuminte,
Ca o dulce amintire ce se pierde inocent.
Mă dor brațele și versul de aducerile-aminte
Și mă doare talpa goală care mușcă din prezent.

Tace floarea cea de miere și cum ninge a-ntrebare,
Când atinge caldarâmul, ce-o așteaptă tremurând!
Îi prind galbenul pe umeri, ca să simt cum biata floare
Își așteaptă agonia și să o ascund în gând.

Parcă nici n-au fost poeții laolaltă, prinși în horă,
Versul parcă nu se-aude de atâtea depărtări.
Bate gongu-n buza vremii, anunțând din oră-n oră,
Că s-au rătăcit poeme, pe-anonimele cărări.

Îmi strâng valurile mării într-o salbă de cuvinte-
Au rămas mult prea puține pentru ce aș vrea să spun.
Țin clepsidra-n partea stângă, voi îmi tot umblați prin minte
Și pe fiecare-n suflet, tot încerc să vă adun.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și totuși, în cădere, visez pân' la durere...

Cu fiecare pas mai moare o secundă, cu fiecare ceas amurgul mă inundă și-mi intră pe sub piele ca un intrus pervers cum și în poezie se-așază gându-n vers...
Mai gust o dimineață, ca pe un dar divin, amiaza mă răfață ca un pahar cu vin și seara-mi cern tăcerea prin site de-așteptări, cum își așteaptă trenul locomotiva-n gări...
Mă mai îmbrac c-o toamnă cu poale ruginii, cu mânecile pline de strugurii din vii și e cam greu veșmântul bătut de vânt și ploi... ia-mi, Doamne, neputința de-a merge înapoi!
Când îmi cânta pădurea, foșnind din verde crud... acum doar ofilite cantate mai aud... și de mai vine-o vară, la tine nu ajung, căci va fi drumul vieții c-o toamnă mult mai lung...
Mă ning din ramuri frunze cu scâncetul lor surd, deși-n căderi dansează, le este valsu-absurd... cum, pași de dans să-ți poarte pe drumul morții trupul și tu să-ți legeni vise-n pieire, fără scrupul?
Și ca și frunza, toamna-n a ei degringoladă și eu mai fur din vise și-aș mai dansa pe stradă... deși-n clepsidră resturi au mai rămas de timp, m-agăț de o secundă dintr-un alt anotimp...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Răsărit de soare în aburii toamnei

E toamnă-n dimineți și în iubirea mea
Și aburii nu vor să lase la vedere
Cum încă strălucește la răsărit o stea
Când soarele o-mbracă în umbră și tăcere...

Începe simfonia luminilor dansând
Cu note ruginii pe frunzele ce-așteaptă
Să fie invitate la dans de vânt, pe rând
Într-o îmbrățișare... O lacrimă în șoaptă

Sărută o petală desprinsă dintr-o floare...
Grădinile se-mbracă în strai de crizanteme
Gutuile se-nalță cu fruntea către soare
Că astăzi va apune o clipă mai devreme...

Din aburii de toamnă Lumina explodează
Și mângâie Pământul răcit în asfințit
În zorii dimineții planeta se visează
În verile toride, fierbinte răsărit..."

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Urare de Anul Nou

Să nu mă dezmint, prieteni, mă gândesc să vă colind
Și nu vreau să închei anul, cum mă știți, mereu jelind.
Vreau să hohotesc ca proasta, să m-audă-un mapamond,
Să mă prindă miezul nopții-mbrățișată cu un blond.

Și mai vreau să fiu silfidă, să îmbrac al meu deux-pieces
Uite-așa, pocnind din dește. Și să am mare succes.
Să întineresc deodată, ca-n poveste și să strig:
-Nu-mi mai trebuie sarmale, îmi ajunge un covrig!

Să am bani, să nu mai chițăi, că o carte nu mai pot
Să o tipăresc, poeme la lumină să le scot.
Că așteaptă la grămadă, înjurând acest sistem
Și înjur și eu cu ele, că nu-mi pasă, nu mă tem.

Și-aș mai vrea să plec în Franța, la Paris, ce vis nebun!
Dar, eu vreau, acum, când vine Anul Nou, cam tot să spun,
Ce-mi doresc de-o veșnicie, chiar dacă nu se-mplinesc,
Ce-am visat, de-a lungul vieții, cu voi vreau să-mpărtășesc.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Mă pliez pe toane, să te am...

Tu mă descompui și mă compui, tu mă urci în cer și mă cobori,
Sunt a ta și sunt a nimănui, sunt deșert și ploaie fără nori.
Tu mă înflorești, mă veștejești, mă desființezi și mă-ntregești,
Azi mă uiți și mâine mă iubești, mă alungi și iarăși mă primești...

