Lady Macbeth: S-arăți ca floarea cea mai pură, dar fii năpârca de sub ea.
replică celebră din piesa de teatru Macbeth, Actul I, Scena 5, scenariu de William Shakespeare (1606), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 94
Cei care pot răni, dar se abțin
Și nu fac ce arată permanent,
Ce-i mișcă pe-alții, dar ei stânci devin,
Reci, imobili, trăind indiferent;
Aceștia haruri multe moștenesc
Și se-ngrijesc de tot ce li s-a dat;
Chipul lor mândru bine-și stăpânesc
Și îl expun să fie admirat.
Florile verii dulce înfloresc
Doar pentru ele, după care mor,
Dar dacă înăuntru putrezesc,
Chiar și ciulinul pare încântător.
Dulce-n amar prin faptă s-a schimbat;
Crinii miros urât când s-au stricat.
sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acest boboc al dragostei, sub suflul de împlinire al verii, Se poate dovedi o frumoasă floare când îl vom întâlni data viitoare.
citat celebru din piesa de teatru Romeo și Julieta de William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 54
Cât de frumoasă pare frumusețea
Când adevărul o împodobește
Și roza își sporește mult mândrețea
Când dulcea aromă-n ea sălășluiește.
Măceșul are floarea colorată
Ca roza cea plăcut mirositoare
De briza verii e poznaș mișcată,
Ce scoate spinii din ascunzătoare.
Dar ea e doar o simplă amăgire
Nu e curtată și se ofilește
Murind, nu are parte de mărire
Ca roza ce-n parfumul fin trăiește.
La fel și ție-ți va veni scadența,
Dar versul meu ți-a distilat esența.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 67
De ce-ar trăi în imoralitate
Girând-o astfel cu a lui prezență,
Justificând netrebnice păcate,
Gătindu-se cu-această indecență?
De ce obrazul să-și sulimenească
Să pară mort, când fața lui e vie
Și frumusețea lui să urmărească
Să fie umbra florii de hârtie?
De ce-ar trăi, când și Natura piere,
Lipsit de sânge viu să-i curgă-n vine?
Acum, el este singura-i avere,
Căci din ce-a dat, puțin îi mai revine.
De-aceea îl păstrează, ca s-arate
Ce bogații avea în vremi uitate.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 15
Când mă gândesc că tot ceea ce crește
Doar scurtă vreme-și apără tăria
C-această scenă teatrul îl iubește,
Dar stelele în taină fac regia.
Când văd că omul crește ca o floare
De-același cer slujit sau stânjenit
Apoi îi curge seva hrănitoare
Și măreția-și pierde negreșit.
Atunci, nepermanența viețuirii
Mi-arată că ești tânăr și în fapte,
Iar timpu-aduce degradarea firii
Și tinerețea ți-o scufundă-n noapte.
De dragul tău, toți Timpul îl hulesc,
Că îți ia tot, dar eu te altoiesc.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 65
Bronz, piatră și pământ și mare-ntinsă
Se-nchină morții, căci sunt trecătoare
Și-atunci cum poate ea să fie învinsă
De frumusețea care-i ca o floare?
Cum ar putea a verii briză pură
Să se opună când năpasta cade
Dacă nici piatra nu-i atât de dură,
Iar porțile de fier Timpul le roade?
Ce cugetare aspră! unde oare
Va pune Timpul scumpa nestemată?
Cine-ar putea să-l țină de picioare
Ca să nu-i fure frumusețea toată?
Nu poate nimeni, fără îndoială,
Dar dragul meu sclipește în cerneală.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 60
Așa cum valuri vin peste prundișuri
La fel minute se grăbesc să treacă
Și curg la vale ca în repezișuri
Trudindu-se cât pot să se întreacă.
Un nou-născut ce iese la lumină
Se-ndreaptă încet spre-a lui maturitate
Eclipse rele soarta i-o domină
Și Timpul, care-a dat, îi va lua toate,
Căci va păli a tinereții floare
Și riduri va săpa pe mândra frunte
Hrănindu-se cu lucruri trecătoare
Ce coasa lui nu pot să o înfrunte.
Și totuși versul meu timpul sfidează
Căci te slăvesc, când el te ruinează.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 113
De când m-am dus, ochiul în minte crede
Și el, ce mă-ndruma pe calea mea,
În parte-i orb și doar în parte vede,
Dar, practic, să perceapă n-ar putea.
Că nicio formă-n inimă nu duce
De pasăre sau floare sau model;
Nimic nu poate mintea să apuce,
Iar ce-a privit nu zăbovește-n el.
Căci tot ce vede, lucruri dulci, amare,
Făpturi plăcute sau hidoase rău,
Noapte și zi și munte, dar și mare,
Corb, porumbel, le schimbă-n chipul tău.
Și neputând mai mult, plină de tine,
Mintea îmi face ochiul de rușine.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 35
Nu te-ntrista de ce-ai făcut odată
Rozele-au spini și mâl e în izvoare
Nori și eclipse-astupă luna toată
Și viermi scârboși trăiesc în dulcea floare.
Oamenii toți greșesc, la fel ca mine,
Când ți-am permis să săvârșești păcate
Și m-am mânjit, să te salvez pe tine
Scuzând a tale fapte vinovate.
Și c-ai greșit trupește, eu chem mintea,
Vrăjmașa ta, să-ți fie avocată,
Și mă acuz eu singur înaintea
Urii ce-nfruntă dragostea curată.
Și-astfel, devin tăinuitor fățarnic
Al unui dulce hoț ce fură-amarnic.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 5
Acele ore, ce-au creat cu trudă
Un chip frumos ce ochii îi vrăjește
Vor deveni tirani cu fața hâdă
Și vor sluți splendoarea ce-nflorește.
Iar timpul sprinten vara va schimba
Într-o pocită iarnă, să-l lovească
Să îi înghețe seva și frunza să i-o ia
Să-l ningă aspru și să-l pustiască.
Și dacă toată vara nimic n-a distilat
Să pună într-un flacon pentru păstrare
Efectul frumuseții va fi anihilat
Și încet-încet va trece în uitare.
Dar floarea distilată, ce iarna e uscată
Păstrează măreția-n esența aromată.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 1
Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare
iar frumuseții-un spor de dăinuire
și-n acest chip, plăpând urmaș transpare
purtându-i umbra, florii-n veștejire.
Dar tu ce-n ochii tăi îți afli rug
hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,
duci foame unde-a fost cândva belșug,
însuți vrăjmaș al dulcelui tău eu.
Tu, care ești podoaba blândă-a firii
și-al primăverii crainic de nădejde
ți-ngropi în muguri florile iubirii
și ești calicul care risipește.
Ai milă: ce-i al lumii nu prăda
cu gura gropii și cu gura ta...
sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul LXV
Când pietre nu, nici bronz, nici sol, nici mare,
Ci duhul morții-n lume e stăpân,
Cum poate frumusețea ca o floare
Să-nfrunte-atare uragan hapsân?
Cum să reziste-al verii iz ca mierea
Sub șocul unui aprig anotimp,
Când nemișcate stânci își simt căderea,
Și porți de fier se prăbușesc sub timp?
O, gând cumplit! Unde s-ascundem clipa
De preț, de timpul care-o face praf?
Ce mâini puternice-i vor frânge-aripa?
Frumsețea cine-o va feri de jaf?
O, nimeni! Doar iubirea, prin minune,
Din negrele-mi cerneli nu va apune.
Și-n adânc aruncă nesfârșite ploi.
poezie celebră de William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 21
Eu nu sunt precum Muza aceea snoabă
Ce fardul frumuseții-n vers cinstește,
Ce folosește cerul drept podoabă
Și-un chip frumos cu altul îl unește,
Făcând un cuplu demn de-asemănare
Cu soarele și luna și pământul,
Cu florile de-April, cu lucruri rare,
Și cu-acest cer frumos, care-i veșmântul.
O! Fă-mă fidel în dragoste și-n scris
Și crede-mă că am iubire-aprinsă
Ca pruncul pentru mama lui de vis,
Dar nu ca aștrii de pe bolta-ntinsă.
Flecarii pot vorbi în gura mare
Eu n-o să laud ce n-are valoare.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 37
Cum tatăl decrepit se bucură din plin
Văzând c-al său copil e plin de viață
La fel și eu, olog făcut de-al meu Destin
Mă mângâi cu ființa ta măreață.
Căci ești frumos, bogat, și nobil, și deștept
Și-acestea patru - sau mai multe poate -
Sunt un blazon ce stă de drept pe al tău piept
Și-a mea iubire-i imprimată-n toate.
Așa că nu-s olog, sărac, disprețuit,
Atâta timp cât umbra ta-i concretă
Pentru că-mi dă belșug și eu mă simt hrănit
Trăind c-un pic din slava ta perfectă.
Să ai tot ce-i mai bun, eu asta îți doresc
De zece ori mai mult să simt că înfloresc!
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 2
Când patruzeci de ierni îți asaltează
A ta sprânceană, bând din frumusețe,
Podoaba tinereții - meditează -
Va tremura ca buruieni răzlețe:
Și întrebat vei fi unde sunt puse
Minunăția și comoara zilei,
Tu să gândești și să replici: distruse
Își duc rușinea sub covorul milei.
În ce măsură fala ți-e culoare,
De poți răspunde sincer "succesorul
Mi-ar transforma pedeapsa într-o floare"
Cu o dovadă că-ți va duce dorul!
Acestea-s vechi, bătrâne... totul pleacă,
Și sânge vezi în venă, când ți-e seacă.
sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 16
Dar tu de ce acum să nu te lupți din plin
Cu-acest tiran de timp ce viața-ți vrea mereu
Și te-ai baricadat în tristul tău declin
Când poți trăi plenar, nu doar în versul meu?
Acum ești cocoțat pe tot ce e plăcut
Însă grădini virgine te așteaptă zeci,
Care doresc flori vii să-ți poarte-n solul mut
Nu ca a ta pictată, ce moartă e pe veci.
Și-așa al tău urmaș o viață va salva
Ce-al Timpului penel și-un ucenic condei
Nu o pot zugrăvi și n-o pot releva
Ca alții să te vadă trăind cu mult temei.
Dar când te dăruiești, mereu vei exista,
Căci cu talentul tău, te vei putea picta.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 3
Observă-te-n oglindă și spune-ntruchipării
Că-i vremea de-o redare a chipului din ramă;
A cărei nouă umbră, de nu-i schimbarea stării,
Ademenește lumea și-aruncă-n chin o mamă.
Nu ar dori frumoasa-ți neplugărită-n pântec
Ca brazdele să-i fie de plugul tău arate?
Sau cine e nebunul ce-ar trece dintr-un cântec
În sânul neființei cu-a lui posteritate?
Tu ești oglinda mamei și ea revede-n tine
Trecuta primăvară din floarea vârstei sale;
Așa că prin fereastra secundelor susține
În ciuda-mbătrânirii comorile-ți sacrale.
De-n viață vei rămâne, pălind în amintire,
Străin îți vei conduce oglinda la pieire.
sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la flori, dar cu o relevanță mică.
Sonetul 124
Din interes dacă mi-ar fi iubirea
Ar fi bastarda Sorții, fără tată,
În care Timpu-și oglindește firea
Și buruieni sau flori în ea se-arată.
Dar nu, n-a fost făcută la întâmplare;
Nu se fălește, nici nu o să geamă
Sub lovitura grea, necruțătoare
Spre care timpul nostru acum o cheamă.
Și nu se teme de urzeli și rele
Puse la punct cu grijă noaptea toată,
Căci ea e mai vicleană decât ele,
Nu se aprinde, nici nu stă plouată.
Martori îmi sunt cei ce-au făcut păcate,
Că au murit cuprinși de bunătate.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 99
Obraznica violetă am certat:
De unde ai furat al tău miros
Nu din suflarea lui? Și ți-ai pictat
Cu purpuriu obrazul tău frumos
În venele celui ce mi-e iubit.
Și crinul mâna albă ți-a furat,
Iar măghiranul părul și-a însușit;
Și trandafirii-n spini au tremurat
Îmbujorați sau albi că au greșit;
Un altul roz, culorile le-a luat
Și cu suflarea ta le-a întregit;
Însă când s-a fălit cu ce-a furat
Un vierme nemilos l-a nimicit.
Dar și-alte flori ce mai există acum
Ți-au luat culori și ți-au furat parfum.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu William Shakespeare despre flori, adresa este: