atac de cord şi copilărie

Erezie de mătase

Bijuterie-înrourată de carne şi de foc
cu sânii de zăpadă şi coapse de smarald
numai lângă stele ai mai avea un loc
icoană pentru care în zeci de iaduri ard

Cu sânii de zăpadă şi coapse de smarald
chiar astăzi frumuseţea e un atac de cord
în apele iubirii ca un copil mă scald
ca noaptea mea cu ziua să fie iar de-acord

Doamne frumuseţea e un atac de cord
şi numai printre stele am mai avea noi loc
când sânii tăi iubito mi-arată Polul Nord
bijuterie-înrourată de carne şi de foc

Cu sânii de zăpadă şi coapse de smarald
cu flori de tei să ningă şi-n cer să fie cald

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infarct

Seara se lasă. Seara se lasă.
Soarele-şi face cuib în iarba de pe deal.
Mama, din rochia cu flori de acasă,
Se mută în straiul cenuşiu de spital.

N-a mai auzit de cardiogramă...
Ciudată e şi această hârtie
Pe care inima ei trage linii, cu teamă,
Ca un copil care se-nvaţă a scrie.

"Inimă, zice mama în gând, să nu mă înşeli,
Fii silitoare şi-nvaţă
A scrie - dar, te rog! - fără greşeli
Un singur cuvânt, numai unul: viaţă!"

Pe lângă inima mamei moartea umbla.
Ce cauţi, moarte, aşa de devreme?
De la inima mamei se lumina,
Iar moartea de lumină se teme...

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Romanciuc (1986)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorie

Oriunde până astăzi, ursitele v-au dus,
Orice identitate v-au dat, ca să vă mintă,
În Răsărit de sunteţi sau sunteţi în Apus
Străini de bună voie sau naţie murindă,

Chiar de trăiţi sub haină de alfabet străin
Ori desţăraţi vă pierdeţi sub stăpâniri barbare,
Vă rog, în aşteptarea aceluiaşi destin,
Români de pretutindeni, să mai aveţi răbdare.

Ca un infarct politic ce n-a iertat nimic,
Ca o rejudecare care fatal ne cheamă,
Cel mare va rămâne atât cât e cel mic
Şi vor veni provincii din nou la ţara mamă.

Ca râsul după lacrimi, ca noaptea după zi,
În urma planetarei şi dreptei revoluţii,
La ţara voastră mamă plângând veţi reveni,
Voi, deocamdată, încă atât de trişti pierduţii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea de bună învăţătură a secretarului Sancho

Azi, când ipotecate-s castelele din Spanii
Şi în harnaşamente iama au dat guzganii,
Pe calul de gimnastici urci ca pe-o Rosinantă,
Spre-a ţine-o cuvântare clar abracadabrantă:
Anunţi solemn studenţii practicanţi în spitalul
De boli nervoase cum că pleci să le-aduci Graalul.
Mai bine intră iute, cât încă n-ai lumbago,
Agent de matrimonii la marea firmă "Iago";
O lăcătuşerie, ceva, cât se mai poate
Să faci dubluri de chei la centuri de castitate,
Sau, cum eşti bun de gură, lasă pe vr'unul lefter
Printr-un contract feroce pentru produse "Zepter".
Mişcă-te, vezi cum pleacă la turci în cruciadă
Copile ce-n axile pot abia puf să-şi vadă;
Deschizi vulcanizare, mai apoi, moto-velo,
Să poţi sări din birja cu cai într-un Cielo,
În zona de curbură a dreptelor aspiraţii
Din contorsionişti vor sări aristocraţii,
Ciornele vrac le lasă în funduri de valiză,
Tristeţea-i mult prea mare s-o iei în antrepriză,

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Niculescu din Zona Zoster (2009)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea în versuri a Alessiei

Dacă la unsprezece şi jumătate dimineaţa
vei deschide fereastra familiei Paoli,
în partea opusă, pe balconul acelei clădiri galbene fără tencuilă,
o să poţi vedea o fată tânără cu părul şaten,
şi gri care-ţi aduce aminte de o pânză de păianjen.
Alessia are douăzeci şi şapte de ani şi nu se iubeşte pe sine.
Lucrează la o patiserie în centru oraşului,
lucrează pe tura de după-amiază, şi câştigă foarte puţini bani,
prea puţini pentru a închide ferestrele balconului pentru totdeauna.
Când în ochii ei nu se reflectă micile pizze şi prăjiturile
– dacă-i priveşti pupilele îndeaproape –
poţi vedea tramvaiele de pe strada Padova,
fructe în lăzi, rochii, travestiţi
(pentru ea mult prea bătători la ochi, ca sânii
transexualilor care îi par ca nişte bombe)
sau poate picioarele femeilor frumoase,
netede, netede sub fustele mini.
La vârsta de şaptesprezece ani Alessia visa
să devină avocat,
dar tatăl ei a murit în urma unui atac de cord

[...] Citeşte tot

poezie de Menotti Lerro din Poeme alese, Genesi, Torino, (2013), traducere de Simona Sămulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama: Tu chiar vrei să rămâi singură? Nu vezi că toate fetele sunt în competiţie pentru un bărbat? Numai tu,... tu chiar nu cauţi să fii deloc atractivă?
Fiica: Eu sunt floarea de la marginea prăpastiei. Dacă vrea să mă iubească, cel care va vrea, nu ar trebui să mă iubească pentru forţa din interiorul meu, de a sta la margine, şi totuşi, de a rezista?" (în mintea mea).... în realitate îi răspund "Şi mie îmi pare rău pentru faţa pe care o am. Nu mă pot abţine să nu îmi fac rău.
Mama: Întelege, aşa funcţionează toţi bărbaţii, pentru ei contează cum arată o fată, e vorba de prima impresie. Te vede aşa, plină de bube, o să fugă de tine. Orice băiat, orice băiat...
Fiica: Nu numai orice băiat, chiar orice om... sunt un monstru. Nici măcar o prietenă nu am... Toate aşteaptă de la mine ceva. Iar eu, uneori, îmi doresc să fiu altcineva...
Mama: Data viitoare te internez la spital, te declar incapabilă să te controlezi.
Fiica: Da, sigur.... Aşteaptă măcar să ajung la cauză, să împlinesc profeţia, şi o să pot fi domnişoara cu altă faţă. Vedem noi cine râde la sfârşit, eu şi amicul meu Kierkegaard. Îmi pare rău, mamă, dar numai dacă o salvez pe Ariadna o să mă pot iubi vreodată. Ai idee câte strategii trebuie să elaborez ca să distrug monstrul?
Mama: Care monstru, parcă tu erai monstrul?
Fiica: Cât de încuiată să fii să nu realizezi că monstrul mă ţine captivă din primii ani de copilărie? Toate fricile alea, faptul că nu alergam spre tine, când aveam nevoie de tine, fuga de realitate, fuga de mine însămi, toate sunt rezultatele operei lui. Pe care am de gând să o închei anul ăsta. Şi ştiu exact cum...
Mama: Cum?
Fiica: Să îţi prezint labirintul... mi-e teamă numai să nu faci infarct, pentru că aici nu mai poţi ascunde cine eşti cu adevărat. Aici, poate, o să îţi auzi urletele la fel de tare cum le aud eu. Pentru că, aici, toţi îmi văd capul ascuţit, când el de fapt e rotund. Numai şi numai pentru că ăsta e rezultatul fricii mele de oameni. Şi nu am altă şansă decât să trec prin Pădurea Interzisă, să îmi înving frica.
Mama: Imposibil... în Pădurea Interzisă nu o să poţi supravieţui. O să rămâi cel puţin fără picioare...
Fiica: Nu şi dacă îmi iau o pelerină verde de camuflaj... şi un prieten de încredere...
Mama: Parcă spuneai că nu ai prieteni...
Fiica: Nu am, dar de unde ştii tu că nu o să am... e drept, un parteneriat la început, fac eu un efort... Ideea este că se pune la bătaie toată viaţa mea, mamă. Nu pot da înapoi...
Mama: Vezi doar să nu mai ai încredere din nou într-un lup, ştii bine ce ai păţit ultima oară...
Fiica: Fără frica de lupi, păstorii nu ar putea avea curaj. Pot fi o ciobăniţă bună, o ştiu sigur, mi-a spus-o luna. Ea nu minte niciodată...
Mama: Te las în protecţia Maicii Domnului...
Fiica: Ea mi-a trimis visul cu furtuna... chiar dacă aş călca în mijlocul morţii, tot aş fi în siguranţă. Nu crezi că merită?...
Mama: Eu niciodată nu mi-am dorit decât să te protejez. Iartă-mă pentru tot ce n-am putut înţelege.
Fiica: Vei înţelege, la sfârşit...

replici din Scufiţa Verde, scenariu de Ana-Maria Gondoş
Adăugat de Ana-Maria Gondoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc sadic

Arunc un picior în urma drumului.
Cu celălalt alerg nebuneşte spre mare.
Trag drumul bucată cu bucată dintre valuri,
mi-l pun în spate
şi râd de piciorul rătăcit care mă caută.
Legătura unică dintre setea mea şi mărul lui Adam
este acest picior separat, părăsit,
care aleargă printre alte picioare,
puzderii de picioare, căzute pe plajă.

Scot din mine omul mic.
Din el scot alt om, infinit mai mic.
Vreau să ajung la pruncul însetat de lapte
care-şi caută mama.

Mi-am ascuţit unghiile atât de bine încât,
mi-am tăiat cu ele o mână.
Am aruncat-o in mijlocul mării,
dar valurile înalte cât salcia de lângă mine
mi-au repatriat-o.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Cucu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereşte-mă, Doamne, de găini...

(1 Tesaloniceni 5,22)

Pe orişicine ai fi întrebat în sat, ar fi ştiut să-ţi spună cine-i domnul Stan,
Căci flori frumoase, specii nemaiîntâlnite găseai la el în orişicare timp din an.
Era ştiut şi-apreciat de toată lumea ca om deştept, cuminte, priceput.
Era grozav pasionat după noi plante, din cele care încă nu s-au mai văzut.

Şi tot umblând, dădu-ntr-o zi de-o floare, de-un geniu parcă supranatural.
Auzi aici! O floare carnivoră! Dar asta este extraordinar!
Plăti-ntr-o grabă tremurândă preţul mare şi înspre casă se-ndreptă cu pas zorit,
Fără să bănuie că-acel firav plăpând de iarbă îi va grăbi pretimpuriul vieţii lui sfârşit.

Ajunse-acasă. Şi în sera lui cea mai de seamă, în locul ce-l mai preţios şi mai păzit,
Punându-şi în valoare toată măiestria, minune-aceea a lui de floare şi-a sădit.
"Iubitul meu - neliniştita lui soţie îi zise într-o zi plângând cu-amar -
Nu vezi cum iarba asta te robeşte de nu mai ai de absolut nimic pe lume nici habar?"

Dar omul nostru nu mai auzea nicicum, căci floarea care la-nceput mânca
Furnici, ţânţari şi cărăbuşi şi muşte, acuma nici chiar cu găini n-o sătura.
Plângea nevasta lui, plângeau copiii, dar omul surd şi mut căra întruna

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu ştie de dorinţele minţii tale, scopul ei este de a te reda libertăţii nemărginite şi nu e constrângerea la o relaţie! Scopul iubirii sau al lui "Eu-Sunt" (dacă acceptăm premisa că ea poate avea vreun scop) nu este acela de a te aduce la o relaţie, ci la libertatea fericirii eterne, pe care deja o eşti, dar mintea ta limitată caută o relaţie, ai înghiţit pastila asta, mema asta indigestă, încă din copilărie; şi nu e una oarecare, ci e una "până ce moartea vă va despărţi". Şi, în seara asta, vine un atac de cord şi unul moare, iar celălalt suferă ca prostul. Că asta e singurul repertoriu ştiut al minţii, încă din copilărie, Romeo şi Julieta. Scapă de înşelăciune şi realizează măreţia nepieritoare a Iubiri Divine, pe care deja o eşti. Nu deveni ceea ce vrea mintea ta să devii: un cerşetor plecat în căutarea iubirii. Nu poţi găsi ceva ce n-ai pierdut niciodată. Fii prinţul şi prinţesa! Fii iubire nu un bărbat sau o femeie tânjind după iubire!

Atmaji Maharaj în Relaţie şi relaţionare
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!