Îmi frângi visele într-un minut și ningi peste mine-n luna mai
Ca și cum nici nu m-ai cunoscut și doar iarnă și furtuni îmi dai.
Vii prin mine și mă viforești, de nu-mi mai găsesc niciun poem,
Doar septembrie îl mai citești, și să nu mi-l furi, încă, mă tem...

Aștept jurământ pe inelar, să te știu, cumva, numai al meu,
Tu îmi spui că visu-mi e-n zadar și că totul e doar un clișeu.
Nu te știu decât din amintiri ale unei toamne în amurg,
Când mi-ai pus pe buze trandafiri și de-atunci dorințe-n mine curg...

Și îmi ești și nu îmi ești și-aștept, ca din când în când să te aud,
Glasul tău aș vrea să îl păstrez și în glasul meu să îl includ...
Mai visez, încă n-am obosit, că te voi privi în ochi vreodat'
Și atunci vei ști cât te-am iubit... și de toate tu ești vinovat...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Țara mea, cu ochi albaștri

Cad pădurile de teamă că securea se ascute,
Mor izvoarele de sete, iar poienele ni-s mute;
Florile se-ascund în iarnă, dar zăpadă nu mai este,
Ninge-n noi cu resemnare, și ni-s visele poveste.

Românește-mi cântă frunza, doina în genunchi se roagă
Să-i rămână pur cuvântul, să îi fie țara-ntreagă;
Dar, ce vulturi se adună, ciugulind din cântul dulce
În morminte mi-l așază și mi-l răstignesc pe cruce.

Nu mai înverzești pe ramuri și poverile se-adună,
Grijile te-ngenunchiază și din ele-ți faci cunună;
Mușcă corbii, strânși grămadă peste trupul fără vlagă
Nu e nimeni să-ți așeze mângâiere peste plagă.

Plânge-albastrul peste galben, roșul, maci, împovărează,
Somnul nu te mai găsește și ți-e noaptea tot mai trează;
Un colind se-aude jalnic, ca un scâncet de durere,
Ruga s-a sfârșit în lanțuri, râde Iadul de plăcere...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Dau jumate din ce sunt...

Beau din ploile de foc și las stropii cu noroc grâului lovit de mană
Și mănânc pe pâine vers, azima o-mpart din mers, ca o nezidită Ană.
Respir aer din Carpați, doar pentru părinți și frați, iar eu trag dintr-o țigară,
Ridic un castel de flori pentru prunci născuți în zori, și eu stau pe prispă-afară.
Fac din lacrimi așternut și iau vise cu-mprumut, să las visele să zboare,
Doar în somnul de orfani, cerșetori pentru doi bani și eu dorm pe pat de sare.
Dau un ochi pentru un orb și culorile le sorb pe jumate, să-mi ajungă,
Să privesc zbor de cocori și o floare uneori și un răsărit în dungă.
Mâna dreaptă pentru tați, dar nu pentru cei bogați, să zidească pentru mame,
Din chirpici un cuib de-amar, pentru ploi un lăcrimar și să-i apere de foame.
Un picior pentru eroi, plini de răni și de nevoi, doar durerea să și-o care,
Pân' la cimitir, sub brazi, pentru dușii camarazi, să le-aprindă-o lumânare.
Și din suflet tai fâșii îmbibate-n poezii și le-mprăștii prin pădure,
Să le-adune cei ce știu, doar să plângă și nu scriu ce le este dat să-ndure.
Și din toate câte-am fost, am rămas poem de post, un poem cu aripi frânte,
Aripi n-am să dăruiesc, dar aș vrea să le cerșesc pentru versul de pe frunte.
Să-l trimit Lui Dumnezeu, să-I spună că nu e greu, să faci rai din iadul care,
Arde-acum în trup de om. Doar în mugurii de pom am găsit spre rai cărare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Ocean de iarnă între noi...

Mi-e iarnă grea sub piele, și prin oase
Mai viscolește câte-un dor de noi,
Pe cetini ninge. Fluturi de mătase
Se-așază peste frunți din doi în doi.

Pe-aleea răstignirilor celeste
Un vis își poartă crucea ca Iisus-
E visul meu, dar visul tău nu este
Și ninge anormal de jos în sus.

La tine-i vară-n ochi, dar ce pustie
Ți-e inima-n deșertul împietrit!
Mai iarnă decât alte ierni o mie
Te-a înfiat și-n alb te-a sihăstrit.

De-acolo din troiene de uitare
N-ai nicio șansă să m-auzi cum strig;
Sunt între noi distanțe planetare
Și un ocean de iarnă și de frig.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Cât încă iarnă-ți sunt...

Iubesc tăcerea din zăpezi și liniștea de sub troiene
Și albul n-aș vrea să-l ating, când mi se-așterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aș preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.

Și-aș îngheța visele toate și nopțile le-aș îngheța,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbița
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.

În calendare ghioceii se prind în zi de Mărțișor
În hora florilor și-a nopții în care nasc iubiri și dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre și sub ninsori să mai rămân.

Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheață în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ți sunt!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Nu mai e vară-n iulie, iubite...

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aș aștepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Și-aș lăcrima albastru peste marea

Ce-și scutură un val doar pentru mine
La țărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrățișau săruturi orfeline
Și înfloreau în noi mărgăritare.

Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aș fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îți dezleg misterul

Tăcerilor cu gust de renunțare.
Te caut prin cotloane clandestine
Și-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Replică la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce s-a întâmplat și acum o vecie;
Arar, ține vara și-o toamna în ea,
Mușcându-i din frunze și melancolie.

Și ne mai mințim, deși frunzele cad,
(Foșnește tăcerea prin sevele-albastre).
Că nopțile-s scurte și zile nu scad
Și că-i încă vară-n poemele noastre.

Și totuși mi-e frig și să tremur îmi vine,
Când, plânge-un amurg peste visele mele
Și, poate, doar faptul că nu ești cu mine,
Îmi biciuie vara și-o ține-n atele...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Replică la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva!
Și cred că, era și firesc să se-ntâmple,
Când simt poezia cum plouă pe tâmple
Și buzele-mi murmură replica ta.

În brațele toamnei mă legăn și eu,
Visez vinovat, că sunt brațele tale.
Dar, când mă lovește un vânt în rafale,
Abia te zăresc, ca un trist imprimeu.

Și totuși mai pot să te-aduc lângă mine,
În versuri de dor te alint și te chem.
Că, n-ai să m-auzi, ca și tine, mă tem-
Hai, spune-mi, cum, toamna, s-o fac de rușine?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și-n vise... străini

Calc pe vise ca pe spini,
Sângerează noaptea-n mine,
Ne-ntâlnim ca doi străini
În adâncuri clandestine.

Nici măcar nu ne vedem,
Ne ghicim după poeme,
Versul meu cu eritem,
Patologic, iarăși, geme.

Pe-o cochilie de melc
Înflorește-o anemonă,
Tu-mi reciți versul cobelc
Și navigi fără timonă.

Treci prin mine, ce coșmar!
Nu vezi munții grei de sare,
Nu simți gustul cel amar
Din pocalul cu uitare.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Albastru 47

La miezul nopții se dezbracă seara,
Rămâne goală pentru-a fi pictată
'N albastrul dimineților de ceară,
Așa cum n-ai văzut-o niciodată.

Nu-nchide ochii, nu pleca în vise,
Fii lângă mine-n asfințitul care
Aprinde-o lumânare în culise,
Și înflorește-albastrul din cicoare.

Pe scena-nvăluită-n așteptare
Suntem eroi cu replici desuete,
Dar, nimănui nu cerem, azi, iertare
Pentr-un poem cu versuri incomplete.

Noi ne citim în braille de-o veșnicie,
Eu te cunosc și tu mă știi de-o viață,
Albastrul îți zâmbește numai ție
De sub un cer cu lacrima de gheață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Tăcerea nuferilor

Și m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Și nuferi galbeni intră pe fereastră.

Și îmi șoptesc, așa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori și nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund și-n taină, poate,

În scâncetele albe mor cuvinte
Neînțelese. Doar în gând se-așază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpletește și rimează.

Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferința mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Poem de dincoace de tine

Dincoace de noapte, dincoace de stele
Înfloresc în cântec versurile mele;
Simfonii astrale, îngerii îngână,
Tatuez poeme cu Muza de mână.
Pe un braț albastru râde o cicoare,
Dincoace de noapte, ziua ta mă doare;
Zorii se despică în sclipiri de sânge,
În brațele tale dimineața plânge.

Geme orhideea de atâta viață
Dincoace de umbre, soare o răsfață
Un penel sărută visul și-l preface
În iubire pură... universul tace.
Caută, iubite, dincolo de mine
Floarea nemuririi ce dospește-n tine!
Știu că-ți este noapte, fără Poezie,
Știi că doar cu tine sunt Poem ce-nvie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Violetta Petre despre visare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Blog: Aforisme

Mai multe în Blog »

Forum: Citate

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!