Reclădire târzie
Cine se mai încumetă
Să-mi caute copilăria,
După ce am învățat
Să mă dăruiesc,
Cine se mai încumetă
Să m-adune,
Când am și-nceput
Să mă risipesc...?
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1978)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gest de susținere
Ca să nu mai dezamăgesc niciodată
Voi ocoli răscrucile,
Îmi voi dărui prinosul valurilor
Mă voi netezi înaintea altarelor,
Neputința o voi urla doar în stal
Voi rupe picioarele vieții
Batjocorindu-i infirmitatea.
Străpunsă de așchiile cuvintelor
Mâinile vor susține deodată cortina
Ca și cum aș arăta copilului de lângă mine
Bolta cerului!
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1983)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai atunci
Aproape unul de altul
Ne putem doar răni,
Departe unul de celălalt
Nu putem trăi...
Sentimentele ne sunt egale
Ca loviturile ce ni le dăruim,
Deopotrivă mortale
Atunci hai,
Învoiește-te la un joc
În care eu să-ți fiu
Putere și noroc,
Iar tu să-mi fii
Altarul și aripa
În care să-mi adun
Credința și risipa,
Atunci hai,
Ca-n fiece deschidere de floare
[...] Citește tot
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1977)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Izgonire
Dumnezeu nu a umilit pe nimeni,
A știut că acolo unde nu e,
Nu poți dărui din tine ;
Dumnezeu a văzut ochiul tulbure,
Mâna ce ia... tot ia...
Mâna aceea ce uită să dea ;
Dumnezeu mi-a văzut sufletul!
Și te-a izgonit.
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stigmat
M-a tatuat Dumnezeu cu îndoială,
Cu păcate sublime m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc Evă
De parc-ar fi trebuit să mă nasc, eu.
M-a limpezit în iubire, după zilele facerii,
Mi-a dăruit anotimpuri, binele și răul;
Atâta suflet... să nu-l pot niciodată umple,
Atâtea gânduri... să nu mă plictisesc niciodată.
Mi-a dat Dumnezeu mistere și lanțuri,
Aripi, hohote, lacrimi sunt ale mele,
Cuvintele desculțe, tăcerile ;
Înălțimi zac în mine, căderile toate...
De parcă de la plus la minus infinit
N-aș exista decât eu,
Ca o secundă rotundă și ascuțită
A aceluiași timp.
M-a tatuat Dumnezeu cu dimineți și amurguri,
[...] Citește tot
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ofrandă
Îmi cresc aripile până urnesc stânci...
Câtă putere în zodia acestui final,
În care mă voi dărui obligatoriu
Acestei atmosfere încărcată de rutină,
Acestui peisaj aleatoriu,
Îmi cresc venele până prind rădăcină!
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la cadouri, dar cu o relevanță mică.
Stigmat
M-a tatuat Dumnezeu cu îndoială,
Cu păcate sublime m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc Evă
De parc-ar fi trebuit să mă nasc, eu.
M-a limpezit în iubire, după zilele facerii,
Mi-a dăruit anotimpuri, binele și răul;
Atâta suflet... să nu-l pot niciodată umple,
Atâtea gânduri... să nu mă plictisesc niciodată.
Mi-a dat Dumnezeu mistere și lanțuri,
Aripi, hohote, lacrimi sunt ale mele,
Cuvintele desculțe, tăcerile ;
Înălțimi zac în mine, căderile toate...
De parcă de la plus la minus infinit
N-aș exista decât eu,
Ca o secundă rotundă și ascuțită
A aceluiași timp.
M-a tatuat Dumnezeu cu dimineți și amurguri,
[...] Citește tot
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Virginia Radu Gavrilă despre cadouri, adresa este: