capricii şi cuvinte

Nu voi renunţa la aceste caiete, căci reprezintă singurul contact pe care îl am cu "scriitura"... acest exerciţiu zilnic are partea lui bună, îmi permite să mă apropii de cuvinte şi să-mi vărs în ele, deopotrivă, obsesiile şi toanele: esenţialul şi neesenţialul vor fi în egală măsură consemnate aici. Căci nimic nu este mai arid şi mai futil decât urmărirea "ideii".

Emil Cioran în Caiete (decembrie 1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă oferisem Pruncului Isus, să-i fiu o mică jucărie, Îi spusesem să nu se folosească de mine ca de o jucărie de preţ, pe care copiii se mulţumesc să o privească fără să-ndrăznească s-o atingă, ci ca de o minge mică fără valoare, pe care poate s-o bată de pământ, s-o lovească cu piciorul, s-o lase într-un colţ sau chiar s-o strângă la inimă dacă i-ar fi pe plac; într-un cuvânt, vroiam să-l distrez pe micul Isus, să-i fac plăcere, vroiam să mă las în voia capriciilor lui copilăreşti... Îmi îndeplinise rugăciunea...

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

lege

Legile sunt doar cuvinte pe hârtie, cuvinte care se schimbă după toanele societăţii şi sunt interpretate diferit în fiecare zi de politicieni, avocaţi, judecători şi poliţişti.

definiţie de John J. Miller
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Nu sunt niciodată văzută.
Nu mă simţiţi niciodată.
N-am vocea clară a trompetului
sunând asaltul cetăţii.
Sunt doar căldura imaginii
ce-o poartă la piept ostaşul.
Nu sunt orchestra bogată în viole, nici orga.
Sunt ecoul din sala concertului,
după ce ultimele aplauze s-au stins, şi luminile
rare îşi povestesc, retrăind bucuria.
Nu sunt ploile primăverii cu toane ciudate,
sunt aerul respirat de cel dintâi fir de iarbă
şi lumina de apus la căderea ultimei frunze.
Nu sunt patima
care-şi strigă vecia de-o clipă -
sunt ceea ce rămâne din dragoste,
subînţeleasa poezie a ploii mărunte şi sure.
Nu sunt marea ce-adună în palme
legănări sidefate.
Sunt tăcerea unde se coc în afund

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a fi poet e necesară nu dorinţa meschină de a-ţi spune cuvântul, sunt necesare nu visurile unei fantezii trândave, nu sentimente livreşti şi nici o tristeţe de paradă, ci un puternic interes faţă de problemele realităţii contemporane. Poezia care îşi are rădăcinile în capriciile, tristeţile sau bucuriile unei individualităţi egocentrice, poezia al cărei autor îşi exprimă sentimentele frumoase aşa cum se ouă găina, deoarece ele interesează prea puţin pe ceilalţi, o asemenea poezie merită nu atenţia, ci dispreţul nostru. Orice poezie care nu-şi află rădăcinile în realitatea contemporană, orice poezie care nu aruncă lumină asupra realităţii, explicând-o, reprezintă distracţia unui pierde-vară, o distracţie nevinovată, dar deşartă, un joc de păpuşi, îndeletnicirea unor oameni de nimic.

citat celebru din Vissarion Belinski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiile plăcerii nu sunt precise şi stabile şi nici la fel la toţi oamenii. Ele se deosebesc de la om la om. Sunt de o aşa mare diversitate că, de când este lumea, nu a existat om mai diferit de un altul decât de sine însuşi. Un bărbat are alte plăceri decât o femeie, un bogat şi un sărac le au de asemenea diferite;un prinţ, un războinic, un negustor, un burghez, un ţăran, bătrânii, sănătoşii, bolnavii, toţi diferă. Cele mai mici întâmplări sunt de natură a aduce în ei schimbări. Nu există aproape deloc adevăruri în privinţa cărora să fim cu toţii de acord şi încă mai puţine obiecte de plăcere cu privire la care noi să nu ne schimbăm la fiece oră, nu ştiu dacă s-ar găsi vreun mijloc de a da reguli temeinice pentru a pune de acord cuvintele cu nestatornicia capriciilor noastre.

Blaise Pascal în Scrieri alese
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De lume mă despart chiar oamenii. Comunicarea nu e decât o lipsă de ocupaţie, o acţiune de prisos, ori un capriciu. Cei mai mulţi au tendinţa de abandonare în cuvinte goale, consider că adevărata esenţă în transmiterea mesajului se găseşte în imagine şi intuiţie.

aforism de Valentina Ioana Pîrlog (februarie 2011)
Adăugat de Valentina Ioana Pîrlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul vântului hoinar

Învălurit e-al apei luciu
De vântul hoinărind pe lac,
Nu, nu-i o toană, nu-i capriciu:
La şoapta-i nuferi se desfac!

Ce doină stranie îngână?
Oare ce-ascunde-al său oftat?
Ce doruri tăinuite-l mână
De-i neoprit din căutat?

Cum poate-atâtea să ne spună
Făr-a rosti vreun cuvânt
Şi cum fermecătoarea-i strună
Preschimbă vaietele-n cânt!

Ce-l scoate din cămări, ce-l face
S-alerge norii fumurii?
Ce-nchipuire nu-i dă pace
Stârnind extaz, apoi furii?

[...] Citeşte tot

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (13 mai 2022)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minuni

minunile nu apar în fiecare zi
poţi depune o cerere dacă vrei
va avea număr de înregistrare în gândurile tale
aşteptarea aruncă mănuşa
te duelezi cu ea pierzi lupta de fiecare dată
e răbdarea o invitaţie pentru uluirile viitoare
aşa te întrebi dar nu dai răspuns
poate nădăjduieşti că eşti chiar tu o minune
nu-ţi mai trebuie nimic
pocneşti din degete întinzi fir de gând peste abis
echilibristica permanentă
te-a învăţat să nu priveşti în jos
ameţeala strigă lasă baltă aşteptările la ce bun
e mai bine să plonjezi
cu capul înainte
prin canion de trăiri
păsările au aripi
tu ai mâini cu degete acoperite de fulgii bătăturilor
zborul cuvintelor protest cotidian neauzit
fiindcă minunile nu apar în fiecare zi

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Pledoarie pentru salvarea lacrimilor (16 februarie 2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ochilor pustii

În sentimente găunoase
şi tari, şi reci, şi nebuloase
se-aprinde flacăra curată
de-o stea şubredă spânzurată.

Ce-nchide dorul nostru pleoape
într-un pustiu de munţi şi ape,
dar văi abrupte laolaltă
înghit albastra zare-naltă...

- Himeră, dulcea mea mireasă,
de-ai strecura capricioasă
un lung suspin la mine-n tindă
te voi urî ca pe-o oglindă.

Cuvinte fragezi şi umile
ne putrezesc printre argile,
ascunse-n înţelesul veşnic -
de-a pururi peregrin netrebnic.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Paula Casandra Larionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am prins un vis

de cer cu un cui ruginit spre cap
era lent şi capricios la început
îşi revenea dimineaţa trezit de soare
l-am lipit de infinit şi apelez la el
când sunt neinspirat
zgârâi poemul după ce trag cuiul
pe polizor înţep foile prea albe
şi cuvintele ies însângerate
apoi arunc visul în fântâna plină
cu poezii neinspirate aduse
de un gând mângâiat de păsări

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capricii de femeie

Plâng sărutări astrale
Pe sânul tău fierbinte,
Cu sfârcuri... ireale,
Sorbite de cuvinte.

Pe limbă-i dulce harul
Şi laptele... pelinul,
Ambrozia... nectarul,
Luminile şi... vinul

Se împletesc cu şoapte
Şi căutări... nespuse,
Tăcute ca o noapte
De-nvăţături hinduse.

De reguli... încălcate
Adeseori complice,
Cu buzele-ţi uscate
Şi zâmbetul... novice.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabeţilor

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capriciile soartei...

Te ascultam cu ochii umezi de fericire,
Când mă ţineai la pieptul tău cândva,
Ca pe un talisman de aur veritabil,
Tu îmi şopteai timid şi tandru
Că mă iubeşti ca nimeni altul
Şi în veci voi fi a ta,
Ca Julieta lui Romeo,
Icoană sfântă în artă.

În jurul meu atunci totul cânta,
Ca strunele iubirii atinse de arcuşul viu,
Când viaţa o feerie îmi părea,
În braţele timpului darnic,
Capriciul soartei mă înşela amarnic,
Lăsându-mi zestrea mărilor de lacrimi
Şi gustul sării amare din pustiu.
Dar toate au fost cândva,
Acum e altfel.

Capriciile soartei...

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (19 decembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgiile cuvintelor (5)

Mă întreb când a făcut Dumnezeu
Moartea
Viaţa pare doar un popas
în lunga călătorie
în care-i suntem însoţitori...

Sau poate Moartea
a fost mai întâi
iar viaţa e doar un capriciu al
Creatorului
ca o evadare din monotonie...

Ca o vizită la Grădina zoologică
în care noi suntem cei
din spatele gratiilor
şi ne primim zilele în raţii
sau ca la o piesă de teatru
în care Moartea e regizorul
ce poate modifica
oricând

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul

Văd că anahoreţii sunt ispitiţi de capriciile nopţii.
Cu cât este mai scurtă şederea în lume, cu atât mai mare e oboseala. Seara începe spre lungul interior al valului.

Superstiţiile apropiindu-se de limită, raţiunea îşi pierde ruta.

Urechea îl aude pe cel renegat cu ore înainte. Viziunea mă înstrăinează, mă va costa discernământul.

Rezistenţă secretă: Un poem necesită mai multă energie decât sângele vărsat.

Cum să prinzi insomnia în cuvinte, scrierea este rebelă. Imposibil să apuci nimicul.

poezie de Maria Helena Giraldo Gonzalez din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o livadă de vis

Nu mă grăbi să te iubesc,
ştiu că timpul trece şi nu mă îndemnă să aştept,
dar fructul e în pârgă, nu-i încă copt
şi drumul nostru trebuie să fie acelaşi
fără meandre şi ocolişuri
care nu duc acasă.

Cred că dragostea numai încape în cuvinte,
e capricioasă ca prima lună de primăvară
care ne murmură frumos verdele în ochi.

Nu vreau să cad pradă crudului luminos
şi să mă prind în jocul ispitei
sfârşit în poemul pe care îl scriu
până vine vara şi pe ramuri se coc fructele
într-o livadă de vis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zilei

bucuria zilei are gust de căpşună
privirea ia culoare din rondul cu lalele
rapsodia cucului în mine răsună
raze mă învăluie-n luminoase dantele.

clipe de răsfăţ în suflet se adună
chiar dacă bătrâneţea are toane rele
bucuria zilei are gust de căpşună
privirea ia culoare din rondul cu lalele.

frenezia grădinii se înalţă la lună
poemul nopţii e inspirat de stele
cuvintele iubirii cu raze se-mpreună
armonia verii e-n gândurile mele.

bucuria zilei are gust de căpşună
privirea ia culoare din rondul cu lalele.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobilul Viciu

Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi şade veşnic lângă tâmplă.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăţ şi templu.

Ştiu că mi-e viaţa scurtă, ştiu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viaţa lumii e flămândă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu am strigat în gura mare, eu am scris...

Eu, nu mi-am strigat în gura mare fericirea nebună,
atunci când îmi clocotea în pieptul tânăr gata să-l rupă,
de frică să nu mi-o deoache oamenii răutăcioşi,
dar am imortalizat-o în cuvinte simple,
pentru voi, ce-i care mă înţelegeţi cu adevărat.
Pentru că, rucsacul iubirii oricât ar fi de greu,
merită cărat în spate toată viaţa.
Nici durerile sufletului nu mi le-am strigat în gura mare,
deşi tare aş fi vrut să o fac, ca să-l scap de poverile lui,
dar m-am bazat pe credinţă,
toiagul de sprijin al oricărui handicap.
Apoi mi-am zis:
oare, cui îi pasă de zbuciumul meu sufletesc, cu adevărat?
Cui, să mă plâng? Mai bine scriu...
Durerea altuia este cea mai uşoară durere,
pentru că nu o simte decât cel care o are.
Nici singurătatea firii sau ura împotriva viselor neîmplinite,
nu le-am strigat în gura mare,
de frică să nu par excentrică în faţa oamenilor,
care abia aşteaptă să mă etichiteze,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!