
Timpul nu să gândește.
Vladimir Potlog (11 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lumea ca o carte
Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Și eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.
Priveam stânci, munți, dealuri
Și mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Și nu mă săturam să mă mai uit.
Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Și lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuși Dumnezeu.
poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


În noaptea asta
În noaptea asta cu lună plină
Suntem din nou în doi.
Tu ești frumoasă ca o zână,
Eu un bet soldat venit de la război.
Aș vrea să ne iubim în tăcere,
Ca să nu mai văd focuri de arme!
Și să nu mai aud glasuri pline de durere
Venind din pieptul unor mame.
Vreau ca dulce să mă săruți
Și încet să-mi șoptești,
Iubite, hai spune-mi cât de mult mă iubești.
În brațele tale vreau din nou să mă simt bărbat
Și să regret ziua care am dorit să devin soldat.
În noaptea asta cu lună plină,
Aș vrea din nou să dorm ca un copil
Să visezi o lume mai bună, mai senină.
Frumoasă ca florile ce înfloresc în luna lui april.
poezie de Vladimir Potlog (19 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


N-avem timp
N-avem timp să ne gândim la viață
Când alergăm după iluzii mereu.
N-avem timp să facem o faptă bună,
Dar avem timp să ne gândim la ceva rău.
N-avem timp să ocrotim natura,
Dar avem timp să scuipăm în ea.
N-avem timp să ne rugăm la Domnul,
Dar avem timp să hulim pe cineva.
N-avem timp să iubim persoana de lângă noi,
Dar avem tot timpul din lume să începem un război.
N-avem timp să fim mulțumiți de viață așa cum e ea
Dar avem mult timp să ne plângem că viața e grea.
Hai să ne oprim din goana noastră după iluzii.
Și pentru o clipă să ne întrebăm
[...] Citește tot
poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dragoste de țara
Cât timp va răsări soarele
Și luna va apare de după nori.
Eu voi admira cu patimă și ardoare
Cele trei sfinte culori.
Voi iubi pământul pe care buneii s-au născut
Și dulcea limbă, în care mama cu dragoste m-a crescut.
Voi cinsti Voievozii cu plete sure, care au apărat acest meleag
Dea dușmanului secure.
Atât timp cât inima o să- mi bată în piept
Și sângele m-i se scurge prin vene.
Am să scriu un vers frumos
Țara mea, pentru tine.
poezie de Vladimir Potlog (1 decembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Un frate și o soră
Un frate și o soră
fugeau din calea morții.
Peste câmpii și ape
în căutarea sorții.
Lacrimi curgeau șiroaie
Din ochii lor plăpânzi.
Dar ei să țineau de mână
Ca doi îngeri blânzi.
Soarta a fost crudă
Cu acești doi porumbei.
Au rămas singuri pe lume,
singuri-singurei.
Dar ei cu fruntea sus
Au înfruntat tot ce le-a ieșit în cale.
Zile grele au avut
Fără un pic de apă și mâncare.
[...] Citește tot
poezie de Vladimir Potlog (23 iunie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Luna
Pe cer răsare luna
Și sufletul mi-i împăcat
Căci în viața mea ești doar una,
Cu chip frumos și păr bogat!
Ești ca luceafărul care răsare nopți dea rândul,
Care îmi luminează sufletul și găndul,
Gândul care zboară pe aripi de vânt,
Să-ți spună un cuvânt:
Că te iubesc de la Lună până la Pământ.
poezie de Vladimir Potlog (15 septembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Timpul trece
Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veșnic călător.
Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Și nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.
Trece timpul ca o clipă
Și nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Și veșnic trebuie prețuit.
poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tăcerea
Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri și coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu ești lângă mine!
Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puțin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înțeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.
poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Adio
Adio suflet părăsit de trup,
Adio ochi scăldați în lacrimi,
Să mă scuzați că n-am putut
Să vă șoptesc din nou dulce șoapte.
E întuneric și e frig
Și sufletul mă doare,
Aș vrea să strig,
Dar cine mă aude oare?
Nopți de-a rândul voi stătea
La geam privind cum luna pe cer răsare
De tine îmi voi aminti cu drag,
Adio, iubrea mea ce mare.
poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ochii tăi iubito
Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniștită și curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.
Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniștit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.
Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Și dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Și în jurul meu totul se risipă.
poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Se lasă amurgul peste sat
Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colț de rai,
Unde veșnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Și cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi și tei în floare.
Apare un țăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii și turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.
poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Când sărbătorile sosesc
Iată, anul nou vine
Peste dealuri și câmpii,
Și aduce daruri multe
La o mulțime de copii!
Totul este ca-n poveste,
Afara ninge așa frumos,
Și o stea ne dă de veste
Că s-a născut Hristos.
O, ce bine îmi pare
Când sărbătorile sosesc,
Căci odată cu dânsele
De copilăriea mea,
Cu drag îmi amintesc.
poezie de Vladimir Potlog (29 decembrie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Noi vorbim o limbă sfântă
Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Și vorbim o limbă sfântă.
Și nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.
Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingașă și frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrățit poporul dac cu cel roman!
Limba noastră, e o limbă divină.
Așa a fost și va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar și de bunul Dumnezeu.
poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fără dragostea ta
Spune- mi iubite că mă iubești,
Cum iubește albina nectarul din floare.
Spune-mi iubite că mă dorești,
Cum cerul e dorit de soare.
Spune -mi iubite că sunt steaua
Care te călăuzește spre Calea lactee.
Spune -mi iubite că sunt îngerul tău
Cu chip frumos de femeie.
Sărută -mă iubite pe ochi și pe gură,
Iubește-mă iubite cu întreaga ta făptură.
Și să nu pleci niciodată iubite de lângă mine,
Căci fără dragostea ta zilele mele sunt mai puțin senine.
poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Apus de soare
E ultima zi, e ultima noapte
Când mai stai lângă mine.
Apoi cu dulce șoapte
Ai să-mi spui: Iubitul meu, rămâi cu bine!
E ultima zi, e ultima noaptea
Când îți spun că te iubesc.
Aș vrea să opresc timpul
Dar, din păcate nu reușesc.
E ultima zi, e ultima noapte
Când îți sărut obrazul moale.
Că tu pleci departe, Zeița mea cu chip de floare.
E ultima zi, e ultima noapte
Când se mai leagănă frunza pe ram.
Și eu visez mai departe, că alături te mai am.
Iată a trecut această zi și această noapte
Și tu te-ai dus, afară o ploaie rece cade
Și soarele meu a apus.
poezie de Vladimir Potlog (27 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lasă-mă femeie
Lasă-mă, femeie, să mă închin în fața ta,
Căci fără tine lumea un pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ți sărut piciorul gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!
Lasă-mă, femeie, să-ți sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine zilele sunt prea scurte și nopțile prea lungi.
Lasă-mă, femeie, să-ți admir chipul tău divin,
Căci fără tine soarele ar lumina mult mai puțin.
Lasă-mă, femeie, să-ți mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine pământul ar fi pustiit de vânturi și inundat de ploi!
Lasă-mă, femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine începutul nu ar avea niciun început.
poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Noaptea îndrăgostiților
E noapte caldă de toamnă,
Luna răsare pe cer.
Frumoasă e ca o doamnă,
Tandră și plină de mister.
E noapte caldă de toamnă
Și vântul adie ușor.
Un greier colea își cântă
Cântecul său de dor.
E noapte caldă de toamnă,
O frunză se desprinde de ram.
Tu stai lângă mine, iubito,
Și sunt fericit că te am.
Iubito, îmi spui în șoaptă
Și dulce eu mă înfior.
Iubito, a venit toamna,
Noaptea îndrăgostiților.
poezie de Vladimir Potlog (12 septembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tinerețea mea
Tinerețe frumoasă floare,
De ce ai plecat de la mine?
Ai apus ca un soare,
Mi-i trist și rece fără tine.
Tinerețe vis frumos, dar efemer
Ca o rază de lumină ai fost pentru mine.
Ca un izvor cu apă limpede cristalină.
Tinerețe ești darul vieții, dată de cel de sus.
Te venerează în poezii poeții,
Dar tu totuși ca un soare ai apus.
Tinerețe floare rară, care înflorește în luna mai.
Ești o neprețuită comoară!
Te rog nu pleca, măcar o clipă mai stai!
poezie de Vladimir Potlog (7 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ceața
Ceața se lasă peste munți.
Peste pădurile cu brazi cărunți,
Peste florile de tei,
Se lasă și peste ochii mei, ai tăi.
Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Și luceafărul nu mai luminează până în zori.
Dar să nu cădem, iubito, în disperare,
Căci iubirea care pe noi ne-a unit
Are o putere mare și va risipi
Ceața de pe pământ.
poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Vladimir Potlog despre timp, adresa este:
