Vladimir Potlog despre gânduri

O taină e iubirea,

O taină e iubirea,
O taină e durerea
Pentru cei care nu le pot stăpâni.
O taină e lumina,
O taină e plăcerea
Pentru cei care nu le pot privi.
O taină este gândul,
O taină e cuvântul
Pentru cei care nu le pot rosti.
O taină este viaţa,
O taină e şi moartea
Pentru cei care nu le pot preţui.
O taină este dorul veşnic călătorul
Pentru cei care nu pot iubi.

poezie de Vladimir Potlog (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

O, tu, femeie, înger blând,
Care ai coborât din cer,
Tu eşti un dulce gând, un mister.

O, femeie, gura ta e dulce ca mierea de albină
Eşti o floare de nu-mă-uita,
Eşti al sufletului lumină.

De-a pururea eşti slăvită,
O, tu fiinţă nemuritoare,
Eşti o dulce ispită în lumea care moare.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul tău iubito

Chipul tău iubito alb ca neaua
Care se aşterne pe pământ.
El este steaua,
Care ne-a călăuzit pe drumul sfânt.

Chipul tău bălai ca fulgul
Care se topeşte în palma ta.
El este rugul care încălzeşte
O inimă rece şi grea.

Mă închin ca la o icoană
A Sfintei pururea Marii.
Chipul tau e alb ca laptele de mamă
Şi dulce ca strugurii din vii.

O să-l pictez în sufletul meu,
O să-l port mereu în gând.
El e ca o piesă de muzeu,
Care o adimir zîmbind.

poezie de Vladimir Potlog (16 ianuarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog

M-a întreabat într-o zi poezia,
Ia să-mi spui prietenul meu drag.
De ce mă scrii pe o coală de hârtie?
Şi nu mă ţii la tine în cap.

Şi i-am răspuns cu glasul plin de melancolie,
Ea este tot ce eu am mai sfânt.
De aceea o scriu pe o foaie de hârtie
Ca şi alţii să citească al meu gând!

Ea atunci m-a înţeles şi mi-a răspuns.
Cu un glas plin de bucurie.
Scrie -mă dragă poete pe ce vrei,
Dar să nu uiţi că eu sunt o simplă poezie
Şi lumea e plină de atei.

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele Ceahlău

Mă uit la muntele Ceahlău
Ca la un zeu coborât pe pământ,
La care un popor falnic s-a închinat
Şi s-a rugat în suflet şi în gând.

Mă uit la muntele Ceahlău
Ca la un titan coborât din ce,
Ca să apere poporul său
De duşmanul hapsân şi rău.

Mă uit la muntele Ceahlău,
Sufletul unui neam nemuritor,
Care a luptat cu sabia în mână,
Ca să rămână un popor liber şi de oameni primitor.

Muntele Ceahlău a fost un altar
Între oameni şi zei,
Acum este un simbol al păcii
Pentru copiii săi.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi sunt singur

Şi totuşi sunt singur
Şi gândul mi-i pribeag
La cineva care e departe,
La cineva care îmi este drag.

Şi totuşi sunt singur
Şi pe geam privesc,
Cum plânge cerul,
Şi pe el singur îl găsesc.

Şi totuşi sunt singur
Şi sufletul mă doare,
Că n-am aripi să zbor
Până la divinul soare.

Dar în singurătatea
În care mă găsesc,
Mai am putere şi voinţă
Să-i spun vieţii că o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (21 septembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea mea copilărie

Dulcea mea copilărie,
Nu te voi uita nicicând,
Tu eşti ca o floare pe câmpii,
Eu te voi purta mereu în gând.

Dulcea mea copilărie,
Ce frumoasă tu ai fost,
Eu te chem din nou la mine,
Dar nu are niciun rost.

Căci vremea trece, vremea vine.
Viaţa e scurtă cum e ea
Şi tu te duci de la mine,
Ramâi cu bine, copilăria mea.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de viaţă

Mi-e dor de viaţă ca pământului de ploaie.
Mi-e dor de viaţă ca cerului de soare.
Mi-e dor de viaţă ca poetului de poezie.
Mi-e dor de viaţă ca sufletului de o frumoasă melodie.
Dar nu îmi este dor de ceaţa care se lasă peste noi.
Nu îmi este dor de omul care îmi vorbeşte de pace,
Dar în suflet poartă un război.
Nu îmi este dor de străinul care mă numeşte frate,
Dar în gând plănuieşte să mă lovească pe la spate.
Nu îmi este dor de tot ce pare frumos, dar este fals.
Nu îmi este dor de lumânarea care a ars.
Îmi este dor de o lumină lină care vine,
Dintr-o inimă de om bună şi creştină.
îmi este dor de tot ce trebuie să aibă omul mai sfânt,
De viaţă, limbă şi de al său pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 martie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

[...] Citeşte tot

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni cu chipuri meschine

Oameni cu măşti pe faţă,
Care pe alţii îi învaţă ce e bine sau rău
Şi cum trebuie să-l iubescă pe Dumnezeu,
Dar ei umblă cu diavolul în gând mereu.

Oameni cu măşti pe faţă,
Care pot curma o viaţă
Şi zic că nu sunt ei vinovaţi,
Dar omoară chiar şi pe ai lor fraţi.

Oameni cu măşti pe faţă,
Care au inimi de gheaţă
Şi suflete întunecate
De-atâta lăcomie şi nedreptate.

Voi, oamenii cu chipuri meschine,
Care omorâţi ale noastre destine,
Scoateţi-vă măştile, că nu vă stă bine.

poezie de Vladimir Potlog (7 august 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău

E noapte şi plouă încet, plouă mărunt
Şi eu stau singur ca un obiect
Uitat de cineva, demult.

Numai sărutul tău pe buze îl mai simt,
O, tu lumina veţii mele
Care îmi luminezi sufletul şi întunecatul meu gând.

Te aştept din nou să vii,
În mez de noapte sau în zori de zi,
Să-mi mai dai odată sărutul tău cel dulce
Apoi fie ori ce-ar fi.

Căci de nimic nu mă tem,
Chiar nici de moarte, de ea mă păzesc,
Dar fără tine, draga mea,
Simt că nu pot să mai trăiesc.

poezie de Vladimir Potlog (28 iunie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dor

Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură şi univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet şi din gând.

Scriu despre biata, frumoasa mea ţară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Şi despre-a bunicilor casă,

Despre părinţi uitaţi de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi şi vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.

Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să ştie
Că sunt şi eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.

poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Pe cer răsare luna
Şi sufletul mi-i împăcat
Căci în viaţa mea eşti doar una,
Cu chip frumos şi păr bogat!
Eşti ca luceafărul care răsare nopţi dea rândul,
Care îmi luminează sufletul şi găndul,
Gândul care zboară pe aripi de vânt,
Să-ţi spună un cuvânt:
Că te iubesc de la Lună până la Pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 septembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine dragostea

Te-am întrebat, iubito,
De unde vine dragostea,
Şi tu nu mi-ai răspuns
Şi eu m-am uita în ochii tăi
Trişti şi de lacrimi uzi.
Am întrebat un bătrân cu părul cărunt
Şi el a zis că nu ştie,
Că dragostea lui a murit de mult.
Am întrebat un copil cu ochii albaştrii
Şi el spus că nu ştie,
Că este prea mic.
Atuci am întrebat cerul şi pământul,
Sufletul şi gândul.
Ei tot nu mi-au răspuns.
Şi numai mama mi-a spus
Că dragostea vine din inima ta
Şi de la Dumnezeu de sus.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie bizară

În sufletul meu e din nou primăvară
Şi iarăşi copaci înfloresc,
Pe cer vrea să răsară soarele,
Ca un rege nepământesc.

În gândul meu e primăvară
Şi în inima mea la fel,
Şi iarăşi vreau să-l caut
Pe bunul Dumnezeu.

Dar asta e doar o iluzie bizară
E ca un vis neîmplinit,
Afară e din nou primăvară
Dar eu iarăşi pe Dumnezeu nu l-am găsit.

poezie de Vladimir Potlog (9 aprilie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog

Dialog
M-a întreabat într-o zi poezia,
Ia să-mi spui prietenul meu drag.
De ce mă scrii pe o coală de hârtie?
Şi nu mă ţii la tine în cap.

Şi i-am răspuns cu glasul plin de melancolie,
Ea este tot ce eu am mai sfânt.
De aceea o scriu pe o foaie de hârtie
Ca şi alţii să citească al meu gând!

Ea atunci m-a înţeles şi mi-a răspuns.
Cu un glas plin de bucurie.
Scrie -mă dragă poete pe ce vrei,
Dar să nu uiţi că eu sunt o simplă poezie
Şi lumea e plină de atei.

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gladiator

În Roma e mare sărbătoare,
Curge vinul din ulcioare.
E o zi caldă şi senină,
Pe o arenă de lume plină.
În mijlocul ei, doi gladiatori se luptă ca nişti lei.
Dar unul dintre ei se roagă în gând către zei,
Să-i dea putere şi credinţă, ca să obţină biruinţă.
În mână el sabia strânge, în jurul lui e numai sânge,
În urechi răsună neîncetat, vrem sânge, vrem sânge cu adevărat!
El sabia prin aer o învârteşte şi capul adversarului îl zdrobeşte.
Apoi în genunchi se lasă şi îşi aduce aminte de soţie, copii şi casă.
Inima de durere îi plânge şi către public strigă,
V-aţi săturat acum de sânge!
Publicul tace mirat şi se uită la viteazul bărbat, care moartea a înfruntat.
De odată toţi au strigat: eşti liber, că ai meritat!

poezie de Vladimir Potlog (10 februarie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul nostru univers

Eram singur pe pământ,
Dar tu ai venit ca un gând,
Ca un dor şi mi-ai umplut
Inima de amor.

Eram o stea pe cer
Şi tu ai venit ca un mister,
Cu părul negru despletit,
Eu ţi-am zis bine ai venit!

Tu pe buze m-ai sărutat,
Eu în ochii tăi blânzi m-am uitat
Şi noi înspre micul nostru univers
Fericiţi am plecat.

poezie de Vladimir Potlog (9 ianuarie 2004)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea albastră

A murit floarea în glastră
Şi petalele au căzut la pământ,
Plânge ploaia la fereastă
Şi eu n-am niciun gând.

Dor o să-mi fie de floarea cea albastră
Şi de parfumlul ei ameţitor,
Căci a înflorit odată în glastră
O floare învăluită de taină şi amor.

poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!