Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

broaște țestoase și iubire

Citate despre broaște țestoase și iubire

citate despre broaște țestoase și iubire (inclusiv în versuri).

George Topîrceanu

Broasca țestoasă

Nu-i vezi cap, nici coadă, nici picioare,
Un bolovan... Dar dac-o leși în pace,
Ea scoate botul de sub carapace
Și-ncet -încet se pune în mișcare.

In cate milioane de tipare,
Cu haine transparente sau opace,
A trebuit Viața să se-mbrace
In drumu-i de prefaceri milenare!

Căci dibuind o formă mai perfectă,
De la amibă până la insectă
S-a rătăcit în mii de ipoteze.

Și ce drum lung și evoluții grele,
Pân-a ajuns Natura să creeze
Gingașa formă a iubitei mele!

poezie celebră de din Poezii, Ed. Ion Creangă -1980
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

Textele de mai jos conțin referiri la broaște țestoase și iubire, dar cu o relevanță mică.

Ancuța Morar

Junk love

când oamenii au nevoie rapid de iubire
ca de o masă la mcdonald's
între ei apar acele pânze subțiri
se ascund în valize moderne pietroaiele
un zâmbet casual leagă prietenii just for fun
mici musculițe bâzâie pe ecran
pătează un trecut prea lacom să răpească
dimineți pline de liniște din viitor
un meci care nu se mai încheie
o țestoasă care nu iese din carapace
tineri amestecați în infuzii de iasomie
respiră de două ori mai mult oxigen
aleargă cu sufletul pereche spre un drum fără E-uri

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Apollinaire

Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva?
Este iubirea monedă de schimb pentru viața de apoi?
Ți-au despicat craniul pentru păcatele cui?
Tu cunoșteai legile nobleții, precum Orfeu,
Tu ai iubit țestoasa, calul, capra, șarpele, pisica,
Leul, iepurele, dromaderul, șoarecele, elefantul,
Omida, musca, puricele, lăcusta, delfinul,
Meduza, racul, crapul, porumbelul, păunul, bufnița,
Boul, tot bestiarul, dar omul, omul erai tu? Așa cred.
Turme de poduri vin în urma ta, gloriosule
Apollinaire, Apollo în aer.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lewis Carroll

Cadrilul homarului

"N-ai vrea să mergi mai repejor?" zise merlanul melcului de mare,
"Vine din urmă un delfin și mă calcă pe coadă, frățioare.
Ia, privește cât de iute trec homarii și țestoasele, cum iau avans!
Unii au ajuns deja acolo, pe prundiș – nu vrei să vii și tu la dans?
Vii, nu-i așa, vii, nu-i așa, vii și tu la dans?
Vii, nu-i așa, vii, nu-i așa, nu-i așa că vii la dans?

N-ai idee ce plăcere vom simți, ce încântare,
Când, laolaltă cu homarii, vom fi luați și aruncați în mare!
"E departe, e prea departe! Și-i prea mult suspans!"
A răspuns melcul, mulțumind, dar el nu va veni la dans.
Nu va veni, nu ar putea, nu va veni la dans.
Nu va veni, nu ar putea, nu va veni la dans.

"Nu contează cât mai avem de mers", a replicat prietenul solzos.
"Mai este-un țărm, știi, de cealaltă parte-a mării, tot așa frumos.
Ne depărtăm de Anglia, ne-apropiem de Franța pentru cadril și vals –
Nu te lăsa, iubite melc, vino și tu cu noi la dans.
Vii, nu-i așa, vii, nu-i așa, vii și tu la dans?
Vii, nu-i așa, vii, nu-i așa, nu-i așa că vii la dans?

poezie clasică de din din Alice în Țara minunilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alice's Adventures in Wonderland & Through The Looking-Glass" de Lewis Carroll este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -18.99- 6.64 lei.

Pe țărmul oceanului

Iubitul meu locuiește
Pe țărmul oceanului, în ținutul de la miazăzi
Ce i-aș putea trimite ca dovadă a iubirii mele?
Două perle
Și-un pieptene din carapace de broască țestoasă.
I le voi trimite într-o cutie de jad.

Mesagerii spun că el nu-mi este credincios:
Spun că a aruncat cutia,
A aruncat-o țărână și-a ars-o,
Iar cenușa a scuturat-o-n vânt.

Din această zi și până la sfârșitul lumii
Nu mă voi mai gândi la el niciodată.

Cocoșii cântă
Și câinii latr㠖
Fratele meu și soția lui vor afla toate acestea curând.
Vânturile toamnei sunt deja aici;
Briza zorilor oftează.

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Il silenzio

"Il silenzio è il linguaggio di tutte le forti passioni, dell'amore (anche nei momenti dolci) dell'ira, della maraviglia, del timore ec." - Giacomo Leopardi, "Zibaldone", 27 Giugno 1820*

Chiar tu... al 5-lea ninja
Cu ochii de aur
Homo Faber printre țestoase.
(cu arma preferată: muay thay)
Apari în povestea mea
De dragoste.
Mă ridic cu picioarele pe
Picioarele tale (ce-mi place să mă uit la o fotografie!)
și te strîng în cuprinsul brațelor tale...
(știi cum vine asta?)
Și atunci simt că exiști
Dincolo de oceanul de tăcere.

Ai grijă de tine!

*"Tăcerea este limbajul tuturor marilor pasiuni, al iubirii (chiar și în momentele suave), al urii, al minunilor, al fricii etc. " Giacomo Leopardi, "Însemnări", 27 iunie 1820

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fericit pe plajă

Stăm întinși pe plajă
Nimeni nu-i pe-aproape
Briza bate lin și răcoros.
Sunt cuprins de vrajă
Ale tale pleoape
Tremură ușor și grațios.

Marea se frământă
Valuri vin grăbite
Undeva se vede un vapor.
Totul mă încântă:
Scoicile strivite,
Pescărușii care țipă-n zbor...

E o zi frumoasă
Soarele zâmbește
Cerul de deasupra e senin.
O broască țestoasă
Leneș se târăște
Pe nisipul albicios și fin.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sorin George Vidoe

A treizecea noapte

O, pământ! Eu dorm și tu plângi,
faptele noastre te-au rănit cu săgeți de fulgere,
cine vrea să vorbească copiilor de mâine
despre locul nostru de naștere?
Pragurile caselor părintești zac în cenușă,
tu plângi și noi dormim fără întoarcere.

Zăceam pe ape în carapacea mea de broască țestoasă,
purtat în brațele unui zeu îmbrăcat în zale de-aramă.
Din lăcașul ochilor lui curgeau ape
pământul dormea, acoperit de apele lui,
armăsari albi ne purtau pe un drum hieratic,
răsucit sub un cer astral.
Veghez în străfundurile inimii mele
pe un pustiu de ape,
pedeapsă crudă pentru păcatele fraților mei,
rușinat și tulburat, în fața singurătății,
pribeag spre un țărm de odihnă,
să bucur inima de toată osteneala sufletului meu.

[...] Citește tot

poezie de din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ieșeam pe punte

Ieșeam pe punte, un cântăreț celebru
Tocmai sărise în valuri, lume, țipete,
Rechinii se zvârcoleau lacomi, marea
Cânta cu aceeași voce, lângă mine, prințesa X
Leșină în brațele mele, Doamne, ce noapte
De dragoste, ce amintiri, doar Chaplin
mă poate-nțelege. Prea scurt preludiul,
dirijorul își rupse în dinți bagheta, o înghiți,
ce mai, o chintesență a rușinii, nimicul
nesecatei taine, Homer nu a fost și noi
tot îl citim, eu încercam să aprind un foc
cu frunze umede, moarte, am încercat
să aduc dragoste acolo unde nu a existat nimic,
ce ne pasă de focul vecinului?
Avem treburi cu fiscul, cu trupul nostru,
Cu abaterile de la morală, fumăm din ignoranță
Sau din eroism, acest poem este pentru câinele
Ce m-a descoperit în Alpi,
anonimii scriu cele mai bune poeme,
să mori asemenea unei ciocârlii,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Zepeline peste piața Bucur-Obor

Zepeline lungi planau peste piața Bucur-Obor
erau ochii tăi lungi, văzuți prin retrovizor.
Cine mai văzuse glisând uriașe, atâta de-aproape
zepeline cu gene, cu cearcăne, cu fard albăstrui peste pleoape?
Cetățenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C. E. C.-ului,
magazinului de confecții pentru bărbați, femei & copii
indicatoarele de circulație se muiaseră de plăcere
țigăncile cu gumă de mestecat cu poze de Alfa-Romeo
își suciseră vertebrele cervicale în sus
iar ochii tăi intrau în nori, sclipeau în soare, îndreptându-se mereu
spre apus...

Erau nebunești, aveau expresia nebunească pe care ți-o văzusem în holul
blocului, când ne sărutasem în lumina beculețelor de la lift,
erau extraordinari și amenințători, erau instrumente de război, ovale
zepeline care nu țineau seama de galbenul zilei de
iunie, de emailul mașinilor de mic litraj parcate în
fața magazinului Materna
erau pure mașinării, mecanisme de ceas care nu-nțelegeau alfabetul
cosmeticelor, limbajul peltic al costumașelor pentru copii,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre broaște țestoase și iubire, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook