cărbune şi moarte

Vrăjitorul care scoate dintr-un cărbune mort, stins, o piatră preţioasă, e un înţelept. Şi cei care fac cultura lumii sunt înţelepţi. Din păcate, cei care iau în mână o carte, nu se gândesc la munca meşterului.

Tudor Muşatescu în revista Teatrul (1970)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect de bocet

Morţi din gropile comune,
Fără nume ori cu nume.
Morţi de glonţ ori de cărbune,
Risipiţi în lut şi-n lume,
Pentru ce ieşiţi afară
Şi-mi şoptiţi în astă-seară
Jalea voastră-atât de-amară
Fără nume ori cu nume?

Armele-auziţi cum tună
Din adâncuri de genune
De-mi cântaţi ca o furtună
Marşul vostru fără strune
Şi-mi strigaţi să las deoparte
Reveriile deşarte,
Că-i primejdie de moarte,
Morţi din gropile comune?
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După moarte, lui Ion Iliescu i se va face o statuie din cărbune la Petrila.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funeralii pe mare

În temniţele mării foşnitoare
e libertatea fără de sfârşit
deasupra pace, dar în miez de mare
e un război al peştilor, cumplit
Să fie paradisul, sau infernul
acest tărâm de vechi cosmogonii?
În glorietta soarelui, eternul
se-aprind cărbunii zorilor de zi
Înmugureşte aerul de sare
de alge şi meduze putrezind
un clavecin vivaldic, dinspre mare
rostogoleşte misse de argint
Ridică vântul fustele gitane
ale acestei zile de coral
şi pânze albe trec în caravane
pescarii trag năvoadele la mal
Înspumegate valuri de petardă
se sparg de dig ca pescăruşii morţi –
tu strânge-mă în braţe, mă dezmiardă
femeie scumpă care mă suporţi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de dragoste

Ţi-a stins o vrăjitoare-n ochi cărbuni
Sau pentru ce bolesc de dorul lor?
Din boala asta s-ar putea să mor
Că prea mă pârjolesc negri-ţi tăciuni...

Mai bine lasă-ţi pleoapele pe ei
Să nu-i mai văd cum ard sub obroc.
Rămâie totul doar un simplu joc
Fără dureri şi fără de temei...

Dar nu rămâne, ştiu... Şi din belşug
Cresc flăcările-n jurul meu, de dor...
Iubito! vino iute c-un ulcior
Ca să-mi aduni cenuşa de pe rug...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea are virtuţile apei

Iubita mea are virtuţile apei: un surâs clar, un gest curgător, o voce pură care cântă strop de strop.
Când uneori - fără să vreau - un foc s-aprinde în ochii mei, ea ştie cum să mi-l stârnească-nfiorat: apă zvârlită pe cărbuni aprinşi.
Apa mea vie, iat-o toată împrăştiată în ţărână.
Alunecă, îmi scapă; şi mor de sete, şi într-una alerg după ea.
Din palme-mi fac căuş. Cu amândouă mâinile o stăvilesc, o strâng şi-o duc la buze:
Şi înghit un pumn de mocirlă.

poezie celebră de Victor Segalen din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărbunele, petrolul şi gazele naturale sunt denumite combustibili fosili, pentru că acestea sunt în mare parte făcute din rămăşiţele fosile ale fiinţelor de odinioară. Energia chimică din interiorul lor este un fel de lumină solară stocată - acumulată iniţial de plantele străvechi. Civilizaţia noastră funcţionează prin arderea rămăşiţelor creaturilor modeste care au locuit pe Pământ cu sute de milioane de ani înainte ca primii oameni să apară pe scenă. Precum un cult de canibali înfiorători, subzistăm folosind trupurile moarte ale strămoşilor noştri şi ale rudelor noastre îndepărtate.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjitoarea

Şi aşa,
cu scorţişoare şi cuişoare,
şi tăciuni şi cărbuni
şi vin de vanilie,
aşa, cu ochii legaţi.
Şi mă afumă cu păr de lup
şi aşează ea pe frunte
piepteni ciudaţi de os,
o claviatură.
Şi aşchii
şi mari cioburi de lună
şi felii de cartofi,
amidonul trage durerea,
ţine minte, să ştii.
Da, ţin minte,
pacientul nu uită,
dar este cineva uitat
în pădure, în oraşul de fag,
o nefiinţă culcată
pe un pat de moarte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prorocul

Ardeam de sete sufletească
Într-o salbatică pustie
Si o fiintă îngerească
Mi s-a ivit în cale mie.

Cu sase aripi, luminoasă,
Usor de ochi mi s-a atins,
Ca la o pajură sperioasa
Vederea mea mi s-a deschis;

Urechea mea mi-a pipăit
Si vuiet mare-am auzit:
A cerului cutremurare
Si zborul îngerilor sus
Si a juvinelor de mare
Miscări: întors, rămas si dus.

Si serafimul luminat
Deasupra gurii s-a plecat,
Mi-a scos răutacioasa limba,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protectoare pentru ajutorarea familiilor celor ce şi-au aflat moartea într-una din minele soţului înseamnă să preiei patronajul serbării în scop de binefacere, înseamnă, înainte de toate, o toaletă fastuoasă comandată la Viena, pe urmă este nevoie să comanzi tablete pentru migrene, căci, fără doar şi poate, o să aibă loc şi nişte şedinţe de comitet, iar după încheiere să dai un banchet cum scrie la carte, să-i meargă vestea şi să plesnească toţi de necaz. Fireşte, treaba asta va costa, dar va avea grijă să vorbească cu soţul ei pentru a-l convinge să încerce o sporire a preţului la cărbuni.

Jaroslav Hasek în Abecedarul umorului
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnii

Inima mea te cheamă din noapte
când dorm orologiile în piatră,
când stele se ating ca şoapte,
când tresar cărbunii pe vatră.

Ochii tăi se deschid în mine
ca doinele în veghile stânii,
ca nuferii în iezere line,
ca luna pe fundul fântânii.

Visul nostru de viaţă şi moarte
ca iedera boltită ne îmbie
sub umbrarul ei de vecie
cu lanţurile-i prinse de soartă.

poezie de Ion Vinea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit între munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine de douăzeci de mii de tone; muntele Praid, cu domul lui având o circumferinţă de şapte kilometri şi e alcătuit numai din clorură de sodiu; minele de la Rimetea, care produc plumb, galenă şi mai ales fier, ale cărui zăcăminte au fost exploatate încă din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara şi minereurile lor ce sunt transformate în oţel de calitate superioară; mine de huilă, lesne de exploatat pe primele straturi ale acestor văi lacustre, în districtul Haţeg, la Livezeni, la Petroşani, vastă pungă apreciată la un conţinut de două sute cincizeci de milioane de tone; în sfârşit, minele de aur la târgul Abrud, la Câmpeni, regiunea aurarilor, unde mii de mori cu un utilaj foarte simplu spală nisipurile de la Roşia Montana, "Pactolul transilvan" şi exportă anual metal preţios în valoare de două milioane de franci.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit îmtre munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine de douăzeci de mii de tone; muntele Praid, cu domul lui având o circumferinţă de şapte kilometri şi e alcătuit numai din clorură de sodiu; minele de la Rimetea, care produc plumb, galenă şi mai ales fier, ale cărui zăcăminte au fost exploatate încă din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara şi minereurile lor ce sunt transformate în oţel de calitate superioară; mine de huilă, lesne de exploatat pe primele straturi ale acestor văi lacustre, în districtul Haţeg, la Livezeni, la Petroşani, vastă pungă apreciată la un conţinut de două sute cincizeci de milioane de tone; în sfârşit, minele de aur la târgul Abrud, la Câmpeni, regiunea aurarilor, unde mii de mori cu un utilaj foarte simplu spală nisipurile de la Roşia Montană, "Pactolul transilvan", şi exportă anual metal preţios în valoare de două milioane de franci.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi (1892)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu tăcem

Cu dinţii strânşi de aspra suferinţă
urcăm pe brânci Golgotele, cădem,
ne ridicăm, scrâşnind de neputinţă
şi iar ne prăvălim – dar nu tăcem.

Pe-a ţării noastre darnică moşie
târâm de-un car de ani acelaşi jug.
cum oare să tăcem, când de sub glie
răcneşte osul dezgropat de plug?

De-a lungul zării noastre de cărbune
paharul plin ne-am învăţat să-l bem
dar gura ştie bine-o rugăciune
şi-o geme printre dinţi – căci nu tăcem.

Cum să tăcem când fiecare ghindă
căzută din stejarul secular
se-ntoarce din adâncuri, să cuprindă
tot plânsul ţării într-un nou stejar?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VIII

Urmând vă spun că mult mai înainte
de-a fi subt poala turnului, pe cale
priveam ţintit la vârful lui fierbinte

cum două flăcărui scoteau signale,
şi-alt foc, de unde ochiu-abia mai poate
zări-n adânc, îi da răspuns din vale.

Mă-ntoarsei deci spre-acel ce ştie toate:
– "Ce zice-acest de-aici? Şi ce-i răspunde
al treilea foc", am zis, "şi cine-l scoate?"

Iar el: – "Mai sus pe mucedele unde
pe cel chemat vedea-l-vei cum scoboară,
al bălţii fum de nu ni-l va ascunde."

Săgeata de pe arc nicicând nu zboară
mai repede prin vânt, decât bătrână
de ani văzui acum o luntrişoară

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de sfârşit

Am multe observaţii să vă
fac, nici nu va trece viaţa şi
voi spune, de ce n-aţi dat
săracilor cărbune. să poată
merge lumea în alt veac?

Nici nu era nimic dacă lăsaţi
să mai consume lumea nişte
pâine şi nu loveaţi în ea ca-n
bot de câine ce muşcă fără
noimă kilowaţi.

Aţi economisit aşa puţin
că uite-acum în galantar se vede
prin zornăitul tragic de monede
c-aţi consumat mai mult pentru venin.

Dar, înainte de a încheia, o
întrebare, totuşi, cea mai
mare, cum nu v-a fost

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cenzurate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu mă înţelegi

Iisus a certat marea, Darius a cerut să fie biciuită,
Eu nu o rog decât să mă lase să o contemplu.
O, de când privesc această mare verde,
Sărată, ca buzele iubitei mele, Annemarie.
La Vama Veche, într-un hamac, am uitat de mine
Şi am crezut că sunt o fiinţă amfibie
Care noaptea se ascunde-n mare,
Iar ziua se întinde pe nisipul fin.
O, lumea-i largă, marea-i boltită dincolo de orizont,
Vapoarele dispar pe curbura verde de apă.
Iubita mea a plecat de mult într-un oraş carbonifer,
Unde şi-a găsit un ceferist şi stă ascunsă
Într-o gară mică. Aşa că fii binecuvântată mare verde,
Doar tu mă înţelegi, doar tu nu mă trădezi
Şi mă primeşti în fiecare an să-ţi simt pântecul,
Să fiu parte din tine.
Iar când voi muri să mă aşezaţi pe un rug plutitor,
Să ard cu o flacără albăstrie.

poezie de Mircea Florin Şandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de cărbune

Pasărea de cărbune
se pulverizase în praf. Aerul a strâns-o
în pumn ca pe o minune.
Craterul
din pământ ascundea inima ei
într-o sirenă ce anunţa
o nouă viziune.
Acum morţii îşi dezgroapă mormintele
şi stau oamenii statui
aşteptând crucea să spună cuvintele
ultime
la procesiune.
Pasărea aceea de cărbune
zbura prin labirintul
de mine prăbuşite deasupra târnăcoapelor
ce creşteau în loc de iarbă
lovind a păşune.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!