alb şi lână

Mincinosul face din lână laie, lână albă.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Fulgi de lumină
Zburdă prin aer,
Covor de lână,
Trasă prin caer.

Gheaţă strălucindă,
Peste toate ape,
A lunii lucire plăpândă
Invăluie casele albe.

Aievea lungi copaci apar,
Invăluiţi de ceaţă mată,
S-a ivit un nor fugar,
Ca o sclipire de vată.

Repezit un tren murdar,
Lasă-n urmă aburi
Sfărâmand cu fum
Albul altar.

poezie de Aurora Bahan
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor de trosnetul din sobă, de aburi calzi de cozonac,
De mere coapte-n scorţişoară, de banca brună din cerdac,
Mi-e dor de albul pân' la hornuri, de sfânta seară de Ajun,
De caramelele cu lapte, de mămăliga din ceaun.

Mi-e dor de serile de iarnă când ascultam, atent, poveşti,
De zilele fără de grijă, de bruma albă din fereşti,
Mi-e dor de scârţâitul porţii, de îngereştile ninsori,
De lampa galbenă din geam ce pâlpâia până în zori.

Mi-e dor de puloverul de lână, de căciuliţa cu urechi,
De torsul mâţei lângă plită, de corzile chitarei vechi,
Mi-e dor de-aroma de gutuie, de ceaiul cald de muşeţel,
De uliţa copilăriei, de clinchetul de clopoţel.

Mi-e dor de laptele cu miere, de gustul fin de caşcaval,
De bolta casei încărcată de candelabre de cristal,
Mi-e dor de cocoloş cu brânză, de şunca proaspăt afumată,
De ciocolatele cu rom, de turta dulce asortată.

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apostolul

Ca o vecernie domoală
Se stinge zvonul din dumbravă,
Pleoapa soarele-şi închide
Sus, pe-o căpiţă de otavă.
Norodul a cuprins podmolul
Lângă frăgarul din uliţă -
De cârjă sprijinit răsare
Bătrânul preot la portiţă.
Moşneag albit de zile negre,
Aşa îl pomenise satul,
Pe pieptărelul lui de lână
Purtând un ban de la-mpăratul.
Domol, în mijloc se aşează,
Şi sprijinind încet toiagul,
Clipind din genele cărunte,
Începe-a povesti moşneagul.
Întreg poporul ia aminte,
Ascultă jalnica poveste,
Şi fusul se opreşte-n mâna
Înduioşatelor neveste.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Aer, argint, îţi dă Alb-Împăratul / în cupele de crin, în mărgărinţii, / dintr-un surâs, iluminând părinţii, / Gura de Rai, de Cogaion, Carpatul... // Chiar de la-ntâiul strigăt al putinţii / îţi pune rostu-n bronhiole, statul, / ninsoarea de polen, la treieratul / oceanului cu grâul elocinţii... // Doamne-din-Cogaion, Tu, Samoş, Tată, / păstrează-ne-Albul Împărat, în lână / de raze, de la soaţa-i nestemată...! // Gutui înmiresmează-n sâni de zână, / să ne-ardă cu pecetea-le-nnoptată, / cât sora soarelui le e stăpână...!» ‒ (XXXIII), Sonet-oda Albului Împărat de la Curtea Elementului Aer / 6 august 1996
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 49).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» (6 august 1996)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de-acasă...

Aş vrea să ştii că îmi e dor
De apa lină de izvor,
De fetele-mbrăcate-n ie,
De vatra cu miros de pâine...

De un cuptor cu cozonaci,
De câmpul învelit cu maci,
Mi-e dor de strugurii din vie
De tot ce-a fost şi n-o să fie...

De ochi-nlăcrimaţi ce-aşteptă
Şi de cireşul de la poartă,
De mămăliga din ciaun,
De ţurca ce-o jucam pe drum...

De florile de pe terasă
De glia noastră strămoşească,
Mi-e dor să-mi spui că mă iubeşti
Şi seara să mă înveleşti...

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunăvestire

În noaptea asta lungă, fără sfârşit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea înţelege mai puţin decât oricine
minunea ce s-a-ntâmplat.
Aude sori cântăreţi, întreabă,
întreabă şi nu înţelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniţă bună
un prunc.
De nouă ori se-nvârte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămâne nemişcat şi creşte mirându-se.

................................................

În noua noapte fără sfârşit
ciobanii păzesc naşterea unor semne cereşti.
Mă duc între ei să vestesc:
Tăiaţi-vă mieii pe cruce
În amintirea jertfei ce se va face.
Ridicaţi-vă de lângă foc

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Tu eşti lumina ce nu apune
Eşti floarea ce sărută cerul
Cu ochi blajini ce vor a spune
Că mie vrei să-mi dai eterul,

Tu eşti pământul ce nu cere
Doar dai şi dai din belşug
Până ce sămânţa piere
Şi nu răzbeşte nici un plug,

Tu eşti firul care ţese
Pânza albă a familiei
O pictezi în culori alese
Ţinând loc tradiţiei,

Tu eşti mâna care toarce
Lâna deasă, infinită
Nu-ncetezi ziua a stoarce
Cât munceşti neostenită,

[...] Citeşte tot

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a venit pe lume fratele meu cel mic, uliţa îl aştepta la poartă. El nu ştia nimic: era aşa de mic!
Căsuţa lui de atunci era un leagăn alb; palmele mamei erau singura uliţă prin care putea păşi; ochii mamei – singurele ferestre prin care putea privi. Pe-atunci ştia numai să scâncească şi se numea Scâncea-Voievod.
A trecut multă vreme până când, cu mâinile şi cu picioarele, a prins să meargă de-a buşelea prin molateca împărăţie a covorului.
Acolo a hoinărit, în voie, în tovărăşia unui mieluşel de lemn potcovit cu rotiţe, bucălat şi fumuriu la trup, ca un strugur de lână. Îl purta prin luncile de ţesături şi parcă mai degrabă mieluşelul era păstorul, căci el privea doar, iar copilaşul păştea covorul, mozolind.
Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune şi de măsuţe, sălaş al urşilor, al lupilor, al tigrilor şi al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton.
Acolo a privit cele dintâi păsări şi a ascultat cele dintâi ciripiri: muştele cu bâzâitul lor.
Acolo s-a trudit zadarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul îşi croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare!
Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moţăind scuturată în rodii de rubin şi adormind în cenuşă.

Ionel Teodoreanu în Uliţa copilăriei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, şi în lumea asta era un păcurar bătrân şi o păcurăriţă, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lăptiţa. Ana, cea mai în vârstă dintre surori, era frumoasă, încât oile încetau a paşte când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptiţa, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui şi cu păr moale ca lâna mieluşeilor, era frumoasă — mai frumoasă decât surorile sale împreună — frumoasă cum numai dânsa era. Într-o zi de vară, când razele soarelui erau mai stâmpărate, cele trei surori se duseră ca să culeagă căpşune în marginea codrilor. Pe când ele culegeau căpşunele, îndată se aude un şir de tropote, ca şi când ar veni şi s-ar apropia o ceată de călăreţi. Era cine era: era tocmai feciorul împăratului, venind ca să meargă cu prietenii şi cu curtenii săi la vânat. Tot voinici frumoşi, crescuţi în şeile cailor, dar cel mai frumos şi pe cel mai înfocat armăsar era... cine altul putea să fie?... Făt-Voinic, feciorul de împărat. Focul cailor se stâmpără în zărirea celor trei surori şi călăreţii deteră în pas mai încetişor, până ce, veniţi şi sosiţi, se simţiră duşi.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am să mor, să mi se sape o fântână adâncă, într-o câmpie secetoasă, din care să se împartă trecătorilor istoviţi apă în urcioare. Să fiu dusă la groapă în dogoarea amiezii, într-un car cu patru boi, îmbrăcată în port oltenesc, cu o floare la cingătoare, pe cap să mi se pună colţarul alb, iar în picioare ciorapi de lână, fără pantofii care m-au canonit toată viaţa.

Maria Tănase în Caietul confesiunilor (2 mai 1963)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.

Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.

Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?

Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vii la mine

Când vii, atât de rar, la mine,
Micuţă frumoasă
Şi neastâmpărată
Ca jocul unei albe sonatine,
Faci toate poznele prin casă.

Cu o neruşinare dumnezeiesc de goală,
Cobori din pat
Şi toate le arunci distrată
Că după tine, casa
Pare devastată de răscoală.

Cu gesturi curgătoare
Şi încete
Dinaintea oglinzii mari cât un perete
Îmi încerci pălăriile pe rând
Surâzând vreunui lăuntric gând.

Făcându-mi cu ochiul,
Cristalul argintiu îţi dedublează frumuseţea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furatul miresei

Îşi etalează iarna, în babe, garderoba,
Cojoacele miţoase, broboada, pelerina,
Ciorapii groşi de lână, opincile şi roba
De promoroacă dalbă, căciulile şi fina
Rochiţă de dantelă, frumoasă ca lumina...

Cu ţoalele în care sosit-a, pe o mână,
Purtându-le pe cele păstrate de plecare,
Mai mult cu două zile decât o săptămână,
Probând ca pentru nuntă, cum face fata mare,
Prin multe magazine, rochiţa de plecare...

Am vrut să spun, fireşte, rochiţa de mireasă,
Dar vântul îmi şopteşte să nu suflăm din casă...

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci ani

Mă uit la ochii stinşi ce altădată
Erau umpluţi de-o mare fericire,
La gura ce râdea înflăcărată
Rostind cuvinte pline de iubire.

Privesc la chipul ce-l credeam de zână,
Pe care-l admiram cu încântare,
La părul negru, moale ca o lână,
Care-a albit şi de zăpadă pare.

Văd mâinile ce le ştiam frumoase
Şi care mă-ngrijeau neobosite,
Acum atât de slabe şi osoase,
Neputincioase, reci şi chinuite.

Aş vrea ca Dumnezeu să se îndure
De mama şi să-mi facă o bucurie,
Cinci ani frumoşi din viaţa mea să fure,
Cinci ani s-o văd ca în copilărie.

poezie de Octavian Cocoş (24 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fazele lunii

Am auzit cândva, ca-ntr-un vis,
Că nava lunii e-o pasăre Phoenix;
De-aceea-n braţe de sălcii adastă,
De-aceea navighează pe bolta albastră;

Întoarce-te spre est sau spre vest, dacă-ţi place,
Şi-o să vezi că în mulţi copaci ea cuib îşi face.
Când e doar un fir subţire,-un perlat cearcăn,
Priveşte-o pe cer printre crengi de mesteacăn;

Când moare, în fum gălbui scăzând încet,
Priveşte-o-într-un stejar crăpat de trăsnet;
Dar când, în mai, luna plină i-i bolţii zâna,
Luminoasă ca apa şi albă ca lâna,

Priveşte-o cum îşi aşterne patul pentru culcare,
Într-o magnolie înaltă, toată numai floare.

poezie de Elinor Morton Wylie, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă eşti

Doamnă, ce frumoasă eşti!
O să cazi, vezi unde calci,
Părul ţi-e ca lâna albă
Sufletul ca pâinea caldă...

Altă dată să m-aştepţi,
Să te-ajut si fără preţ
Să te ţin mereu de braţ
Şi atunci când stai pe pat

Multe ploi şi ierni amare
Au trecut ca raze-n soare,
Ai uitat şi cum te cheamă
Vezi, trec anii fără teamă.

Dar să nu te superi, doamnă!
Aşa se întâmplă toamna
Când cocori nu mai zboară
Totu-i cântărit să doarmă.

[...] Citeşte tot

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea porţile cerului s-au închis

fiara din fiară crescută
braţele tale
ca nişte ierburi de lână
se înfăşoară
de-a lungul trupului meu
şi cum umbli în mine
carne tremurândă
prin cotloanele sufletului
prin umăr prin oase
frunze alb albastre

în întunericul deja tocmit
doar ochii tăi
hăruiţi cu lumină
de nimfă
mai strălucesc
dragostea ta
o furtună
şi trupurile noastre flămânde
ca nişte fiare vrăşmaşe

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă şemineu şi torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Şi bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuţă mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminţi, promit c-or adormi.

Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei
Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Şi parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Mi-e-atât de dor de draga mea bunică,
de lampa ei de gaz, ce înteţea
mirosul florilor de levănţică,
din caierul de lână, când torcea!...

Pâinici cocea pe plită, iarna toată,
cu miere de albine le ungeam.
Ceva mai bun nu am mâncat vreodată,
cu lapte dulce! Apoi, ne culcam.

Bunica îşi punea arnici în ac
şi începea să coas-o ie nouă
din marchizetul alb, păstrat în sac,
ţesut de ea, în dimineţi cu rouă.

Şi gândurile-i toate se-ntreceau
cu vântul ce bătea a viscolire,
când fulgi de nea Pământul îmbrăcau
şi geru-ncremenea întreaga fire.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!