alpinism şi metrologie

Zgâriat, jupuit, sfârşit de oboseală după ce a escaladat câteva sute de metri de stâncă, deşi acest timp putea fi folosit altfel mai comod, poate mai frumos şi sigur, mai lipsit de pericole - acesta este alpinistul.

citat din Georg von Kraus
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă metri mai jos, la baza Panelului, mai mult de doisprezece oameni aşteptau la rând. Trei alpinişti se căţărau deja pe coarda pe care mă pregătisem să cobor. Nu aveam de ales: m-am desprins de coarda comună şi m-am dat la o parte.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primii alpinişti care au urcat pe Everest au fost nevoiţi să străbată, în condiţii grele, 640 de kilometri de-a lungul platoului tibetan, doar ca să ajungă din Darjeeling la baza muntelui. Ştiau prea puţine despre posibilele efecte mortale ale altitudinilor extreme, şi, judecând după standardele moderne, echipamentul lor era jalnic. Şi totuşi, în 1924 un membru al celei de-a treia expediţii britanice, Edward Felix Norton, a ajuns la 8.572 de metri - mai avea 276 de metri până în vârf - înainte ca oboseala şi oftalmia să-l înfrângă. A fost o realizare remarcabilă, care probabil n-a mai fost depăşită timp de douăzeci şi opt de ani.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hornbein şi Unsoeld au ajuns pe vârf la ora 18.15, exact când soarele apunea, şi au fost nevoiţi să petreacă noaptea sub cerul liber, la peste 8500 de metri - bivuacul de la cea mai mare altitudine din vremea aceea. A fost o noapte friguroasă, dar din fericire nu a bătut vântul. Deşi lui Unsoeld i-au degerat degetele de la picioare şi mai târziu i-au fost amputate, amândoi alpiniştii au supravieţuit.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 8 iunie 1924, în timp ce Mallory şi Irvine înaintau cu greu spre vârf, ceaţa se ridica spre partea de sus a piramidei, împiedicându-i pe cei de jos să monitorizeze progresul alpiniştilor. La 12.50 norii s-au risipit pentru o scurtă vreme, iar Noel Odell, un coechipier, a putut să-i vadă clar pe Mallory şi Irvine sus pe culme, cu aproape cinci ore întârziere faţă de programul stabilit, dar "urcând precaut şi hotărât" spre vârf. Cei doi alpinişti nu s-au întors în noaptea respectivă la corturi, şi nici Mallory, nici Irvine nu au mai fost văzuţi niciodată. De atunci se dezbate cu înflăcărare dacă unul din ei sau amândoi au atins vârful înainte să piară pe munte şi să se transforme în legende. În 1999, bine-cunoscutul alpinist american Conrad Anker a descoperit corpul lui Mallory într-un povârniş la 8.200 de metri, unde căzuse în urmă cu şaptezeci şi cinci de ani. Pe lângă rămăşiţele lui Mallory au mai găsit şi nişte artefacte curioase, dar uimitoarea descoperire a lui Anker a dat naştere mai multor întrebări decât răspunsuri. Dovezile sugerau că Mallory şi Irvine nu atinseseră vârful înainte să moară.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aglomeraţia era provocată de alpinişti din trei expediţii: echipa din care făceam parte - un grup de clienţi aflaţi sub conducerea renumitului ghid neozeelandez Rob Hall, un alt grup ghidat condus de americanul Scott Fischer şi o expediţie necomercială taiwaneză. Mişcându-se cu viteza melcului, cum se întâmplă la peste 8.000 de metri, cei de jos s-au chinuit să urce Pasul lui Hillary unul câte unul, în timp ce eu îmi aşteptam nerăbdător rândul.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc să-mi închidă oxigenul, Harris, afectat de hipoxie, deschisese la maximum valva, golind butelia. Tocmai irosisem puţinele resurse pe care le mai aveam. Mai era o butelie la Vârful Sudic, 80 de metri mai jos, dar ca să ajung acolo trebuia să cobor porţiunea cea mai expusă din întregul traseu fără oxigen suplimentar. Dar în primul rând trebuia să aştept ca mulţimea de alpinişti să se împrăştie. Mi-am scos masca de-acum inutilă, mi-am înfipt pioletul în muntele îngheţat şi m-am aşezat pe creastă.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ora nouă erau pe Vârful Sudic şi priveau lung la creasta îngustă care ducea la vârful propriu-zis. O oră mai târziu se aflau la baza a ceea ce Hillary a descris ca fiind "cel mai spectaculos obstacol de pe creastă - o stâncă înaltă de aproape 12 metri... Stânca în sine, netedă şi cu foarte puţine prize, ar fi putut să fie un traseu interesant pe care un grup de alpinişti experimentaţi să-l încerce într-o duminică în Lake District, dar aici era o piedică pe care nu o puteam trece cu forţele noastre plăpânde".

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi dintre alpinişti erau din grupul lui Fischer, dar pe la sfârşitul cozii au apărut, în cele din urmă, şi doi dintre coechipierii mei, Rob Hall şi Yasuko Namba. Modestă şi sobră, Namba, la cei patruzeci şi şapte de ani ai săi, mai avea un drum de patruzeci de minute până să devină cea mai în vârstă femeie care a escaladat Everestul şi a doua japoneză care a urcat pe aşa-zisele "Şapte Vârfuri", cele mai înalte piscuri de pe fiecare continent. Deşi avea doar patruzeci şi două de kilograme şi era slabă ca un ţâr, avea o voinţă extraordinară; uimitor, dar dorinţa ei de neclintit fusese cea care o împinsese pe Yasuko în sus pe munte. Mai târziu a ajuns şi Doug Hansen deasupra Pasului. Acest membru al expediţiei noastre era un poştaş dintr-o suburbie a oraşului Seattle care pe munte devenise cel mai bun prieten al meu.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!