William Butler Yeats despre moarte

Moarte

Nu există speranţă, nici frică
În animalul care moare;
Omul sfârşeşte, la o adică,
Într-o nădejde temătoare.
El a murit de mii de ori
Şi pururi a renăscut din propriul praf;
Unui om bărbăţia-i măsori
Când înfruntând tâlhari setoşi de sânge, jaf,
Nu ia în seama viaţa-i trecătoare,
Nu se gândeşte la ziua de mâine şi nici la ţintirim;
El se-îndreptă spre moarte ca albinele spre-o floare –
Omul a inventat moartea, aşa cum azi o ştim.

poezie celebră de William Butler Yeats din Scară în Spirale (1933), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful lui W.B. Yeats

Aruncă un ochi rece
Peste viaţă, peste moarte.
Călăreţ, treci mai departe.

epitaf de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratul poet este un vizionar permanent, fie dacă este împreună sau nu cu prietenii lui, la fel de singur precum un om pe patul de moarte.

citat celebru din William Butler Yeats
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un aviator irlandez îşi simte moartea

Ştiu, îmi voi întâlni soarta curând – abrupt,
Undeva-între norii albastrului ceresc;
Nu îi urăsc pe cei cu care lupt,
Pe cei pe care-i apăr nu-i iubesc;
Din Kiltran Cross eu am venit mai ieri,
Irlandezii mei sunt toţi săraci, se ştie,
O înfrângere nu le-ar aduce pierderi,
Nici victoria mai multă bucurie.
Nu lege, nici plată mă fac să lupt,
Nici public – nici aplauze şi flori,
Sunt condus doar de-al sângelui tumult
Când singur zbor departe, printre nori;
Am cântărit tot, am judecat tot,
Anii ce vin n-au însemnătate,
Anii trecuţi nu merită un zlot –
Cât această viaţă,-această moarte.

poezie clasică de William Butler Yeats din Lebedele sălbatice la Coole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o lungă tăcere

A vorbi dup-o lungă tăcere, e bine.
Cei ce dragi ieri ne-au fost, ne sunt morţi sau străini
Perdelele-s trase spre noaptea vecină.
Abajurul alină-n odaie lumini.
Discutăm despre Artă şi Cântec, o temă
socotită supremă-ntre oameni savanţi.
Destrămare trupească e înţelepciunea.
Tineri, noi ne iubeam, şi eram ignoranţi.

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând spre Bizanţ

Asta nu-i ţară pentru bătrâni. Tinerii stau
Unul în braţele celuilalt; păsările în copaci. Eşti
Aici cu-aceste generaţii care mor – cu cântecul lor.
Păstrăvi în cascade, mările pline de peşti;
Scrumbii, păsăret şi animale laudă vara în cor;
Tu, alături de tot ce-i creat, se naşte şi moare, trăieşti
În această muzică senzuală, unde nu se discern
Printre ceţuri monumentele intelectului etern.

Un om bătrân e doar un lucru de prisos,
O fleandură pe băţ – cât sufletul disperă,
Cât nu aplaudă şi cântă bucuros
Pentru fiecare clipă de viaţă efemeră.
Iar a cânta nu-n şcoli înveţi – mai cu folos
Priveşti-un monument şi înţelegi cum măreţia trece peste eră.
De-aceea-am navigat prin valuri şi brizanţi,
Spre-a ajunge aici în oraşul cel sfânt, Bizanţ.

O, înţelepţi în mozaic de aur pe perete
De veghe în lumina Dumnezeului cel Viu,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leda şi lebăda

Un suflu brusc... Aripa se mai zbate,
Uimită-şi simte gâtul strâns în cioc,
I-s coapsele de aripi mângâiate
Şi-o strânge lebăda la piept, cu foc.

Cum poate spaima să se smulgă din
Înalta slavă-n pene-ntruchipată?
Ce poate trupul ei, sub albul chin,
Decât să-i simtă inima bărbată?

Fiori i se strecoară prin spinare.
E turnu-n flăcări şi e zidul frânt.
Mort e-Agamemnon... Poate să priceapă

Ea, tremurând sub cruda zburătoare,
Puterea strânsă-n penele-veşmânt
Când ea, din plisc, cu nepăsare-o scapă?

sonet de William Butler Yeats, traducere de Aurel Covaci
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un beţiv laudă cumpătarea

Roteşte-te-n juru-mi frumoasa mea leliţă,
Refuză-le paşilor mei de dans declinul,
Voi rămâne-astfel mereu treaz,
Deşi beau vin până-mi fac plinul.

Cumpătarea este-un giuvaier,
Mai mult decât pot spune o ador;
De-aceea ţine-mă în vârtejul dansului,
Chiar dacă-alături beţivii sforăie şi dorm.

Ai grijă la picioare, ai grijă la picioare,
Rămâi pe valul dansului, fă un mic efort,
Căci sub fiecare, sub fiecare dansator
În pământul rece zace-un mort.

Fără ezitări, iubita mea,
Fii zână, nu doar o leliţă;
Un beţiv este-un om mort
Şi toţi morţii-s beţi criţă.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mongan se gândeşte la trecuta lui măreţie

Eu am băut mied din Ţara Celor Tineri
Şi plâng – fiindcă acum ştiu deja tot:
Am fost copac, un alun*, iar ei fără niciun fel de reţineri
Mi-au atârnat pe ramuri Carul Mare şi Steaua Pilot.

Asta s-a întâmplat demult – n-avea memorie pământul:
Am devenit o urgenţă prin care trec roibii amurgului,
Am devenit un om, un om care urăşte vântul,
Un om care ştie un singur lucru, acela că fruntea lui

Nu va atinge sânii şi nici buzele părul
Femeii iubite vreodată, în niciuna din zilele rămase.
O, fiară a pustietăţii, pasăre a aerului, spune-adevărul,
Trebuie oare să vă-îndur toate strigătele amoroase?

* Mongan – rege irlandez mitic, fiul jumătate om al zeului mării, Manannán mac Lir; după unii
cercetători este vorba despre regele irlandez Mongan, mort în anul 625, un personaj real.
* Alunul, conform notelor lui Yeats, este simbolul biblic al Copacului Vieţii şi al Copacului Cunoaşterii,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Deşi eu încă îl mai pot zări
Pe bărbatul pistruiat scuturând ţigara
Cum urcă-n zori dealul înnegurat şi gri
În haine cenuşii de Connemara

Pentru-a merge la pescuit pe mal de ape,
A trecut mult timp de când am început
Să rememorez şi să mi-l aduc aproape
Pe omul simplu din propriul meu trecut.

Toată ziua l-am privit atent, faţă-n faţă,
Sperând că voi afla acolo,-n acel chip,
Secretul rasei mele-ascuns în ceaţă
Şi realitatea-n primordialul arhetip:

Oamenii de azi care nu-mi plac
Şi morţii pe care i-am iubit,
Laşii stând pitiţi veac după veac
Şi obraznicii trăgând folos necuvenit,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!