Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Vladimir Potlog despre flori

Vladimir Potlog

Liliacul a înflorit

A înflorit liliacul, floarea florilor,
Ea este leacul pentru cei
Care iubesc cu multă
Patimă, dragoste și dor.

Liliacul, frumoasă floare
Care înflorește pe meleagul meu,
El este ca un soare,
Care luminează chipul tău.

Mirosul lui îmbătător
E ca un vânt cald de primăvară.
El e ca un dulce fior
Care îți face viața mai ușoară.

Liliacul din nou a înflorit
Și s-a îmbrăcat în alb,
Parfumul lui s-a răspândit
Peste frumosul meu meleag.

poezie de (2 mai 2019)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Femeia și primăvara

Femeia e o primăvară,
E o floare de dor.
E un amurg frumos de seară,
Un vis fermecător.

Primăvara e o femeie
Îmbrăcată toată în flori,
Care merge pe alee
Cu ochi dulci, fermecători.

Aceste două anotimpuri,
Trebuie mereu iubite,
Una aduce soare în casă,
Alta clipe fericite.

poezie de (1 martie 2017)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Femeia rămâne femeie

Femeia e un simbol a iubirii.
Toți știu, dar mulți nu așa gândesc.
Ea este Eva cea pierdută în amintiri,
Care a fost la începutul neamului omenesc.

Femeia de mică e femeie.
Femeia e femeie când devine mamă,
Femeia rămâne tot femeie
Când e bătrână și plânge în năframă.

Ne este dor de ea când suntem mici,
Ne este dor de ea când creștem mari.
Dar când suntem bătrâni și bolnavi,
Plângem din nou după ea ca niște sugari.

Căci ea este steaua care a răsărit
Pe cerul vieții noastre.
E ca floarea care a înflorit
Sub bolțile albastre.

poezie de (7 martie 2019)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Sunt fericit

Sunt fericit când scriu o poezie
Despre dragoste și amor.
Sau când ascult o melodie
Despre un suflet plin de dor.

Sunt fericit când citesc o carte,
Despre doi îndrăgostiți.
Despre un om care a zburat pe Marte
Sau despre niște regi bine veniți.

Sunt fericit când admir floarea,
Care înflorește la geamul meu
Și când privesc luceafărul
Care luminează ca un zeu.

Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare
Și scriu acest vers.
Căci poezia este nemuritoare!
Cum e și întregul Univers.

poezie de (9 noiembrie 2019)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Să ai o patrie

Să ai o patrie, să ai un soare,
Să ai o inimă, să ai o mare,
Să ai o grădină cu flori în floare.
Să ai patrie fără sânge,
Să ai o mamă care nu mai plânge.
Să ai tot ce-ți dorești,
Să ai o fată frumoasă ca-n povești,
Să te iubească și s-o iubești.
Să ai o patrie, să ai o mare
Să ai un loc sfânt sub soare.

poezie de din Pe o ramură de grai (10 martie 2002)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Ți-am dăruit un trandafir

Ți-am dăruit un trandafir,
Floarea iubirii și a fericirii,
Tu mi-ai dat buzele tale
Dulci ca de zefir,
Dar asta a rămas doar o amintire.

Ne-am iubit ca doi îngeri coborâți din cer
Cu multă patimă și amor,
Dar dragoastea noastră a rămas un mister
Fără prezent sau viitor.

Dar nu voi uita niciodată clipa când
Ți-am dăruit floarea ta preferată,
Un trandafir de abia înflorit.

poezie de (12 martie 2011)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Două mere

Două mere mi-a adus mama în casă,
Erau mari, roșii și frumoase.
Le-a pus pe fereastră
Lângă o floare care înflorește într-o glastră.

Mă uit la ele cu mare bucurie
Și vreau să scriu o mică poezie...
Două mere mi-a adus mama în casă
Și cu ele toamna cea frumoasă.

poezie de (2 octombrie 2017)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Suntem doi visători

Suntem doi visători, iubito,
Care rătăcim printre stele,
Tu ești ca o regină
Cum e luna printre ele.

Suntem, iubito, doi fulgi de nea,
Care cad din cer
Și se topesc în palma ta,
Ca într-un vis efemer.

Suntem două frunze purtate de vânt,
Și dragostea noastră
E un sfânt legămân,
Ca dintre cer și pământ.

Suntem două flori ce înfloresc
Sub același soare,
Sunt un visător, iubito, ești o visătoare
În lume asta atât de mică și atât de mare.

poezie de (12 decembrie 2012)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Așa e viața

Așa e viața
Un copil râde,
Un bătrân plânge!
O mamă cu drag
Pruncul la piept își strânge.

Frate trădează
Pe frate,
Pentru bogăție și libertate,
Ca să aibă el de toate!

O floare înflorește, alta se ofilește,
Una moare, alta trăiește,
Dar nimeni nu se bucură
Și nimeni nu le jelește.

Căci așa e viața dată de Dumnezeu,
Și nimeni nu o poate schimba!
Așa a fost,
Și așa va fi mereu.

poezie de (14 decembrie 2007)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Crinul

Ce parfum îmbătător are floarea cea frumoasă,
Care crește în pridvor și vrea să fie de cineva culeasă.
De un om cu inimă bună și suflet blând,
Ca să împletească din ea cunună, ca s-o poarte când e ploaie și când e vânt.

E floarea crinului albă ca luna de pe cer,
E floarea destinului plină de splendoare și mister.
Ce miros îmbătător ai tu, floare de Dumnezeu aleasă,
Ca să răspândești în jurul tău dragoste, amor și să faci viața mai frumoasă.

poezie de (15 iunie 2017)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Poezia

Ești ca un fulg gingaș de nea,
Ești ca o stea care răsare la miez de noapte.
Draga mea, scumpa mea,
Ești ca o floare uitată de cineva într-o carte.

Ești ca o femeie iubită de un zeu,
Ești ca o ispită trimisă de sus,
Ca o rugăciune spusă de un ateu,
Ești ca crucea dusă de Iisus.

poezie de (15 ianuarie 2018)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Femeie

O, tu, femeie, înger blând,
Care ai coborât din cer,
Tu ești un dulce gând, un mister.

O, femeie, gura ta e dulce ca mierea de albină
Ești o floare de nu-mă-uita,
Ești al sufletului lumină.

De-a pururea ești slăvită,
O, tu ființă nemuritoare,
Ești o dulce ispită în lumea care moare.

poezie de (7 martie 2012)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

E o zi minunată

Azi e o zi minunată
pentru tine frate drag.
Te căsătorești cu o frumoasă fată
Care îți va trece al vieții tale prag.

S-o iubești ca pe o soră,
S-o prețuiești ca pe o mamă,
S-o admir ca pe o regină.
Căci pentru tine ea mult înseamnă.

Azi e o zi plină de soare
Și ești înconjurat de multe flori.
Să trăiești viața numai în sărbătoare
Și să fie plină de culori.

Azi e nunta ta frate,
Visul tău sa împlinit.
Îți doresc multă, multă sănătate
Și în viață un drum fericit.

poezie de (30 iulie 2019)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Am o țară, o limbă, un neam

Am o țară, o limbă, un neam
Și mai am un picior de plai,
O gură de rai, lăsat Dumnezeu,
Am un pământ sfânt al meu.

Am o țară cu oameni muncitori,
Unde sunt grădini cu flori,
Unde sunt și câmpii, coline înverzite
Și cuptoare pline de pite.

Aici eu am o țară, o limbă, un neam!

poezie de din Pe o ramură de grai (11 noiembrie 2002)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Eu și tu

Eu sunt cer, tu ești pământul
Tu ești pomul, eu sunt vântul
Ce te leagănă ușor
Șoptind vorbe de amor.

Tu ești muza, eu - poetul,
Eu sunt condeiul, tu - caietul,
Noi doi suntem și speranța,
Și regretul!

Tu ești înger, eu sunt demon,
Tu cu o floare te asemeni
Cu miros amețitor,
Eu sunt suflet, tu ești dor.

poezie de (29 ianuarie 2006)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Vladimir Potlog

Primăvara de mult a venit

Iubite, a venit primăvara,
Mi-ai zis tu ca prin vis.
Ghioceii înfloresc,
O poartă nouă s-a deschis.

Știu, iubito, ți-am răspuns cu drag.
Afară mai este frig și totul în jur încă e alb.
Dar nu regreta, căci primăvara a venit.
În ochii tăi, în inimă mea fierbinte,
În dragostea pe care o exprimăm prin cuvinte,
În tot ce ne înconjoară, chiar și în fulgul cel de afară,
Care s-a topit încet în palma ta.
Primăvara de mult a venit pentru noi doi, iubirea mea.

poezie de (28 februarie 2018)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Afară e sfârșit de toamnă

Afară e sfârșit de toamnă,
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi și mai noi.

Afară e sfârșit de toamnă,
O frunză rătăcită bate în geam.
Și tu citești o frumoasă poveste
Despre o prințesă și un sultan.

Afară e sfârșit de toamnă,
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic:
O să plouă sau o să fie furtună?

Afară e sfârșit de toamnă,
Dar soarele tot mai încălzește
Pe un copil care aleargă după a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbește.

poezie de (13 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Dulcea mea copilărie

Dulcea mea copilărie,
Nu te voi uita nicicând,
Tu ești ca o floare pe câmpii,
Eu te voi purta mereu în gând.

Dulcea mea copilărie,
Ce frumoasă tu ai fost,
Eu te chem din nou la mine,
Dar nu are niciun rost.

Căci vremea trece, vremea vine.
Viața e scurtă cum e ea
Și tu te duci de la mine,
Ramâi cu bine, copilăria mea.

poezie de (25 aprilie 2006)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 12 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Vladimir Potlog

Mi-i dor de copilărie

Mi-i dor de copilărie,
De al ei vers sublim,
Aș vrea acum cu dragoste
În fața ei să mă închin.

A fost grea, a fost ușoară,
Dar a trecut cum trece
O zi caldă de primăvară.

S-a scuturat ca floarea cea de tei,
Dulcea mea copilărie,
Lumina ochilor mei.

Nu se mai întoarce
Visul cel sublim,
Care a fost odată
De lumină și căldură plin.

poezie de (15 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Tinerețe, vis sublim

Tinerețe, floare de dor
Tainică și blândă ca un fior
De fericire făuritor

Ești o stea polară,
Un tren care trece
Rapid printr-o gară

O, tu, suflet nemuritor,
Al omenirii sfânt simbol,
Un cântec de dor.

Ești o soartă, un destin,
Dulce ca mierea,
Amară ca un pelin.

Tinerețe, vis sublim!

poezie de (5 august 2008)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Vladimir Potlog@flori? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Vladimir Potlog despre flori, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: În ce măsură se formează caracterul copilului în conformitate cu cele văzute în familie? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!