Citate despre căderea frunzelor și lumină
citate despre căderea frunzelor și lumină (inclusiv în versuri).
Desfrunzirea aduce pădurii un plus de lumină.
aforism de Valeriu Butulescu din Toamnă în Rai
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în italiană.
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Cădeau frunzele prea grele de aur pentru istovul crengilor. Apunea soarele, prea greu de lumină pentru creanga zării.
Ionel Teodoreanu în Ulița copilăriei
Adăugat de Andreea Bianca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Linie rustică
Livezile poartă în scutec florile;
ca un tub de orgă sună morile.
Un pom uscat defuncta iubire;
vânt furișat printre crengi, subțire.
O pleoapă ceața serii lăsată;
orologii ruginite fără să bată.
Seară vastă, râsetul teafăr;
la căpătâi de veghe un luceafăr.
Numai morile, morile
nu-și mai tac plânsorile.
Peste toate clapele
scutură lumina desfrunzită apele.
poezie de Dominic Stanca din O sălbatică floare (1976)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 73
Te uiți la mine - toamna m-a înfrânt
Și frunzele uscate au căzut
Doar câteva pe ram tremură-n vânt,
Nu mai sunt păsări, corul a tăcut.
În mine vezi lumina din amurg
Când soarele e jos, la asfințit,
Dar noaptea care vine cu mult sârg
Ca moartea totul a pecetluit.
În mine vezi arzând un foc mocnit
Pe-a tinereții lui cenușă gri
Ce pare-un pat ce-a fost de ea hrănit
Pe care-acum un vârstnic va muri.
Iubirea-ți va spori când mă privești,
Dar ce iubești, mai bine părăsești.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripi nepereche
M-am îmbolnăvit
De patima zborului
Și am întrebat
La dreapta și la stânga
Ce-aș putea face
Să mă vindec.
În dreapta
M-am lovit de un copac
Desfrunzit
Mut
Sub lumina lumii.
În stânga
Nu aveam decât o aripă-albastră
Plânsă de singurătate.
Cum să mă vindec
Dacă toate întrebările
Dor
[...] Citește tot
poezie celebră de Eugenia Miulescu din Apocalipsa orașului (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața de noiembrie e mohorâtă, rece și umedă. Norii cenușii acoperă ceul, iar lumina cu greu își face loc prin pâcla deasă. Copacii sunt desfrunziți, decorul e dezolant, trist, ca într-o poezie bacoviană.
Ana Vida în La limita normalului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nemurire dalbă
Cad frunzele buluc
Din interzisul nuc,
Dovleacul fără mumă
Se strâmbă rău la brumă.
Dovelții dintr-o dată
Rămân orfani de tată
Când cade pe grădină
Tot frigul din lumină
Să vă mai spun aș vrea
Că toamna, moartea mea,
Poartă la gât o salbă
De nemurire dalbă.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vara. Fructul ce se coace al tuturor anotimpurilor, al toamnei ce-n sămânță și-n culcuș de frunză ruginie ea adoarme, iarna ce-n tăceri de alb crează, primăvara ce prin lumina florilor ea fericită ne spune că renaște.
Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fulg
Desfrunzit și prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut și-ntâii fulgi
Și l-am prins din zbor pe unul.
Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică și rotundă
S-a topit și a murit
O minune de-o secundă.
M-am întors înduioșat
Să scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu și nu mai este.
-Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolții tale,
De-ai venit atât de pur
Spre noroaiele din vale?
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul VI
Mi te amintesc așa cum erai astă toamnă.
Erai pălăria cenușie și inima liniștită.
În ochii tăi flăcările apusului purtau o luptă.
Și frunzele cădeau în bălțile din sufletul tău.
Întinzându-mi brațele ca o plantă cățărătoare,
frunzele îți împânzeau vocea, calmă și împăcată.
Artificii de venerație în care setea-mi ardea.
Zambilă dulce și albastră răsucită pe sufletul meu.
Îți simt privirea călătorind, și toamna se îndepărtează:
pălărie cenușie, cântec de pasăre, inimă-cămin
către care dorurile-mi adânci au migrat
și săruturile mele s-au răsturnat, fericite ca jarul.
Cer dintr-o corabie. Lot din întinsuri:
amintirea ta se-ncheagă în lumină, în fum, în ape liniștite!
Dincolo de ochii tăi, în depărtare, serile ardeau.
Frunze uscate de toamnă se învârteau în sufletul tău.
poezie clasică de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
O varianta f. putin diferita: Imi amintesc de tine, in acea ultima toamna. Erai bereta gri si sufletul in pace. [...] | Citește tot comentariul
Arbore cu vrăbii
Greu de tot se face lumină,
E tot mai târziu în această viață.
Peticele de zăpadă din grădină
Închipuie schimbarea mea la față.
Greu s-a născut dimineața-ntunecată.
Vișinul de la fereastră-i gol de vrăbii.
Peticele de pământ de altădată
Încă ițesc muchii verzi, ascuțite ca săbii.
În patul de răcoare din camera de dincolo
Ea încă doarme, cu fața spre fereastra de est,
Zgribulită sub pătură ca o vrabie pe creangă,
Pasere fără aripi învăluită în aer cu gust de incest.
Nu-i vremea încă să mă bucur,
Iarna nu și-a muiat grumazul,
Alte zăpezi vor pune-n streșini ciucur,
Alte înghețuri vor înghiți pârleazul
[...] Citește tot
poezie de Ioan Radu Văcărescu din Gnoze (2004)
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!
Perpetua iluzie a morilor de vânt
Norii își târâie burțile pe
vârfurile înalte, ascuțite, ale munților
și toată zarea dinspre apus se înroșește
de jertfa lor.
Cu fulgere nervoase aruncă norii pe pământ
și nimeresc în morile de vânt.
Acestea aiurează.
În delirul lor se-nvârt mai tare
crezând că
văd în nori călare
pe Don Quijote cu lancea îndreptată înspre ele.
Atât de disperate se învârt,
că vântul își prinde pletele în aripile lor.
Cu plânsul lor lugubru
sperie armatele de lilieci
ce zboară bezmetici
lovindu-se
de clopotnița bisericii pustii
Luptă, luptă morile de vânt
cu Don Quijote din norii-nsângerați
[...] Citește tot
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învăț din stele
Dacă rupi o buruiană din lutul uscat
atunci lutul plânge și buruiana moare?
Dar răspunsurile le-am cunoaște imediat
de-am avea printre stele o învățătoare.
Și totuși îmi apare de nicăieri un semn
printre ramuri ce-ascund cuvinte împletite,
într-un proverb uitat pe o cruce de lemn
lângă frica înghețată de vise uimite.
Din cuvântul adus la marginea tăcerii
de valurile lăsate pe unda lacului,
am ales din șoaptă lumina mângâierii
și frunzele uscate din genele izvorului.
Ecoul cu iubirea din vers eternitate,
are taina culorilor răsărind sub pleoape
și prin aripi pe cuvânt și zâmbete uitate
chem amurgul dar răsăritu-i mai aproape.
poezie de Constantin Rusu (noiembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tablou de toamnă
cred în mine cred că-mi surâde norocul
să mă înalț pe aripi de îngeraș
să zbor spre soare să-i înțeleg jocul
care arde veșnic cu-al luminii făgaș.
când zâmbesc sau cu lacrimi pe față
sufletul meu spre azur se îndreaptă
mă las călăuzită de zori de dimineață
ei cern peste mine lumina înțeleaptă.
mă dezvelesc de arămia maramă
mă dezbar de gânduri ce au putrezit
norii din suflet în ploaie se destramă
curcubeul din chakre s-a limpezit.
beau elixirul toamnei într-o cramă
mă-nfrățesc cu arborii care s-au desfrunzit.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unealta
De-aș fi mereu precum o stea
Și-o strălucire de-aș avea
Cometă ca să trec în zbor
Să dau lumină tuturor.
Când marea plânge sacadat
Și codrii cântă neîncetat
Aș revărsa din mult prea plin
Secunda vie de divin.
O lacrimă din cer căzută
Un zâmbet de mirare mută
Se-așterne frunza ruginie
În suflet, ce melancolie!
Aș bucura întreg pământul
Duios să-mi fie tot cuvântul
Cu drag să fiu acum, mereu,
Unealtă a lui Dumnezeu.
poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec din stele
frigul mă desfrunzește
de gânduri
nu pot să visez frumos
fără un timp al sufletului meu
care nu îngheață până la sfârșit
se aude un cântec din stele
care mă face înger
al patimilor sângelui
noapte în care mă dezbrac de cuvinte
se îmbracă singură
în veșmintele viitorului
voi cei flămânzi de înțelepciune
deschideți ochii mari
și priviți lumina
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă ochilor căprui
Iubita mea cu ochi de căprioară,
Parcă acum te văd întâia oară!
Parcă acum te văd cât ești tu de frumoasă,
Iubita mea cu ochii de brazdă-ntoarsă.
Iubita mea cu ochii căprii,
Castane-n mână de copii,
Așa frumoși cum sunt acum
Ochii tăi n-au fost nicicând!
Lumina lor când m-o-nveli,
Văd toamna coborând în vii
Cum face frunze ruginii...
La fel ca ochii tăi căprii.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără vis
ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată
lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc
povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vis...
Un vis cu brațele întinse
Spre plus infinit...
Lumina își deschide porțile
Și se risipește în picuri de rouă.
Mă ascund sub măști de argint.
Plouă...
Plouă cu frunze ruginii
Și confuză,
Alerg ca un gând,
Îmi întind din privire,
Brațe de tenace meduză.
Strâng secundele
În colțul ferestrei neșterse de praf...
Epitaf
Lăsți-mi gândul să zboare!
Cred în reîncarnare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea străină
Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii,
mă socotesc degeaba cu viața care n-are nimic bun,
am rămas desfrunzit de anii norocoși
și mai caut să lupt.
La poarta raiului liniștea mea e străină,
mă întorc în trecutul știut
ca o pagină dată înapoi de vânt
și absorb lumina
din care m-am născut.
În mâini strâng un bulgăre de pământ
să-mi simt înaintașii cum se odihnesc în el
cu sufletul în cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre căderea frunzelor și lumină, adresa este: