Mi-i dor de copilărie
Mi-i dor de copilărie,
De al ei vers sublim,
Aș vrea acum cu dragoste
În fața ei să mă închin.
A fost grea, a fost ușoară,
Dar a trecut cum trece
O zi caldă de primăvară.
S-a scuturat ca floarea cea de tei,
Dulcea mea copilărie,
Lumina ochilor mei.
Nu se mai întoarce
Visul cel sublim,
Care a fost odată
De lumină și căldură plin.
poezie de Vladimir Potlog (15 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem și noi oameni
Când noaptea se lasă,
Se stinge lumina în casă,
Eu stau și mă gândesc,
De ce pe noi oamenii nu ne iubesc?
Pe acei care nu putem merge,
Căci avem și noi o lege,
Suntem și noi oameni, și vrem să trăim
Avem și noi suflet, și vrem să iubim!
poezie de Vladimir Potlog (20 februarie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul tău
E noapte și plouă încet, plouă mărunt
Și eu stau singur ca un obiect
Uitat de cineva, demult.
Numai sărutul tău pe buze îl mai simt,
O, tu lumina veții mele
Care îmi luminezi sufletul și întunecatul meu gând.
Te aștept din nou să vii,
În mez de noapte sau în zori de zi,
Să-mi mai dai odată sărutul tău cel dulce
Apoi fie ori ce-ar fi.
Căci de nimic nu mă tem,
Chiar nici de moarte, de ea mă păzesc,
Dar fără tine, draga mea,
Simt că nu pot să mai trăiesc.
poezie de Vladimir Potlog (28 iunie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
O taină e iubirea,
O taină e iubirea,
O taină e durerea
Pentru cei care nu le pot stăpâni.
O taină e lumina,
O taină e plăcerea
Pentru cei care nu le pot privi.
O taină este gândul,
O taină e cuvântul
Pentru cei care nu le pot rosti.
O taină este viața,
O taină e și moartea
Pentru cei care nu le pot prețui.
O taină este dorul veșnic călătorul
Pentru cei care nu pot iubi.
poezie de Vladimir Potlog (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești departe
Pe Muntele Olimp unde zeii s-au născut
Eu prima oară zeița mea te am văzut.
Erai frumoasă, părul îți era împodobit cu flori,
Ochii îți luminau ca luceferi în zori.
Trupul îți era alb ca spuma unui val de mare
Mă atrăgeai ca lumina soarelui care pe cer răsare.
Erai în înconjurate de zei ce purtau falnice nume,
Dar eu eram un simplu muritor, care își purta crucea în a sa lume.
De atunci sufletul îmi este măcinat de dor
Și aș vrea să fiu ca tine nemuritor.
Să fiu și eu un zeu ca să pot fi alături de tine mereu,
Dar acesta e doar un vis căci tu ești departe,
Cum e iadul de paradis!
poezie de Vladimir Potlog (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă femeie
Lasă-mă, femeie, să mă închin în fața ta,
Căci fără tine lumea un pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ți sărut piciorul gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!
Lasă-mă, femeie, să-ți sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine zilele sunt prea scurte și nopțile prea lungi.
Lasă-mă, femeie, să-ți admir chipul tău divin,
Căci fără tine soarele ar lumina mult mai puțin.
Lasă-mă, femeie, să-ți mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine pământul ar fi pustiit de vânturi și inundat de ploi!
Lasă-mă, femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine începutul nu ar avea niciun început.
poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina
Lumina pe care nu o poți vedea
Să află ascunsă în inima ta
Lumina pe care nu o poți vedea
Luminează-n taină calea ta.
Lumina pe care nu o poți vedea
S-a născut odată cu tine.
Ea este în ființa ta,
Și te călăuzește doar spre bine.
Lumina pe care nu o poți vedea
E splendidă și frumoasă ca o stea,
S-a ascuns după un nor
Și așteaptă să răsară luceafărul, sfetnic călător.
poezie de Vladimir Potlog (17 noiembrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căpriană, lumină lină
O, Căpriană, minune sfântă,
Care ai fost înălțată de un voievod bun și faimos,
Chiar și îngerii în cer te cântă,
Lumină lină, trimisă de Hristos!
Tu luminezi această palmă de pământ,
Trădată, vândută mereu.
Căpriană, logos sfânt,
Ești ca o mană trimisă de Dumnezeu!
O, tu, mireasă a lui Hristos,
Zidită cu multă trudă și sudoare,
Ești un scut pentru neamul meu
Contra hoardelor barbare.
Căpriană, lumină lină,
Ești un simbol divin
Pentru omul cu inima de har plină
Și care crede în al său destin.
poezie de Vladimir Potlog (21 septembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu ne-a dat cuvântul
Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat și gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.
Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Și ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.
Dumnezeu ne-a făcut și cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înțeles misterul
Și l-am închis ca pe o fereastră.
Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naștem și să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.
[...] Citește tot
poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă cocoșii
Cântă cocoșii în miez de noapte,
Vestind că vine o nouă zi
Și ca un rege falnic,
Soarele din nou va răsări.
Cântă cocoșii în miez de noapte
Ca să alunge întunericul din noi
Și să lase loc luminii
Care ne va scăpa de păcate și nevoi.
Cântă cocoșii în miez de noapte
Cântecul lor sonor.
El trezește nu numai oamenii,
Ci și natura din somnul ei ușor.
poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragul nostru băiețel
Dragul nostru băiețel,
Ai împlinit de acum un an.
Să crești mare voinicel!
Îngerul nostru cu păr bălan.
Ai făcut primii tăi pași.
Pentru noi e o bucurie mare.
Să fii fericit în viață.
Și calea să-ți fie luminată de soare.
Să ne aduci numai bucurii
Noi foarte mult te iubim.
Căci viața e frumoasă
Și tu ești darul nostru divin.
poezie de Vladimir Potlog (2 iulie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am pictat
Te-am pictat pe o coală de hârtie,
Te-am pictat pe o frunze de stejar.
Te-am pictat pe o lacrimă de iubire
Care a curs odată din ochii tăi frumoși de chihlimbar.
Te-am pictat pe o gutuie galbenă
Cum este soarele pe cer.
Dulce, amăruie ca și sărutul
Care deseori ți -l cer!
Te-am pictat pe o rază de lumină,
Te-am pictat pe o stea.
Căci tu ești a mea stăpână,
Te-am pictat chiar și pe inima mea!
poezie de Vladimir Potlog (5 noiembrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie
O, tu, femeie, înger blând,
Care ai coborât din cer,
Tu ești un dulce gând, un mister.
O, femeie, gura ta e dulce ca mierea de albină
Ești o floare de nu-mă-uita,
Ești al sufletului lumină.
De-a pururea ești slăvită,
O, tu ființă nemuritoare,
Ești o dulce ispită în lumea care moare.
poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hristos a înviat
Hristos a înviat și pe noi ne-a luminat
De păcate grele ne-a iertat.
Sângele lui pe cruce pentru noi l-a vărsat.
Când la cer s-a înălțat el poruncă ne-a lăsat,
Să nu ne dușmănim, ca frații
Între noi să trăim și pe tatăl lui să-l iubim.
Așa fiul lui Dumnezeu ne-a învățat.
Hristos, Hristos a înviat!
poezie de Vladimir Potlog (1 mai 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama e raza mea de lumină
Mama este o rază de lumină.
E ființa care mi-a dat viață,
Are inima curată și senină
Și m-a legănat cu drag în brațe.
Mama este dor nemuritor,
Este curcubeul care răsare după ploaie.
Ea mi-a spus pentru prima oară ce înseamănă dor
Și ma învățat să-l aștern pe foaie.
Mama este ca pomul care înflorește primăvara,
Ca floarea care înflorește în grădină.
Este ca soarele care răsare vara
Într-o zi caldă și senină.
Mama e tot ce am mai sfânt în lume
E ca steaua cea divină,
Care a vestit venirea lui Iisus pe lume,
Mama e raza mea de lumină.
poezie de Vladimir Potlog (20 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt fericit
Sunt fericit când scriu o poezie
Despre dragoste și amor.
Sau când ascult o melodie
Despre un suflet plin de dor.
Sunt fericit când citesc o carte,
Despre doi îndrăgostiți.
Despre un om care a zburat pe Marte
Sau despre niște regi bine veniți.
Sunt fericit când admir floarea,
Care înflorește la geamul meu
Și când privesc luceafărul
Care luminează ca un zeu.
Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare
Și scriu acest vers.
Căci poezia este nemuritoare!
Cum e și întregul Univers.
poezie de Vladimir Potlog (9 noiembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tinerețea mea
Tinerețe frumoasă floare,
De ce ai plecat de la mine?
Ai apus ca un soare,
Mi-i trist și rece fără tine.
Tinerețe vis frumos, dar efemer
Ca o rază de lumină ai fost pentru mine.
Ca un izvor cu apă limpede cristalină.
Tinerețe ești darul vieții, dată de cel de sus.
Te venerează în poezii poeții,
Dar tu totuși ca un soare ai apus.
Tinerețe floare rară, care înflorește în luna mai.
Ești o neprețuită comoară!
Te rog nu pleca, măcar o clipă mai stai!
poezie de Vladimir Potlog (7 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dansăm în doi
Dansăm în doi un vals frumos.
Tu ești îmbrăcat în alb și eu în negru.
Suntem doi îngeri care au coborât
Pe un tărâm învăluit în neguri.
Tu te uiți în ochii mei fermecători.
Eu la chipul tău care radiază de bucurie.
Suntem ca două stele surori
Care luminează dinatr-o altă galaxie.
Ne învârtim într-un ritm amețitor
Când mai încet, când mai tare.
Parcă suntem doi pescăruși
Care călătoresc pe un val de mare.
Dansăm în doi iubitul meu
Sunt atât de fericită.
Că sunt a ta și ești al meu
Și lumea îmi pare o ispită.
poezie de Vladimir Potlog (11 aprilie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceața
Ceața se lasă peste munți.
Peste pădurile cu brazi cărunți,
Peste florile de tei,
Se lasă și peste ochii mei, ai tăi.
Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Și luceafărul nu mai luminează până în zori.
Dar să nu cădem, iubito, în disperare,
Căci iubirea care pe noi ne-a unit
Are o putere mare și va risipi
Ceața de pe pământ.
poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața, o frumoasă poezie
Viața e ca un val de mare
Care se izbește de un mal stâncos.
Ea este o rază de soare
Care luminează un chip frumos!
Viața e extaz și agonie
Care continue la infinit.
E o frumoasă poezie,
Scrisă pe o lamă de cuțit!
Viața e un spectacol,
Unde joacă un singur actor.
E și o bună carte....
Citită de un simplul muritor!
poezie de Vladimir Potlog (9 august 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Vladimir Potlog despre lumină, adresa este: