alb şi lemn

În timp ce vorbea s-a răspândit o mireasmă parcă de mii şi mii de trandafiri, fiindcă fiecare lemn din rug făcuse rădăcini şi scosese ramuri. Rugul era acuma ca o tufă mare de trandafiri roşii, care toţi erau înfloriţi, în vârf cu o floare albă şi strălucitoare, care lumina ca o stea. Craiul a cules-o şi a prins-o Elizei în piept. Şi atunci ea s-a trezit uşoară şi senină.

Hans Christian Andersen în Lebedele
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învechit...?

Vi s-a-ntâmplat să plângeţi după vechi;
Să nu iubiţi răceala noului, dorind străvechi?
Priviţi, cu jind, fotografii alb, negre, gri?
Vă-ntoarceţi frica-n locuri unde-aţi retrăi?

Repudiaţi pereţii-n sticlă, fumurii
În care se prăvale ceruri albe, azurii?
Visaţi la bejul-brun din alte timpuri;
Petreceţi timp, "feed back" de anotimpuri?

Vă aşezaţi pe banca-n parc, pe bulevard,
S-atingeţi neştiuta lemnului esenţă de bastard;
Să-i rupeţi din vopseaua strâmbă, decojită
De multe treceri, aşezări... suspine de iubită?

Vă plecaţi capul, la căsuţa de bunici,
Să-i treceţi prag, cu trup şi gând, lăsate aici
Pe o măsuţă fără lustru, de rupturi tocită?...
Revedeţi blânda cocârjată, mult muncită?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iarna-i un vestit dulgher
Că ea poate, când voieşte,
Peste râuri pod să puie,
Fără lemne, fără cuie,
Fără nici un pic de fier;
Şi găteşte-aşa deodată,
Pod întreg, dintr-o bucată.

Iarna-i grădinar, când vrea
Pune albe flori la geamuri,
Fără frunze şi cotoare,
Fără chiar să aibă soare,
Numai cum le ştie ea.
Mie-mi plac, că sunt de gheaţă,
Dar când sufli, pier din faţă.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

A picta

Pori albi
Absorb cu sete tuşa.
Un vermillon,
Presat cu pensula de lemn,
Trezeşte muza.
E trei.
Şi fruntea se încruntă.
Pereţii goi
Privesc culoarea de pe foi
Şi-admiră truda.
Încerc
Cu crom să scriu pe foaie.
Câmpul damnat,
Cu flori de mac întortocheat
Se-neacă-n ploaie.

poezie de Ioana Iulia Negru
Adăugat de Ioana Iulia Negru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legiuni

Te întreb, Înşelătorule, unde sînt legiunile mele
şi unde cele o mie de suliţi, de turle?
De pe culme spuneai că se vede alba copilărie,
şi acum nu aud nici tobe, nici surle.

Ascultă atent! Auzi un fluierat?
E un rest din trenul care a luat totul acum o mie de ani.
Şi-un uruit prelung nu-ţi sapă urechea?
E viaţa unui băiat care se plimba pe sub castani.

Din legiunile tale n-a rămas decît un crivăţ
care bate neîncetat,
şi lancea de lemn care aparţine soldatului
ce n-a existat.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ileana: Gerilă s-a angajat fochist la centrala termică din cartier. Strâmbă Lemne a ajuns director la Fabrica de Mobilă...
Făt-Frumos: Eeee!
Ileana: Fomilă a fost numit ministrul alimentaţiei publice.
Făt-Frumos: Fomilă, Gerilă, Setilă, Lălăilă... Ăştia nu sunt eroi! Nişte neisprăviţi ce se ţineau scai de coada calului lui Harap Alb! Cu ăştia mă compari tu? Eu sunt Făt-Frumos, spaima zmeilor! (Se linişteşte) Unde e oglinjoara mea fermecată?

replici din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru zăpadă

Mireasă-a brazilor geometrici şi-a brazdelor însămânţate - solemnitate albă, rece, fatală, mută şi divină - tu vii cu graţii de Madonă sau de Fecioară bizantină şi pleci cu gesturi de bacantă, stigmatizată de păcate.

Nu te doreşte-aproape nimeni, deşi te-aşteaptă toţi să vii... Şi frumuseţea ta bizară n-o cântă nimeni decât, poate, îndrăgostiţii de imagini abstracte şi imaculate - cuminţii tăietori de lemne şi nebunaticii copii.

Şi totuşi, când cobori - suspectă, insinuantă şi egală - pe câmp, pe arbori şi pe ape, pe străzi, pe case şi pe noi, tu schimbi în plăsmuiri lunare întreaga pastă de noroi, iar pe Maria din Magdala o-mbraci în peplum de vestală.

Şi-n timp ce toţi, deopotrivă, pigmei şi umiliţi, simţim puterea-ţi magică ce-ngheaţă, distruge, arde şi creează, doar ciorile, sacerdotale te mai insultă şi-ţi pătează - cu ieroglifele lor negre şi stranii - albul unanim.

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XII, nr. 1 (martie 1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasele zile...

Grădini mereu schimbătoare
desfăceau cozi de păun.
Eram ucenicul cuminte
al unui demiurg nebun.
Cerul îmi spunea basme,
etern nevăzut moşneag,
raze îmi botezau fruntea
ca pe un steag.
Alaiul năzdrăvan
trecea pe cai de lemn şi de oase,
minunile mă adulmecau
cu boturi credincioase.
Apa somnului
se tulbura în uragane;
zorile spaima o tăiau în albe iatagane.
Fluturi auriţi
mă visează în muzee de ceară.
Plăpânzi, noi am trăit
doar o primăvară.

poezie de Dumitru Popescu din Rază de cobalt (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Servitoarea

Platoul pe care mi-a servit cina era oval,
Neted şi lucios ca lemnul de santal:
Peşte, alb la fel ca spuma mării,
Aromat cu piper auriu ca geana zării;

Vin de palmier care se scurge, alb-verzui,
Printre buzele dulci, deschise-ale palmierului.
Dar cine-ar putea bănui sau enumera, ehei,
Nenumărate alte lucruri servite de-ochii ei?

poezie de Gladys Casely-Hayford, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea vârstei

Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.

Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.

Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,

Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.

poezie clasică de Ion Pena din revista "Drum", anul III, nr. 46 (decembrie 1939)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n apus

sunetul soarelui se aude-n linişti de seară
zările se topesc în uşor abur
copacii dezbrăcaţi sunt nuduri de fum
plete de soare şoptesc târziu
raze ruginii le însoţesc
lemnul trosneşte de prea căldură
nerostite adunate-n spre adâncuri
unduiri de freamăt de pădure se înalţă
cămările culeg lumina verii
frunze încă necăzute strâng răsărituri
şoptesc încet toamne pe alei
sălciile adună cerul în priviri şi suspină
stejarii sprijină cerul cu ochii
dorinţa-n seri târzii tresare
rugineşte pământul, florile se dezgolesc
un greiere întârziat mai taie lemne
butoaie uriaşe culeg lumina verii
zdrobită
fecioarele gustă apusuri –n fumuri, verzui
arcuiesc piciorul şi-n cânt, ele dansează

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Chiar Lemn de soc, fluier de os, calină, / orga pădurii-ntre viori de brazi: / dar nufăr alb mi-s, mov lotus ea-i, în azi, / din mâlul gras ombilicând lumină...! // Nu ne ferim de gureşii nomazi: / din Altamira, până-n zid de Chină, / de stele, Galbenul Cezar i-anină, / în cosmica balanţă iute cazi...! // Cei dăruiţi cu lemnul de la vie / se-nghesuie pe cai, croindu-şi oră / şi-asediind cetatea-mi-Poezie // cu lighioanele de la Pandòră: / de zece mii de ani s-a vrut să fie / poet sortit Golgotei, lemn de proră...!» ‒ (XXXIII), "Sonet-odă Galbenului Împărat de la Curtea Elementului Lemn" / 9 august 1996
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 164).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» (9 august 1996)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămara în care intrară era aşa de mândru împodobită, încât bietul cioban se mira cum o să calce el pe velinţele şi scoarţele alea scumpele ce erau aşternute pe jos. El se ciudi şi mai mult când văzu pe fiul de boier mare că intră şi calcă fără milă peste dânsele, ca şi cum ar fi fost cine ştie ce zdrenţe. Păreţii erau albi ca laptele şi cu nişte vărgi de aur. La ferestre erau nişte perdele de mătase d-aia bună şi groasă, întinse pe nişte drugi de aur. Pe lângă păreţi, nişte laviţe şi o masă de lemn mirositor, lucrate cu meşteşug. Paturile era de o parte şi de alta ale cămării şi cu un fel de oranist dasupra, numai de mătăsărie d-aia buna, înmuiate în fir, aşezate pe patru stâlpi lucraţi ca melcul şi cu nişte dungi de aur. Aşternutul era de nişte pânză albă ca zăpada şi subţire de s-o spargi cu limba. Perina de cap era îmbrăcată cu pânză de borangic de cea mai aleasă. Ciobanul intră cu sfială. Abia călca, ca să nu strice velinţele. Se puse binişor în pat ca să nu se mototolească albiturile. Iară fiul de boier, cum intră, se aruncă pe un pat, parc-ar fi fost la dânsul acasă, şi se tolăni. După ce se stinse luminarea, ciobanul începu a ronţăi la floricele prin întuneric.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărfuri

Quinquirema din Ninive sau din Ofir
Vâsleşte către casă, spre însoritul Palestinei mal,
Cu un caric de fildeş,
De cimpanzei şi de păuni,
Cu vin alb, cu lemn de cedru şi de santal.

Splendidul galion spaniol în traversadă dinspre istmul malaezian,
Tanghează pe lângă maluri cu palmieri verzi, curioşi să-l vegheze,
Cu un caric de diamante,
Smaralde, ametisit,
Topaz, scorţişoară şi monede de-aur portugheze.

Nava de cabotaj britanică, vânătă de pulberea salină şi-nvăluită-n fum,
Se-opinteşte prin Canalul Dover, de vânt şi valuri încercată,
Cu un caric de cărbune de la Tyne,
Şine de cale ferată, fontă,
Lemn de foc şi blide ieftine din tablă galvanizată.

poezie clasică de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ai tu, vântule, cu penele mele? De ce-mi răscoleşeti biletele, îmi împrăştii apa din blid şi-mi arunci seminţele în zăpadă şi noroi? Pe flaşneta mea, mă gândesc, cocoşat în mine, la ţara mea depărtată, contropită de soare, cu papagali stacojii, verzi şi albi în ramurile pădurilor de portocalii. Sunt singura pasăre care nu ţi-am stat împotrivă niciodată şi nici nu ţi-am cerut loc, să mă duci, ca pe vulturi şi corbi, în marele tău drum de viscole şi vârteje. Te-am lăsat să treci întotdeauna nesupăaret de lângă cutia cu bilete şi lada mea cu cântece de lemn. Pentru că nu ştiu să cânt, în locul meu cântă fluierele aţipite ale valsurilor dinlăuntru, amestecate cu amintiri de orgi şi cu treziri de flaut...

Tudor Arghezi în Ce ai cu mine, Vântule?
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

«După cum se ştie, Lemnul auriu-sacru (la "inimă" / "miez", floare etc.) este element de fundament de lume / lumi, păstrat drept axis mundi pentru cele zece ceruri în "panoul central" al Daciei trecute de la "politeism", la "monoteismul Zalmoxianismului cogaionic-tetradic" (din orizontul anului 1600 î. H.), axis mundi reprezentat de Brad (Abies alba), de Dăcin (Larix decidua) şi de alte (lemne de fac bune fructe) zeci de soiuri dendrologice corespunzătoare altitudinii formelor de relief armonic (din Matcă şi până în "creier de Munte", neapărat cu Gură de Rai): alun, carpen, dăcin, fag, măr, mesteacăn, molid, nuc, pin, plop, salcie, soc, stejar, tei, tisă etc., toate fiind rod al conlucrării dintre elementul Lemn şi celelalte patru ‒ Aer, Apă, Foc, Pământ ‒, din orânduirea Materiei Informe, materie "infinit-imperfectă", drept prim-înfăptuire întru Sacrul Întreg Cosmic, datorată lui Dumnezeu-Unu[l], Sacru Întreg Cosmic în care Pelasgo- > Valaho-Dacul se bucură că-i dumnezeiască parte...» ‒ (2) / 15 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 121 sq.).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» (15 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La curţile dorului

Prin vegherile noastre - site de in -
vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-asază. Aurorele încă
se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini.
Cu toate că mult mai puţin o să pară.
Aşteptăm să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri păşind,
şi fiicele noastre ieşind
să pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare
şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
Nu ştim ce firavă stea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin în alb

Miroase a iarnă, a geruri devreme,
A fum care iese prin hornuri de case,
Miroase a sobă ce mângâie lemne,
A flăcări albastre, iubito, miroase.

Miroase a trupuri, iubiri efemere,
Aprinse dorinţe, săruturi târzii,
Miroase a tine, a gând ce te cere,
A suflet oftând ce aşteaptă să vii.

Miroase a vânt îngheţat de uitare,
A seară în care alături nu-mi eşti,
Miroase a plânset de stea căzătoare,
Ce caută-n ceruri ascunse poveşti.

Miroase a lacrimi din fulgi de zăpadă,
Topiţi peste buze ce nu le săruţi,
A iarnă ce parcă refuză să creadă,
Că-ţi spun te iubesc, însă tu nu asculţi.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarii

Negrul poate deveni cenuşiu, dar cenuşiul
niciodată galben;

Noaptea poate deveni zi, însă
norii aceia vor atârna tot acolo, pe cer.

Aşchii de lemn albit de sare şi scoici emailate
în contact cu palmele.
Feciori agramaţi, amvoane lipsite de evlavie
în tangaj pe mare,
jumătate vigilenţi, jumătate mahmuri.

Aceşti risipitori fii ai Galileii
se întorc la dană odată cu zorii.

Au ceva din haloul acela stingher şi auster al pescăruşilor –
poate vor găsi nişte scânduri pentru odihnă,
poate şi câteva poezii ascunse-n ceaţă sau câteva vise.

Ei sunt pescarii şi nicicând

[...] Citeşte tot

poezie de Nathan Martin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmură glasul mării

Murmură glasul mării stins şi molcom
Încunjurând a Italiei insulă mândră ­
O, luminaţi, a cerului stelele albe,
Câmpilor noştri.

Vă vărsaţi icoanele voastre în Tibur,
Nori, zugrăviţi pe câmpie umbre fuginde,
Tu, măreţie a nopţii, a mării, a lumei
Împle Italia.

Mare, poartă pe undele tale corăbii,
Unele goale ni-aducă aur din Ofir,
Altele înfoiate de roze d-Egipet,
Vinuri şi smirnă.

Ah, trimiteţi popoare vulturii voştri
Cei de lemn să zboare pe marea măreaţă;
Căci a Romei eterne picioare marmorei
Daruri aşteaptă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!