Zaharia Stancu despre ploaie

Iarba

A venit vântul dinspre Dunăre, vânt cald.
Şi vântul a adus nori.
Şi norii au adus ploaie:
Ploaie grasă, ploaie caldă,
Ploaie de primăvară.
Ploaia bună a înviorat pământul,
Câmpul nesfârşit a înviat.

Iarbă cu vârf subţire,
Iarbă lucioasă, sticloasă.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au feţele întunecate şi toamna când plouă, şi primăvara când se topesc şi după ce se topesc zăpezile şi iarba zbucneşte din adâncuri, scoţând colţi verzi pe acolo pe unde pământul fusese negru smoală. Rămân încruntaţi, întunecaţi şi atunci când se coace grâul pe câmpuri şi când de la o margine a zării la alta, o mare galbenă, dungată cu verde, primeşte din zori până în amurg, ploaia luminii.

Zaharia Stancu în romanul Desculţ, Rumânii din satul Omida
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e mai tare decât soarele neîndurător al secetei, decât ploile nemiloase ale toamnei, decât viscolele cumplite ale iernii. Le înfruntă şi le biruie pe toate.

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ne poartă pe umăr

Pământul ne poartă pe umăr.
Ce uşori suntem!... Libelule.
Albinele harnice sunt sătule,
Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr.

Cu must nou umplem ulciorul lunii
După ce bem vinul tare şi vechi.
În grădini şi-au prins la urechi
Albi zurgălăi zarzării, prunii.

Visul cârtiţei e să-şi sape o groapă,
Calul doar în vis şi în basm zboară.
Nu-ţi potoleşti setea a doua oară
Cu acelaşi căuş de apă.

Iubim paşii de fier ai veacului.
Înflorim cerul cu stele şi steaguri.
Cu mâinile noastre turnăm în faguri
Dulcea miere a viitorului.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Cântec şoptit (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, departe cade amurgul

Departe, departe cade amurgul,
Vanat paun cu penele vestede.
Ploaia de cenusa a noptii
Ne va cadea peste crestete.

Poate se vor aprinde copacii
Undeva-n paduri seculare.
Aceeasi fata rosie a lunii
Vom pune-o capatai fiecare.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna venea dinspre mare adusă de înalte şi înspumate valuri. Alteori dinspre miazănoapte pogora uturme de negri nori. Atunci, peste pământul straniu şi străvechi se năpusteau vijelii cumplite şi cădeau ploi năprasnice. Aurul Dobrogei îşi pierdea întreaga strălucire şi se schimba peste noapte în aramă veche, coclită...

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miniaturi – Furtuna

Furtuna! Tu-mi intanzi o mana mica,
Ti-e teama si te ghemui langa mine
Sfioasa ca un pui de randunica,
Si ploaia, rapaind grabita, vine.
Ti-e parul ud si fata toata uda,
Alergi cu mana calda-n mana mea.
Miroase campu-a grau si-a iarba cruda,
Si tremuri si esti alba ca o stea.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nor de vară

Tu, nor de vară, rumen, belşug de-argint şi apă,
Ce treci prin slăvi de vis ca o năframă fină,
Cum stau trudit şi singur încovoiat pe sapă
Şi-mi picură sudoarea şi lacrima în tină,
Abate-ţi mersul şi prin acest văzduh o clipă,
Cu fulgere şi tunet destramă-te în ploi,
Că azi un pîlc de păsări cu fîlfîiri de-aripă
Pe ţarina mea arsă zvârli seminţe noi.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Landoul roşu

Prin păduri de porumb
Landoul roşu ne legăna.
Inima mea lângă inima ta,
Negru hulub lângă negru hulub.

Norii, câţi au trecut peste noi,
Cu viscolul, cu soarele împreună s-au dus
Către colina dinspre apus.
Doar noi în neguri, în ploi.

Dar roşul, eternul nostru landou
Ne poartă mereu înainte, ne poartă
Se-nchide o poartă, se deschide o poartă
Peste sufletul vechi, pentru sufletul nou

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna se înteţi şi seticăloşi cu totul. Cerul se învineţi, se înnegri, se apropie depământ şi-l înecă sub şuvoiul ploilor. Oraşul mărunt se dărăpănă şi se afundă şi mai mult într-un orcan de bălţi, de smârcuri şi de noroaie. Copacii îşi plânseră cele din urmă frunze, se întristară şi se despuiară, începură să tremure şi îşi arătară, ca nişte milogi de bâlci, trupurile acoperite descoarţă plesnită şi buboasă şi ramurile strâmbe, răsucite, chinuite.

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Capitolul XIV
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna se înteţi şi se ticăloşi cu totul. Cerul se învineţi, se înnegri, se apropie de pământ şi-l înecă sub şuvoiul ploilor. Oraşul mărunt se dărăpănă şi se afundă şi mai mult într-un orcan de bălţi, de smârcuri şi de noroaie. Copacii îşi plânseră cele din urmă frunze, se întristară şi se despuiară, începură să tremure şi îşi arătară, ca nişte milogi de bâlci, trupurile acoperite de scoarţă plesnită şi buboasă şi ramurile strâmbe, răsucite, chinuite.

Zaharia Stancu în Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Capitolul XIV, Capitolul XIV
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!