Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

chiciură și ninsoare

Citate despre chiciură și ninsoare

citate despre chiciură și ninsoare (inclusiv în versuri).

Serghei Esenin

Mesteacănul

Pe mesteacăn, iată,
Sub fereastra mea
Cade argintată,
Mantie de nea.

De pe ramuri grele
Cu omăt pufos,
Tivuri cu dantele
Ciucuri albi au scos.

Blând pe promoroacă
Tihna stele-a nins,
Și-n mesteacăn joacă
Aurul aprins.

Zările coboară,
Împrejur cuminți
Și pe ramuri iară,
Risipesc arginți.

poezie celebră de (1914), traducere de Nicolae Peiu
Adăugat de Nicolae PeiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Pillat

Ocean polar

Noapte albă. Stalagmite nepătate de ninsoare
Vin ghețarii cete-ncete pribegind din Polul Nord.
Nu-i fior prin valuri clare și în zare nu-i fiord,
Doar pe ape, limpezite cataracte selenare.

Și pe unde, unde stele de argint mărite-apar,
Firmamentul în oglindă își restrânge-n cerc ovalul.
Calea Robilor lactee ninge cu lumină valul,
Legănată de legende, promoroacă pe cleștar.

Noapte albă. Gheață naltă iconiță ca o friză
De zăpadă împietrită cu sclipire de oțel,
Își arată amăgirea unor aripi fără țel.
Fulgerare boreală, enigmatica banchiză.

poezie celebră de din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea Maicii Domnului" de Ion Pillat este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.19- 15.99 lei.
Adrian Păunescu

Un gând de iarnă

Când primele ninsori or să se cearnă,
Atunci va fi mai greu de cei plecați,
Atunci să cânți peste al vieții zaț,
Atunci să-ți fluturi brațul peste iarnă.

Prin lume numai oameni de zăpadă,
Un foc din vatra stânilor să smulgi,
Și, cu puterea disperării dulci,
Să-l lași deasupra spațiului să cadă.

Se vor așterne între noi vecernii,
Din clopote cădea-vor chiciuri mari,
Atunci visez, frumosă, să apari
La marile instanțe ale iernii.

Și-apoi să ningă mult ca-n frații Grimm,
Și sub zăpezi de bronz să ne iubim.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
David Boia

Iarna poeților

Iarna va ninge tempestiv
Cu fulgi de cuvinte,
Va posta chiciură de idei
Și promoroacă de doruri,
Apoi nămeți de gânduri
Și troiene de versuri
În total peste orizonturi
Poeme de un alb strălucitor
Iată cum iarna dibace
Cu forță și vibrato
Produce opere de artă
În lungi convoaie.

poezie de (15 decembrie 2013)
Adăugat de anca petruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Nicolae Labiș

Iarna

Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Și vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarna-n goană trece
În calești de vijelii –
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne și hazlii.
Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald și amărui
Zgreapțănă la ușă-un câine
Să-și primească partea lui…
Tata iese să mai pună
Apă și nutreț la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Și-n mustăți cu promoroacă.
Iar bunicul desfășoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremuri de-odinioară,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ninge

Ninge-n vale și pe deal
Și pe plopii laminați,
Ninge-n câmpul de opal
Zburdă fulgii evadați.

Ninge-n sat, ninge-n pădure,
Pe a drumului troiană
Și pe-a omului secure
Ninge alb și cu dojană.

Ninge malu'-i înghețat
Sub haină de promoroacă,
Curge râul dirijat
Sloiuri groase să desfacă.

Ninge ziua, ninge seara
Crește neaua albă, moale
Și-nveșmântă toată țara
În hainele-i nupțiale.

poezie de (februarie 2021)
Adăugat de Emil UtaleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Decembre

Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, privește -
Mai spune s-aducă jăratec
Și focul s-aud cum trosnește.

Și mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aș vrea să le-nvăț simfonia.

