Țelul vieții
Părinții-l văd un țel spre viitor,
Devine necesar ca apa de izvor,
Se înalță prin eforturi renăscute,
De cei ce-l cresc e bine să asculte.
Deprinderea spre viață stă în exemple.
Părinții știu să mustre, să contemple,
Exuberanța vârstei încearcă s-o suporte,
Însă copilașii știu noul să-l importe.
Impunerea creează doar ispite,
Formând din ei mici cópii răzvrătite
A celor mari, ce-și pierd răbdarea,
Iar nedreptatea provoacă răzbunarea.
Copiii visează uneori să crească,
Ca unul, altul, să se-asemuiască,
Într-un cămin stabil, cu mângâiere,
Pot să deprindă bunele maniere.
poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zâmbete
Zâmbești cu mulțumire când toate îți merg bine,
Zâmbești cu încântare norocul când revine,
Zâmbești cu modestie spre lauda adusă,
Zâmbești simțind plăcere de gluma bine spusă.
Zâmbești cu resemnare când totu-i doar trecut,
Zâmbești plin de visare spre drumul început,
Zâmbești cu supărare când nu ai de ales,
Zâmbești cu indulgență când nu ești înțeles.
Zâmbești plin de speranță, luând viața în piept,
Zâmbești satisfăcut spre omul înțelept,
Zâmbești plin de iubire spre omul ce ți-e drag,
Cu dragoste zâmbești copilului din prag.
Zâmbești cu nostalgie spre ziua cea de mâine,
Zâmbești cu grea tristețe când nu ai bani de pâine,
Zâmbești cu ironie când unii mari se cred,
Zâmbești cu răutate când și bogații pierd.
[...] Citește tot
poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Textele de mai jos conțin referiri la copilărie, dar cu o relevanță mică.
Mănunchiul tinereții
Râzând, glumind fac parte din mănunchi,
Firave glasuri, tinere vlăstare,
Seva își trag din personalul trunchi,
Ce a rodit din rădăcini lăstare.
Nu văd, n-aud nimic în preajma lor,
Și fiecare parcă-și dă talente,
Băieți pe lângă fete parcă zbor,
Din mărunțișuri fac evenimente.
Cei mai tăcuți, sensibili, emotivi,
Trăirile intense iau în joacă,
În sentimente sunt intuitivi,
Tinerețea-i vârsta ce provoacă.
Copilăria dulce nu se-ntoarce,
Impulsul minții domină trăirea,
Tineri fiind au voie să se joace,
Mult mai târziu își vor afla menirea.
poezie de Viorica Pop din Pași spre viață (noiembrie 2005)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trepte existențiale
Parcursul vieții îl trăiești,
N-ai vreme să te plictisești,
Curge leneș în etape,
Care n-ai dori să-ți scape.
Pruncia te cimentează,
Prin construcția de bază,
Faza-i lină, curgătoare,
Te-învață să ai răbdare.
Tinerețea-i cizelare,
Șlefuind prin educare,
Privind spre cei mai înțelepți,
Vrei comportarea să-ți îndrepți.
Matur ești prin finisare,
Ajuns înțelept cu stare,
Numai lenea, eschivarea,
Îți pot deforma valoarea.
[...] Citește tot
poezie de Viorica Pop din Aspirații subtile (2009)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilării
Eram copii desculți și goi,
Trăind prezentul în natură,
Jucându-ne în iarbă și noroi
Pe luncă sau în bătătură.
Am fost și buni, am fost și răi
Într-o Moldovă rătăcită,
Poznași și plini de vânătăi
Copilărie tristă-fericită.
Eram în curte între animale,
Crescându-ne unii pe alții,
Sau în grădină, între cereale,
Primind instrucțiuni sau observații.
Apoi ne-am răspândit în lume,
Foarte rar ne mai vedem,
Am rămas copii cu glume
Când ni le-amintim mai râdem.
poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!
Siretul copilariei
Imensitatea gliei oprită stă sub țărm
Tăiat de apa dură și rece lasă semn,
Un piedestal pe care nu poate să mai urce
Și umezeala apei spre luncă o aduce.
El poartă înspre mare pe valurile tulburi,
Prisosul ce natura aruncă de prin cuiburi,
Aruncă înspre maluri reziduuri putrezite,
Ce-au fost utile poate, dar nu mai sunt iubite.
Șiret el șerpuiește și își adună pruncii,
Care la fel ca dânsul dau umezeală luncii,
El sapă pe sub maluri spre a-și lua tributul,
Aduce cu el moartea, sfidând necunoscutul.
poezie de Viorica Pop
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sentimente inselatoare
Dragostea născută din nimic
Arzând transformă focu-n vâlvătaie,
Timpul pentru ea e veșnic inamic,
Zvântând-o ca pe-o lacrimă de ploaie.
Când la vedere ea se înfiripă,
Cu pasiune mare și nebună,
Te simți purtat în fiecare clipă
Plutind între pământ și lună.
Adeseori se înfiripă-n grabă,
De parcă omul n-are altă treabă,
Când vine, viața ți-o încurcă,
Trecând, plouat ești ca o curcă.
Atunci când dragostea se pierde,
Speranță rătăcită-n iarba verde,
Dorul de libertate te apucă,
Eliberat te simți, zburdând ca o nălucă.
[...] Citește tot
poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Viorica Pop despre copilărie, adresa este: