Citate despre alb și incendii
citate despre alb și incendii (inclusiv în versuri).
Avatar
Când merii obosiți de floare
Vor ninge somnul meu cuminte,
Voi bate-n porțile de liniști
Al cerului cu nimb fierbinte,
Și-n avatarul unei clipe
Un flutur alb o să mă fac,
Să mă tot legene secara
Incendiat cu flori de mac.
poezie de Constantin Georgescu din Ipostaze (2017)
Adăugat de constantin_georgescu_pif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din relatările profesorului de serviciu
Un nor de fum s-a înălțat,
M-am făcut alb, precum o coală...
N-a fost incendiu, am scăpat,
Fumau elevii, lângă școală!
epigramă de Mihai-Gabriel Voinea din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Absența
sar scântei sferice din cuvinte
ca o larmă de lăstuni
cuvintele iau formă de libelulă
refuzând să-și lase umbra
pe pagina albă ca iarna
se restituie liniștea de dinaintea
spațiului incendiat de mov și violet
coboară fraza cu umbre de stele
în liniștea peretelui alb
îți desenez absența
pe locul care dansează începutul nopții.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Incendiu în turn
Turnul pe tabla de șah a luat foc
îmi redecoreză casa
cu fum
trebuia să-mi montez sistem antiincendiu
umblă prin cameră
cu pașii lui de cenușă
atrage pereții spre el
s-a urcat în patul nostru
captiv în proprii pioni incolori
nebunii cu rugăciunile lor
caută să-l exorcize
turnul nostru de alb
acum e negru
stă între mine și tine
nu acceptă rocada
șah mat
pe tabla întoarsă cu fața la tine
pătratele își sting lumina
piesele se strâng
în așteptarea revanșei
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Textele de mai jos conțin referiri la alb și incendii, dar cu o relevanță mică.
În lumina lunii
Luna-i tristă, rece, lipsită de sânge, mânjită cu iod.
Luna nouă profilul palid al unui cap de mort;
În pofida frumuseții perlelor arăbești, strălucitoare,
Bobocul florii de trandafir e mai frumos, socot.
Într-un colț de lume, eu, țărână însuflețită, muritoare,
Ador această lună palidă, ador acest chip de mort!
Și pe-altarul nopții, incendiată de flăcări, o floare
Beată de parfumuri stranii, inima mea o resemnare mare.
Cunosc bine buzele uscate de blesteme și de vin
Sărutând, după dezmăț, urma lunii cu miros de pelin.
Smintit cel care moare-mbrățișându-i imaginea în lacuri...
Fiindcă ea-i lumina inocenței, fiindcă preschimbă-n podoabe
Tot ce-atinge raza ei magică, iar lucrurile devin albe...
Se-albesc și cele mai negre suflete, și uită-o clipă de necazuri.
poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea
scriu pe o coală albă
acoperă ceea ce e dincolo
de viață
o întindere de necuprins
văzută-n vise
cade roua obosită
și noi batem la porți înflăcărate
cu un ciot de iubire
găsit după incendiul sufletelor noastre
scriu și asta pentru confortul
de acasă când stăm în așteptarea
unui nou val de iubire
ne punem întrebări confuze
care ne-au rămas pe buze
după ultima noapte de dragoste
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paharul cu lacrimi
Stelele picură tămâie
În paharul verde-fosforescent.
Deseori sunt absent...
Îmi sorb lacrimile de un roșu aprins,
Spre a deveni foc de nestins.
În sufletul meu sunt incendii
Și scrumul a desenat litere
Ce s-au dus în vântul speranței.
Am un abces la aortă.
Îngeri în alb se strâng
Să-mi salveze puroiul pierind în amurg.
O schije mi-a secționat o sincopă.
Sinapsele mi-au dat o mână de ajutor...
De atunci... zbor...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnițele
Domnița din basmul acelei cetăți
într-o zi m-a-ntrebat:
"Tu știi - ah, tu nu știi - cine-a fost Uta?"
Amurg, mult mai vechi decât zilnicul soare apune,
sporea peste turnuri și-n preajma bisericii negre.
Tu știi - ah, tu nu știi! Cum nu aș ști pe trecuta
domniță, cealaltă, din slava evului mediu?
Tovarășa umbrelor astăzi, vie cândva!
Printre armuri, prin surele ganguri
mândră și albă trăia,
lângă scutul seniorului, Uta.
Caldă și castă, sub arătările inului,
minunea ființei se apăra.
Dar zâmbetul ei otrăvea toate văile Rinului.
Numai când spicul lega
ea-n anotimp din cetate ieșea.
Grea suferință era frumsețea ei pentru o țară întreagă,
pentru țara burgundă,
unde și astăzi ea stă, chip de piatră
sub bolta rotundă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se strânseseră toți în fața navei albastre, rămânând pe loc, în noroiul care se formase datorită sistemului de răcire, activat automat, după aterizare, pentru a stinge incendiul provocat de motoarele celor două nave; ar fi trebuit să se aștepte la noroi, nu să fie surprinși de prezența acestuia, doar nu aterizaseră pe o platformă de curând asfaltată, sau acoperită de materialul cel alb, imaculat, de pe Proxima... Și totuși, fuseseră surprinși nepregătiți...
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suha
In muntii mei, batrani aristocrati,
Canta toate pasarile cerului.
Seara se rotesc prin incendiile potolite ale nourilor
Stelele clostii si ale oierului.
Frunzarele soptesc o melodie duioasa si calma
Si fiarele framanta tropot de copite-n sihlisuri.
Dragostea mea, sunt atatea carari sunatoare
Si-atatea-nf lorite-ascunzisuri!
Dar mai presus de toate curge Suha
Vuieste in vai ca intr-o cutie de vioara.
Melodia ei, din alte vremi, rasuna
Din sara pana-n zori si din zori pana-n sara.
M-a hipnotizat trecerea ei insorita pe prunduri
Si murmurul ei, intarit de ecoul mereu euritmic,
Suha cea repede, de o monotonie mareata
Curge in fiecare vana a versului meu.
Dragostea mea, uite, vorbesc mai mult
De mine, in loc sa vorbesc de tine.
Dar bucuria salbatica si pururea vie de-aici
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea palidă
Port între buze viața unui ou
și între pleoapele încă închise algele plânsului,
numai pustiul cunoaște această teribilă ploaie
trecând odată cu păsările prin oasele feței,
numai pustiul cunoaște această zăpadă amară
în fiecare palmă deschisă, în umerii rupți,
în fiecare gură a inimii.
Port încă în degete fumul, cuțitul și floarea,
pielea cadavrului dulce ca brațele nopții,
fruntea lui de ciorap de mătase,
baia umplută cu voaluri de frunze
unde mâinile lui atârnă în apele mării.
Nu am costum mai frumos, nopțile vara,
port pielea lui transparentă pe umeri,
cu zâmbetul scos peste o mască lichidă
asemenea părului rezemat de o stâncă
plimb corpul tău risipit în genunchii prăpastiei
și pașii pe care îi pierd se continuă cu umbrele pașilor.
[...] Citește tot
poezie clasică de Paul Păun din Marea palidă (15 mai 1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fuga prin iarnă
Colind ca o zidire albă, potrivnică, fatală.
Să nu mai cântați mâinile-acestea strângătoare
de munci ale sufletului și nici Dumnezeul în haine de gală.
Ni se pare această ninsoare, doar ni se pare.
Cum se culcă vânatul în urmele tale adânci
și furat de somn își îngheață nedumerirea de veacuri,
cum pe scripeți de aur nu și-a urcat nimeni disperarea la cer,
mai sunt globuri ce se ridică de pe funduri de lacuri.
Și cântece oarbe, hrănindu-se blând cu ochi afumați în cetini
și straie și nopți ca de nuntă vrăjmașă toate mai sunt;
lungite pe labele din față așteaptă un cuvânt
incendiu pe o scenă de teatru săpată-n pământ.
Dar peste toate acestea țipă niște copii:
a-nceput, a mereu început, a bătaie de ceas prins în gheață,
și toată cununa acestor zăpezi începe-a albi
înnobilând putregaiul de slavă al schimbării la față.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din casa umbrelor fierbinți
Casă străină,
chipul tău trece din odiseea ligamentelor
apune dinspre zarea cu țărănă arsă și roua nopții celei mai reci
dintre toate verile sfărâmate în subconștentul timpului
retezând pământul negru dintre crăpăturile adânci ale palmelor mele.
Te culeg în orice floare, căci acum toate capătă un rost fierbinte.
Tu ești viu de la un capăt la altul, cu toate că-n hainele tale nu mai ești, nici în casa ta, nici buzele tale nu mai păstrează astăzi, cana fierbinte.
Genunchii tăi nu mai ating cerul și dacă mă uit în sus, stelele sunt chiar mai albe ca altădată.
Până mai ieri, am adormit într-un suflu vechi,
stingând incendiul dinlăuntrul umbrelor.
Astăzi e mai lumină, căci soarele s-a deschis în inima ta,
până când toamna s-a făcut un anotimp veșnic.
poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Râsul femeilor
Râsul femeilor incendiază
Curțile de Injustiție
și mărturiile mincinoase ard
cu o strălucitoare, albă impetuozitate
Ele chicotesc în Camerele Congresului
și obligă ferestrele să se deschidă
pentru ca discursurile mincinoase să zboare departe
Râsul femeilor alungă negura
de pe ochelarii celor împovărați de ani
și-i contaminează cu gripa fericirii,
iar ei râd ca și cum ar fi iarăși tineri
Prizonierii ținuți în celule supământene
când rememorează râsul femeilor
își imaginează că văd lumina zilei
Râsul lor traversează apele care separă
și care reconciliază două țărmuri vrăjmașe
[...] Citește tot
poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul privighetorii
Cu blândețe atingi al meu obraz
cu vârfurile degetelor îl guști, ce viu extaz...
