catâri şi viaţă

Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu

Am dedus că viaţa pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseţii ei spirituale,
care prin legile înţelepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.

Am învăţat că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat şi să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracţie să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.

Am înţeles că nu întâmplător viaţa pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înţelepciunii.

Am dedus că în travaliul vieţii pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viaţa oamenilor în episoade dramatice şi poate educative până la sfârşitul ei.

Am înţeles că oricât de ateistă şi nesaturată este stiinţa omenirii, în faţa neputinţei şi a morţii îngenunchiază la picioarele Divinităţii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.

Am dedus că oamenii aţâţaţi de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi blestemele lor.

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum 10 ani eram pe stradă, la 5:00 dimineaţa, în noaptea de Înviere şi am avut viziunea că în lume e plin de oameni aşa cum e şi Pera. Oameni înfrânţi, pierduţi, depresivi, fără speranţă şi care depun eforturi uriaşe doar ca să îşi vadă munca irosită sau cu rezultate mult sub aşteptări. Oameni care merg prin viaţă răniţi şi doborâţi de sărăcie, greutăţile vieţii, lipsa de iubire şi atâtea şi atâtea nenorociri care se tot adună şi nu devin mai puţine, ci mai multe. Şi eu, Pera, deşi încă nu aveam decât rezultate foarte mici, am înţeles în inima şi în mintea mea un lucru important: că dacă citesc şi aplic, dacă învăţ din eşec şi repet încă odată cu lecţia învăţată, dacă perseverez ca un catâr încăpăţânat care nu se lasă până când nu cade lat, pot să aleg orice domeniu din viaţa asta şi să ating visuri imposibile. Am ştiut că toată puterea este la mine şi dacă accept asta, pot să fac orice îmi doresc în viaţă. Şi tu eşti capabil de acest lucru! Îndrăzneşte şi cere mult de la viaţă!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea catârilor sterpi

Demult, demult, când Domnul Sfânt,
Umbla şi El pe-acest pământ,
Avu surpriza într-o zi,
Că-n cale i se repezi
O oaie blândă şi-un măgar,
Purtând, cu greu, pe-al lui samar,
Petiţia unde-au semnat
Toţi cei ce-n grabă au votat
Un biet catâr, ca domnitor
Al neamului nevorbitor.
Şi solii-aceştia l-au rugat
Să-i scape de handicapat,
Care visându-se un zeu,
Poate egal cu Dumnezeu,
A început să îi dezbine,
Să-i fie lui şi soaţei bine,
O catâroaică, evident,
Care-şi doreau în chip ardent
Domnia chiar şi-n bestiar
Şi asta-n mod ereditar.

[...] Citeşte tot

fabulă de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această dragoste

Această dragoste
atât de violentă
atât de firavă
atât de tandră
atât de disperată
această dragoste
frumoasă ca ziua
şi urâtă ca vremea
când vremea e urâtă
această dragoste atât de adevărată
atât de frumoasă
atât de fericită
scăldată-n bucurie
şi-atât de derizorie
tremurând de spaimă ca un copil în beznă
şi totuşi sigură de ea
ca omul calm în miez de noapte
această dragoste ce sperie pe atâţia
şi-i face să vorbească
şi-i face să blesteme

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Jacques Prevert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minutele

Trec repede peste timp,
o lume de n-ori mai mare decât o ştim,
cineva întreabă ce este frica.
Grea temă. Mulţi mint.
Nu mă tem de nimic şi de nimeni
este cel mai prostesc răspuns.
Chestiunea morţii am rezolvat-o. Nu există.
Este o altă lume, o altă viaţă.
Apropierea reţine privirea,
Apropoul o-ndepărtează.
Drag mi-este omul primitiv,
Curat ca lacrima dimineţii.
Lumina fără umbre este pentru orbi.
Minciuna deosebeşte pe om de animal.
Mefisto vrea răul şi face binele.
Şperaclul ştiinţelor- mistica.
Între somn şi sclavie există ceva comun.
Catârul este sterp ceea ce explică restul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu

Şi iar m-am pierdut pe cărare,
Pământul se-nvârte mereu ;
Îţi scriu astăzi, Doamne, scrisoare
Să nu transformi în ateu!

De mine-ai prins lanţuri prea grele
Ce-au fost să mai pot să le trag
Urmându-mi cărarea spre stele
Cu visu-mi atât de dulceag.

Mi-e talpa întregă o rană
Pe care nu pot s-o strivesc
Şi ea îmi e, poate, dojană
Că-s mult prea catâr şi trăiesc.

De ce nu mai e sărbătoare
De-o bună spinare de ani
Să curgă iubirea-n pahare
Să bem toţi acei mai sărmani?

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (14 aprilie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!