călărie şi suflet

Fâlfâirea unui steag imens plutea deasupra sufletului învins. Tot ce, ştiut, se învechise, trăit devenea nou. Inima îşi simţea bătaia în fiecare gând, ca un galop de soli călări trimişi de un împărat spre toate hotarele.

citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Aida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice revelaţie cere iniţiere. Şi poezia e o cale, o treaptă a cunoaşterii. Ontologia adevărului se sprijină pe rimă şi pe vers, dar cum? Ca un călăreţ pe scăriţă cu pintenul în burta calului aprig şi înspumat... Poezia rămâne pentru mine locul unde mă mai întâlnesc (mereu) cu sufletul.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E foarte ciudat să te uiţi la un necunoscut ca la o carte deschisă în care ceteşti versuri tulburătoare, regăsind în ele ceva presimţit, poate ştiut, dar vag până atunci, totuşi era, nu numai în suflet, dar şi în afara lui, adus de necunoscut ca o pulbere de argint a unei zări din care vine un călăreţ rănit - dar călăreţul parcă venea din zarea ei, căci îi ştia pulberile de argint, le văzuse în ea, fără să vadă călăreţul. Inima ei bătea lângă el ca o copită credincioasă şi supusă. Parcă ea i-l adusese răsturnat.

citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas sufletesc

Fac un popas sufletesc pe-un tărâm fără nume
Şi încalec pe visul semeţ ce stă după mine
Să-mi potrivesc ceasul plecării din lume
Spre lumea ce-a fost, ce este şi vine.
Smâcesc din frâie şi dau din picioare
Dar visul nu caută să facă vreun pas!
Din noapte privirea-mi ridic către soare
Curtându-mi puţinul ce mi-a rămas
De împlinit anevoie pe vise călare
Şi îngân un refren de senin fără glas
Din cântul sublim ascuns în uitare,
Să-audă şi gândul cel vechi de pripas
Cum goana vieţii e-o pură visare
Şi vânt adunat pentru bunul rămas.

Mai fac un popas pentru-n suflet rămas de pripas,
Cu un scop definit şi prescris de-o anume
Alarmă-a trezirii de vis, din ultimul ceas
Al curtării divine ce duhu-a 'ncetat să-i zbuciume
Ca semn al celui mai groaznic şi mare impas.

poezie de Ioan Hapca (14 mai 2022)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât eşti mai supus tiranului, cu atât tiranul va deveni mai... tiran. Pentru că fiecare slugă îşi are stăpânul pe care-l merită... Cu cât eşti mai blajin (altă trăsătură " naţională") faţă de cel care te călăreşte, cu atât "Călăreţul" va deveni mai obraznic, mai pretenţios, mai agresiv: fiindcă vede că înduri fără să crâcneşti. Dar ia azvârle-l o dată în ţărână; ia arde-i o copită - sigur că o să se mânie, dar va lua aminte. Numai că românul se gândeşte (cam prea mult) că, dacă-i dă el o copită, vai şi amar va fi de pielea lui. Iar dacă te gandesti numai la ce-o să păţeşti pentru îndrăzneală, rămâi veşnic rob - şi din ce în ce mai rob şi mai cu suflet de rob! Pe porc trebuie să-l tratezi cu parul, ca pe porc, pe câine să-l ţii la distanţă, cu băţul. Dacă însă... tărăgănezi, dacă ţi-e frică de urmări, dacă aştepţi să vină salvarea din afară, eşti mort!

citat celebru din Paul Goma
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbarul

E-n mine-o herghelie de armăsari. Sunt unii
Mai albi ca spuma-nvoaltă, zvârlită-n vânt de mare,
Mai albi decât e coama Licornei legendare;
Sunt alţii, fără pată, mai negri ca tăciunii.

Toţi încordaţi aşteaptă şi rânchezând, nebunii,
Bugeacurile vremii să le despic călare.
M-aştern cu ei câmpiei, dar prăbuşit în zare
Mă ridic iar; mai aprig sub nepăsarea lunii

M-arunc stăpân pe altul; mă-ntunec în pustie...
Şi voi urla năprasnic în liniştea târzie,
Când calul cel din urmă va necheza spre stele:

Tovarăşe, cu mine în moarte o să sari,
Tu, cel mai fără margini al sufletelor mele! —
E-n mine-o herghelie de falnici armăsari.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata unchiaşului celui orb, care privea la lupta lor, că vine şi dă fiului de împărat să îmbuce colacul ce şi-l luase ea, ca să aibă ce mânca la pândă, şi fuga se repezi de-i aduse şi o bărdacă de apă de la izvor. Flăcăul mâncă şi bău, şi prinzând putere, răsturnă pe scroafă, se puse călare pe dânsa, şi-i tăie capul. Apoi o spintecă şi îngriji să nu scape iepurele. Puse mâna pe dânsul şi spintecând şi iepurele, prinse prepeliţa. Şi scoţând din rărunchii prepeliţei cei trei viermi, îi băgă în sân după ce le suci niţel gâturile. Întorcându-se la unchiaş, îşi luă ziua bună de la orb şi de la fată, spuindu-le că în curând va afla despre dânsul, şi într-un suflet se întoarse la curtea zmeului.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

William: Voi călări eu în locul lui.
Roland: Care este numele tău, William? Te rog pe tine, William Thatcher, să-mi răspunzi care este numele tău? Nu este Sir William. Nu este contele sau ducele William. Şi cu siguranţă nu este regele William.
William: Ştiu foarte bine lucrul ăsta.
Roland: Trebuie să ai origini nobile pentru a putea concura!
William: E doar un amănunt. Imaginea de ansamblu este mâncarea. Vrei să ai ce mânca sau nu?
Roland: Dacă ceilalţi nobili din turnir află cine eşti, vor fi mai răi ca diavolul ce vine să-ţi cumpere sufletul.
William: Atunci să ne rugăm să nu afle.

replici din filmul artistic Povestea unui cavaler, scenariu de Brian Helgeland
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horia

Să priveasc-Ardealul lunei i-e ruşine
Că-a robit copii-i pe sub mâni streine.

Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceaţă,
Îşi ascunde tristă galbena ei faţă.

Horia pe-un munte falnic stă călare:
O coroană sură munţilor se pare,
Iar Carpaţii ţepeni îngropaţi în nori
Îşi vuiau prin tunet gândurile lor.

- Eu am, zise-un tunet, suflet mare, greu,
Dar mai mare suflet bate-n pieptul său

Fruntea-mi este albă ca de ani o mie,
Dară a lui nume mai mult o să ţie.

- Nalţi suntem noi munţii, zise-un vechi Carpat,
Dar el e mai mare, că ni-i împărat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma

Un plânset m-a ajuns pe câmpia cea mare
"O, Romă! Tu nu mai eşti Roma cea veche"
Aşa cânta păstorul de porci, trecând călare.

Sub fumuri albăstrui, în faţa mea - obscure
Sub Apenini - lungi şiruri de palate,
Imensa catedrală, cea fără de pereche.

Iar dincolo e ţărmul - pe valuri înspumate
Mulţime de corăbii - a lebedelor turmă,
Căzută-n letargie sub ziduri măcinate.

Şi m-a cuprins un plâns, văzând în urmă
Al dimineţii vânt, cum leagănă şi-nşiră
Corăbii - lanţ de suflete, ce-n zări se curmă.

Şi mă-mpietrise teama, când pieriră
Ai valurilor îngeri - şi am rămas doar eu
Cu Roma ce se surpă - eu, singur, cu-a mea liră.

[...] Citeşte tot

poezie de Juliusz Slowacki din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela de toamna

patru ani am călărit alături de sfinţi decapitaţi între un oraş sfânt şi o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârşit,
minutele ţi-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta aşteptare.
şacalii deşertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
şi am mers mai departe.

am şchiopătat doar în faţa focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credinţa cu cravaşe de lumină şi cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii şi mi-a deschis braţele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edwarda era dreaptă, călare pe truditor, cu capul lăsat pe spate, cu părul atârnând. Sprijinindu-i ceafa, i-am văzut ochii albi, daţi peste cap. S-a încordat pe mâna care-o susţinea, iar tensiunea i-a înteţit horcăitul. Ochii i s-au limpezit, o clipă a părut că se linişteşte. M-a privit: în clipa aceea, am ştiut că privirea ei revine din nefiinţă, am văzut, în adâncul ei, o fixitate ameţitoare. Valul ce-o inunda în adânc a ţâşnit sub formă de lacrimi: lacrimile au şiroit pe obraz. Iubirea murise în ochii ce emanau o răceală aurorală, o transparenţă în care ghiceam moartea. Şi totul se amesteca în acea privire spectrală: trupurile goale, degetele ce căscau sexul, angoasa mea şi amintirea spumei de pe buze, totul contribuia la acea lunecare oarbă în moarte... Spaima din mine refuza plăcerea pe care ar fi trebuit s-o doresc: voluptatea dureroasă a Edwardei mi-a dat sentimentul unui miracol istovitor. Nefericirea şi febra mea îmi păreau derizorii, dar ele erau tot ce aveam, singurele porniri generoase din mine, demne de extazul celei pe care, în adâncul unei tăceri îngheţate, o numeam "sufletul meu".

Georges Bataille în Madame Edwarda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călăreţul ştirb

Sunt căzut pe gânduri
Ca de pe cal.
Dar cine stă pe calul
Care paşte din mine
Şi nechează la urechea mea.
După ce mă caută la dinţi
Şi vede că mi-a dat
Măseaua de suflet
Şi că miros ca fânul
Gata de cosit,
Gata de iubit.
Un timp infinit,
Vreau să zic
O clipă şi-un pic.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanul cu macii aprinşi

Alergăm pegaşii spre marele destin,
Ne spălăm cu agheasma din vin,
Călărim prin vise nocturne, sub lună
Şi rămânem să albim împreună.

Viaţa-i câmpul de luptă în care eroii
Primenesc sufletele cu lacrima ploii,
Noi mergem prudenţi cu ochii deschişi
Să trezim inima din macii aprinşi.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scutul

Acest scut mi-e cunoscut
de la un necunoscut
din mileniul trecut;
I-o fi fost de trebuinţă
celui întru nefiinţă
şi care s-a dus călare
dincolo de timp şi zare?
Ori poate-au făcut popas împreună
sub ploaia de stele şi lună?

Această aburindă ţărână
pe care eu o ţin în mână
poate nu e altceva decât
sufletul lui şi atât.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino cu mine la ţară

Casă în construcţie cu ramuri uscate, ca păianjenii, în schele
Înalţă-te în ceruri cu seninătate
Până când norii ţi-or sluji de perdele
Şi stelele: mulţămirea lămpilor pe balcoane înserate.

Între doi castani împovăraţi ca oamenii ce ies din spital
Crescu cimitirul ovreiesc - din bolovani;
La marginea oraşului, pe deal
Mormintele ca viermii se târăsc.

Docarul galben ne aşteaptă în faţa gării
În mine se rup trestii cu foşnet de hârtie
Vreau să mă sfârşesc încet de-a lungul ţării
Şi să-mi ezite sufletul ca dansatorul pe frânghie.

Rătăcesc prin pădure
Cerşetori ţigani cu barbă de cenuşă
Că ţi-e frică dacă-i întâlneşti
Când îşi freacă soarele pleoapa pe poteci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tristan Tzara (1915)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Gheorghe, mucenicul mare

Patronul trupelor călare,
Omorâtorul de balauri,
Din zări apare şi dispare
În plaiuri pe un cânt de naiuri.

În proorul primăverii noi
El vine blând, cu suflet cald
Şi parcă păstoreşte oi
Şi miei cu ochii de smarald.

Azi suntem mai sfioşi şi buni,
Zărindu-l în plai, călare
Şi cu crenguţe din aluni
Îi facem... întâmpinare!

Lui Gheorghe, mucenicul mare -
Patronul trupelor călare.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctor zburând

Cică era doctor de suflete şi toată lumea-l ştia
(deşi după figură aducea a hoţ de buzunare)
le punea-n atele din lemn de tei înflorit şi la viaţa viitoare
- avea şi o reclama la o gazetă - erau ca noi
m-am dus la el într-o doară plângându-mă de nişte dureri care nu erau ale mele
după ce iubita mi-a zis ca semăn cu un pom plin de păreri de rău
din pricina operelor mele incomplete
de parcă opera dumnezeului ei la care se ruga - dă-mi doamne dragostea
nebunului ăsta -
pe furiş în baie era completă
ea nu avea nici o preţuire pentru scrisul meu, între noi fie vorba
socotind că fac asta pentru că n-o iubesc
şi nu mă dezlipeam de stiloul acela blestemat ca să n-o pot mângâia
era cunoscut asemenea unui cal breaz doctorul
şi se spunea ca dresese de-a lungul vremii suflete de precupeţe başoldii
sau ftizice
de cavaleri înzăuaţi ca nişte peşti argintii de uscat rămaşi de la vreo viitură
şi de viceregi călări pe câşlegi cu capul plin de caravele amuşinând vanilii
dar şi de măcelari, bunăoară pe-al lui Nea Marcel
sau de saltimbanci mereu plânşi

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Soare din Iubirea ca o sârmă ghimpată (octombrie 2016)
Adăugat de Dragoş Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă orice încercare de a muri în picioare

se pedepseşte cu cel puţin încă o moarte
mă văd călare pe visul meu într-o groapă cilindrică
săpată invers de la 0 spre minus infinit
perpendiculară totuşi pe planul acesta ciudat numit realitate
deşi recunosc că mi-ar fi mai aproape focul
decât lichidul acesta amniotic care face albastru cerul
iar dacă din poziţia de fetus mă biciueşte lumina
la întoarcerea în matricea sufletului va fi totuşi singura mângâiere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!