Pe buzele mele de sticlă-arămie
pui al tău vis cristalin de iubire.
Mări albastre infinite,
răsărituri clare de speranțe albite,
lumină-n flash-uri colorate,
sentimente de o mie de karate...
Furișate-s între mâinile mele
ale tale eterice pene.
O, Înger al meu, sideral!
Mii de rândunici de cristal,
amețite de-atâta veselie frumoasă,
s-au inălțat din mintea mea măiastră
în transparența zborului de cleștar
pentru a readuce sărutul primăvăratec
în imensitatea cerului tău singuratec.
Va fi cântecul diafan de privighetoare
din înfocatul piept incendiat de roșu-ardoare
a ajunge primul printre parfumații mușchi
[...] Citește tot
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Sorin Poclitaru, omul care dă fo(l)k
Sorine, ești un binecuvântat,
Ți-a dat ursita însușiri - o droaie,
Cu care ieși în lume, la bătaie:
Umor, talent la scris și la cântat.
Puterea ta de muncă-i colosală,
Ai scris deja vreo douăzeci de cărti,
Ai mers cu folku-n nșpe mii de părți -
Nu poți a le mai ține socoteală!
La pițeria ta-i întruna full,
Se-adună, din Humor, protipendada,
Făina-ți este albă ca zăpada,
Și nimenea nu pleacă nesătul.
Ai cel mai devotat, din lume, câine,
Cutreierați pădurea, curajoși,
Amici pe viață, liberi și vânjoși,
Ce nu-s preocupați de ce-o fi mâine.
[...] Citește tot
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oh, Master
sursele locale susțin
că ea se adaptează ușor
la viața în vid
unde poate locui fără mirare
între respirații adânci
printre roiuri de fluturi albi
cu panglici și litere
pe genunchi
pregătindu-se în continuu
pentru ceva atât de mare și intens
încât nu poate fi
prins în brațe, desenat sau arătat cu degetul
dimineața
când își piaptănă spiritul neîmblânzit
și se îmbracă agale pentru incendiu
ea este mai frumoasă decât lupta de clasă
surpând maluri pentru cei nedreptățiți
înfigând steaguri și săbii
[...] Citește tot
poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versuri de dimineață
Poate e numai vântul,
Poate sunt numai apele,
Vânatul vânt printre munți,
Apele grele vuind
Pe prunduri, sub stele.
Sora mea, dormi,
Nu mai umbla prin odăi,
Nu mai atinge perdeaua
Făcând-o să tremure,
Nu-mi ameți și mai mult
Amintirile.
Sora mea doarme. Aud
Răsuflarea ușoara. Și totuși
Umblă cineva prin odăi,
Nevăzut îmi șoptește întruna
Șoapte ce nu le-nțeleg,
Atinge perdeaua subțire
Făcând-o să tremure
Și-mi amețește mai mult
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș (1956)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blestemul adamic și Nero
la geamul vieții mele bate o ultimă iarnă.
afară ninge a pustiu și-n sânge-mi arde focul
c-un vis alb despre etern,
despre deșertăciune
și despre tine.
o, Nero, barbarule, de ce ai incendiat panteonul dragostei?
știi?...
a ars pân' la ultima vocală!
îmi răspunde sictirit:
pentru a-mi scrie muza!
povestim la o cafea, el citește un edict
și e revoltat pe bieții plebei.
apoi, fumăm iluzii și visăm porturi albastre...
și-l întreb:
oare chiar există singurătatea amurgului?
nu, nu cred, e doar o stea rece.
dar iubirea, oare există, și dacă da, ce este ea?
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre infinit
Privea în pacea nopței făptura-i transportată,
O perlă uriașe în ceruri aruncată
Monarch la azurare etern triumfător,
Pe Sirius fantastic ducând în vecinicie
Spre o necunoscută albastră'mpărăție
Gigantica-i vâltoare de fer și de fosfor.
Din recea-i înălțime lumina lui trufașe
Neantul îl despică prin falduri uriașe
Și răspândește o brumă de magic diamant
În casa unde, palid, perdut în contemplare
Cu sufletul în sânul sistemelor stelare,
Visa la nemurire al cerului amant.
Atunci pradă unei sublime-alucinații
Uitând de timp, de moarte, de lume și de spații,
El vede din cereasca și falnica cupolă
Plutind într'o senină și vast-aureolă
Un înger cum coboară cu aripi diafane
Tăiate din beteală etericei Diane,
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Anestin din revista Orion (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre alb și incendii, adresa este: