bârfă şi inimă

O limbă bârfitoare este semnul unei inimi rele.

citat din Publilius Syrus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iubeşti să nu asculţi de gura lumii; ascultă doar bătăile şi şoaptele inimii tale...

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn

În amontele
inimii mele
pâlpâie stele
semn,
că inima ta,
nu-i indiferentă...
inimii mele!
În aval
bârfele lumii
vin...
val!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rossini, divino maestro, iartă-i pe compatrioţii mei care te bârfesc pe hârtie de scris şi pe hârtie sugativă. Eu unul, mă delectez în sunetele tale aurite, în razele tale melodioase, în visurile tale scânteietoare care zburătăcesc în jurul meu ca nişte fluturi sărutându-mi parcă inima cu buzele graţiilor. Divino maestro, iartă-i pe compatrioţii care nu văd adâncimea muzicii tale pentru că ai acoperit-o cu petalele de trandafiri ale melodiei.

Heinrich Heine în scrisoare către Gioachino Rossini
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura lumii nu o îngroapă decât pământul. La fel este şi cu corupţia. Şi dacă gura lumii răneşte inimi, corupţia ucide suflete.

aforism de Toma Ion Mihai (12 august 2020)
Adăugat de Toma Ion Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţiul morţii

În timpul dramei, toate sunt mai clare,
Îmi creşte valul lumii împotrivă,
E-o vizibilitate negativă,
Ce în străfundul ochilor mă doare.

Acum e apt să vadă fiecare
Ce fel de simţăminte mai cultivă
Sărmane, două inimi, în derivă,
Să aibă bârfa lumii de mâncare.

Dacă aş şti să cânt, aş lua un flaut
Şi-aş trece-n el, cu tot, cu nervi şi sânge,
Aş implora, aş protesta, aş plânge,
Dar nu mai am puterea să te caut.

Şi exerciţiul morţii, ce mă-nfruntă,
E pentru tine darul meu de nuntă.

sonet de Adrian Păunescu din Liber să sufăr (2003)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am dorit şi am visat, am luptat şi am îndurat, am fost bârfit şi am fost lovit, fiindcă am vrut să pun în mâinile tale vânjoase, cea mai bună armă; în sufletul tău cinstit, cea mai înflăcărată credinţă; în inima ta curată, cel mai viforos avânt; pe corpul tău trudit, cea mai simplă dar nepătată haină; în credinţa ta nelimitată în destinele neamului, cele mai înflăcărate aripi; în privirea ta scrutătoare şi caldă, cea mai vie dintre icoane: Patria.

citat celebru din Ion Antonescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii...

Să fii om bun, când lumea e haină
Să fii umil, când alţii te denigră.
Să fii milos cu cei ce sunt sărmani
Să dai mâncare celor fără bani.

Să nu bârfeşti, chiar dacă eşti bârfit
Să nu urăşti, chiar de nu eşti iubit.
Să ştii cum să zâmbeşti, când inima iţi plânge
Să nu faci loc tristeţii, că altfel te învinge.

Să fii mereu senin, este un dar Ceresc
Să spui mereu în viaţă, cuvântul "mulţumesc"
Să îţi întorci obrazul, când palma-i ridicată
Celor ce lovesc, iubire le arată.

Să fii mereu în viaţă, un om la locul lui
Să îţi ascunzi durerea, la nimeni să n-o spui.
Să ştii să cerni mereu, cei bine şi cei rău
Să te fereşti de ulii, ce zbor în jurul tău.

[...] Citeşte tot

poezie de Marinela Florina Jurcă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind sub ascultarea bucătăresei, fata de împărat se silea în toate chipurile să-i fie pe plac. Unde să se adune ea cu celelalte slugi din curte? Unde să scoaţă ea un cuvinţel de pâră sau de zâzanie? Unde să calce ea cuvântul bucătăresei şi să se amestece în certurile şi becisniciile celorlalţi? Ferit-a Dumnezeu! Ea îngrijea de păsările din curtea împărătească, ca de ale dânsei; după ce deschidea coteţele, şi le da de mâncare, apoi le cuibărea, punea cloştile şi vedea de pui, mai cu milă decât cloştile. Mâncarea şi apa, mai cu seamă, nu le lipsea niciodată. Iară daca isprăvea treaba cu găinile, venea pe lângă bucătăreasă şi-i da şi ei ajutor. Toţi slujbaşii curţii o luau în nume de bine, văzându-i vrednicia, şi toţi aveau milă de ea. Se dusese vestea până la împărăteasa de hărnicia, de bărbăţia şi de curăţenia de inimă a găinăresei. Împărăteasa ceru să i se înfăţişeze ca să o vază şi dânsa. Smerenia, nevinovăţia şi sfiala ce băgă de seamă împărăteasa la găinăreasă îi plăcu. Ea porunci bucătăresei să o ia mai de aproape, spre a nu cădea în gurile bârfitorilor.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta interioară, din iubire

În noi, lupta interioară, nu are sfârşit,
Între inimă şi creier e zbucium infinit,
Când inima vrea şi poate să iubească,
Unda din creier începe s-o oprească.

Legătura de zbucium, când e sfărâmată,
Apare gura lumii, cea neînduplecată,
Uite săraca, săracul, n-au şansă, n-au noroc!
Trupul încercat cade-n genunchi, în foc.

Arde intens până hărţuirea se termină,
Până rugina credinţei devine lumină,
Până lupul bun înghite lupul rău,
Până iubirea scapă de tenebrosul hău!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul cu focul - poezie epigramatică

Pe grill îl perpelea vecina,
Pe-un pompier deloc deştept:
I-a ars în timp record chenzina...
Din portofelul de la piept!

Având la inimă un foc,
Ce pe vecini a prins să-i ardă,
Sunt bârfe despre ea în bloc...
Nu-i bombă sexy ci petardă!

Cu focul întrecând măsura,
Că mândra prea era di vină:
I-a spus un medic că arsura
Va trece cu penicilină!

Ca generosul Prometeu,
Furând din foc întâia oară,
L-a pedepsit şi Dumnezeu...
C-o pensie alimentară!

poezie satirică de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără inimi

Suntem atât de mulţi
Că avem destule inimi să înroşim cerul,
Să îl facem să fie doar al nostru.
Putem opri stelele, ca pete de necaz,
Să rămână si Soarele,
Îi dăm de lucru când vrem să tragem storul,
Iar Luna poate să fie deasupra apei
Să se lase bârfită de bărcile cu îndrăgostiţi
Prin lacuri şi mări, mai mult adânci decât ude.
Între noi, pământenii de lut
Atingerile vor fi căzute în derizoriu.
Cum să iubim fără să ne doară-n piept?
Sau cum vor accepta buzele să fie trişate,
Neputincioase pieliţe înroşite?

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafiri crescuţi în icoane

Se scutură apusul în inima mea,
Fructele lui sunt nasturi de şoapte,
Îmi închid cămaşa la gât cu o stea,
Mă zbat în spectacol de noapte.

Gura lumii soarbe zaţ de cafea,
Ghicitori descriu frumos preaplinul:
Eu sunt eu, tu, şi tu, eşti cineva,
S-a înhumat în demiurg destinul.

Acum vocalizezi în toamna lungă
Aducând licoare amăgirii mele,
Canalii perfide se adună-n strungă
Să sugă lapte covăsit de stele.

Trufaşii îngeri locuiesc mai sus
De cripta hibernării in balcoane
Unde tu, iubire, surâzător ai pus
Trandafiri să crească în icoane.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Iubita mea, sărută-mă pe vise!
Mă înfăşoară-n braţe şi-n cuvânt,
Închide-acum ferestrele deschise,
Şi-aruncă tandru!... ultimul veşmânt.

Deschide-te şi mi-te dăruieşte!
Dezbracă-mă şi-nvaţă-mă să zbor,
Chiar dacă luna, încă, mai bârfeşte,
Iubeşte-mă... la margini de izvor.

Dă-mi buzele şi sânii ca de piatră!
Să îi frământ şi să le dau putere,
Nelinişti de mai sunt, acum, le iartă,
Iubeşte-mă!... când inima ţi-o cere.

Iubita mea... sărută-mă pe clipe!
Şi pe ascunzişuri care mă-nfioară,
Când visele încep să prind-aripe
Şi trupul meu... în trupul tău coboară

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente amestecate în grădina Sui

1
Bucuria şi supărarea nu vin din exterior:
Pur şi simplu, cresc în inimă.
Înălţarea şi căderea nu sunt acte ale sorţii:
pur şi simplu, cineva le întâlneşte în cale.
Citind o carte şi negăsind nimic acolo,
arunc volumul, mă ridic şi fac o plimbare.
Cred că mă voi duce în crângul de bambus
unde pot asculta cum se revarsă apele primăvara.

2
Lasă-i să bată la uşa rugilor de mure —
camera de primire e într-un vis!
Trezit brusc, îmi caut ciorapii;
i-am pierdut, desigur, la răsărit de coliba din stuf.
Noaptea, cu mintea golită,
am vegheat în vis bambusul crescând înalt.
Dacă ar veni acum oaspeţi în grădina mea,
i-aş vedea, desculţ, cum iute se îndepărtează.

[...] Citeşte tot

poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veronica Micle

Poetă neferice, cu-o inimă fierbinte
Şi-aprinsă de-un Luceafăr privindu-l la zenit,
Sclipiri de diamante îţi ard în ochi şi-n minte,
Eternă muză tristă cu suflet răscolit,

Amestec de Veneră şi de Madone sacre
Ţi-a fost succintă viaţă de miere şi de-amar
Slăvită de-al tău Zeu, blamată-n voci de soacre
De cei ce-mproşcă bârfe, fără-al iubirii har,

Tu, Veronică blondă, cu ochi de ametiste,
Cu plete de vestală şi bucle strălucind,
Regină-a Poeziei din slove dulci şi triste,
Privim cu drag la tine şi lacrimi ne cuprind,

Căci n-ai avut putere ca să rezişti pierzării
Şi tragediei vieţii ce te-a lovit din greu,
Când Zeul şi-a luat zborul, la marginea răbdării,
Tu ai decis în grabă să fii cu el mereu...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

Roată, roată, roată, roată,
Te-aş mai inventa odată!
Tot ce merge-n lumea toată
Are totuşi şi o roată!...

Vrei să spui că omul n-are
Şi o roată-nvârtitoare?
Ba să ştii că şi el are
Şi-încă două-n angrenare!

Gândul... este roata care
Merge fără încetare!
Colindă lumea-ntr-o clipă
Şi nu bate din aripă!...

Roata gândului lucrează
Chiar când dormi, ea este trează!
Şi nici nu visezi pe unde
Mintea merge să colinde!

[...] Citeşte tot

poezie de George Petre (6 mai 2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa trăită

Mult mă-ndeamnă inima
Către sfârşitul de drum,
Mă frământă patima,
Din văpaie să fac scrum.

Deschide-ţi braţele, Tată,
În curând sosesc la Tine,
Viaţa mea, imaculată,
Vrea culcuş cu stări creştine.

Am drum scurt pe-acest pământ,
Plămădit din bine - rău,
Călăuzit de Duh Sfânt,
Primeşte-mă, sunt al Tău!

Iartă-mi sufletul smerit,
Zvântă-mi lacrimile ude,
Lângă fraţi am suferit
Blasfemii şi bârfe crude.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie-jurnal

Când Dumnezeu a vrut să fiu,
Pe lumea asta - fiinţă,
M-a hărăzit, poem, să scriu,
Cu-a inimii peniţă,
Şi-ntr-o primă zi de Mai,
Plângând, şi fără nume,
Mi-a dat o cruce de "cărat"
Şi o soartă... anume.

Crescut-am ca orice copil,
Cu doi părinţi la masă,
Însă, când alţii se jucau,
Eu lăcrimam prin casă.
Aveam păpuşi, şi mari, şi mici,
Bombonele, jucării,
Dar nimic nu-nlocuia,
Acea... joacă de copii.

Din când în când, mă vizitau,
Prietene, vecine,

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu scrii

Tu scrii, baţi la uşă, nu ţi se răspunde,
Acolo, fie au murit locatarii, fie sunt speriaţi,
Fie bolnavi, fie răi, precum în Sodoma, parcă,
Sunt oameni care fug de trecut, alţii, ca bărbosul
Din manuale, se despart de trecut, râzând,
Dar, noi nu cunoaştem prezentul,
Iar viitorul este un joc de ruletă.
Cu ce rămânem? Eu iubesc trecutul,
Ca pe un om îl iubesc, cu păcatele lui,
Unele foarte grave, altele chiar îngereşti.
Săgeata trece prin zid, zidul se prăbuşeşte,
Astfel e cuvântul - acid, poate ne copleşeşte.
Dar vorba prea moale, mieroasă
Poa" să dărâme o casă.
Punct, am spus, m-am făcut mut,
Corbii mi-au scos ochii, Ahile avea şi o inimă,
călcâiul era pentru duşmani, norii bârfesc,
acvariul se visează ocean.
O, de-am putea muri când dorim,
Totuşi iubim, da, iubim.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!