bufniţe şi seară

Fantezie de seară

Bufniţele scot sunete ciudate
Din adâncul serii ca dintr-o fântână
Dumnezeu adoarme de singurătate
Vino lângă mine, să te ţin de mână!

Te iubesc, mă iartă pentru fantezie
Şi m-ajută noaptea să rămân al tău
Şi de câte ori spun câte-o prostie
Vino lângă mine, să mă ţii de rău!

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pătimaş

e seară,
toamna îşi priponeşte
toţi mânjii în livezi.

cu ceară
pică o crizantemă
peste dovleci obezi.

o moară
trage pe roata mare
un vraf de stele verzi.

în gheară
buha agaţă ramul
în lună plâng trei iezi.

treci iară
şi-n astă-nverşunare
cu sângele-mi dansezi!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara aceea, când era băiatul unchiaşului să împlinească doisprezece ani, toţi oamenii din sat, bărbaţi, femei şi copii, împreună cu moş popa, se adunară la biserică pentru rugăciune. Şi viind moşul cu baba şi cu fiul lor, tot cu cartea în mână, megiaşii îi băgară la mijloc, şi rugăciunile începură. Se rugară ce se rugară, când deodată se pomeniră că se umple biserica de o ceaţă groasă. Atunci căzură cu toţii în genunche şi scoaseră nişte rugăciuni fierbinţi, de ar fi muiat inima nu ştiu cărui duh rău. Ceaţa se risipi şi ei rămaseră teferi. A doua seară, când erau la rugăciune tot pe acea vreme, unde se pomeniră că se umple biserica de şoareci, de lilieci şi de bufniţe, şi începură a chiţăi, de colo până colo prin biserică, a se sui pe oameni şi a-i ciupi de pe unde apuca. Toţi se speriară, până şi chiar moş popa. Atunci băiatul unchiaşului, cu cartea în mână, căzu în genunchi şi începu a se ruga cu foc. Aşa făcură şi unchiaşul şi moş popa, şi toţi megieşii cari se aflau în biserică. Şoarecii şi toate lighioanele acelea pieriră.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteaptă-te dar...

Deşteaptă-te dar, înaintea trezirii
Departe de tot ce-ai visat,
Mai smulge-ţi din neant ţintuirea privirii
Şi vezi înspre ce-ai avansat;

Se apropie încet cetăţile serii
Cu turle de-adânc ce-n neant radiază
Şi drumu-i bâcsit de scaieţii tăcerii
Prin care cu spor se înnoptează.

Orele cresc, descrescând spre-o amiază
În care-şi topesc raţiunea,
Aurora adoarme şi seara lucrează,
Înspre zori ce-şi ascund acţiunea...

Cocoşi nu mai cântă, nimic nu contează,
În lungul uitatului mers,
O clipă cuprinde ce-o viaţă durează
Şi viaţa-i cuprinsul advers.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcu şi nunta fiului de al doilea al împăratului. Fiul cel mic se duse la nuntă iarăşi singur, şi iară se pomeni cu zâna că vine, şi nici una, nici alta, ţop! se prinse lângă dânsul în horă. Creştea inima într-însul de bucurie şi de fală, mai cu seamă când vedea pe ceilalţi fii de împăraţi şi de domni că le lăsa gura apă la toţi după o aşa bucăţică. Ei, vorba ăluia, în pofida căpşunelor, mâncau foile. Îşi scoteau şi ei focul jucând în horă cu roabele zânei. Seara iară se puseră la masă. Fiului celui mic al împăratului, ce-i dă lui dracul în gând, se scoală de la masă, se duce în cămara lui, ia pieile de bufniţă şi le aruncă în foc, apoi vine şi se aşează la masă din nou.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua de nuntă a fratelui celui mai mare viind, se duse şi fiul ce mic la împăratul, însă singur, căci nu putea să ia şi pe zână, măcar că era să-i fie logodnică. Când, se pomeni cu dânsa că se prinde în horă lângă dânsul. Nu mai putea de bucurie, când o văzu. Se fălea, nene, cât un lucru mare, căci alta ca dânsa nu se găsea în toată împărăţia lor şi a vecinilor. Toţi nuntaşii rămaseră cu ochii bleojdiţi la dânsa. Iar ceilalţi fii de împăraţi şi domni cari erau poftiţi la nuntă dedeau târcoale roabelor ce venise cu zâna, şi care de care umbla să se prinză în horă lângă dânsele. Şi astfel se veseliră până seara. La masă, zâna se aşeză lângă fiul cel mic al împăratului. Mâncară şi se chefuiră până la miezul nopţii. Apoi se duseră fiecare la ale sale. Fiul cel mic al împăratului se duse în cămara lui. Zâna după dânsul. Se culcară şi dormiră ca nişte împăraţi ce erau ei. Când se sculă dimineaţa şi văzu pieile de bufniţă tot acolo, îl apucă un cutremur de scârbă, aducându-şi aminte de cele ce păţise de la dânsele.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară cu lapoviţă

începută cu o bufniţă care plimbă
aripile pe cerul plumburiu deasupra
teilor fără frunze arată trişti
vântul mugeşte deasupra oraşului
lipsit de biografie în orele negre
fulgii se lipesc de nasuri şi curg
peste tot tristeţi de chitare
zidurile prind fantome vechi

ceasul din turnul bisericii bate
fulgii intraţi în mecanism
pe la ora doisprezece au găsit
fanta de lumină călăuzitoare

seara înaintează tiptil prin lapoviţă
pisicile se strâng ghem şi sar la tors

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune bunicul şoarece

Luna-i regina sfântă-a huhurezilor.
Ea ţine închis păsăretul cel holbat
Într-un borcan până amurgul serii;
Apoi, îi dă drumul la vânat.

Buhele se reped spre noi
C-un fâşâit care-ţi dă fiori
Şi fără milă-nhaţă fetiţele naive
Şi şoriceii neascultători.

Aşa că prindeţi-vă de raza lunii,
Rugaţi-vă şi-i cereţi îndurare:
Lasaţi-i ofrandă brânză verde
Printre copaci cu frunze rare.

Nu chiţăiţi noaptea deloc, copii,
Şi nu mai roadeţi uşa la afumătoare:
Astfel regina bufniţelor ne va iubi
Şi nu va mai trimite-acele zburătoare.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vierme mic

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
"Şopârlele-s frumoase... şi-s repezi... şi-s cuminţi."
Uşor el dă o filă. Şi alta... Şi-ncă una.
Apare papagalul... păunul şi păuna...
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig... îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic... — Să-ntreb pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme... — O, viermii nu prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic... o scamă... Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre vis[toare

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

O buhă retrezită, în liniştea astrală,
planează în derivă sub tufa de măceş,
în urma ei pădurea, măreaţă catedrală,
ascunde în adâncuri o ceată de răzeşi.
Îndată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Deodată, speriată, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc!...

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intuneric

E lungă noaptea, dar eu nu ştiu
Inspectez acum fantasmele agăţate în copaci
Pocnete surde şi reci au vibrat în mine aorta
Un lung fior... E doar poezie
E seara care aduce liniştea necesară
Pentru mine şi Ea,..., e liniştea care trebuie
Nu se poate, de ce apar maşini?
Nu există maşini, nu există blocuri
Nu există pietre, nu există nici bani
Există doar pomii şi păsările nopţii
Există doar spiritul verde al apei
Cu liane mieroase încolăcite de după gât
Eu ştiu, în această călătorie imaginară
Câte vietăţi sunt acolo unde nu-mi imaginez
Fiecare copac e un uriaş paşnic
Fiecare vuiet e un strigăt ancestral
Am găsit cheia, dar nu am voie să o ştiu
Esenţa e în spatele tuturor lucrurilor
Cel mai albastru tril de privighetoare
Cei mai strălucitori ochi de bufniţă veselă

[...] Citeşte tot

poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihnea şi Baba (dupe o tradiţie)

I

Când lampa se stinge la negrul mormânt
Atinsă de aripi, suflată de vânt;
Când buha se plânge prin triste suspine;
Când răii fac planuri cum au a reţine
În barbare lanţuri popolul gemând;
Când demoni şi spaime pe munţi se adună
De urlă la stele, la nori şi la lună,
Într-una din peşteri, în munte râpos,
Un om oarecare intră curagios.

II

În peşterea Carpaţilor
O oară şi mai bine
Vezi templul pacinaţilor
Ce cade în ruine.

Aci se fac misterele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inside

De unde să încep o poveste care nu are început?
O poveste născută poate o dată cu prima suflare de viaţă în plămânii stângaci,
cu milioane de culori ninse pe retina fragedă,
cu laptele cald între buzele moi?
Atunci am înţeles, deşi nu am putut concepe asta în cuvinte,
că sunt iubit.

Sau să încep povestea de la prima jucărie zburătoare numită de mine simplu "elicopter"
pe care o lansam de la etajul doi al blocului pentru ca apoi să cobor într-o suflare
să o pot regăsi intactă între mărăcinii de la marginea drumului?
În acele clipe de nebunie epuizantă am înţeles că sunt iubit.

Sau mai bine încep de la examenul acela de maturitate,
numit simplu de colegi: bac,
unde nu împlinisem vârsta majoratului dar mi se cerea să fiu matur?
şi eu nu ştiam dacă pot să fac asta
dar îmi aduc aminte de prezenţa aceea din jurul meu, nevăzută,
dătătoare de o pace lăuntrică
care m-a făcut să fiu stăpân pe mine
şi să înţeleg oare pentru a câta oară că nu sunt singur,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotarul

Ramuri de frasin spre cer se întind,
Leagănă fructe-n inele de şoapte,
Scutură seara, seninul aprind,
Limpede ziua fuge de noapte.
Dangăte slabe deschid rugăciune
În vatra-aşezată-n câmpie;
Comete sonore în prag de Răpciune,
Iarba ascultă, fagul le ştie...
Pasăre-nchisă în turnul sălbatic
Aerul umed topit în pustiu

Macină timpul străin, singuratic;
Ici, un păianjen cu trup argintiu
Locul veghează şi casa reface
Din firul subţire, fragil şi prelung.
Puii, vreo şapte, iviţi din găoace
Aleargă-n mătase, abia se ajung.
În mantia-i sobră şi rece, în turn,
Stă somnolent liliacul,
Prins de o bârnă, ursuz, taciturn,

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii de la sălcii

(anul acesta au nuntit)

1.

Plouă... cad caisele-n livadă...

un copil aruncă lumini albastre în port
te caut
catargele sunt cruci mişcătoare
miroşi a ţărm
şi-a dragoste

un violonist
cântă între ziduri

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul din gând

În noapte, sub lună, îmi spune-o poveste
Un vânt ce adie-n poiana pierdută
În mijloc de codru, în lumea tăcută
A celor ce dorm în arpegii celeste.

Şopteşte deasupra mulţimii de fire,
A ierbii ce-şi unduie părul cel verde,
Sub vorbele-şoapte ce vin să dezmierde
Urechi de-ntuneric cu-a lor născocire.

O fi adevărul, sau doar inventată?
Stejarul cel falnic din margine ştie,
Căci şoaptele, toate, se-ntâmplă să fie,
Trecând peste timpuri, povestea lui toată:

Ieşise din ghindă fragil şi subţire
Cu teama în suflet, făptură plăpândă
Ce-ntinde spre viaţă încet, tremurândă,
O mică tulpină spre-a zilei lucire.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A zecea elegie

De-aş înălţa cândva, la capătul cruntei viziuni,
imnuri şi laudă îngerilor ce-ncuviinţează.
De nu ar da greş pe strunele moi, şovăielnice
sau prea încordate, nici una dintre bătăile
clare-ale inimii. De mi-ar da strălucire mai multă
obrazul meu şiroind:! de-ar înflori obscurele lacrimi.
O, cât de dragi mi-aţ fi atunci, mâhnitelor nopţi.
Cum de nu am putut, nealinate surori,
să vă primesc mai îngenuncheat, să mă las mai desprins
în voia desprinselor voastre şuviţe. Risipitori ai durerilor,
cum încercăm să vedem înainte, în trista durată,
de nu cumva se sfârşesc. Ele sunt însă
frunzişul pururea verde şi sumbru al duhului nostru,
un timp al anului tainic, nu numai timp
– ele sunt loc, aşezare, culcuş, sol, locuinţă.

Vai, într-adevăr, străine sunt in oraşul-durere stradelele,
unde în liniştea calpă, din stridenţe alcătuită,
se-mpăunează poleita larmă, proţăpita statuie,
fontă turnată-n tiparele golului.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de colţ

***
Există pietre
ce păstrează căldură
şi una dintre pietre
sunt eu.

***
Am zidit pădurea
în toată inima mea,
înţelegând tulburarea frunzei
peste grija sufletului.

Straja ochilor stropeşte rouă.

Rodul luminii
din pântece curat
înalţă adăpost cerbilor
şi-n pustiul neumblat şi fără apă
călăuzesc corăbii.

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin George Vidoe din Floare de colţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!