Zidul Plângerii şi iubire

Zidul Plângerii

O altă viaţă mă rog să-mi fie dată,
Iubirea ta, atât de aşteptată,
În sufletul meu mereu sperată,
Să-mi fie Zid al Plângerii vreodată...

poezie de Elena Vlădescu (1 iulie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vei vrea

Şi când vei vrea să vii, iubirea mea,
Voi fi mereu aici, voi aştepta,
Cu sufletul în palme voi porni,
Spre Zidul Plângerii, pe care-l ştii...

Clepsidra ce cândva ţi-am dăruit va fi
Ceasornicul care măsoară, zi de zi,
Iubirea mea de tine, interzisă,
Dorinţa ce în suflet îmi stă scrisă...

Arzândă-i inima-mi, la fel cum ştii,
Dacă vei vrea, iubirea mea, să-mi vii...

rondel de Elena Vlădescu (27 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea e precum zidul plângerii: te rogi alături de-o mare de oameni, laşi răvaşe pline de speranţă, arzi toate reziduurile trecutului, ca apoi să revi cu picioarele pe pământ. În fiecare zi, bucuria cu care ştim sa spunem 'Te Iubesc' aprinde imaginaţia, hrăneşte sufletul, menţine motivaţiile şi dă sens fiecărui răsărit de soare – eşafodul propriilor trăiri hrăneşte reverberant ceea ce Creatorul a ştiut să ne dăruiască: Dragostea de Viaţă!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina scapără prin ploi şi numai tu, Doamne o ştii,
Tu ai da-o, tu ai zidit cu ea cruce şi zidul plângerii
Ai pus piatră pe piatră în fântânile întunericului
Cu mâna Ta, cu ochiul Tău
M-ai primit fără haine şi fără speranţe
M-ai zidit în zborul păsărilor până la cer,
Atingindu-L cu dragoste,
Însă eu am umblat prin pietre desculţ
Şi m-am hrănit cu soare
Îndestulând iubirea altora, mârturisind
Şi dăruindu-le cămaşa
Acum îţi cer, rugându-te să mă ierţi
Pentru fiecare dimineaţă
În care m-am trezit şi poate au uitat
Să mă rog şi să-mi întind mâinile în forma crucii
Singur în gând ca un copil ce în inimă, zideşte cuvântul.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Sf. Ioan

Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,
cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalţ privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn,
nu mai pot nici ochii să-i închid,
lumina mă orbeşte, sunt ca o frunză în vid.
Ne-ndoios, nimic nu stăpânesc,
îmi trec stele galbene în sânge,
eu dansez, cu cartea-mbătrânesc,
Zidul Plângerii mă cheamă şi mă strânge,
iar pustiul ce l-am străbătut
a- nflorit, a dat fructe de aur,
secolul din trupul meu a rupt,
dar sunt veşnic cum este şi valul.
Nume port, morminte – cenuşar,
n-am pus însă doliu pe retină,
inima îmi bate mult mai rar,
când m-apropii tot mai mult de Tine
Ca iarba-n primăvară este iubirea mea,
o paşte timpul, iarna o face fulg de nea

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul plângerii interioare

Imaginează-ţi sufletul tău trist din cauza anilor de detenţie şi singurătate, rugându-se în genunchi la zidul plângerii interioare. Rugându-se pentru tine. Toată viaţa i-ai oferit pe sub uşă porţia zilnică de promisiuni, minciuni şi iluzii. Tu l-ai ispitit uneori cu un pahar de vin, o ţigară sau chiar un om de ocazie. Sufletul tău nu s-a hrănit cu nimic din toate acestea şi a îmbătrânit. El nu a fost niciodată liber, nu a vizitat alţi prieteni, alte iubiri şi nu s-a întors niciodată acasă cu alt suflet de mână. Tot ce a făcut a fost să privească din când în când lumea printr-o fereastră cu gratii. Acum, când ţi-e frică de necunoscut, îţi întrebi sufletul dacă mai există salvare, dacă se mai poate schimba ceva, dacă măcar pe lumea cealaltă vei fi fericit. Dar sufletul tău tace şi priveşte zidul mucegăit la care s-a rugat toată viaţa. Îi este greu să se despartă de el.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!