Voroneţ şi suflet

Psalm din păgâna humă

Cu tine-n braţe, dacă-aş gândi la nemurire,
Chiar gândul veşniciei, n-ar întina mişel?
Că nu săruţi cristalul, iubirea sorbi din el,
Cu gust ca din eternul la prima lui rodire.

Când îţi răsuflă sânii sub greul ispitirii,
N-aş fi nărod, Nirvana să-ţi spun c-o am în gând?
Nu Stingerea, frumosul stă inimii la rând,
Cu roşu-n semnătură pe-osândele iubirii.

Cum te iubesc, vrăjmaşo, cu sfânta-mi nebunie!
Cu-atât mai mult mi-eşti dragă că-n sâmbur de tristeţi
Slobozi din cer prin suflet azur de Voroneţ,
Dar faci din ochi lui Dante, Infernul să ţi-l scrie.

La Tine vin, Iubireo, cu flacăra păgână:
Cred că din toate, iadul Ţi-a cam scăpat din mână!

sonet de Dumitru Ichim (9 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E de frumuseţea sufletului fiecărui român
ca atunci când va merge la vot
să îl plouă cerul cu
roşu
ca oul de Paşte
cu galben
ca cearcănele bunicilor
cu albastru de Voroneţ
să nu ştie nimeni
secretul lui
şi al tău...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut printre stâncile Universului,
În lumea care delimitează mirificul de banal,
Acolo unde culoarea sufletelor
Este de albastru de Voroneţ
Şi trandafirii se deschid,
Sângerând sub ciobul de oglindă al irisului...
Acolo, pe trepte de ametist,
S-a risipit rochia mea de mireasă,
Precum visul în care ne-am sărutat inimile.
Acolo te caut, acolo te voi aştepta...
În podul palmei tale
Mi-ai prins inima ca într-o colivie...
Nu mă poţi găsi decât tu.
Te aşetept! Vino!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

De ce nu pot fărâme, precum picuri, să stau în zbor,
Colorat gri-deschis, sau sumbru, vânăt nor,
S-alerg pe ceruri, să-mi debarasez din greutăţi
Ce împovărează sufletul, mereu... ştiut din alte dăţi
Şi, îs veşnic dedesubtului atât, atât de-apăsător,
Parcă strivit... claustrofob, de albastru ies nevăzător,
Fundal de pânză, un Voroneţ, ce ca un zid m-opreşte
Să şterg cu palma, ca pe-o tablă, alb ce creşte
Şi să înfig mâna în azurul puf, să pot să scap...
Poate că dincolo, în nemărginit, am locul rezervat, unde să-ncap...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea pierdută

Pânze de amurg vin pe geana zării,
Forfota se-mbată din pocal de stea.
Seara rozalie peste buza mării
Fâlfâind din aripi alene venea.

Umbre minunate se învârt în aer,
Alte labirinturi se deschid în nou,
Viaţa ei trecută e închisă în caier
Şi bătută-n cuie undeva-n cavou!

Fremătând în zare asfinţitul arde,
Bucuria-i mugur pe un ram de vis.
Ea, prin sine fuge ca pe bulevarde
Uitând ce-nseamnă numele abis!

Zorii de mătase ai descătuşării
Îi răsar în suflet pe albastre punţi,
Fremătă şi râul în argintul verii
Izvorât pe buza stâncilor din munţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Rolea din Mi-e dor de cineva ca tine (10 decembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste despre ţara mea

Povestea ce-ţi voi spune astă dată
Nu începe cu a fost odată.
E povestea unui dor nestins
Ce eternitatea toată a cuprins.
Să ştii copile că-i un loc de vis în astă lume
Unde doinele plâng pe coline,
Buciumul sună prelung
şi clopotele sună-ndelung.
Ca vinul vechi păstrat în pivniţe străbune
dospite doruri iubirea întreţine.
Geneza unui neam de daci neînfricaţi
noi o transmitem prin legenda bravilor bărbaţi,
ai gliei străbune, soldaţi.
Decebal şi Burebista legendari conducători,
Ţepeş, Ştefan şi Mihai, voievozi şi domnitori
Viaţa şi-au sacrificat pentru acest pământ cu flori.
Pajişti, munţi cu pântecele pline,
Râuri repezi cristaline,
Marea cea mare şi holdele-aurii
Sunt suflet şi trup ale acestei glii.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edificii pentru urmaşii noştri

Sunt eu firavul fir de iarbă
Ce-a răsărit pe dup-o stâncă
Sau bradul singur care umple
Sufletul nostru e norul rătăcit pe cerul de vară,
Pierind într-o clipă, într-al universului labirint,
Şi dulci adieri de vânt îl poartă
Dincolo de lumea ştiută de noi,
Pentru a nu putea vedea lumina
Ce ne înconjoară trupul pătat de păcate.
În albastru de Voroneţ, ne pierdem gândurile
Şi visele, rătăcindu-ne în noi înşine pentru ca nimic
Să nu ne mai poată despărţi de umbra noastră.
Căci singuri fiind, au termen de viitor,
De existenţă, de moarte.
Rămânem nişte sărmani stânci
Pe care sunt inscripţionate date şi nume,
Edificii pentru urmaşii noştri
Ce vor acoperi cu doliu, trupul golit de noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!