Mai spune s-aducă și ceaiul,
Și vino și tu mai aproape, -
Citește-mi ceva de la poluri,
Și ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Și toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citește nainte.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: George Bacovia
în alte limbiEste disponibil și textul în spaniolă.
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Elena Malec

Descântec în făurar

aluniș
cu zgaibe mici
chiciurite
zgribulite
sub cojoacă
de promoroacă
îmboldit
de-un dor de soare
năzărit
după ninsoare
cu ce spuzeală,
gălbeneală
colț pufos,
atârni în jos
pe-un prapur de nor
ramului cocor
ferecat
desferecat
spulberat
de ninsori

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la chiciură și ninsoare, dar cu o relevanță mică.

Ion Untaru

Prima ninsoare

A căzut și cea dintâi zăpadă
Peste sufletele noastre reci
Ce alb se vede lumea într-o spadă
Privirea peste care-ai vrea să-ți treci!

Genele ni s-au umplut de brumă
Promoroaca ne-a pătruns în păr
Și dinții noștri parcă sunt din spumă
Ce s-o topi la primul adevăr.

Pământul parcă nici nu mai respiră
Sub stratul alb de puritate dens
Își duce lumea un păcat imens
Și la iertarea cerului aspiră;
S-a oprit ninsoarea ca la un impas
Așteptând s-o-ntine primul nostru pas.

poezie de din Condorul (2001)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colind

A venit și-aici Crăciunul
Să ne mângâie surghiunul.
Cade alba nea
Peste viața mea.
Peste suflet ninge.
Cade alba nea
Peste viața mea
Care-aici se stinge.

Tremură albastre stele
Peste lacrimile mele.
Dumnezeu de sus
În inimi ne-a pus
Numai lacrimi grele.
Dumnezeu de sus
În inimi ne-a pus
Pâlpâiri de stele...

Numai casa mea posacă
A-mpietrit sub promoroacă.

[...] Citește tot

rugăciune de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

"Moș" modern, la vremuri grele

Cocoșat, pe motoretă,
Cum venea și-n alte dăți,
La mustăți cu promoroacă,
Vine moșul pentru toți.

S-au decis parlamentarii,
Că tot vine noul an,
Să-și mărească "pensioara"
Și să-și ia un alt merțan.

Și să fie pace, iată,
C-o idee au venit,
Să mărească pentru restul,
Impozitul pe venit.

- "Moșule, ce ai în traistă?!"
Țin să aflu-ndată eu.
- Un refugiat, acolo,
Care umbșă teleleu.

[...] Citește tot

pamflet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Noapte de iarnă

Cad din cer mărgăritare
Pe orașul adormit...

Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Și pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.

Iarna!... Iarna tristă-mbracă
Streșinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi și peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare -
Umple noaptea de fantasme
Neclintite și bizare.
Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.
Lorena Craia

Diminețile unui anotimp

Ropot de umbre renaște-ntr-o viață,
Cu mine, cu tine, cu noi amândoi,
Iar cu lumina, ce tulbur ne-agață,
N-aș mai aprinde făclia-napoi...

O toamnă pierdută-ntre noi, – amintiri,
Pe drumuri lacustre, cât plouă! – mai plouă?
Din buze iveam pe trupuri clădiri,
Din ploile noastre, odată, o rouă...

Sub chiciura deasă, persană, în ghem,
Ne încălzeam cu focuri din paie,
Ninsorile toate știau că te chem,
Strângându-se-n fulgi, în ger, în văpaie...

O toamnă și-o iarnă cărau primăvara,
Pe brațe-nflorite-n danteli de cireș,
Iar noi dezmorțeam din umeri povara,
Punându-i iubirii călcâiul pe preș.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Fărtăiș

Impresie de iarnă

Roua înghețată își lasă amprenta
peste suflete,
c-un oftat
peste gerul creionat
de fluturi albi,
rătăciți sau poate, chiar...
Îndrăgostiți.
De umbra plină de promoroacă,
a brazilor cristalizați,
de viscolul întunecat
și de-un dor blestemat..

Ninge nefiresc de liniștit,
peste sufletele ce ard mocnit,
de atâta timp,
în care iarna a jelit,
natura care va renaște,
atunci...
Atunci, când sufletul se contopește
cu poeziile unor poeți,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Iarnă

ninge și privesc pe geam
de parcă mi-ar face-n ciudă
ziua asta de zăludă
cu atâtea ciori pe ram

plină de țurțuri veranda
frig; nămetele cât casa
că la mine la Băneasa
parc-am fi în Groenlanda!

oameni îngropați și vite
ninge diafan întruna
ger de sticlă, trece luna
condamnările prin site

promoroacă și flori dalbe
prind copacii să se umple
că nu știi ce-o să se-ntâmple
cu argintul morții albe

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Visul copacilor goi

Sătui de frig, de viscol și ninsoare
Copacii goi în pudră se îmbracă,
Se-arată vremuri ce dădeau în floare,
Visând sub mantia de promoroacă.

În alinări de dulce amorțeală
Muguri umflați visează să plesnească,
Verdele crud împrăștie beteală,
Firava frunză începe să foșnească.

Se-ngână ciripit de păsărele,
Triluri suave-n rătăciri de dor,
În cuibul lor din vârf de rămurele
Străbate vântul adiind ușor.

În urlet disperat și vuiet mare
Au tresărit din vis copacii goi,
Vor suferi în viscol și ninsoare,
Vor îndura noroaie, frig și ploi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Camelia Radulian

Să mai aduc în casă o ninsoare

Să mai aduc în casă o ninsoare
Mai lasă-mi Doamne timp și doar un brad
Să-i spăl omături aspre pe picioare,
Să-i cer iertare și să-i fiu toiag.

Mai lasă-mi timp de timpul care pleacă
Și vine doar cât ar trăi un vis
Să-i fiu opaiț în nopți de promoroacă
Și-obrazul să mi-l duc într-un cais.

Mai lasă-mi Doamne-atât, încă o iarnă
Cu viscol lung și perne puse-n geam
Cu mere amețite de povara
Zăpezilor trosnind în vechiul ram.

Și dacă mă auzi de printre friguri,
Bătrânii-mi, Doamne, să mai stea în prag
Să înflorească lemnele din linguri
Și frunze vechi să intre-n vechiul fag.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oglinzi vol.2: Orasul unde tace Dumnezeu" de Camelia Radulian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Am învățat că se moare

Lacrimile - păpuși de ceară
Așezate tăcut
Pe ridurile pleoapei-mormânt,
Printre genele ninse
Ori încărcate de promoroacă
Din care tăcerea se-adapă.
Aseară am plâns,
Am plâns de bătrâni singuri rămași,
De licărul de speranță din ochii lor.
Ne-au murit rădăcinile națiunii...
Rodul suferinței a încolțit.
Nimic nu mai este la fel!
Progres de regres...
Mor tăcut în ei copacii
Peste care s-a așezat bruma tăcerii.
În întunericul existenței,
Orbi sau orbiți, își caută rădăcinile...
Dar nu, nu au avut rădăcini!
Ei au fost pământul
Pe care

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără Bacovia

Nici nu ninge, nici nu plouă.
Iarna asta plângăcioasă,
Tot geme la mine-n casă.
Plouă azi pe un uluc,
Mâine ninge în văzduh.
Crengi uscate bat în geam,
Picuri grei cad în lighean.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Mă uit pe geam și oftez,
Când văd parcul insolit,
Pudrat de chiciură,
Nins ca dintr-o ciutură.

Lângă chioșcul desuet,
Somnoros și zgribulit,
Un student la actorie,
În căutare de simbrie,
Îl declamă plictisit pe Hamlet.

[...] Citește tot

poezie de din Pași printre pietrele Sionului (februarie 2012, București)
Adăugat de Valentin MesianicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără Bacovia

Nici nu ninge, nici nu plouă.
Iarna asta plângăcioasă,
Tot geme la mine-n casă.
Plouă azi pe un uluc,
Mâine ninge în văzduh.
Crengi uscate bat în geam,
Picuri grei cad în lighean.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Mă uit pe geam și oftez,
Când văd parcul insolit,
Pudrat de chiciură,
Nins ca dintr-o ciutură.

Lângă chioșcul desuet,
Somnoros și zgribulit,
Un student la actorie,
În căutare de simbrie,
Îl declamă plictisit pe Hamlet.

[...] Citește tot

poezie de din Pași printre pietrele Sionului (februarie 2012, București)
Adăugat de Valentin MesianicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre chiciură și ninsoare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook