Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

castele și mândrie

Citate despre castele și mândrie

citate despre castele și mândrie (inclusiv în versuri).

Charles Baudelaire

Intimitate

Un mândru cer de toamnă roșu și clar tu ești,
Însă tristețea-n mine se-nalță ca o mare,
Când scade în reflux pe buza mea-ntâlnești,
Tăioasa amintire a fructelor amare.

Zadarnic mă mai mângâi pe pieptul leșinat,
Prietenă, ce cauți este un loc prădat,
De ghearele feroce și dinții de femei,
Nu-mi căuta inima, mâncată e de lei.

Mi-e sufletu-n castel de lume năpădit.
Aicea se ucide, se-mbuibă de alcool!
O boare învelește grumazu-ți dezgolit...

O, Frumusețe,-ai vrut-o, tu bici necruțător,
Al sufletelor noastre, cu ochii de văpăi,
Arzând aceste resturi uitate de călăi!

sonet de , traducere de Florin Dănuț Necula
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.

Textele de mai jos conțin referiri la castele și mândrie, dar cu o relevanță mică.

Vivian Ryan Danielescu

Într-un castel

La poarta visurilor mele
Luceafărul blând a apărut
Zarvă mare în castele
Lacătul pe loc a dispărut

Stele multe într-un castel
Cu rochii lungi lucioase
Luceafărul mândru de el
Iar stelele în juru-i curioase

O stea poartă trenă lungă
În colțuri ea privește lung
Inel ca dar în mâna stângă
Ca ea eu vreau ca să ajung

Un dans un vals într-un castel
Balans etern și muzică la orgă
În noaptea aceasta este altfel
Se înalță muzica ca pe o rugă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Barbu

Luntrea

Teorbele sonore și cântecele toate
Au adormit în burgul târziei noastre nunți;
Și în stăruitorul declin, chiar tu renunți
Să întârzii pe culmea posomorâtă. Poate

El doar să mai rămână... el, somptuosul crin
Al formei care urcă și se desprinde, parcă,
De malul apei, unde tot gândul tău se-mbarcă
Îndurerat, nesigur și silnic Lohengrin...

Sfielnic gând, tu nu vezi cum luntrea frământată
Și lebăda grăbită spre sfintele păduri
Vor să-mplinești porunca? Dar încă nu te-nduri
Să lași ținutul veșted al nunții de-altădată!

Zorește, iar pe faldul ușor de hiacint
Îmbracă-ntâia armura, și vechea ta mândrie
Se-nalță spre uitatul regat, ce te îmbie
Statura ta turnată în luminos argint.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Ion Barbu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 11.99 lei.
Mihai Eminescu

A fost odat-un cântăreț

A fost odat-un cântăreț,
Frumos și simțitor.
Cântat-a-ntr-un castel măreț
La masa regelui.

Frumoasă fată el avea,
Cum nu s-a pomenit,
Cu ochi albaștri râzători,
Cu părul aurit.

Și cântărețul o iubi
Și sara prin grădini
Când luna tainic străluci
I-o spuse tremurând.

Ea-l ascultă și-i zise-atunci
Cu glasul apăsat:
­În veci nu pot să fiu a ta,
De n-ăi fi împărat.

[...] Citește tot

poezie celebră de (1874)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Mihai Eminescu

Miradoniz

Miradoniz avea palat de stânci.
Drept streșină era un codru vechi
Și colonadele erau de munți în șir,
Ce negri de bazalt se înșirau,
Pe când deasupra, streșina antică,
Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt,
O vale-adâncă ce-ngropa în codri,
Vechi ca pământul, jumeta din munte,
Mâncând cu trunchii rupți scările negre
De stînci, care duceau sus în palat
O vale-adâncă și întinsă, lungă,
Tăiată de un fluviu adînc, bătrân,
Ce pe-a lui spate văluroase pare
A duce insulele ce le are-n el ­
O vale cât o țară e grădina
Castelului Miradoniz.
Iar în castel de treci prin colonade,
Dai de înalte hale cu plafondul
Lor negru strălucit și cu păduri
De flori. Păduri cărora florile

[...] Citește tot

poezie celebră de (1872)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sermonem meum [Cuvântul meu]

De-aș fi un mândru împărat,
La hoț i-aș lua atunci averea
Și-apoi ar fi executat...
Așa-i corect, așa mi-e vrerea.

De-aș fi un mândru împărat,
Voi ați simții a mea domnie,
Aș fi cinstit cu-adevărat
Și-n țară n-ar fi sărăcie.

Pe cei ce dorm în parlament,
I-aș duce pe un câmp c-o sapă,
Eu nu aș fi deloc clement
Și hoții atunci o să priceapă.

Că nu e altă cale o spun,
Ca mândra țară să-nflorească
Și eu nu pot să fiu mai bun
Cu cel ce vrea s-o jefuiască.

[...] Citește tot

poezie de (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru-Cristian ȘtefănescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fantezia toamnei

toamna îmbrăcată-n rochie de cașmir
se plimbă pe alei cu ploaia pe tâmple
din palme i se scurge cerescul mir
revarsă bucurie peste lucruri simple.

cordon de frunze ruginii poartă la brâu
nostalgice covoare așterne la picioare
pregătește-n taină recoltele de grâu
cu elixirul dragostei umple ulcioare.

la festivalul vinului se prinde-n horă
recolte de fericire etalează-n târg
fantezia toamnei este multicoloră
pictori și poeți o prezintă cu sârg.

se strecoară-n vers ca-ntr-un castel
mândrie lucidă cu trup de pastel.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vivian Ryan Danielescu

O mândrie

Agățat de un colț de mare
Stă semeț între zăpezi
Bolțile sunt o chemare
Plecăciune să-i acorzi

E castelul zeului Neptun
Bântuie acum doar stafii
L-a trădat de mult un om nebun
Am să-ți spun de vrei să afli

Au luptat mai marii țării
S-au bătut în tribunale să-l distrugă
El rezistă pasnic valurilor mării
Vor din el doar bani să sugă

Strigă-n hău se zbate-n valuri
Urlă din puteri zeul Neptun
Se va scufunda la maluri
Cazinoul bombardat e ca de tun

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fantezie de toamnă

noaptea mea se stinge în romantici zori
lumina dragostei mă mângâie pe față
la fereastra toamnei mai freamătă flori
crizanteme albe murmură a viață.

știu să despletesc cu sufletul lumina
raze să se joace în tâmplele cărunte
muza să mă inspire complexa, divina
ea știe foarte bine însingurări să-nfrunte.

pasiunea pentru slove a crescut la stele
se scurge prin sânge pură frenezie
cerul se reinventează în gândurile mele
viața mea este completă cu mândra poezie.

pe tărmul fericirii construiesc castele
căci Dumnezeu m-a înzestrat cu multă fantezie.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Ida Frickey

Nimic în viață nu îți este niciodată cu totul și cu totul străin:
Eram o fată din Summum, fără nici un ban,
Care într-o dimineață a coborat din tren în Spoon River.
Toate casele stăteau în fața mea cu ușile închise
Și cu perdelele trase;
Nu aveam loc sau parte în nici una din ele.
Și am trecut de plantația bătrânului McNeely,
Cu castelul ei din piatră împrejmuit de grădini și de ziduri,
Unde erau lucrători și paznici;
Proprietate pe care Comitatul și Statul însuși
O garantaseră stăpânului cel mândru.
Era cald, eram flămândă și am avut o viziune:
Am văzut un foarfece imens
Proiectat de pe cer, ca raza de lumină a unui proiector,
Care tăia castelul și plantația în două, cum ai tăia o draperie.
Apoi, ajunsă la "Commercial" am întâlnit un om
Care mi-a făcut cu ochiul –
Era fiul lui McNeely.
El s-a dovedit a fi veriga în lanțul către titlul de proprietate
Pe jumătate din plantație și castel,

[...] Citește tot

poezie de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Blestemul bardului

A fost de mult un mândru castel, cu vâlfă mare,
Strălucitor departe pân' la albastra mare,
Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee,
Săltau fântâni vioaie în joc de curcubee.

Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut.
În tron de fier sta palid și de supuși temut;
Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie,
Și bici e tot ce spune, și sânge-i tot ce scrie.

Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte,
Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte.
Bătrânul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit;
Pășea alături sprinten tovarășul iubit.

— Copilul meu, fii gata, grăi bătrânul lin,
Adânc din pieptu-ți smulge și cântă viers deplin.
Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el,
Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel.

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Șt.O. Iosif
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Făt-Frumos din tei

— "Blanca, află că din leagăn
Domnul este al tău mire,
Căci născută ești, copilă,
Din nevrednică iubire,

Mâni în schit la sfânta Ana
Vei găsi la cel din stele Mângâierea vieții tale,
Mântuirea feței mele."

— "Nu voi, tată, să usuce
Al meu suflet tânăr, vesel:
Eu iubesc vânatul, jocul;
Traiul lumii alții lese-l.

Nu voi părul să mi-l taie,
Ce-mi ajunge la călcâie,
Să orbesc cetind pe carte
În fum vânăt de tămâie."

— "Știu mai bine ce-ți priește,

[...] Citește tot

poezie celebră de din Poesii (1 februarie 1875)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Este disponibilă și traducerea în engleză.
Mihai Eminescu

Călin

Gazel

Toamna frunzele colindă,
Sun-un grier sub o grindă,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,
Iară tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.
Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi pășind în tindă -
E iubitul care vine
De mijloc să te cuprindă
Și în fața ta frumoasă
O să ție o oglindă,
Să te vezi pe tine însăți
Visătoare, surâzândă.

I

Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

La bunici

Vreme bună, cer senin, zile frumoase de vară,
Ce frumos e în vacanță la bunicii de la țară!
Am scăpat de-asfaltu-ncins, larma și forfota mare,
Leagănul ne-așteaptă-n curte, sub o boltă la răcoare.

Am plecat apoi în câmp, înspre lanuri, spre ogor,
Roua-ncet se ridicase, vântul adia ușor,
Stoluri gureșe de vrăbii scutură de zor scaieții,
Lanuri pline de porumb își arată-acum știuleții.

Înspre înălțimi de cer se avântă ciocârlia,
Floarea soarelui ușor își rotește pălăria,
Vuiet se aude-n preajmă, e un zumzet de albine,
Harnice se duc în grabă cu polenul la stupine.

Un iepuraș rătăcit o zbughește pe furiș,
Speriat fuge în goană pierzându-se în tufiș,
Popândăul de câmpie, cocoțat pe-un mușuroi
Se ridică-n două labe privind curios la noi.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Filosofia iubirii

Un nor s-a-ntâlnit cu o rază de soare:
- Frumoasă și mândră și dragă ne ești!
Când râzi, ești o floare din cele povești.
Când ziua începe, te pierzi în visare...

Dar vino cu mine, în albe veșminte,
Frumoasă mireasă, în codrii crăiești!
Aduci bucurie, lumină tu ești.
Ți-oi spune pe cale duioase cuvinte...

- Tu, norul pribeag, ce aduci bucurie!
Când ploaie resfiri, toate plantele cresc,
Păduri de smarald, din pământu' lumesc.
Pe cer de azur, strălucind poezie...

Cosițele blonde, când las despletite
Și soarele parcă-mi zâmbește-n alint.
Dar știu: dezmierdările sale că mint
Și tot îl urmez, pe cărări îndrăgite!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Astrul

Mă vede astrul iarăși din ‘naltul lui senin,
Proptit de raze moi pe grinda casei tale,
Unde înfloresc suav dalbele flori de crin
Și unde dorul meu își face adesea cale.

Închid ochii... visez, sub mângâieri de lună,
Când siaje de fum se-ntind pe-acoperișuri...
Cum din castelul clipei, ivești sfioasă jună,
Pe brațe moi, tu porți plutiri dalbe de visuri.

Iar eu, un june falnic, m-apropii de a ta poartă
Și împart cu tine îndată două mere de aur,
Ca binecuvântarea s-aștearnă peste soartă
Și-ntr-un inel ne leagă un astru mândru faur.
.................................................................................
A fost un joc fecund cum noaptea se destramă
Și piere ca un vis rătăcitor pe pleoapă.
Adorm când primii zori se lasă fără teamă,
Doar perna umezită, liniștirea-mi adapă.

poezie de din Amurguri și anotimpuri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lume

Prin ceața grea a dimineții
Răzbate-o rază, ilegal
Lăsând bătrânul basm al vieții
Pe alba rouă de cristal.

Te-apasă-n frunte și pe pleoapă
Mândria verde-a dealului
Ce spală clipa într-o apă
Cinstită cât nu poți să spui.

Se-ntoarce-n simțuri cea natură,
Lucind în suflete lumini
Și pune-n frunze și în gură
Din gustu-i veșnic, fără vini.

Gingașe triluri vin în ram
Pe rând, la fel ca ochișori
Și lasă-n piept ca un balsam
Ce-alină doru-n scriitori.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La Sinaia

Ne biciuie răcoarea dimineții,
Iar muntele-și ascunde capu-n nori,
Pășim alături pe cărarea vieții,
Doi tineri și destoinici călători.

Deasupra noastră brazii se apleacă,
Măreți străjeri cu cetinile verzi,
Te iau de mână, tu tresari oleacă
Și mă privești, dar parcă nu mă vezi.

O vrajă de iubire se-nfiripă,
Vorbim încet, cu glasul tremurat,
Natura toată încremenește-o clipă,
La mânăstire clopotele bat.

Castelul e pustiu și dormitează,
N-a mai primit monarhi de-atâția ani,
Dar când intrăm, pe loc se-nviorează,
Văzând în noi doi mândri suverani.

[...] Citește tot

poezie de (27 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"Vina mea", că m-am născut în Bucovina

"Niciunde în lume nu găsești, tablou mai cu-nțeles ca Bucovina
Nu e mândrie, e doar regret față de cei ce nu îmi poartă "vina"
Eu nu înțeleg cum poți tu, om, să trăiești, în lipsă de munți, senin și viață
Când viața-ntreagă se ascunde-n munți, pe când orașul se ascunde în ceață.
Cum reușești să te trezești, fără să simți mireasma florii, fără să vezi cu ochii tăi cum vântul adie în zbor norii?
Cum ai fost tu de mic copil? Unde ți-ai construit castele? Dacă nu sub ramuri de brazi, in cântece de păsărele.
Ai stat vreodată într-un copac? Sau te-ai ascuns în iarba-n care, adeseori puteai s-adormi, căci te pierdeai "de cât de mare"?
Ai fost tu un copil ca mine care aștepta ziua de mâine, doar să alerge după fluturi, convins că se transformă-n zâne?
"Om mare", care esti azi asa cum ți-ai dorit din vremuri,
Nu ți-ai dori "o Bucovină", să poți s-atingi cu mâna cerul?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O mireasă și doi câni

O mireasă și doi câini,
Câinii dorm de săptămâni,
Iar mireasa scrie-n lacrimi
Mirelui din vechiul Sarmis.
Ți-n mână o țigară,
Mândră e pe dinafară,
Ea privește în viitor,
Mulți o văd și mulți o vor.
Muza mea, iubește-mă,
În iubire, clește-mă.

Harababură, zice cu dispreț,
Criticul în naltu-i jeț,
Cad capete tăiate la mașină,
Iar trenul meu plecat-a din Chitila.
O vrabie în palmă mi-a rămas,
E propriul suflet, caută un pripas.

O rază de soare în apă,
Merg și pe urma ei,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre castele și mândrie, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook