atac de cord şi poezie

Sonet

Marea se aseamănă cu un
poet pastelist
care a murit
de infarct într-un
closet public.
Duhul lui încă
bântuie printre pisoare.
Noaptea poate
fi auzit prin împrejurimi
cutreierând
desculţ în beznă.
Cineva i-a furat
pantofii.

poezie clasică de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hipertensiune de poeme

Am hipertensiune de poeme
Şi ca s-o scad am doar un tratament
Fac accidentul vascular dement
Aşa-mi apar poemele cu teme...

Am pulsul mare şi o aritmie
Şi inima mi-a obosit devreme
Dar nu-s căzut de-acuma în extreme
Ce am de tras mi-e hărăzit doar mie.

Am şi colesterolul mare, de la rime
Şi ritmul poeziei mă salută
Dictat de Muza mea, rece şi slută
Şi tonul mi-l aduc tăcut în lume.

Am trei rondele coronariene
Şi o angină de la o sonată
Pe care-am publicat-o ca erată
La epopeea-n colonii bacteriene...

[...] Citeşte tot

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte jos

fă oamenii fericiţi încă de dimineaţă
pune o nară vioaie-n cafea şi în plus
zahărul direct din chisea
fă glume bune fă tumbe nebune fă poezie şi fă
infarctul mai târziu şi mai sus

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt poetul abisal

Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua,
Nici noaptea, dar eu scriu pe cer
şi pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian,
nu-s fascinat de-un fond obscur,
nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez,
nici moartea nu-mi este iubită,
nici nu urăsc cum trebuie, cu migală,
dar eşti poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit,
un semen de al meu, nu fac infarct,
scriu cum respir, când nu mai scriu,
duceţi-mă la Morgă pe ascuns,
sunt Hyde şi Jeckill, scriu, nu scriu,
astfel eu supravieţuiesc, nebun sau limpede
ca apa de izvor.
Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru,
Viaţa, ca florile-n crâng, se duse ca Orbul,
Ce să-nţelegem şi cum? Duminică a împăcării,
Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării.
Operă-bufă trăim, plângem zadarnic,
În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Poate,-ai să afli..." de Violetta Petre

Sub duş, mai trag de timp, ca un şacal,
Îmi dau cu gel, şampon şi alte cele,
Iubita stă în patul nupţial,
Făcând un rebus şi visând la stele.

Cu forţă, apa caldă, în şuvoaie,
Îmi face tensiunea să îmi crească,
Căci din păcate, simt că mă înmoaie,
În loc să simt că vrea să mă-ntărească!

Cu furci mă înţeapă dracii, ţeasta-mi crapă
Şi ca-ntr-o rituală promenadă,
Aş vrea ca, nud, să mă scufund sub apă
Sau să m-arunc în marea de zăpadă.

Un înger blând ar vrea să mă sărute,
Şi pentru-o clipă am rămas perplex:
Ar vrea cu vorba-i blândă să m-ajute,
Dar ei nu ştiu nimica despre sex!

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ad nauseam

să ne atingem dimineaţa

copacii ca noi
să se înalţe
zebre spre cer pe care trec îngerii

funambulescul umanism
din canalele metropolei,
arterele înfundate şi scrumul
afacerist - ace în perna tuturor
până ce vor fi croiţi,
pe măsură ce poeţii
sunt bieţi de umor -
tăcute
în zâmbetul
nepăsării pacifiştilor,
depărtări cărturăreşti de infarct
plesnind din dorinţe postmoderne
umbrele fracturilor filosofului,
cartof îngrăşat

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea de bună învăţătură a secretarului Sancho

Azi, când ipotecate-s castelele din Spanii
Şi în harnaşamente iama au dat guzganii,
Pe calul de gimnastici urci ca pe-o Rosinantă,
Spre-a ţine-o cuvântare clar abracadabrantă:
Anunţi solemn studenţii practicanţi în spitalul
De boli nervoase cum că pleci să le-aduci Graalul.
Mai bine intră iute, cât încă n-ai lumbago,
Agent de matrimonii la marea firmă "Iago";
O lăcătuşerie, ceva, cât se mai poate
Să faci dubluri de chei la centuri de castitate,
Sau, cum eşti bun de gură, lasă pe vr'unul lefter
Printr-un contract feroce pentru produse "Zepter".
Mişcă-te, vezi cum pleacă la turci în cruciadă
Copile ce-n axile pot abia puf să-şi vadă;
Deschizi vulcanizare, mai apoi, moto-velo,
Să poţi sări din birja cu cai într-un Cielo,
În zona de curbură a dreptelor aspiraţii
Din contorsionişti vor sări aristocraţii,
Ciornele vrac le lasă în funduri de valiză,
Tristeţea-i mult prea mare s-o iei în antrepriză,

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Niculescu din Zona Zoster (2009)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea în versuri a Alessiei

Dacă la unsprezece şi jumătate dimineaţa
vei deschide fereastra familiei Paoli,
în partea opusă, pe balconul acelei clădiri galbene fără tencuilă,
o să poţi vedea o fată tânără cu părul şaten,
şi gri care-ţi aduce aminte de o pânză de păianjen.
Alessia are douăzeci şi şapte de ani şi nu se iubeşte pe sine.
Lucrează la o patiserie în centru oraşului,
lucrează pe tura de după-amiază, şi câştigă foarte puţini bani,
prea puţini pentru a închide ferestrele balconului pentru totdeauna.
Când în ochii ei nu se reflectă micile pizze şi prăjiturile
– dacă-i priveşti pupilele îndeaproape –
poţi vedea tramvaiele de pe strada Padova,
fructe în lăzi, rochii, travestiţi
(pentru ea mult prea bătători la ochi, ca sânii
transexualilor care îi par ca nişte bombe)
sau poate picioarele femeilor frumoase,
netede, netede sub fustele mini.
La vârsta de şaptesprezece ani Alessia visa
să devină avocat,
dar tatăl ei a murit în urma unui atac de cord

[...] Citeşte tot

poezie de Menotti Lerro din Poeme alese, Genesi, Torino, (2013), traducere de Simona Sămulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereşte-mă, Doamne, de găini...

(1 Tesaloniceni 5,22)

Pe orişicine ai fi întrebat în sat, ar fi ştiut să-ţi spună cine-i domnul Stan,
Căci flori frumoase, specii nemaiîntâlnite găseai la el în orişicare timp din an.
Era ştiut şi-apreciat de toată lumea ca om deştept, cuminte, priceput.
Era grozav pasionat după noi plante, din cele care încă nu s-au mai văzut.

Şi tot umblând, dădu-ntr-o zi de-o floare, de-un geniu parcă supranatural.
Auzi aici! O floare carnivoră! Dar asta este extraordinar!
Plăti-ntr-o grabă tremurândă preţul mare şi înspre casă se-ndreptă cu pas zorit,
Fără să bănuie că-acel firav plăpând de iarbă îi va grăbi pretimpuriul vieţii lui sfârşit.

Ajunse-acasă. Şi în sera lui cea mai de seamă, în locul ce-l mai preţios şi mai păzit,
Punându-şi în valoare toată măiestria, minune-aceea a lui de floare şi-a sădit.
"Iubitul meu - neliniştita lui soţie îi zise într-o zi plângând cu-amar -
Nu vezi cum iarba asta te robeşte de nu mai ai de absolut nimic pe lume nici habar?"

Dar omul nostru nu mai auzea nicicum, căci floarea care la-nceput mânca
Furnici, ţânţari şi cărăbuşi şi muşte, acuma nici chiar cu găini n-o sătura.
Plângea nevasta lui, plângeau copiii, dar omul surd şi mut căra întruna

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!