Vladimir Potlog despre bătrâneţe

Femeia rămâne femeie

Femeia e un simbol a iubirii.
Toţi ştiu, dar mulţi nu aşa gândesc.
Ea este Eva cea pierdută în amintiri,
Care a fost la începutul neamului omenesc.

Femeia de mică e femeie.
Femeia e femeie când devine mamă,
Femeia rămâne tot femeie
Când e bătrână şi plânge în năframă.

Ne este dor de ea când suntem mici,
Ne este dor de ea când creştem mari.
Dar când suntem bătrâni şi bolnavi,
Plângem din nou după ea ca nişte sugari.

Căci ea este steaua care a răsărit
Pe cerul vieţii noastre.
E ca floarea care a înflorit
Sub bolţile albastre.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul poet

Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Şi cu inima bătându-i tot mai încet.
Fulgi de gheaţă cad
Peste părul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi trişti, dar de o blândeţe rară,
El citeşte cu glas dulce despre o frumoasă ţară.
Şi vocea lui răsună peste iarna grea,
Şi nimeni nu-l înţelege că lui îi este dor de ţara sa.
Toţi trec fără să-l ia în seamă
Dar el citeşte cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui să aude tot mai încet
Şi vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă să închidă a sa carte.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Sub un nuc bătrân stau şi meditez,
Cât e de frumoasă viaţa.
Când în culori vii o vezi,
Trezindu-te dimineaţa!

Când soarele e sus pe cer
Sau se aude colea cum cântă o ciocârlie.
Viaţa e aşa de dulce,
Viaţa e o poezie.

Dar unii oameni aleargă fără încetare,
După o bucată de pâine sau un drob de sare.
Şi nu pot să se oprească, ca puţin să se gândească
Că Viaţa e Fermecătoare fără să se grăbească.

poezie de Vladimir Potlog (21 august 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa

Apa curge din izvoare, izvorăşte în fântâni,
Dar când ea dispare, plâng şi cei tineri şi cei bătrâni.
Fără apă pâinea nu creşte, în râuri şi iazuri peştii mor!
Apa este elixirul vieţii, când o bei rece de la izvor.

Fără apă, viaţă nu-i pentru pomii şi florile din grădini.
Fără ea, pe pământ ar creşte numai urzici şi spini!
Bucuraţi-vă când plouă şi când auziţi că susură un izvor,
Natura ne aduce bucurie nouă şi pământul devine mai roditor.

poezie de Vladimir Potlog (16 octombrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat un vis frumos

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea că sunt micuţ
Şi mă jucam cu un fir de păpădie.

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea câ sunt iarăşi un copil voios,
Şi alergam după avioane de hârtie!

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Să făcea că sunt din nou copil
Şi lumea îmi aparţinea doar mie!

Dar acesta a fost doar un vis,
Visat într-un miez de noapte.
Şi eu sunt de acum bătrân,
Un copil cu plete albe.

poezie de Vladimir Potlog (27 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Limba română este patria mea
A zis poetul demult cândva.
Limba română e sufletul meu
Zic acuma cu mândrie eu!

Limba română e dor nemuritor
A zis pământul pe care trăieşte al meu popor.
Limba română este a doua mamă a mea
A zis un copil cu ochi ca de stea.

Limba română e dulce şi frumoasă
A zis un bătrân care stătea singur la un colţ de masă.
Limba română e tot ce v-am dat eu mai sfânt.
A zis domnul cu glasul lui curat şi blând.

poezie de Vladimir Potlog (29 august 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trebuit să ningă

A trebuit să ningă şi a nins
În prima zi de iarnă.
Totul îmi pare un paradis,
Un loc unde îngerii la sfat se îndeamnă.

A trebuit să ningă şi a nins
Peste o ţară plină de durere,
Unde un foc năprasnic e aprins
De un om rău şi lacom de putere!

A trebuit să ningă şi a nins
Peste dealuri, văi şi coline.
Un covor alb s-a întins
Peste satele noastre bătrâne.

A trebuit să ningă şi a nins
Şi mă rog să nu se topească,
Căci e frumos totul ca în vis.
În ţara mea românească!

poezie de Vladimir Potlog (1 decembrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de casă

Mi-i dor de casă,
Mi-i dor de tot ce-mi este drag,
De vorba mamei blândă şi frumoasă,
De înverzitul meu meleag.

De-ar şti bătrâna casă
Cât de mult vreu s-o revăd!
Şi să stau cu ai mei la masă,
Şi să n-am niciun regret.

Să mă scol în zori de zi
Când soarele răsare
Şi să sărut mâna mamei
Veşnic muncitoare.

Să alerg peste dealuri şi câmpii,
Peste tot ce-mi este sfânt,
Să aud cânt de ciocârlii
Pe scumpul meu pământ!

poezie de Vladimir Potlog (9 decembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de primăvară

Un parfum de primăvară
Se simte peste dealuri şi câmpii.
Natura reînvie iară,
Copacii ne salută parcă sunt vii.

Sus pe un ram o ciocănitoare
Caută un vierme mic.
Soarele cât e de soare!
Parcă e ruşinos un pic.

Doi bătrâni stau pe o bancă
Şi privesc în zare.
Văd cum vin stoluri de păsări
Şi în sufletul lor e sărbătoare.

Parfumul acesta de primăvară
A pătruns şi în inima mea.
Lumea îmi pare o comoară
Viaţă o floare de nu-mă-uita.

poezie de Vladimir Potlog (9 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenire

Satul meu bătrân, satul meu cuminte.
Din nou revin la tine şi sufletul mi-e plin
De o iubire curată şi fierbinte.
Sărut pământul pe care m-am născut.
Îţi mulţumesc cu drag, căci ca un părinte m-ai crescut
Şi mă aştepţi mereu pe al casei mele prag.
Când stau cu fraţii mei la masă şi un pahar de vin închin
Şi gust dintr-un fagure de miere,
Atunci viaţa îmi pare un vis sublim.
Satul meu frumos cu văi, dealuri şi coline,
Tu eşti ca soarele care luminează ziua care vine.

poezie de Vladimir Potlog (5 septembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici îmi este Ţara

Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeşi,
Oameni harnici şi viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este ţara mea
Cântată în doine şi balade,
Unde sunt bătrâni cu feţele brăzdate
De atâta muncă şi singurătate,
Lucrându-şi ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată şi o mamă,
Aici pomii şi iarba mă ştiu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este ţara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi bătrâni

Doi bătrâni stau singuri
În casa lor demult
Şi nimeni nu-i întreabă
Ce vor ori ce au vrut.

Cânii urlă a jale,
Vântul bate ne'ncetat,
Doi bătrâni merg pe-o cărare
Cum mergeau, ca altădat'.

Noaptea rece se lasă
Şi urlă viforul ca turbat,
Doi bătrâni stau singuri în casa,
Doi bătrâni stau la sfat.

Şi aşteaptă şi tot aşteaptă
Să vină cineva,
Doi bătrâni cu plete albe:
Bunelul meu, bunica mea.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e viaţa

Aşa e viaţa
Un copil râde,
Un bătrân plânge!
O mamă cu drag
Pruncul la piept îşi strânge.

Frate trădează
Pe frate,
Pentru bogăţie şi libertate,
Ca să aibă el de toate!

O floare înfloreşte, alta se ofileşte,
Una moare, alta trăieşte,
Dar nimeni nu se bucură
Şi nimeni nu le jeleşte.

Căci aşa e viaţa dată de Dumnezeu,
Şi nimeni nu o poate schimba!
Aşa a fost,
Şi aşa va fi mereu.

poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine dragostea

Te-am întrebat, iubito,
De unde vine dragostea,
Şi tu nu mi-ai răspuns
Şi eu m-am uita în ochii tăi
Trişti şi de lacrimi uzi.
Am întrebat un bătrân cu părul cărunt
Şi el a zis că nu ştie,
Că dragostea lui a murit de mult.
Am întrebat un copil cu ochii albaştrii
Şi el spus că nu ştie,
Că este prea mic.
Atuci am întrebat cerul şi pământul,
Sufletul şi gândul.
Ei tot nu mi-au răspuns.
Şi numai mama mi-a spus
Că dragostea vine din inima ta
Şi de la Dumnezeu de sus.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!