bufniţe şi viaţă

De ce lâncezesc, singură ca o bufniţă al poalele unui zid? De ce m-am rupt de viaţă?

Mihail Bulgakov în Maestrul şi Margareta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Midnight

E noapte, negrul misterios
Se-aşterne, iar lumina lunii
Cade peste crengi furios
Şi vântul suflă-anevoios

Doar paşii ei sunt urma vieţii
În noaptea asta mult prea derutantă
De la misterele multiple ale ceţii,
Şi de la bufniţele ce tot zboară.

E miezul nopţii, da e ora asta
Când noaptea e mai noapte ca orice
Doar luna plină, parcă ne-nconjoară
Ca mama cea mai iubitoare.

poezie de Vasile Gribincea
Adăugat de Vasile Gribincea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

Lângă schit miezul nopţii găseşte
făpturi adormite-n picioare. Duhul muşchiului umed
umblă prin văgăuni.
Din răsărit vin fluturi cât buhele
să-şi caute în focuri cenuşa.
La rădăcinile brazilor, lângă blestemul cucutelor
ciobanul pune pământ
peste mieii ucişi de puterile codrului.
Peste muche trecând
fetele stânilor - îşi freacă de lună umerii goi,
aventura lor se pătrunde suprafirească
de pulberea luminos stârnită din disc ca un roi.
Cai galbeni şi-adună sarea vieţii din ierburi.
Mocnind subt copaci Dumnezeu se face
mai mic să aibă loc ciupercile roşii
să crească subt spatele lui.
În sângele oilor noaptea pădurii e vis lung şi greu.
Pe patru vânturi adânci pătrunde somnul în fagi bătrâni.
Subt scut de stânci, undeva
un bălaur cu ochii întorşi spre steaua polară

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amicului F. I

Visuri trecute, uscate flori
Ce-aţi fost viaţa vieţii mele,
Când vă urmam eu, căzânde stele,
Cum ochiul urmă un meteor,

V-aţi dus cu anii-mi, ducu-vă dorul,
Precum cu toamna frunzele trec;
Buza mi-e rece, sufletul sec,
Viaţa mea curge uitând izvorul.

Candel-a ştersei d-argint icoane
A lui Apolon, crezului meu,
Mă topese tainic, însă mereu
De ale patimelor orcane.

Sau ca un nour gonit de vânt,
Alerg pe calea vieţii mele,
O buhă care, ţipând a jele,
Bântuie urma unui mormânt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteaptă-te dar...

Deşteaptă-te dar, înaintea trezirii
Departe de tot ce-ai visat,
Mai smulge-ţi din neant ţintuirea privirii
Şi vezi înspre ce-ai avansat;

Se apropie încet cetăţile serii
Cu turle de-adânc ce-n neant radiază
Şi drumu-i bâcsit de scaieţii tăcerii
Prin care cu spor se înnoptează.

Orele cresc, descrescând spre-o amiază
În care-şi topesc raţiunea,
Aurora adoarme şi seara lucrează,
Înspre zori ce-şi ascund acţiunea...

Cocoşi nu mai cântă, nimic nu contează,
În lungul uitatului mers,
O clipă cuprinde ce-o viaţă durează
Şi viaţa-i cuprinsul advers.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prestidigitaţie

Prin firida de clorofilă,
Cineva prefiră niscaiva seminţe.
Viaţa încolţeşte la o licitaţie de mistere.
Un fulger exotic distrage atenţia pleoapei.
Un ştreang invizibil gâtuie lumina vertebrei.
Intempestiv şi incontrolabil,
timpul dezghioacă clipa.
Întunericul ţipă ca o bufniţă şi...
ascunde frumuseţea clandestină a tăcerii.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula răbdării

Sătui că-n satul lor frumos
Au fost aduşi atât de jos
De bufniţa prim-procuror
Şi de un şarpe-otrăvitor -
Şeful spionilor din sat,
Care-mpreună-au arestat
Orice-animal ce încerca
S-ajungă şi el cineva,
Mulţi cai şi capre şi ovine,
Au zis c-aşa nu mai e bine,
Că-această rea securitate
Se-nstăpânise peste toate
Şi conducea, practic, în stat,
Deşi vot nimeni nu i-a dat.
Era, deci, "statul paralel",
Ce printre ei făcea măcel,
Crezându-i "mămăligi" că pot
Răbda bătaia peste bot.
Dar într-o zi toţi au strigat
Că, gata, ei s-au săturat

[...] Citeşte tot

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea Valpurgiei

Motto: "Ghicit în palmă. Bobi. Cafea. Tarot.
O să murim cu toţii, asta-i tot."

Târziu am învăţat, din şcoala vieţii
Ce e oprit, ce n-ai voie să faci
Pictând cu semnul "Interzis" pereţii
Tot timpul la respect să-i ţii pe draci.

Nu-i bine să te duci la vrăjitoare
Puterea lor nu-i de la Dumnezeu
Tovărăşia lor amăgitoare
Te osândeşte la păcat mereu.

Nu crede-n ele, fugi mâncând pământul
N-au ajutat pe nimeni, doar minciuni
Fii bun creştin, respectă-ţi jurământul
Să nu sfârşeşti la casa de nebuni.

Ţigăncile cu salbe mari, de aur
Îţi află punctul slab de la-nceput

[...] Citeşte tot

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (2 mai 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apollinaire

Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva?
Este iubirea monedă de schimb pentru viaţa de apoi?
Ţi-au despicat craniul pentru păcatele cui?
Tu cunoşteai legile nobleţii, precum Orfeu,
Tu ai iubit ţestoasa, calul, capra, şarpele, pisica,
Leul, iepurele, dromaderul, şoarecele, elefantul,
Omida, musca, puricele, lăcusta, delfinul,
Meduza, racul, crapul, porumbelul, păunul, bufniţa,
Boul, tot bestiarul, dar omul, omul erai tu? Aşa cred.
Turme de poduri vin în urma ta, gloriosule
Apollinaire, Apollo în aer.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vierme mic

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
"Şopârlele-s frumoase... şi-s repezi... şi-s cuminţi."
Uşor el dă o filă. Şi alta... Şi-ncă una.
Apare papagalul... păunul şi păuna...
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig... îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic... — Să-ntreb pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme... — O, viermii nu prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic... o scamă... Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj hibernal

Singuratic iarna urlă
Vântul în pustiu
Răguşită cântă-n turlă
Bufniţa a viu...

Croncăne îndoliate
Zgribulite ciori
Printre ramuri îngheţate
Semănând fiori...

O pădure dezgolită
Suferind în ger
Îşi întinde amorţită
Braţele spre cer...

Lupii stânii dau târcoale
Fără nici un rost
Le-amintesc îngrădiri goale
Că pe-aici au fost...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Gurău (ianuarie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanismul

Dacă tu ai fi fost eu
te-aş fi îmbrăcat în porfiră şi
ţi-aş fi pus pe cap o diademă aurită
încrustată cu pietre preţioase şi
le-aş fi spus tuturor că viaţa ta,
deşi anostă,
este cu adevărat măreaţă,
că pe umerii tăi stă soarta unui întreg regat,
al cărui locuitori – fără să-i cunoşti –
ştiu cine eşti şi
ştiu că le eşti prieten –
precum bufniţa se îngrijeşte de arici.

Dar tu nu eşti eu,
şi oricâte aş fi putut să fac,
n-am reuşit decât să îţi meşteresc
o cunună de măceş şi
să ţi-o aşez pe cap
ca tot omul să ştie
că tu nu eşti eu.

poezie de Nicolae-Toma Posa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie 4

E atâta lume împrejur
cândva mai mult cu o mie,
o pală searbădă dădu
muţie şi mânie.
Nu ştiu ce-a fost
că n-am avut tărie
să fiu stăpânul
minutului din glie.
Se unduia pământul
ca apa la potop
şi pendulau copacii
ca grâul cel necopt.
Lumini străluce
flambau până-n văzduh
căci supura planeta
cuprinsă de năduh.
Sulfuri buboase te loveau
din neguri deversate,
puţea pucios, iar împrejur
era un sloi de gheaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Scobitoare
Comentează! | Votează! | Copiază!

A curs un veac

A curs un veac de când un cronicar,
A încrustat isprăvi cu-a lui cerneală,
Şi le-a ascuns în cazna vesperală,
Sperând să le găsească-un muritor.

Stă surghiunit într-un ungher de pod,
Scriind doar la lumina din lucarnă,
Ca adevarul de minciuni să-l cearnă
Scăpându-l de al vremii eşafod.

Cât scârtâie peniţa pe-albe foi,
Păianjenul îi ţine companie
Şi-o bufniţă ce stă pe veresie,
Într-o firidă-n grinda dinapoi.

Răzbesc timid lumini de felinar,
În noaptea zvârcolindu-se-n tenebre
Şi orele, trosnind ca vechi vertebre,
Măsoară viaţa unui cărturar.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihnea şi Baba (dupe o tradiţie)

I

Când lampa se stinge la negrul mormânt
Atinsă de aripi, suflată de vânt;
Când buha se plânge prin triste suspine;
Când răii fac planuri cum au a reţine
În barbare lanţuri popolul gemând;
Când demoni şi spaime pe munţi se adună
De urlă la stele, la nori şi la lună,
Într-una din peşteri, în munte râpos,
Un om oarecare intră curagios.

II

În peşterea Carpaţilor
O oară şi mai bine
Vezi templul pacinaţilor
Ce cade în ruine.

Aci se fac misterele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost amprente...

Pe lună plină, scăldată viu în râu,
Sub crengile toamnei de aramă, târziu,
Scrumează iubirea în taină,
Sfinte momente,
Iubirea nebună, de modă veche.
#
Între maluri de pădure,
Curge o apă liniştită,
Răsfăţata lună plină
Râde în a ei oglindă.

Din balconul Mioriţei
Fermecaţi privim tabloul
Toamnei arămii din jur;
Lângă masa cea cu brâu,
Salcia pletoasă îşi spală
Pletele şi umbra în râu.

Pe drumul pustiu acum,
Latră un câine speriat

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (4 ianuarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reziduuri

În această după-amiaza plouă, ca niciodată până acum; iar eu
nu mai vreau să trăiesc, inimă.

Această după-amiază e dulce. Şi de ce n-ar fi?
Îmbrăcată-n har şi în tristeţe; îmbrăcată ca o femeie.

După-amiaza asta în Lima, plouă. Iar eu îmi amintesc
de crudele caverne ale ingratitudinii mele;
bucata mea de gheaţă pe macul ei,
mai aspră decât ea " Nu te mai purta aşa!"

Violentele mele flori negre; şi barbara,
cumplita lapidare; şi distanţa glaciară.
Şi,-n uleiuri fierbinţi, tăcerea
demnităţii ei care punctează staţia terminală.

Aşa că-n această după-amiază, ca niciodată până acum, plec
cu această bufniţă, cu această inimă.

Şi alte femei trec pe lângă mine, şi văzându-mă atât de trist,

[...] Citeşte tot

poezie de César Vallejo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii de la sălcii

(anul acesta au nuntit)

1.

Plouă... cad caisele-n livadă...

un copil aruncă lumini albastre în port
te caut
catargele sunt cruci mişcătoare
miroşi a ţărm
şi-a dragoste

un violonist
cântă între ziduri

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inside

De unde să încep o poveste care nu are început?
O poveste născută poate o dată cu prima suflare de viaţă în plămânii stângaci,
cu milioane de culori ninse pe retina fragedă,
cu laptele cald între buzele moi?
Atunci am înţeles, deşi nu am putut concepe asta în cuvinte,
că sunt iubit.

Sau să încep povestea de la prima jucărie zburătoare numită de mine simplu "elicopter"
pe care o lansam de la etajul doi al blocului pentru ca apoi să cobor într-o suflare
să o pot regăsi intactă între mărăcinii de la marginea drumului?
În acele clipe de nebunie epuizantă am înţeles că sunt iubit.

Sau mai bine încep de la examenul acela de maturitate,
numit simplu de colegi: bac,
unde nu împlinisem vârsta majoratului dar mi se cerea să fiu matur?
şi eu nu ştiam dacă pot să fac asta
dar îmi aduc aminte de prezenţa aceea din jurul meu, nevăzută,
dătătoare de o pace lăuntrică
care m-a făcut să fiu stăpân pe mine
şi să înţeleg oare pentru a câta oară că nu sunt singur,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!