Când eram tânăr, eram tânăr și prost. Acum sunt bătrân și tot prost am rămas.
Zaharia Stancu în Șatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce omul era o dată copil, o dată tânăr, o dată matur și de o mie de ori bătrân?!
Zaharia Stancu în Șatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă viețuiești la sat, nu prea iei în seamă că arborii îmbătrânesc. Lângă cei vârstnici răsar alții, și an de an noii răsăriți se înălță în soare cu frunzișul proaspăt și verde, cu tulpinile zvâcnind de sănătate. Arborii tineri acoperă cu frunzișul și cu vigoarea lor bătrânețea și urâțenia celor din jur, pe care securea nu întârzie să-i doboare.
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu cred în semne. N-am crezut niciodată și n-o să cred tocmai acum, la bătrânețe. Mi-ar fi și rușine.
Zaharia Stancu în Șatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omului, chiar celui bătrân, oricât ar fi trăit, tot o să i se pară că n-a trăit destul. Omul nu se satură niciodată de viață... niciodată.
Zaharia Stancu în Șatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii-mi spun că ești încă frumoasă
Unii-mi spun că ești încă frumoasă
Eu nu te mai văd azi în nici-un fel
Altădată viețuiam în colibă
Și visam că trăim în castel
Poți să mă duci într-o vale adâncă
Și să-mi spui că mă porți pe câmpie
Ori despre-un crâng de mărunte vlăstare
Să-mi spui că-i o bătrână vlăsie
Nu știu în ce parte se află apusul
Nici răsăritul încotro vine
Unii-mi spun cu cât ești mai orb
Cu-atât lumea o vezi mai bine
Nu-mi mai văd nici măcar mâinile
Când le duc la gură să mi le mușc
Altădată ocheam Steaua Polară
Și trăgeam în ea s-o împușc.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Zaharia Stancu despre bătrânețe, adresa este: