arhitectură şi cuvinte

Dumnezeu este arhitectul bolţii mele palatine, dar mi-a lăsat cuvintele să decorez teatrul acestei vieţi.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să fim conştienţi de faptul că suntem o forţă uriaşă, pentru că din materialul fragil al cuvintelor putem clădi construcţii arhitectonice ce vor încremeni mii de ani în amintirea oamenilor şi nu se vor împrăştia decât o dată cu specia.

Eugen Lovinescu în Memorii (1930)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

poetic

Nu reprezentarea ca atare, ci imaginaţia artistică este aceea care face ca un conţinut oarecare să fie poetic, anume când imaginaţia îl prinde pe acesta în aşa fel, încât, în loc să se înfăţişeze în figură arhitectonică, sculptural plastică ori picturală sau să răsune ca ton muzical, el se lasă comunicat în vorbire, în cuvinte şi în potrivirea lor laolaltă, potrivire frumoasă ca expresie vorbită.

definiţie celebră de Hegel în Despre artă şi poezie, Poezia (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitecţii Morţii

cuvintele lor aspre
chipuri în zigurate negre
închide aerul încărcându-l
cu febrilitatea gesturilor
inutile ce pot desparţi imaginile
după culorea neagră
odihneste faptele
acoperind cu beznă chipurile
de arhitecţi ai morţii,
umbrele li se adună să cânte
în corul ucigaşilor fără simbrie

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limbajul alchimic este un instrument de o extremă supleţe, care permite descrierea operaţiilor cu precizie, situându-le în raport cu concepţia generală a realităţii. Asta îl face dificil şi interesant. Cititorul care vrea să înţeleagă folosirea unui singur cuvânt dintr-un anumit pasaj nu va reuşi acest lucru decât dacă reconstituie, încetul cu încetul, o arhitectură mentală veche. El obligă astfel la o trezire a regiunilor obscure ale conştiinţei.

citat din Michel Butor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în jurul arhitectului castelului din Carpaţi mai stăruie îndoieli, nu există nici una cu privire la familia care stăpânea cetăţuia. Boierii Gorj stăpâneau ţinutul din vremi imemoriale. Au fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele şi doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocite perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: "Dă până la moarte!" şi-şi dădură, îşi vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuinţele: Românul nu piere!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul arhitect

Construiesc paradisul, sunt un mic arhitect,
Tot ce-i bun, tot ce-i nobil, tot ce este corect,
Sentimente, cuvinte, năzuinţe, idei,
Construiesc paradisul pentru oameni şi zei.

Construiesc paradisul, zi de zi, rând cu rând,
Tot ce văd, tot ce aflu, tot ce-mi trece prin gând,
Sentimente, cuvinte, năzuinţe, idei,
Construiesc paradisul pentru oameni şi zei.

Construiesc paradisul, paradisul pierdut,
Tot ce vreau, tot ce-mi place, tot ce am de făcut,
Sentimente, cuvinte, năzuinţe, idei,
Construiesc paradisul pentru oamenii mei!

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbrăcat în faţa muzei

Ne acoperim timid privirea,
Ca ochii să nu se privească,
C-ar putea aprinde nemurirea,
Şi inimile să se îndrăgostească.

Te-am condus cu grijă prin ruine,
Prezentând totul ca pe o poveste,
Fără să ştii că te plimbi prin mine,
Şi tu cu tocuri călcai peste.

Ca un arhitect vorbeai,
Mângâind columnele rămase,
Şi făr' să vrei le reparai,
Le făceai din nou frumoase.

Sunt un haos, un dezastru,
Ţi se v-a spune cu nesimţire,
Dar în ochi tu mi-ai pus albastru,
Când i-ai îngheţat cu a ta privire.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creaţiei,
Taina ei învinge orice formă de înţelegere a mea.
Din ţărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânţat sufletul meu;
Şi cât de frumoasă a fost melodia naşterii mele!
Încă se aude ecoul ei...

Azi am simţit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înţeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori şi pierdem prezentul.
Şi iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăţ să cânt ca o lebădă,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraş de "ce-am avut şi ce-am pierdut!" Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birja­rului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viaţă: viaţa!

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între oameni

pe pat cărţi, scrise, nescrise
pe masă sticle
azi toate goale
pe jos scrum de ţigară şi cioburi murdare
din anii trecuţi, petrecuţi
în pat forme diforme ale unui vis proscris
pe pernă doarme tăcerea, lacrima şi durerea
ale unui om ce a crezut odată în oameni
cercetez aşchii de gânduri sub securea cuvântului
în ţipătul luminii ce s-a năpustit în casă
trăind între două lumi
obosit de căutări, de gânduri zbuciumate
cuvântul a învăţat arhitectura patului
a uitat apoi să mai plece
în singurătatea simţurilor rănite
găsesc alte tăceri
pe un cearceaf pătat de timp
răvăsit de trupuri flămânde
mă opresc în prag
privesc şi strig

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectura mamei

Te-ai mişcat, şi inima mea a stat în loc
ai făcut primul pas, şi faţada sufletului meu s-a răsucit, ca să privească
ai căzut, şi podelele mi s-au cutremurat, crăpându-se
te-ai ridicat, şi toate crăpăturile mi s-au umplut de recunoştinţă
dar ştii oare cum e ca o singură mişcare
să-ţi schimbe o întreagă arhitectură, cum e să ţi se prăbuşească
vechea structură de rezistenţă
când Dumnezeu a suflat peste un sâmbure sădit în ea
şi turnuri de iluzii şi scări interioare s-au preschimbat
în nisip, dar tu să nu tremuri, tu să nu-ţi întinzi braţele
să prinzi nicio cupolă de vise din trecut
un palat se surpă în tine, dar alte scări şi alte cupole se înalţă
dar cum vor arăta acele scări magice, pe care pasul cel moale şi mic le va mângâia
arhitectura ta va fi rotundă, să nu se lovească la colţuri
atunci când va cădea.

Ai ţipat, şi vocea mea s-a stins
ai rostit primul cuvânt, şi la pervazul ferestrelor mele au amuţit privighetori
ai plâns, şi draperii de nelinişte le-au umbrit
ai râs, şi sufletul meu şi-a găsit cântecul de leagăn

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele înzăpezite

Cuvintele ştii,
Au propria lor existenţă
Nimicite, ele nu pot fi

Cel mult pot fi,
Cum poetul ar spune,
criogenate,
prăfuite,
Îngălbenite de timp,
Înlănţuite,
În gând ferecate,
Înzăpezite,
De zăpada vieţilor noastre,

În eter şi în om aruncate
Învolburate-n simţiri
Cântate în psalmi
Şi-n cântece deocheate

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mângâie cuvântul

În ochii mei sălbatici de curiozitate
Pasărea singurătăţii şi-a pierdut zborul,
Sufletul iubirii în arhitectura străveche,
Prin noi gesticulaţii, renaşte fiorul.

Aştept îmbrăţişări pe uliţe ascunse
Unde câinii latră luna măreaţă, rotundă,
Unde săruturile fac şezători la porţile
Satului topit în bucuria profundă.

Uit sincronizarea în zbor de păpădii,
Mirosul tău de stele împlineşte-avântul,
Redirecţionez în hematii lumina poeziei
Unde iubirea mângâie cuvântul!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc

Eu iubesc fără măsură
chiar de mă privesc cu ură
le fac inima arsură
floare de iubire pură!

La cuvânt nu am cenzură
şi nu-mi pun lacăt la gură
bine-mi fac daca mă-njură
îi aştept la cotitură!

Să le dau un gust de mură
inima fără tortură
din peninsula maură
rătăcit pe răritură!

Te iubesc fără fisură
fără mască pe figură
spiralată partitură
stranie arhitectură.
fara bolţi, fara structura

[...] Citeşte tot

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul

Are-ades, un coşmar ce-l trezeşte-asudând
Dintr-un somn agitat şi cu lacrimi curgând.
Că sunt mari sau sunt mici, că sunt reci sau fierbinţi,
Că sclipesc sau se scurg, că sunt lacrimi cuminţi,
Nu contează prea mult, nu contează aici
Căci problema e-n vis şi e greu s-o explici:

Se făcea că-‘ntr-o ţară cum nu-i pe pământ
Şi în care sunt oameni cinstiţi, de cuvânt,
Fiecare ştiind ce-ar avea de făcut,
Au venit nişte vremuri când au apărut
În politică, oameni oneşti şi corecţi,
Ce munceau pentru ţară, în legi arhitecţi.
Aveau traiul corect şi salariul decent
Şi un şef luminat, serios, competent.

Deodată se-aude o voce, de jos:
-Ce-ai visat pân'-aici va fi tocmai pe dos.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Cine eşti tu, de tragi cu degetul poemelor
de somnul şi trezirea orelor în creuzetul gândurilor?
Mi te-ai lipit abţipild pe buzele zeruite
de strigătul indescifrabil al umbrelor moi,
de fereastra aceea albastră.
O deschid şi respir. Nici nu mă mai văd culorile stelelor.
M-am ascuns între gene.
Fără chip şi fără bombastice extensii de suflet,
cu inima largă, totuşi închisă în cuvinte, ca o bomboană,
îndulceşti apusul privirii.
Am încremenit. Mă urmăresc declaraţiile răspicate ale universului,
ca peştii în ocean.
Nu există amnezie pentru inima, arhitect neasemuit de timpuri fără de timp.
Există abisul în care nu ajung paşii. Există înaltul în care ţâşnesc privirile viorii.
Cine eşti tu, fiinţă marină, plutitoare, prin apa tăcerilor răscolitoare?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea Morţii

În Valea Morţii pietrele au suflet,
Merg rectiliniu sau se tăvălesc
În vana lacului secat
De stelele cu iz lumesc.

Nu poartă vre-un veşmânt de ceară
Să toarne-n forme lungi cuvinte,
Nu caută-n învălmăşeală
Nici arhitecţii de morminte.

Totul e paşnic şi mă miră
Că-n Valea Viilor mereu,
De-atâta ură şi durere.
Ne tăvălim spre Dumnezeu.

Suntem noi oare pietre sfinte
Călcate de sfinţi în picioare,
Sau suntem pietrele de moară
Născute în vieţi trecătoare?

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată drag din cer

Din cer Tată scump şi drag
Iat-un pumn azi de ţărână
Pe-al iubirii Tale prag
Vrea să fie fără vină

Doamne vreau şi eu să fiu
O valoare pentru Tine
Pentru Tine fă-mă-un fiu
Chiar în Slăvile-Ţi Divine

Tată scump din cerul sfânt
Iată eu îţi mulţumesc
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Pe care eu îl iubesc

Eu ţi-aduc acum mărire
Pentru planu-Ţi întocmit
Prin care a Ta zidire
Tată Tu ne-ai dăruit

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârstă cu vârstă

bucăţi mici de usturoi pe masă
motivul pentru care glandele lacrimale funcţionează corect
plus faptele care nu oferă explicaţii
rană după rană după rană

uşile sunt încuiate mereu e vorba despre arhitectura
mea interioară şi obsesia intimităţii domestice

cuvintele se întrepătrund ca ţesăturile în ecou
întotdeauna când vorbesc singură îmi inventez alt nume
să nu apară emoţii discursive sau tristeţea de a te avea doar pe tine
e singurul cadru care permite bucuria medie

[ca şi când te înfăşori în permafrost şi pentru prima dată
căldura interioară iese la suprafaţă şi clădeşte schimbul de identitate vârstă cu vârstă]

la ultimul nivel camera se umple de concluzii nu
neapărat ale tale doar decupaje ale psihicului
într-o structură obişnuită asta ar fi fost normal dar nu mi s-a permis niciodată
să termin puzzle-ul şi să ies afară ca şi cum n-aş fi lipsit

[...] Citeşte tot

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!