apă şi castele

Nobleţe

Nu sunt nici cavaler maltez,
N-am spadă, n-am nici capă,
Dar vinul nobil vi-l livrez
Dintr-un castel... de apă.

epigramă de Mihai Frunză din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

joacă în nisip -
apa retrăgându-se
castel fărâmat

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Dunăre

... emportant vers tes havres
Tes cargaisons de bois,
de houille et de cadavres
(Paul Verlaine)

Se duc pe Dunăre la vale
Caiace-n roz şi-n alb vopsite...
Se duc pe Dunăre la vale
Coşciuguri albe, plutitoare
Pe negrul apelor murdare...

Departe-n zare, neclintite,
Pădurile de sălcii par
Castele negre feudale
Ce-şi spală-n apele murdare
Tristeţea zidului murdar.

Se duc pe Dunăre la vale,
Grăbiţi şi fără de popas,
Pescarii trişti ce poartă-n glas

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 18 (15 septembrie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngropată sub sipică şi saxifragă, stânca era una dintre băncile de piatră întâlnite ades la răscruce de drumuri în provinciile valahe. Pe lângă faptul că se poate aşeza pe ea, călătorul îşi potoleşte setea cu apa păstrată într-un vas pus pe bancă, apă reîmprospătată zilnic de către ţărani. Atunci când castelul mai era locuit de Radu Gorj, banca purta un recipient pe care slujitorii familiei aveau grijă să nu-l lase niciodată gol. Dar acum era mânjit de murdării, căptuşit de un muşchi verzui şi cea mai mică izbitură l-ar fi făcut fărâme.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

stau cu capul în carte
şi cu picioarele în sus
ca un acrobat

şcoala mea se vede
în lacrimă
ca un castel de apă.

poezie de Mihai Simion
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie şi una de ape..

Cerul mi-e foarte aproape,
Vârfuri de munţi eu privesc
O mie şi una de ape...
Le spulber, eu vânt mă numesc.

Marea mi-e foarte aproape
Castele de nisip construiesc,
o mie şi una de ape...
Le spulber, eu vânt mă numesc.

Dar dragostea e-atât de departe
Cu dorul de mână încerc s-o găsesc,
O mie şi una de ape...
Mă spulberă, iubire... tu torent te numeşti!

poezie de Elena Meculescu
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fereastra despre mare

În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai -
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre
Şi în ape vecinic cată -
Fundul mării, fundul mării
Ah! demult un chip i-arată.

"Spre castel vrodată ochii
N-am întors şi totuşi plâng -
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc."

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Din asfintit, de peste munte,
Rasfringeri rosii de amurg
Se sfarma-n licariri marunte
Si-n Dunarea umbrita curg.

Dar unda tulbure le-ngroapa
Când, subt rachitele din vale,
De-abia mai tremura pe apa
Ca niste coji de portocale.

Acolo jos, peste cununa
Intunecatului boschet,
Sclipeste-n aer semiluna
Din virful unui minaret.

Si parca zugravit anume,
Isi culca umbra până-n mal
Ostrovul izolat de lume
Ca un castel medieval.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paragini...

Pe-aici,
A fost pământul binecuvântat
De trei vlădici
Şi de-un mitropolit primat.
A fost odinioară şi-un castel
Cu brâu multicolor de portolac.
Şi-n fundul parcului, un lac
Cu nuferi de argint pe luciu de oţel.
A fost...
Acum, abia se mai cunoaşte
O baltă părăsită, la o parte,
Singurătatea strigă din apele ei moarte
Spre cer, cu glas de broaşte.
Şi numai calul-dracului,
Prin liniştea săracă dimprejur,
Atinge faţa lacului
Cu aripi de azur.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj trecut

Castelul e-acelaşi
în aer şi-n apă.
Trecutul pe poartă
copoii şi-i scapă.

Crini umblă pe-un drum
de căutări jucăuşe
parcă-şi duc în potire
viitoarea cenuşe.

Scăpat dintr-o stemă
tăiată în poartă,
un uliu tâlcuieşte
rotire de soartă.

Stuparul ceresc peste
ciuturi se-ndoaie,
în mierea fântânilor
barba şi-o-nmoaie.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebaţi pe turiştii englezi, pe acei oameni stravaganţi ce îşi pun viaţa în pericol ca să se suie pe creştetul celor mai nalţi munţi ai globului şi să admire dupe înălţimea lor frumosul joc de ape al cascadelor, efectele de lumină ale lunei şi umbrele multiforme ale frunzelor agitate de violentul Boreas, şi ei vă vor spune că poziţiunea castelului de Rosenberg este una din cele mai frumoase ce poate oferi turistului frumoşii munţi ai Tirolului.

Nicolae Filimon în Ascanio şi Eleonora (1860)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kristel

Un cânt de sirenă venit de afară,
ajunge-ntre ziduri, la vechiul castel,
când visul, în noaptea toridă de vară,
mă poartă-napoi, peste ani, la Kristel.
În suflet mi-aduce, pe căi nevăzute,
noian de-amintiri, ancorate-n trecut,
le pune de strajă pe brâu de redute,
să-mi ţină aproape un dor convolut.
Din spumele mării renaşte castelul,
cu ziduri înfipte în ţărmul stâncos,
ajuns pe crenel, privesc lăncierul
cu scutul şi spada întoarse pe dos.
Departe, în zare, Kristel se arată
cu marea la mal agitată-n delir,
loveşte în stânci cu apă-nspumată,
în suflet îmi toarnă vrăjit elixir.
Te văd şi pe tine, plutind peste ape,
Diană vrăjită, cu chipul creol,
alerg înspre tine, s-ajung mai aproape,
de teamă să nu te răpească Eol.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

privesc castelul în lacul liniştit
mă invită să plonjez în adânc
apa mă strânge drăgăstos
în faţa ochilor îmi trece viaţa
când dau de zidurile Lumii de Apoi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntrea

Teorbele sonore şi cântecele toate
Au adormit în burgul târziei noastre nunţi;
Şi în stăruitorul declin, chiar tu renunţi
Să întârzii pe culmea posomorâtă. Poate

El doar să mai rămână... el, somptuosul crin
Al formei care urcă şi se desprinde, parcă,
De malul apei, unde tot gândul tău se-mbarcă
Îndurerat, nesigur şi silnic Lohengrin...

Sfielnic gând, tu nu vezi cum luntrea frământată
Şi lebăda grăbită spre sfintele păduri
Vor să-mplineşti porunca? Dar încă nu te-nduri
Să laşi ţinutul veşted al nunţii de-altădată!

Zoreşte, iar pe faldul uşor de hiacint
Îmbracă-ntâia armura, şi vechea ta mândrie
Se-nalţă spre uitatul regat, ce te îmbie
Statura ta turnată în luminos argint.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul castel

Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă
Adrian Păunescu
-------------------------------

Îşi rupe din suflet zidarul
Punându-şi ades temelie
Din nopţile albe, tiparul
Pe care singur îl ştie

Poate că n-are de sus alte daruri
Şi sapă de-o viaţă-n cuvinte
Mânat de himere, coşmaruri
Şi-şi vede de treabă-nainte

Îşi face mortarul, liantul
Şi punţile lui se-ncovoaie
El ştie ce-nseamnă neantul

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea ta

Privesc pe cer
stele fără număr
plăpânde gânduri tresar
în albastre amurguri
pescăruşii îşi resfiră aripile
în briza îmbietoare
cu aromele-nserării
jur-împrejur razele lunii
sting conturul umbrei
din adâncuri
frumuseţea clipelor profunde
din lumină şi întuneric
tăceri din cercuri mari de ape
se prind în cunună
timpul, ca o plutire nefirească
îmi aminteşte de tine,
castele de nisip spulberate...

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă, nobililor din Transilvania, nu ne place ideea că rămăşiţele noastre s-ar putea amesteca cu cele ale plebei. La vârsta mea, nu mai caut nici plăcerile, nici bucuriile vieţii, nici strălucirea voluptoasă a soarelui sau licărul tremurului de ape care îi fascinează pe tineri. Nu mai sunt tânăr şi inima mea, după ani mulţi de plâns morţii, nu mai este înclinată către veselie. În plus, şi zidurile castelului meu s-au prăbuşit; e năpădit de umbre, iar vântul suflă rece prin ferestre şi printre creneluri. Îmi plac întunecimea şi umbra, de cele mai multe ori prefer să stau singur cu gândurile mele atunci când nu sunt obligat să ies în lume.

citat celebru din romanul Dracula de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi?!

Se despleteşte marea când se întoarce-n valuri
Se risipeşte valul adus de vânt spre ţărm
Şi noaptea îşi întinde întunecate voaluri
Peste oglinda apei,... iar pescăruşii dorm...

E-atât nisip pe plajă... şi-un gând hoinar aleargă
Mi-l pune în clepsidră.. şi-n ochi sclipiri de stele,
Cu zâmbetul pe buze:... ce-ar fi,... o noapte întreagă,
Cu tine mână-n mână, să construiesc castele?!

Mi-ai spus c-ai să mă cauţi ca pe-un trofeu de mare
Acesta este testul... şi am să-ţi dau indicii:
Eu sunt Fata Morgana, iluzie sub soare,
Mă joc de-a,, Baba oarba''.... cu foc de artificii...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Norii m-au învăluit în straie gri
Să rătăcesc în umbre şi reci picuri,
Să fac râului strat de mozaicuri,
Morilor de apă, roţile-a-şi roti!

În ziua când voiam a ştrengări
Şi-am construit castele din nimicuri,
Norii m-au învăluit în straie gri
Să rătăcesc în umbre şi reci picuri,

În pumni să-i prind şi apoi cântări
Pe ale talerelor şirelticuri,
Poemele de-amor să-mi ard în plicuri,
Dar n-am putut şi lumea se umbri,

Norii m-au învăluit în straie gri...

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux

Ca înspre peşti hipnotici, întind, prin apă,
În somn, o mână de fum spre tine
Când sângeră grădinile în vis, o pleoapă
Şi când se furişează pomii toamna înspre mine.

În grotele de aramă ale vântului
Întinzi, din sânge, arcul inimii spre ereţi
Deschide ferestrele de pâine ale pământului
În lună hodorogeau dulăii, ca prin castele fără pereţi.

Printre paşii de asasin ai nopţii
Aşteptarea este o floare de oţel
Dacă te sfâşii în perdele şi dantela
Se aşează ca o promoroacă pe tine
Rimele dispar toate
În rănile deschise zăngănesc ţipetele de metal
Şi o grindină loveşte panoplia de sărutări
Cu care am vânat cândva
Bestia albă, ascunsă în subţiori:
Ţi-aduci aminte?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Stephan Roll din Ospăţul de aur (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!