Citate despre castele și moarte
citate despre castele și moarte (inclusiv în versuri).
Idealuri
Românii vrând să scape de belele,
Sătui ee vraful de promișiuni,
Visează Mercedesuri, mori, castele
Și se trezesc la adunat căpșuni.
epigramă de Constantin Iurașcu-Tataia din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Castel medieval
Condamnă toți și numai unul iartă,
Când toți vorbesc se-aude cel ce tace,
Dă semne de cădere și de pace,
Dezamăgita, tulburea mea soartă.
Ce vremuri de vremelnicii sărace,
Mi-am dejugat și tidva lângă poartă,
Și-acum aștept voios în noaptea moartă
Pe cineva să vină mai încoace.
E un tiran - de tirania pâinii -
Aicea în castelul fără geamuri
Și tigrii lui domestici sar în hamuri
Și-n lanțuri lupi se gudură, nu câinii.
Miroase a pustiu și a cenușă,
În beciuri e-o uzină de cătușe.
poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul: Totuși, iubirea (1980-1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fortinbras: Patru dintre cei mai viteji căpitani să-l depună pe Hamlet, cu onoruri militare, pe catafalc; un mare rege ar fi fost, dacă-l lăsau. Pe tot ăst ultim drum, fanfare soldățești să-i cânte glorie. Scoateți trupurile; asemenea tablouri sângeroase sunt firești în bătălii, dar nu aici la castel. Plecați acum și pregătiți salvele de foc.
replica de final din piesa de teatru Hamlet, Actul V, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paragini...
Pe-aici,
A fost pământul binecuvântat
De trei vlădici
Și de-un mitropolit primat.
A fost odinioară și-un castel
Cu brâu multicolor de portolac.
Și-n fundul parcului, un lac
Cu nuferi de argint pe luciu de oțel.
A fost...
Acum, abia se mai cunoaște
O baltă părăsită, la o parte,
Singurătatea strigă din apele ei moarte
Spre cer, cu glas de broaște.
Și numai calul-dracului,
Prin liniștea săracă dimprejur,
Atinge fața lacului
Cu aripi de azur.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rătăcire...
Un trai de zăbavă în van
Și lăuntric...
Un trai la un capăt și fad
Într-un pustnic...
Cutezanță de fier, vârfuită
Prin umblet,
Deviere scurgândă,
Movă de urlet...
Mâini tremurânde de-alean,
Șiraguri de glod,
Coșciug de petale, de foi,
Clișee în rod...
Stindard îngropat, castel,
Bântuire...
Emoții scrutând
Prin moarte...
Iubire!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (15 iunie 2006)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mortua est
Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot, în orele sfinte,
Un vis ce își moaie aripa-n amar,
Astfeli ai trecut de al lumii otar.
Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte și flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.
Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Pin ploaia de raze, ninsoare de stele.
O rază te-nalță, un cântec te duce,
Cu brațele albe pe piept puse
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape și aur în aer.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintirea patriei rămăsese totuși adânc întipărită în inima tânărului boier Gorj. În vremea îndepărtatelor sale peregrinări nu-și uitase țara transilvană. De aceea se înapoie, pentru a lua parte la una dintre sângeroasele răscoale ale țăranilor români împotriva asupririi maghiare. Descendenții vechilor daci au fost învinși, iar pământul lor împărțit între biruitori. În urma acestei înfrângeri și-a părăsit pentru totdeauna boierul Radu castelul din Carpați, din care unele părți începuseră să cadă în ruină. Moartea nu întârzie să lipsească cetățuia de ultimii ei slujitori și ea fu cu desăvârșire părăsită.
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Remușcare postumă
Pe când tu vei dormi, frumoasă-ntunecată,
De-a pururi, în funest și negru-așezământ,
Când îți va fi castelul - o groapă-adânc săpată
Și-alcovul - doar o hrubă in jllavul pământ,
Când huma îți va stinge a sânului văpaie
Și șoldul care-ascunde prea galeșe mlădieri,
Când lespedea va-închide a inimii bătaie
Și-a mersului ispită, golindu-te de vreri,
Mormântul, bun prieten cu setea-mi infinită
(- Căci pe poet oricând îl înțelege huma -)
Îți va-îngâna în noaptea pe veci de somn lipsită:
"Nedemnă curtezană, la ce ți-e bun acuma
Că-n viață, ce plâng morții nicicum n-ai vrut să știi?"
Și-n trupul tău un vierme - regretul - va scobi.
sonet de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celei mai aproape
De ce-ți sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Și părul negru ca greșeala imaculatelor fecioare?
De ce-ți sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Și mâinile de ce-ți sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Și din Ninive?
De ce, când plângi,
În plânsu-ți moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Și crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristețea blondelor opale,
Iar torțele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânți,
Cu tine cântă un infinit de armonii
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Romanțe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nouă, nobililor din Transilvania, nu ne place ideea că rămășițele noastre s-ar putea amesteca cu cele ale plebei. La vârsta mea, nu mai caut nici plăcerile, nici bucuriile vieții, nici strălucirea voluptoasă a soarelui sau licărul tremurului de ape care îi fascinează pe tineri. Nu mai sunt tânăr și inima mea, după ani mulți de plâns morții, nu mai este înclinată către veselie. În plus, și zidurile castelului meu s-au prăbușit; e năpădit de umbre, iar vântul suflă rece prin ferestre și printre creneluri. Îmi plac întunecimea și umbra, de cele mai multe ori prefer să stau singur cu gândurile mele atunci când nu sunt obligat să ies în lume.
citat celebru din romanul Dracula de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spectacol în aer liber
Don Quijote
a însămânțat
grădina
din
spatele
castelului
Cu
mori de vânt
Lumea
s-a
strâns
Așteptând
răbdătoare
Sfârșitul
primăverii
[...] Citește tot
poezie de Costel Zăgan din Interludiu (20 ianuarie 2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regina Ostrogoților
Jalnic vâjâie prin noapte glasul codrilor de brad,
Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad.
În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară,
Stă pe gânduri o femeie și privește-n noapte-afară.
Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei -
Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei!
E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă;
Lacramile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă.
În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat,
Ea se-ntoarce tristă, blândă: - "Tu-mi esti rege și bărbat.
M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale,
Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale?
M-ai închis aici în lanțuri; am răbdat în chip păgân,
Și mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat și mi-e stăpân.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Dacă în jurul arhitectului castelului din Carpați mai stăruie îndoieli, nu există nici una cu privire la familia care stăpânea cetățuia. Boierii Gorj stăpâneau ținutul din vremi imemoriale. Au fost amestecați în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a sașilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele și doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocite perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: "Dă până la moarte!" și-și dădură, își vărsară pentru cauza independenței sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se știe, atâtea silințe, jertfe și sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmașilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existență politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-și vor scutura jugul. Viitorul le aparține și ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuințele: Românul nu piere!
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Latențele ce mor
În fiecare zi,
același ritm impus,
preexistent,
aceleași gări în care nu mai ajunge niciun tren,
când neștiute latențe palpită pretutindeni:
întrebări latente tremură în ochi și pe buze,
cântări latente înoată în ape tulburi,
drumuri latente așteaptă răbdătoare,
ascunse după ceața sau după întunericul privirii.
Cum fiecare fir de nisip ascunde-n el o perlă,
dar nu găsește drumul spre scoică
și zboară în vânt steril,
făcând doar dune,
nisipuri mișcătoare
sau castele de nisip,
așa și viața noastră merge pe-un drum bătătorit,
cu frici, cu mari neliniști
ce cresc în noi și cresc,
fără s-audă, să simtă, să știe
[...] Citește tot
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corbii
O! corbi siniștri, vă iubesc;
Voi, ce pe-al iernii alb lințoliu
Cădeți în stoluri ce-ngrozesc
Ca niște pete mari de doliu!
În fracurile voastre negre
De ciocli aveți ceva de gală,
Și-n croncănitul vostru râde
O ironie triumfală!
Dușmani cetăților banale,
Prin vechi ruini v-adăpostiți,
Și sub disprețul vostru rece
O lume-ntreagă-nvăluiți.
Dacă vă mușcă foamea, -ntocmai
Ca feudalii castelani,
Vă năpustiți pe avuția
Muncită-a bieților țărani.
[...] Citește tot
poezie celebră de Cincinat Pavelescu din Poezii (1911)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la castele și moarte, dar cu o relevanță mică.
Femei frumoase
Îmi trec prin gând aleatoriu
Arome de hașiș, femei frumoase
În transparențe de mătase
Prin mari castele de ivoriu
Și cum, plutesc lascive prin odăi
Cu miros de ambră și de mosc
Le privesc dar nu le recunosc
Ascunși pe după draperii, călăi
Dac-aș întinde-o mână, le-aș atinge
Dar stăpânit de-o lene suverană
Cadânele ca un balsm pe rană
Și un păcat spre ele m-ar împinge
Dar vin pirați cu săbiile curbe
Se clatină seraiuri în oglinzi
Și tremură păienjenii pe grinzi
Și cade înserarea peste urbe
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Muma lui Ștefan cel Mare
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
Căci în bătălie soțul ei dorit
A plecat cu oastea și n-a mai venit.
Ochii săi albaștri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele și crinii pe față-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, și de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oștire fuge sfărămată.
Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor...
[...] Citește tot
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Anamneză
Castelul mi l-am construit departe
De țărm, de naufragii și de nereide,
Pe stânca albă alge moarte
Ce mușchiul verde îl pot ucide.
În porți îmi bate timpul desfrunzit
Se uită peste umăr vanitos
Vrea să doboare ziduri, mânios
Dar mușchiul ce mă îmbracă a înflorit.
poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glin
Rară ploaie cădea.
Era o ploaie
de o calitate rară, vă spun,
fină, ultra fină,
de o rară transparență,
de un aer ușor trist,
de un imens rafinament.
Glin, glin,
ploaia rară cădea.
Poate cad tot așa
cristalele de
Boemia.
Și ele au acest son cristalin,
glin, glin,
intrând în pământ,
la împărat de pământ,
la
Greul
Pământului.
Și viermii
[...] Citește tot
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpați, își văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereții. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toți ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiția populară lega însăși soarta cetățuii. Fără rude, ba s-ar putea spune și fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăți pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinațiile aptitudinile? Nu i se cunoștea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artiști ai vremii. Așa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Și tot ce se află mai târziu a fost că-și întebuința averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franța și Italia, unde-și putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudățenia felului său de viață îngăduia asemnea păreri.
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre castele și moarte, adresa este: