atac de cord şi iubire

Dragostea este un atac de cord agreabil.

aforism de Hasier Agirre (2020), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marin Preda ca pseudonim

Iubito mă gândesc la tine
ca un borfaş la ceasul unui lord
şi se ciocnesc în carnea ta lumine
şi trandafirii au atac de cord

Ca un borfaş în ceasul unui lord
iubito mă topesc în faţa ta
şi sunt cu îngerii în dezacord
şi moartea parc-ar regreta

Iubito mă topesc în faţa ta
din carnea ta când sar lumine
şi restul lumii nu te-ar da
iubito mă gândesc la tine

Ca un borfaş la ceasul unui lord
când mă arunc pe mine peste bord

poezie de Costel Zăgan din Poeme critice (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezie de mătase

Bijuterie-înrourată de carne şi de foc
cu sânii de zăpadă şi coapse de smarald
numai lângă stele ai mai avea un loc
icoană pentru care în zeci de iaduri ard

Cu sânii de zăpadă şi coapse de smarald
chiar astăzi frumuseţea e un atac de cord
în apele iubirii ca un copil mă scald
ca noaptea mea cu ziua să fie iar de-acord

Doamne frumuseţea e un atac de cord
şi numai printre stele am mai avea noi loc
când sânii tăi iubito mi-arată Polul Nord
bijuterie-înrourată de carne şi de foc

Cu sânii de zăpadă şi coapse de smarald
cu flori de tei să ningă şi-n cer să fie cald

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dublu infarct

Edmundo avea două inimi
una mai mare şi una mai mare
aşa se născuse singur
într-o duminică după Paşte
şi asta fiindcă Speranzza mama lui
îl făcuse din flori
floarea- soarelui şi ochiul-boului...

nu obosea niciodată
iar în inimile lui încăpeau
o mulţime de oameni
chiar şi un elefant trist
pe care îl găsise într-un bordel

se îndrăgostise însă brusc
de gemenele mexicane
aduse în coliba sa
de un tsunami nebotezat
de nici un meteorolog

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Adrian Păpăruz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partaj

Iubire de taină şi moarte,
Ce pot să-ţi mai spun despre noi,
Acum c-a venit despărţirea
Ia lumea şi-mparte-o la doi.

Urmează partajul juridic,
Urmează atacul de cord,
Se-ncaieră fraţii călare,
Eu plec către sud, tu spre nord.

A fost o minune-n oglindă
Şi ultimul zbor peste veac,
O aripă porţi în valiză,
O aripă port în rucsac.

Nu-mi trebuie martori, iubire,
Nu-mi trebuie probele, nu
Destul mi-i că-n toate acestea
Şi martor şi probă eşti tu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Heart of twenty-four carat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află ce iubeşti şi lasă iubirea aia să te ucidă

Noi toţi vom muri, absolut toţi. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizaţi şi turtiţi de trivialităţi.
Ne mâncăm în noi înşine pentru nimicuri.

Da, toţi vom muri. Tu şi eu. Tu şi eu şi toţi ceilalţi.
Într-o zi va sosi, implacabil,
acel fatidic moment care ne va alunga de pe pământ.

CÂND vom muri nu e nici măcar cea mai importantă întrebare,
mai ales că odată mort nu vei mai fi pe aici încât să conteze
sau să te îngrijorezi de ceea ce-ai făcut sau n-ai făcut.

Nu, interesantă e întrebarea CUM vei muri.
De cancer? Infarct? Bubă neagră? Înecat cu un covrig?

Eu? Trag nădejde că nu mi se va deschide paraşuta.
Sau poate o prăbuşire cu avionul.
OK, nici chiar aşa, dar uneori când sunt în avion

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vineri sunt îndrăgostit

Nu ştiu de ce luni e gri,
Marţi şi miercuri sunt uni,
Joi e o albastră zi,
Dar vineri sunt îndrăgostit.

Luni e-o zi de stat în pat,
Marţi şi miercuri încă zac,
Joi iau totul de la cap,
Dar vineri pot să iubesc.

Sâmbătă-i departe,
Duminică nu am timp pentru toate,
Dar vineri e stare de necesitate,
Pentru că pot să iubesc.

Luni - zi neagră, ce să fac?
Marţi sau miercuri am infarct,
Joi încep iar de la "start",
Dar vineri pot să iubesc.

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de The Cure, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Edmundo avea două inimi
una mai mare şi una mai mare

se născuse singur-singurel
de Paştele Cailor

Speranzza
mama lui îl făcuse din flori
curu găinii şi ochiul-boului...

Edmundo nu obosea niciodată
iar în inimile lui încăpeau
o mulţime de oameni
chiar şi un elefant trist
pe care îl găsise într-un bordel

se îndrăgostise însă brusc
de gemenele mexicane
aduse în coliba sa
de un tsunami nebotezat

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradigma....

te invit dacă vrei. Poţi veni Te aştept
am rămas doar prieteni, prieteni deşi
s-a schimbat paradigma şi-n noul concept
nu mai ştii cine eşti, nu mai ai ce cerşi

dar nici timp, tu doar vezi, ca o apă s-a scurs
sentimentele mele devin mai fireşti
deşi sar uneori să-ţi mai ţin vre-un discurs
că din somn, că din cer, că din alte poveşti...

dar oricum te aştept. Să-nnotâm amândoi
şi să râdem când trecem de coame de val
să-nfruntăm orizonturi albastre şi moi
tolăniţi în nisipul abruptului mal

mai apoi să pornim undeva prin câmpii
şi prin codri să trecem şi dealuri şi văi
şi la hanul din mijlocul pieţei târzii
să sorbim un ulcior de Cotnar şi văpăi

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rau de moarte

Pierduta iubita de departe,
In saptamana asta cat un veac,
Vroiam sa imi fie rau,un rau de moarte,
S-auzi si sa ma suni sa-ntrebi ce fac.

Visam nenorocirea salvatoare
Ce ar putea interveni-ntre noi,
Visam sa auzi ca sunt acel ce moare
Si tu sa incerci o cale inapoi.

Ca tot ce-i rau si mi se intampla mie,
Ajunge-n buletinele de stiri,
Si orice om din zvonul public stie,
Voiam sa cad, sa plangi si sa te miri.

Nu mi-e prea clar daca doream chiar moartea
Sau ma gandeam ca tu m-ai fi salvat,
Asa precum ne inlantuieste cartea,
Nevinovata si nevinovat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereşte-mă, Doamne, de găini...

(1 Tesaloniceni 5,22)

Pe orişicine ai fi întrebat în sat, ar fi ştiut să-ţi spună cine-i domnul Stan,
Căci flori frumoase, specii nemaiîntâlnite găseai la el în orişicare timp din an.
Era ştiut şi-apreciat de toată lumea ca om deştept, cuminte, priceput.
Era grozav pasionat după noi plante, din cele care încă nu s-au mai văzut.

Şi tot umblând, dădu-ntr-o zi de-o floare, de-un geniu parcă supranatural.
Auzi aici! O floare carnivoră! Dar asta este extraordinar!
Plăti-ntr-o grabă tremurândă preţul mare şi înspre casă se-ndreptă cu pas zorit,
Fără să bănuie că-acel firav plăpând de iarbă îi va grăbi pretimpuriul vieţii lui sfârşit.

Ajunse-acasă. Şi în sera lui cea mai de seamă, în locul ce-l mai preţios şi mai păzit,
Punându-şi în valoare toată măiestria, minune-aceea a lui de floare şi-a sădit.
"Iubitul meu - neliniştita lui soţie îi zise într-o zi plângând cu-amar -
Nu vezi cum iarba asta te robeşte de nu mai ai de absolut nimic pe lume nici habar?"

Dar omul nostru nu mai auzea nicicum, căci floarea care la-nceput mânca
Furnici, ţânţari şi cărăbuşi şi muşte, acuma nici chiar cu găini n-o sătura.
Plângea nevasta lui, plângeau copiii, dar omul surd şi mut căra întruna

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama: Tu chiar vrei să rămâi singură? Nu vezi că toate fetele sunt în competiţie pentru un bărbat? Numai tu,... tu chiar nu cauţi să fii deloc atractivă?
Fiica: Eu sunt floarea de la marginea prăpastiei. Dacă vrea să mă iubească, cel care va vrea, nu ar trebui să mă iubească pentru forţa din interiorul meu, de a sta la margine, şi totuşi, de a rezista?" (în mintea mea).... în realitate îi răspund "Şi mie îmi pare rău pentru faţa pe care o am. Nu mă pot abţine să nu îmi fac rău.
Mama: Întelege, aşa funcţionează toţi bărbaţii, pentru ei contează cum arată o fată, e vorba de prima impresie. Te vede aşa, plină de bube, o să fugă de tine. Orice băiat, orice băiat...
Fiica: Nu numai orice băiat, chiar orice om... sunt un monstru. Nici măcar o prietenă nu am... Toate aşteaptă de la mine ceva. Iar eu, uneori, îmi doresc să fiu altcineva...
Mama: Data viitoare te internez la spital, te declar incapabilă să te controlezi.
Fiica: Da, sigur.... Aşteaptă măcar să ajung la cauză, să împlinesc profeţia, şi o să pot fi domnişoara cu altă faţă. Vedem noi cine râde la sfârşit, eu şi amicul meu Kierkegaard. Îmi pare rău, mamă, dar numai dacă o salvez pe Ariadna o să mă pot iubi vreodată. Ai idee câte strategii trebuie să elaborez ca să distrug monstrul?
Mama: Care monstru, parcă tu erai monstrul?
Fiica: Cât de încuiată să fii să nu realizezi că monstrul mă ţine captivă din primii ani de copilărie? Toate fricile alea, faptul că nu alergam spre tine, când aveam nevoie de tine, fuga de realitate, fuga de mine însămi, toate sunt rezultatele operei lui. Pe care am de gând să o închei anul ăsta. Şi ştiu exact cum...
Mama: Cum?
Fiica: Să îţi prezint labirintul... mi-e teamă numai să nu faci infarct, pentru că aici nu mai poţi ascunde cine eşti cu adevărat. Aici, poate, o să îţi auzi urletele la fel de tare cum le aud eu. Pentru că, aici, toţi îmi văd capul ascuţit, când el de fapt e rotund. Numai şi numai pentru că ăsta e rezultatul fricii mele de oameni. Şi nu am altă şansă decât să trec prin Pădurea Interzisă, să îmi înving frica.
Mama: Imposibil... în Pădurea Interzisă nu o să poţi supravieţui. O să rămâi cel puţin fără picioare...
Fiica: Nu şi dacă îmi iau o pelerină verde de camuflaj... şi un prieten de încredere...
Mama: Parcă spuneai că nu ai prieteni...
Fiica: Nu am, dar de unde ştii tu că nu o să am... e drept, un parteneriat la început, fac eu un efort... Ideea este că se pune la bătaie toată viaţa mea, mamă. Nu pot da înapoi...
Mama: Vezi doar să nu mai ai încredere din nou într-un lup, ştii bine ce ai păţit ultima oară...
Fiica: Fără frica de lupi, păstorii nu ar putea avea curaj. Pot fi o ciobăniţă bună, o ştiu sigur, mi-a spus-o luna. Ea nu minte niciodată...
Mama: Te las în protecţia Maicii Domnului...
Fiica: Ea mi-a trimis visul cu furtuna... chiar dacă aş călca în mijlocul morţii, tot aş fi în siguranţă. Nu crezi că merită?...
Mama: Eu niciodată nu mi-am dorit decât să te protejez. Iartă-mă pentru tot ce n-am putut înţelege.
Fiica: Vei înţelege, la sfârşit...

replici din Scufiţa Verde, scenariu de Ana-Maria Gondoş
Adăugat de Ana-Maria Gondoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt poetul abisal

Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua,
Nici noaptea, dar eu scriu pe cer
şi pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian,
nu-s fascinat de-un fond obscur,
nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez,
nici moartea nu-mi este iubită,
nici nu urăsc cum trebuie, cu migală,
dar eşti poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit,
un semen de al meu, nu fac infarct,
scriu cum respir, când nu mai scriu,
duceţi-mă la Morgă pe ascuns,
sunt Hyde şi Jeckill, scriu, nu scriu,
astfel eu supravieţuiesc, nebun sau limpede
ca apa de izvor.
Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru,
Viaţa, ca florile-n crâng, se duse ca Orbul,
Ce să-nţelegem şi cum? Duminică a împăcării,
Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării.
Operă-bufă trăim, plângem zadarnic,
În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Poate,-ai să afli..." de Violetta Petre

Sub duş, mai trag de timp, ca un şacal,
Îmi dau cu gel, şampon şi alte cele,
Iubita stă în patul nupţial,
Făcând un rebus şi visând la stele.

Cu forţă, apa caldă, în şuvoaie,
Îmi face tensiunea să îmi crească,
Căci din păcate, simt că mă înmoaie,
În loc să simt că vrea să mă-ntărească!

Cu furci mă înţeapă dracii, ţeasta-mi crapă
Şi ca-ntr-o rituală promenadă,
Aş vrea ca, nud, să mă scufund sub apă
Sau să m-arunc în marea de zăpadă.

Un înger blând ar vrea să mă sărute,
Şi pentru-o clipă am rămas perplex:
Ar vrea cu vorba-i blândă să m-ajute,
Dar ei nu ştiu nimica despre sex!

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea în versuri a Alessiei

Dacă la unsprezece şi jumătate dimineaţa
vei deschide fereastra familiei Paoli,
în partea opusă, pe balconul acelei clădiri galbene fără tencuilă,
o să poţi vedea o fată tânără cu părul şaten,
şi gri care-ţi aduce aminte de o pânză de păianjen.
Alessia are douăzeci şi şapte de ani şi nu se iubeşte pe sine.
Lucrează la o patiserie în centru oraşului,
lucrează pe tura de după-amiază, şi câştigă foarte puţini bani,
prea puţini pentru a închide ferestrele balconului pentru totdeauna.
Când în ochii ei nu se reflectă micile pizze şi prăjiturile
– dacă-i priveşti pupilele îndeaproape –
poţi vedea tramvaiele de pe strada Padova,
fructe în lăzi, rochii, travestiţi
(pentru ea mult prea bătători la ochi, ca sânii
transexualilor care îi par ca nişte bombe)
sau poate picioarele femeilor frumoase,
netede, netede sub fustele mini.
La vârsta de şaptesprezece ani Alessia visa
să devină avocat,
dar tatăl ei a murit în urma unui atac de cord

[...] Citeşte tot

poezie de Menotti Lerro din Poeme alese, Genesi, Torino, (2013), traducere de Simona Sămulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea dragostei

Nu se poate vorbi. Lucrurile stau diferit. Cu capul în jos.
Ne răspândim gândurile, ca
pe viruşi. Nu a existat niciodată un singur
gând. Totul pare mai complex.. Chestie de măsură.
Tatata, până la DADA.
Orice se explică, numai iubirea mea
pentru tine, nu. Sunt oameni care vor răspunsuri
exacte. Ei bine, nu se poate. De aceea este un
Dumnezeu. Mai este şi premoniţia şi muniţia,
municipalitatea, muncile lui Hercule, neplătite. O
picătură în ocean, o fi cianură? Scriitorul ştie, nu
spune. În plin deşert, în drumul spre Canaan, oamenii
păreau uniţi. Căutări, destine, destinde,
dragă, arcul, doare. Tangenţe, tangaje, Tanathos.
Azorel moare, dar nu se predă. Nu manipula frazele,
peştele oricum vine la musca artificială.
Permiteţi-mi să corectez câteva neadevăruri.
Doar o clipă. De fapt, nu ştiu ce să răspund. Să
spună clownul, el este Cel Mare. Ţineam cartea
lipită de piept, degetele în buzunar. Mă fur singur.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu ştie de dorinţele minţii tale, scopul ei este de a te reda libertăţii nemărginite şi nu e constrângerea la o relaţie! Scopul iubirii sau al lui "Eu-Sunt" (dacă acceptăm premisa că ea poate avea vreun scop) nu este acela de a te aduce la o relaţie, ci la libertatea fericirii eterne, pe care deja o eşti, dar mintea ta limitată caută o relaţie, ai înghiţit pastila asta, mema asta indigestă, încă din copilărie; şi nu e una oarecare, ci e una "până ce moartea vă va despărţi". Şi, în seara asta, vine un atac de cord şi unul moare, iar celălalt suferă ca prostul. Că asta e singurul repertoriu ştiut al minţii, încă din copilărie, Romeo şi Julieta. Scapă de înşelăciune şi realizează măreţia nepieritoare a Iubiri Divine, pe care deja o eşti. Nu deveni ceea ce vrea mintea ta să devii: un cerşetor plecat în căutarea iubirii. Nu poţi găsi ceva ce n-ai pierdut niciodată. Fii prinţul şi prinţesa! Fii iubire nu un bărbat sau o femeie tânjind după iubire!

Atmaji Maharaj în Relaţie şi relaţionare
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!