Citate despre arhitectură și cuvinte
citate despre arhitectură și cuvinte (inclusiv în versuri).
Dumnezeu este arhitectul bolții mele palatine, dar mi-a lăsat cuvintele să decorez teatrul acestei vieți.
aforism de Ionuț Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să fim conștienți de faptul că suntem o forță uriașă, pentru că din materialul fragil al cuvintelor putem clădi construcții arhitectonice ce vor încremeni mii de ani în amintirea oamenilor și nu se vor împrăștia decât o dată cu specia.
Eugen Lovinescu în Memorii (1930)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!
- poetic
- Nu reprezentarea ca atare, ci imaginația artistică este aceea care face ca un conținut oarecare să fie poetic, anume când imaginația îl prinde pe acesta în așa fel, încât, în loc să se înfățișeze în figură arhitectonică, sculptural plastică ori picturală sau să răsune ca ton muzical, el se lasă comunicat în vorbire, în cuvinte și în potrivirea lor laolaltă, potrivire frumoasă ca expresie vorbită.
definiție celebră de Hegel în Despre artă și poezie, Poezia (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Arhitecții Morții
cuvintele lor aspre
chipuri în zigurate negre
închide aerul încărcându-l
cu febrilitatea gesturilor
inutile ce pot desparți imaginile
după culorea neagră
odihneste faptele
acoperind cu beznă chipurile
de arhitecți ai morții,
umbrele li se adună să cânte
în corul ucigașilor fără simbrie
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limbajul alchimic este un instrument de o extremă suplețe, care permite descrierea operațiilor cu precizie, situându-le în raport cu concepția generală a realității. Asta îl face dificil și interesant. Cititorul care vrea să înțeleagă folosirea unui singur cuvânt dintr-un anumit pasaj nu va reuși acest lucru decât dacă reconstituie, încetul cu încetul, o arhitectură mentală veche. El obligă astfel la o trezire a regiunilor obscure ale conștiinței.
citat din Michel Butor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă în jurul arhitectului castelului din Carpați mai stăruie îndoieli, nu există nici una cu privire la familia care stăpânea cetățuia. Boierii Gorj stăpâneau ținutul din vremi imemoriale. Au fost amestecați în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a sașilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele și doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocite perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: "Dă până la moarte!" și-și dădură, își vărsară pentru cauza independenței sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se știe, atâtea silințe, jertfe și sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmașilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existență politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-și vor scutura jugul. Viitorul le aparține și ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuințele: Românul nu piere!
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la arhitectură și cuvinte, dar cu o relevanță mică.
Micul arhitect
Construiesc paradisul, sunt un mic arhitect,
Tot ce-i bun, tot ce-i nobil, tot ce este corect,
Sentimente, cuvinte, năzuințe, idei,
Construiesc paradisul pentru oameni și zei.
Construiesc paradisul, zi de zi, rând cu rând,
Tot ce văd, tot ce aflu, tot ce-mi trece prin gând,
Sentimente, cuvinte, năzuințe, idei,
Construiesc paradisul pentru oameni și zei.
Construiesc paradisul, paradisul pierdut,
Tot ce vreau, tot ce-mi place, tot ce am de făcut,
Sentimente, cuvinte, năzuințe, idei,
Construiesc paradisul pentru oamenii mei!
poezie de Ionuț Caragea din Absența a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Dezbrăcat în fața muzei
Ne acoperim timid privirea,
Ca ochii să nu se privească,
C-ar putea aprinde nemurirea,
Și inimile să se îndrăgostească.
Te-am condus cu grijă prin ruine,
Prezentând totul ca pe o poveste,
Fără să știi că te plimbi prin mine,
Și tu cu tocuri călcai peste.
Ca un arhitect vorbeai,
Mângâind columnele rămase,
Și făr' să vrei le reparai,
Le făceai din nou frumoase.
Sunt un haos, un dezastru,
Ți se v-a spune cu nesimțire,
Dar în ochi tu mi-ai pus albastru,
Când i-ai înghețat cu a ta privire.
[...] Citește tot
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul lebedei
Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creației,
Taina ei învinge orice formă de înțelegere a mea.
Din țărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânțat sufletul meu;
Și cât de frumoasă a fost melodia nașterii mele!
Încă se aude ecoul ei...
Azi am simțit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înțeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori și pierdem prezentul.
Și iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăț să cânt ca o lebădă,
[...] Citește tot
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această așa-zisă Capitală, această așa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit și trăiește într-un veșnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu știe ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraș de "ce-am avut și ce-am pierdut!" Care cum izbutește a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu și strigă șoferului sau birjarului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg și cetățenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă și strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toți își vântură o viață tot așa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec și îi văd pe toți, și mă văd printre dânșii la fel cu dânșii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura și mi-s strepeziți ochii. Atunci îi urăsc și-i osândesc și mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioșare, cum îmi iubesc și târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viață: viața!
Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între oameni
pe pat cărți, scrise, nescrise
pe masă sticle
azi toate goale
pe jos scrum de țigară și cioburi murdare
din anii trecuți, petrecuți
în pat forme diforme ale unui vis proscris
pe pernă doarme tăcerea, lacrima și durerea
ale unui om ce a crezut odată în oameni
cercetez așchii de gânduri sub securea cuvântului
în țipătul luminii ce s-a năpustit în casă
trăind între două lumi
obosit de căutări, de gânduri zbuciumate
cuvântul a învățat arhitectura patului
a uitat apoi să mai plece
în singurătatea simțurilor rănite
găsesc alte tăceri
pe un cearceaf pătat de timp
răvăsit de trupuri flămânde
mă opresc în prag
privesc și strig
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arhitectura mamei
Te-ai mișcat, și inima mea a stat în loc
ai făcut primul pas, și fațada sufletului meu s-a răsucit, ca să privească
ai căzut, și podelele mi s-au cutremurat, crăpându-se
te-ai ridicat, și toate crăpăturile mi s-au umplut de recunoștință
dar știi oare cum e ca o singură mișcare
să-ți schimbe o întreagă arhitectură, cum e să ți se prăbușească
vechea structură de rezistență
când Dumnezeu a suflat peste un sâmbure sădit în ea
și turnuri de iluzii și scări interioare s-au preschimbat
în nisip, dar tu să nu tremuri, tu să nu-ți întinzi brațele
să prinzi nicio cupolă de vise din trecut
un palat se surpă în tine, dar alte scări și alte cupole se înalță
dar cum vor arăta acele scări magice, pe care pasul cel moale și mic le va mângâia
arhitectura ta va fi rotundă, să nu se lovească la colțuri
atunci când va cădea.
Ai țipat, și vocea mea s-a stins
ai rostit primul cuvânt, și la pervazul ferestrelor mele au amuțit privighetori
ai plâns, și draperii de neliniște le-au umbrit
ai râs, și sufletul meu și-a găsit cântecul de leagăn
[...] Citește tot
poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvintele înzăpezite
Cuvintele știi,
Au propria lor existență
Nimicite, ele nu pot fi
Cel mult pot fi,
Cum poetul ar spune,
criogenate,
prăfuite,
Îngălbenite de timp,
Înlănțuite,
În gând ferecate,
Înzăpezite,
De zăpada vieților noastre,
În eter și în om aruncate
Învolburate-n simțiri
Cântate în psalmi
Și-n cântece deocheate
[...] Citește tot
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea mângâie cuvântul
În ochii mei sălbatici de curiozitate
Pasărea singurătății și-a pierdut zborul,
Sufletul iubirii în arhitectura străveche,
Prin noi gesticulații, renaște fiorul.
Aștept îmbrățișări pe ulițe ascunse
Unde câinii latră luna măreață, rotundă,
Unde săruturile fac șezători la porțile
Satului topit în bucuria profundă.
Uit sincronizarea în zbor de păpădii,
Mirosul tău de stele împlinește-avântul,
Redirecționez în hematii lumina poeziei
Unde iubirea mângâie cuvântul!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubesc
Eu iubesc fără măsură
chiar de mă privesc cu ură
le fac inima arsură
floare de iubire pură!
La cuvânt nu am cenzură
și nu-mi pun lacăt la gură
bine-mi fac daca mă-njură
îi aștept la cotitură!
Să le dau un gust de mură
inima fără tortură
din peninsula maură
rătăcit pe răritură!
Te iubesc fără fisură
fără mască pe figură
spiralată partitură
stranie arhitectură.
fara bolți, fara structura
[...] Citește tot
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșmarul
Are-ades, un coșmar ce-l trezește-asudând
Dintr-un somn agitat și cu lacrimi curgând.
Că sunt mari sau sunt mici, că sunt reci sau fierbinți,
Că sclipesc sau se scurg, că sunt lacrimi cuminți,
Nu contează prea mult, nu contează aici
Căci problema e-n vis și e greu s-o explici:
Se făcea că-ntr-o țară cum nu-i pe pământ
Și în care sunt oameni cinstiți, de cuvânt,
Fiecare știind ce-ar avea de făcut,
Au venit niște vremuri când au apărut
În politică, oameni onești și corecți,
Ce munceau pentru țară, în legi arhitecți.
Aveau traiul corect și salariul decent
Și un șef luminat, serios, competent.
Deodată se-aude o voce, de jos:
-Ce-ai visat pân'-aici va fi tocmai pe dos.
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Introspecție
Cine ești tu, de tragi cu degetul poemelor
de somnul și trezirea orelor în creuzetul gândurilor?
Mi te-ai lipit abțipild pe buzele zeruite
de strigătul indescifrabil al umbrelor moi,
de fereastra aceea albastră.
O deschid și respir. Nici nu mă mai văd culorile stelelor.
M-am ascuns între gene.
Fără chip și fără bombastice extensii de suflet,
cu inima largă, totuși închisă în cuvinte, ca o bomboană,
îndulcești apusul privirii.
Am încremenit. Mă urmăresc declarațiile răspicate ale universului,
ca peștii în ocean.
Nu există amnezie pentru inima, arhitect neasemuit de timpuri fără de timp.
Există abisul în care nu ajung pașii. Există înaltul în care țâșnesc privirile viorii.
Cine ești tu, ființă marină, plutitoare, prin apa tăcerilor răscolitoare?
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valea Morții
În Valea Morții pietrele au suflet,
Merg rectiliniu sau se tăvălesc
În vana lacului secat
De stelele cu iz lumesc.
Nu poartă vre-un veșmânt de ceară
Să toarne-n forme lungi cuvinte,
Nu caută-n învălmășeală
Nici arhitecții de morminte.
Totul e pașnic și mă miră
Că-n Valea Viilor mereu,
De-atâta ură și durere.
Ne tăvălim spre Dumnezeu.
Suntem noi oare pietre sfinte
Călcate de sfinți în picioare,
Sau suntem pietrele de moară
Născute în vieți trecătoare?
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tată drag din cer
Din cer Tată scump și drag
Iat-un pumn azi de țărână
Pe-al iubirii Tale prag
Vrea să fie fără vină
Doamne vreau și eu să fiu
O valoare pentru Tine
Pentru Tine fă-mă-un fiu
Chiar în Slăvile-Ți Divine
Tată scump din cerul sfânt
Iată eu îți mulțumesc
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Pe care eu îl iubesc
Eu ți-aduc acum mărire
Pentru planu-Ți întocmit
Prin care a Ta zidire
Tată Tu ne-ai dăruit
[...] Citește tot
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vârstă cu vârstă
bucăți mici de usturoi pe masă
motivul pentru care glandele lacrimale funcționează corect
plus faptele care nu oferă explicații
rană după rană după rană
ușile sunt încuiate mereu e vorba despre arhitectura
mea interioară și obsesia intimității domestice
cuvintele se întrepătrund ca țesăturile în ecou
întotdeauna când vorbesc singură îmi inventez alt nume
să nu apară emoții discursive sau tristețea de a te avea doar pe tine
e singurul cadru care permite bucuria medie
[ca și când te înfășori în permafrost și pentru prima dată
căldura interioară iese la suprafață și clădește schimbul de identitate vârstă cu vârstă]
la ultimul nivel camera se umple de concluzii nu
neapărat ale tale doar decupaje ale psihicului
într-o structură obișnuită asta ar fi fost normal dar nu mi s-a permis niciodată
să termin puzzle-ul și să ies afară ca și cum n-aș fi lipsit
[...] Citește tot
poezie de Sorina Rîndașu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre arhitectură și cuvinte, adresa este: