Stigmat
M-a tatuat Dumnezeu cu îndoială,
Cu păcate sublime m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc Evă
De parc-ar fi trebuit să mă nasc, eu.
M-a limpezit în iubire, după zilele facerii,
Mi-a dăruit anotimpuri, binele și răul;
Atâta suflet... să nu-l pot niciodată umple,
Atâtea gânduri... să nu mă plictisesc niciodată.
Mi-a dat Dumnezeu mistere și lanțuri,
Aripi, hohote, lacrimi sunt ale mele,
Cuvintele desculțe, tăcerile ;
Înălțimi zac în mine, căderile toate...
De parcă de la plus la minus infinit
N-aș exista decât eu,
Ca o secundă rotundă și ascuțită
A aceluiași timp.
M-a tatuat Dumnezeu cu dimineți și amurguri,
[...] Citește tot
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stigmat
M-a tatuat Dumnezeu cu îndoială,
Cu păcate sublime m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc Evă
De parc-ar fi trebuit să mă nasc, eu.
M-a limpezit în iubire, după zilele facerii,
Mi-a dăruit anotimpuri, binele și răul;
Atâta suflet... să nu-l pot niciodată umple,
Atâtea gânduri... să nu mă plictisesc niciodată.
Mi-a dat Dumnezeu mistere și lanțuri,
Aripi, hohote, lacrimi sunt ale mele,
Cuvintele desculțe, tăcerile ;
Înălțimi zac în mine, căderile toate...
De parcă de la plus la minus infinit
N-aș exista decât eu,
Ca o secundă rotundă și ascuțită
A aceluiași timp.
M-a tatuat Dumnezeu cu dimineți și amurguri,
[...] Citește tot
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Al nouălea val
Douăzeci de ani și încă puțin
De ardere și risipă,
Ca umbră mă-nalț
Dintre luminile care am fost...
Cu ochii în pământ,
În cearcăne prelungiți,
Aștept
Descoperită,
Ultimul val!
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem unic
Nu s-a schimbat nimic,
Doar... eu!
Anii din urmă
Au biruit,
Aș vrea să pot mulțumi
Pentru frumusețe
Te-ai născut prea devreme
Tristețe...
Doar, eu!
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epilog lucid
Schiță în timp,
Zonă muzicală,
Curcubeu în plină secetă...
Am trădat din nou
Cuvântul!
Și iar noi, făcând anticameră
Aceleiași iubiri,
Evlavios îndoind genunchiul...
Ușa,
Nu ni se va mai deschide
Niciodată!
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la timp, dar cu o relevanță mică.
Intermezzo
Când din ochi picură
Se lasă ceața...
Se vor întoarce vapoarele,
Chiar obosite și oarbe,
Zadarnică osteneală
... Așa!
...
Când,
Deși,
Arborii s-au scuturat de stele,
Lovesc în stâncă
Cu inima,
Luna se crede seceră
Și retează iarba...
Când,
Deși,
Cu-aceiași mândrie,
[...] Citește tot
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coloană infinită
Doar noi însingurați mai sprijinim un cer
Obositor de liber, ne-ngăduit de-nalt,
Cu ochi rostogoliți pe dale de infern
Trișăm îngrozitor unul cu celălalt,
Și rostuind prea zilnic amara irosire
Ne clătinăm pe trepte, ca-n orice început,
Un adevăr te minte și trece peste mine,
Mă-nșală viitorul, te vinde un trecut.
Nu știu din care unghi, e cerul mai aproape
E fruntea mai înaltă, cuvintele mai calde,
Mistificând aripa în piatră și săgeată
Trișăm spre mediocru, noi doi... cu Celălalte.
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vers peste timp
Eu,
Care în loc de prieteni găsesc complici,
Care stau de vorbă cu aripile în familie
Înțeleg... Am fost resemnarea scoicii
Rănită de firul de nisip, fierbinte
Ai fost fratele geamăn al risipelor,
Am fost eroii unor cuvinte.
La hotărârea ta,
Voi da încă o șansă drept zestre
Acestui dialog, ce nu ne reprezintă,
Sprijinită-n trecut voi lăsa înc-o dată
Ispita de ieri să mă mintă,
Și nu va fi păcat, de replica din urmă
Nu va mai fi rostită sau nu va fi a noastră,
La scenă deschisă, sub fruntea-mpovărată
Ochii dilatați prind contur de fereastră.
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Halucinantă
Sufletul neîngrădit
A început să construiască zid.
Când orizontul prinde culoare
Luna, luând forma secerii,
Taie artere în cântec
De sărbătoare.
Nicicând nu am știut de ce
Absența trebuie să doară sau ucidă,
Nicicând nu am înțeles de ce
Albatroșii ce-și frâng aripile,
Fac copii să râdă.
Undeva, nu departe,
Viața mi se arată în cale
Cu statura ei mândră, potrivnică
Undeva, nu departe în mine
Sufletul înalță poartă statornică.
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Virginia Radu Gavrilă despre timp, adresa este: