batjocură şi moarte

O moarte nevrednică e o batjocură a destinului.

aforism de Publilius Syrus din Sentinţe
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sepulcre violate

Vagabondând, într-un amurg blond,
Am dat de-ale cimitirului porţi-
Acolo cioclii îşi bat joc de morţi,
Şi-am râs un râs de vagabond.

O, râsul fiinţei vagabonde...
Şi ce-am văzut era straniu
Într-un copac am găsit un craniu,
Pe o cruce nişte cozi blonde.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În unele ritualuri şi în unele afaceri se dă atât de multă atenţie morţii, că viaţa ajunge doar o bătaie de joc.

Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Molière

Ia zi, pe bietul Molière
Îl duc pe umeri cioclii?
- Aş! le răspunse un spiţer:
E doar un mort închipuit
Ce-şi bate joc de doctori!

epigramă de Kraty L'Archivaire, traducere de Alexandra Dogaru
Adăugat de Alexandra Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viziunea culturală modernă, Moartea s-a transformat în bătaie de joc.

Vasile Gavrilescu în Parabole (martie 2008)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răni pentru templul meu

Totuşi nu mă sinucid
prea-i de tot urât în lume
îmi voi pune rana-n zid
templul meu să o consume

N-o mai fi urât în lume
moartea îşi cam bate joc
viaţa se ţine de glume
nenorocul de noroc

Moartea să nu-şi bată joc
îmi pun viaţa iată-n zid
la cuvinte le dau foc
poate astea mă ucid

Şi cum e urât în lume
îi dau morţii un alt nume

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 noiembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul este cel care salută steagul, cel care îşi serveşte patria reprezentată de acest steag, şi tot sicriul lui este decorat cu steagul care îi dă manifestantului dreptul de a-şi bate joc de acest steag şi de a-i da foc.

citat din Zell Miller
Adăugat de Cristiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de drum

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şi de grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaudite amici

Eu ştiu de ce românii mei
Aplaudă la-nmormântare:
Nu-i creştineşte ce fac ei
Dar ce spectacol! Ce-ncântare!

Da, îi aplaudăm pe morţi
Fiindcă cei vii sunt de ocară
Nu merită respect să porţi
Acelor ce-şi bat joc de ţară.

Pe cine vreţi să salutăm:
Pe cei ce mint fără ruşine?
Nimica nu le datorăm
La palme să îi luăm, mai bine!

Aşa că dăm în cimitir
Expresia recunoştinţei
Zvârlim un fir de trandafir
Şi plângem din adâncul fiinţei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (7 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola unui martir de la Mărăşeşti către trădătorii de ţară

Înspumată-i patria de sânge
cucuveaua ţipă a destin
preacinstita maică mă aşteaptă
la spălatul grâului să vin

Lângă râu se înălbeşte pânza
strugurii la noapte vor plezni
este timpul nunţilor nebune -
pentru mine-i cea din urmă zi

Pentru mine clopote de jale
vor trăgea-n biserici patruzeci
cât va fi pe lume Mioriţa
noi de tineri vom muri în veci

Amiroase grâul a colivă
pânza cade-n giulgiu orbitor
cât de mult îmi este dragă viaţa
iar acum va trebui să mor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât vedea că se împlinesc întocmai cele scrise în cartea ce citise, cu atâta fata împăratului se întristă şi mai mult. Ea nu mai voia să mănânce, nu se mai gătea, nu mai ieşea la plimbare; voia să se lase să moară mai bine, decât să ajungă de batjocura lumii. Dară împăratul nu-i da răgaz să puie în lucrare o faptă aşa de nelegiuită, ci o mângâia cu fel de fel de poveţe. Mai trecu ce mai trecu şi iată, măre, că într-o zi împăratul se pomeneşte cu un porc mare că intră în palatul lui...

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de drum

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şide grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

Nu ştiu de ce atras spre dânsa,
Apropiindu-mă încet,
Am cugetat adânc atuncea
La sufletul unui poet!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 72

Când o să întrebe lumea, cum socot,
Ce merite-am avut să mă iubeşti
Chiar de-am murit - ai grijă să negi tot,
Cu mine n-ai de ce să te făleşti.
Şi n-are rost să minţi aşa frumos
Şi-n mod nepotrivit să mă slăveşti
Când eu sunt mort şi zac acolo jos
Şi adevărul tu îl terfeleşti.
Dar ca să nu ajungi să minţi sfruntat,
Din dragostea ta mare, fă cum poţi
Şi al meu nume lasă-l îngropat,
Ca să nu fim batjocoriţi de toţi,

Căci mi-e ruşine viaţa să-ţi complic,
Iar tu te faci de râs pentru nimic.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am urmărit răscoalele ţărăneşti cu ochii copilului care eram atunci. Flăcări şi scrum. Conace aprinse şi fum. Sânge şi moarte. Cadavre lăsate la margini de drum. Jandarmi şi soldaţi. Boieri cruzi şi slugi boiereşti sălbatice. Bătăi şi schingiuiri. Toate, chiar şi culoarea norilor, toate mi s-au imprimat pentru totdeauna pe retină şi în minte. Atunci şi acolo am înţeles că prin naştere fac parte din rândul celor condamnaţi la foame şi frig, că fac parte din rândurile acelora pe care slugile boierului sau ale statului îi pot bate, îi pot batjocori şi schingiui, ba chiar şi împuşca.

Zaharia Stancu în Confesiunile lui Darie (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretele

Pe masa mea am trei portrete,
Ce le privesc ades, când scriu.
Imagini, care-mi spun discrete
Ce-am fost, ce sunt şi ce-o să fiu.

Întâiul, rupt şi plin de pete,
Lipit de mult pe mucava,
M-arată un copil cu plete
Aşa precum am fost cândva.

Al doilea - ce mai podoabă!
Batjocorit şi el de fum,
M-arată trist, cu faţa slabă,
Bătrân, aşa cum sunt acum.

Iar cel din urmă e un craniu
Răpit odihnei din sicriu.
O hârcă, ce-mi arată straniu
Portretul meu: cum o să fiu...

poezie clasică de Radu D. Rosetti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţ şi cerşetor

Eu sunt un cerşetor rămas în zdrenţe
Şi el mă scuipă, cum şi tu mă minţi,
Dar, vai, azvârle-aceste aparenţe
Şi iată-mă strălucitor ca prinţ.

Nu te uita la mine cu-ndoială,
Eu la nevoie aş putea să mor,
Dar tu să sti, privirile te-nşeală
Când ma consideri simplu cerşetor.

Eu sunt un prinţ ce joacă roluri multe,
De cerşetori, de panglicari, de hoţi,
Surâd şi eu spre desele insulte
Şi vă-nţeleg şi vă iubesc pe toţi.

Dar nu uitaţi că eu sunt ca o lege
Menită să vă facă fraţi din fraţi,
Să vă puteţi cu toţii înţelege,
Eu vin oriunde nu vă aşteptaţi.

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se întoarse acasă, dete iarăşi pe la zâna. Ea, ca şi de la rând, îl rugă să se dea niţel odihnei; şi în acel timp îi schimbă apa, puindu-i alta în locul celei ce adusese el. Sculându-se după somn, luă borcanele cu apă şi veni acasă. Atâta îi fuse mă-sii, ca să-l vază. Nu ştia ce mai făcea de bucurie. Îl săruta şi p-o parte şi pe alta. Apoi după ce bău din apa ce-i aduse, ei îi păru că mai prinse niţel suflet. Vorbă să fie! Ea nu băga de seamă, vezi, că bucuria pentru vederea fiului său o face să fie oarecum mai sprintenă. Zmeul se da de ceasul morţii când îl văzu că s-a întors cu isprava făcută. El (îşi) bătuse capul mult şi bine să dea în cap pe fata împăratului, în lipsa fiului său, dară toate mrejele lui rămăseseră de râs; căci ea nu dete în clapca în care o împingea spurcatul. Ea nu-şi putea da seamă de ce tot umblă el pe lângă dânsa cu şoşele, cu momele. Nici că visa despre ce avea de gând procletul de zmeu. Pasămite zmeului îi era frică să se ia la luptă pe faţă cu voinicul. Ci voia să-l piarză prin viclenie, şi apoi să-şi bată joc şi de mă-sa, ca să-şi izbândească pentru moartea fraţilor săi. Dară nu-i ajută Dumnezeu.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mă nelinişteşte foarte puţin. Fiindcă suntem între prieteni, pot să vă spun că mi-e frică de un singur lucru, de eventualitatea că n-am să mor. Nu văd moartea, propria mea moarte, ca pe ceva dramatic, ci mai curând ca pe o speranţă. Mă gândesc la un personaj al lui Stevenson, un bătrân care rătăceşte prin Anglia; e foarte sărac, toţi îl dispreţuiesc, îşi bat joc de el; dar el ştie că are undeva o comoară ascunsă. Şi eu am o comoară ascunsă: moartea mea. Dacă lucrurile nu merg prea bine aici, poate că vor merge mai bine dincolo, sau poate, ceea ce ar fi preferabil, că dincolo nu e nimic. Ar fi perfect. Ar fi trist pentru mine ca, după moartea mea, să mă gândesc că pe pământ mă numeam Borges, că am publicat câteva cărţi, că proveneam dintr-o familie de militari... Prefer să uit toate acestea, aşa cum prefer să uit epoca în care mă aflam în pântecul mamei mele. Sunt cam obosit să fiu Borges, şi după moartea mea voi fi poate cineva, sau nu voi fi nimeni, în orice caz să nu mai fiu Borges.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prag

O, dar e mişelnic lucru singur zilele să-ţi curmi!
Ce cumplit îmi vânturi mintea, şi cu ce-ndârjire-mi scurmi
Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îţi stau în faţă!
Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povaţă.
Înţeleg, împărăţia ta, cu veşnica-i odihnă,
Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă:
Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri
N-or mai răscoli cenuşa rece, ţintuită-n scânduri.
În sicriu dormi somn de piatră. — Nici un zgomot, nici o grijă;
Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă,
Cap de geniu, ori de vită — tot o hârcă scofâlcită,
Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită.
Ş-o să dorm, în întuneric şi în linişte eternă.
N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă.
De-mi va putrezi sicriul şi găteala de pe mine,
Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine.
Neastâmpăraţii şoareci dacă-n capul meu şi-or face
Cuib, nesupăraţi de nimeni, vor petrece-acolo-n pace.
Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul,
Va cădea din ochii mamei, poate scutura-va vântul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!