Copilul din noi rămâne până la moarte. De aceea când ajungem tare bătrâni, cu nepoții ne place să ne jucăm.
Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu fii lup singuratic. La tinerețe îți este bine. La bătrânețe te vor mânca alți lupi.
Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilăria este începutul adevărului, iar bătrânețea sfârșitul. Mulți nu sesizează acest lucru, nici măcar înaintea sfărșitului.
Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întunericul lumii
suntem prea bătrâni pentru ca să mai fim tineri
suntem prea tineri ca să mai ajungem bătrâni
ghearele lumii ne prind și ne mușcă viața
cu gura hulpavă
de noi
suntem singuri, fiecare cu el într-un gol imens
ne prăbușim în infinitul din noi
caută-mă și vreau cu toții să ne regăsim
chiar dacă suntem orbi, în întunericul lumii
poezie de Viorel Muha (martie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te caut
calc căzut în mine, în neliniști pe o frunză de timp ruginită
descopăr un pom, o pasăre, o toamnă întârziată, liniștită
calc pământul negru, afânat, mirositor și lung privesc un nor
descopăr că totul este ceva, ce demult am uitat să văd și toate dor
calc pragul casei bătrânești și mă opresc în tinda, bătrână, veche
descopăr ani mei, în pereți, în șopronul casei, în pridvor și-n vetre
calc drumul pădurii pieptiș, urcând acolo sus în poiana vieții mele
descopăr ca o imagine fugară, în ceață, pe tine iubirea mea fierbinte
calc drmul vieții uitâdu-mă înapoi, plecând pe drumul sorții mele
descopăr o amintire, un tablou, un sân, un gând, drumuri multe
calc cu privirea îndreptată inainte și te caut în mare de mulțime
descopăr după un timp că te-am găsit demult și ești acasă, la mine
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât putem fi de orbi și de surzi cateodată unii dintre noi, prin faptul că nu vedem și nu auzim cum trece viața pe lângă noi. Doar la bătrânețe realizăm asta, când chiar nu mai vedem și nu mai auzim.
Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un popor fără cultură poate fi izvorul sau râul fără apă, o fântână seacă, casa fără temelie, omul fără trecut, o țară cu tineri și copii sacrificați, bătrâni îngenunchiați, o populație fără viitor.
Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul poate fi vigoarea tinereții ce-n zare cată și stă să zboare. El poate fi maturitatea chibzuită și-mplinită. Apoi..., el mai poate fi bătrânețea și viața obosită, care așteaptă moartea liniștită.
Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la bătrânețe, dar cu o relevanță mică.
Acasă
Fântânile de-a casă au secat
Casele mâncate de timp și cari cad
Pustiul strigă pe străzile din sat
Pentru că eu
Mi-am luat sacul în spate și-am plecat!
Mi-e dor de tine, țara mea
Mi-e dor de ulița pe care mă jucam
Copii mei nu știu, unde m-am născut
Iar eu acum ca să mă întorc
sunt prea bătrân!
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Kameciatca
tu inorog bătrân
pe un aisberg alb
de preistoric
în zăpezile veșnice
de gheață ale timpului
ai oprit trenul
deversând din el
poeme-versuri
acum răsar pintre noi
înălțându-se în puls de inimă
fierbinți
dezgheață vreascuri-gheață
și...
sub răsărituri-apusuri
aprind totul
din sufletul tău
chiar dacă
este numai gheață
poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bancă
singură noapte și zi
dimineța plină de rouă
seara uscată de soare
asteaptă
să vină să se așeaze
un el și o ea
purtătoari de universuri
versuri
rânduri vesele sau triste
ei citesc
copacii de pe umeri
mulți ani...
uitare în jos au
la cei de pe bancă
dar ei sunt...
trecători prin lume
și totuși lasă
pe banca bătrână
din sufletul lor ceva.
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plecați! Lăsați-ne țara
Pădurea mi-a fost prima casă, sorții
Copacii! - trecutul infinit în număr -
prin ei de multe ori, când văd pe cer un vultur
mă regăsesc, pipăind umeda țărână-a vieții
Acolo-mi cântă fructul, de sus întors
în jos sămânță
Acolo! văd răsăritul nostru și-apoi din el
o nouă existență
Acolo...
simt obida și-n ochi tristețea
simt trecutul sub umbre îngropat și viața
Acolo încet-n gând înșir pe prispa nopții
haiducul
găndul
tăcerea
iar noaptea
iarna, trecutul și cuvântul
Cămpia! - mi-a deschis fereastra zării -
mi-a deslușit lumina și cerul după ploi
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce aduce bătrânețea, nu bănuiește cu adevărat tinerețea!
Viorel Muha (decembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarnă-n buzunarul vieții
rece, albă, gheața răsucește viață, dinspre noiembrie
astăzi este decembrie
o creangă frunză rămasă, agață cu-un braț, cerul
un petec de apă mai lucește
cuvântul, supărat și el, îngheață buze
literele se înghesuie în ele și cuvântul
devine mai tăcut
pietrele scârțâie și își șoptesc, este iarnă
pământul se strânge
uscături fără de viață îl învelesc
timpul curge prea bătrân și greoi
cerul cenușiu a răcit și el
strănută cu lacrimi albe de gheață
din case ies aburi prin hornuri vechi
flăcări din pământ ard printr-o țeavă
stau prea mulți la bloc
***
dimineața, supărată și ea, fumuri adună
cețurile se fugăresc prin văi
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (decembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spuneți-mi!
am început să scriu pe trupul meu
zilele
penița vieții mă zgârâie cu strada dezbrăcată
cerneala este praful din colțul întunericului
unde strigă o fată violată
altundeva la un bloc, o manea zbiară
cuvinte înjurate și bătute
tramvaiul nu mai are 50 de ani, dar
duce oameni prea bătrâni
suferim
multe etaje cu prea multă foame
duc un etaj cu prea mulți bani
o iubire este pierdută pentru că-i lipsește
o înghețată care nu-i în buzunarul gol
trebuie să fug de-o viață dată de voi, sperietoare
mă uit la degete și-mi număr direcțiile
poate voi începe o nouă zi
nu trebuie să fiu nudist sau nudistă pentru o para chioară
nu sacrificăm tot!
spuneți-mi că nu sunteți decât o distorsiune de timp
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (iunie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din Toamnă
cad castanele și butucesc pământul
sunetul unei păsări mărginește orizontul
în ecou prin văi de munți îmi umblă gândul
frunzele se bulucesc, să-acopere pământul
strada se uită mirată, apusul încet apleacă soarele
și-a-dună obosit-n poala cerului, grăbit și-ncet el razele
atunci eu-nchid în mine dorul și strig: privește!
acolo sus, e-o stea, care mă-așteaptă-n cerul nopții
și-o frunză, uimită, în ultima ei zi când spre pământ se-ndreaptă
aude-un adio, șoptit, de la-a copacului bătrână mamă creangă
frunza suspină: a trecut frumos chiar dacă scurtă viața
și totuși ochii-mi zâmbesc, într-un târziu în lacrimă și ceață
domol din vale vine carul, osiile scârțaie încet spre bătătură
din deal se aude-un câine, un coș în colț de lună încet el fumegă
la masă sau adunat cu toții, ca-ntr-un portret dintr-o pictură
din uriașa expoziție tabloul este privit de ochii ei, acum bătrână
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din cer plouă cu tine
copii născuți în trupuri moarte
așteaptă viul să vină din viitor.
căruțe de păsări trezite
sunt roți pe cer, deșteaptă-te!
valea plângerii s-a mutat,
lăsând aici
o casă prea bătrână de timp.
un fum de vânt bântuie nori de ploaie.
tristețile toamnei caută intrări,
de suflete fără pustiu.
la un geam chipul meu strivește noaptea,
iar negrul întunericului îmi orbește
așteptarea.
este frig în căldura pustie a casei,
iar tavanul nu-mi mai este
decât carcasa trupului meu.
aștept răsturnarea vieții, golind gânduri,
dincolo de miezul trecerii timpului.
pata de pe peretele albului devine chipul tău,
în întuneric.
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (octombrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre-o dimineață de toamnă
e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o ușă la un balcon se deschide, încetișor
un cearceaf alb iese și se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezește așezarea, de blocuri
o ușă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, așteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colț de ușă
îmi este frig în mine, mă înfășor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ține
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieții și dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se cațără oameni
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Serghei Mizil
omul nou din comunism, acum bătrân și-aduce aminte
sau nu, de Serghei
de frig, de caloriferul de fontă ce sprijinea un geam prăfuit
geam ce avea o coală albastră decolorată și căcată de muște
drept perdea
trecutul îl arde și-n prezent
figider rusesc, Fram, cu fotografia lui Serghei, odihnea în el
oase dezgolite de carne și un pui vinețiu, Frații Petreuș
mai jos, pe alt raft, un borcan plin de negreală încrustată, numită dulceață
un copil la o masă scria chinuit având drept lumină, o lampă de petrol
curentul s-a oprit la ora șase și-n liftul care pute, o femeie strigă
pe întuneric, îmi este rău
la subsolul blocului șobolani înebuniți, urlau a foame
cineva a astupat gaura dinspre luminatorul blocului plin de gunoaie și hârtii
prin ceața memoriei la mulți se văd ciorchini de oameni atârnați pe scările autobuzelor
bătea vântul și viscolea, se duceau cu toții, puhoi spre marile uzine
furate și distruse după revoluție, tot de către ei
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (martie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Viorel Muha despre bătrânețe, adresa este: