Citate despre ciori și moarte
citate despre ciori și moarte (inclusiv în versuri).
Microscopică
Când pleca odată la război un om,
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
- Du-te la bătaie, pentru țară mori,
Și-ți va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte și executat.
Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Ramona Doleanu
croncănit de corbi -
pe lângă groapă ciocli
cinstind defunctul
haiku de Lidia Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bacoviană
Pasărea de foc cu aripi de jar
E stinsă de noapte în vântul stelar.
Mormintele reci sunt cuiburi de flori,
O cruce uscată e stâlp pentru ciori.
Iarba murind înverzește cumva
În piatra crăpată. E cripta cuiva.
Sub ea e pământul, e liber să mori
Să vină iubita cu brațe de flori.
poezie de Ștefan Radu Mușat din revista USR Bacău P l u m b, nr 164 - nov. 2020 (revistă fondată de George Bacovia)
Adăugat de Adi Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hiems
E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac; și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac,
natura-și dă solemnă agonicul răsuflet,
și-atâta somn și moarte și-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.
De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată
și ciori ca de funingeni așteapt-un hoit trântit;
și gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.
poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hiems
E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac;
și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac,
natura-și dă solemnă agonicul răsuflet,
și-atâta somn și moarte și-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.
De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată
și ciori ca de funingeni așteapt-un hoit trântit;
și gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.
poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea pasagerului
Octombre-a zugrăvit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb și de oțel,
Tavanul unei cameri de hotel
În care s-a-mpușcat un pasager...
Miroase-a igrasie...
Din tavan,
Bucăți de tencuială-ncep să cadă...
Octombre-și varsă ploaia rece-n stradă
Și pasageru-și spală rana în lighean...
În vârful unui plop, o cioară,
Sau poate pălăria neagră din cuier
A pasagerului ce-a vrut să moară,
Întreabă vântul:
- Cât mai e până la cer?...
Și, după câteva minute de tăcere,
Pornește-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere...
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, V, nr. 2 (1925)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge într-o vreme
Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morți și vii
Și mai ninge încă-n gândurile mele.
Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Și-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alți ani ploua.
Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita și eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.
poezie de Mihail Mataringa (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Viața e un câmp de luptă;
Ciori și-albi porumbei se bat
Și sfârșesc cu-aripa ruptă;
Moartea i-a făcut șah mat.
catren de Mihaela Banu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Secvență Tanka
Plânsul toamnei
Pe aleea parcului iar frunze moarte.
Vântul mătură în zadar,
Ciorile sfidează.
tanka de Valeria Mahok (30 septembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântece simple: Mărior
Din nou ne cheamă iarna la sobă, să vorbim.
Ciori au bătut văzduhul ca niște cuie și-mi
place-n urechi tăcerea cum scârțâie... Pesemne,
iar au pornit, în uliți, căruțele cu lemne.
Amurg. De-ar bate-n ușă deodată, cineva,
desigur că i-aș spune: intră! și ai intra.
Tăcerea-n noi și-n seara căzută-ntre covoare,
ar fierbe ca un cântec călduț, de samovare.
N-ai întreba nimica și-ai aștepta răspuns
Ți-aș spune: o lumină din mine s-a ascuns.
Vrei să ți-i pun la sobă pantofii de mătasă?
Ți-aș spune: ai picioare ca iepuri mici de casă;
și vorbele-ar rămâne limpezi și grele-n noi,
ca ciorile surprinse de moarte într-un sloi.
Și mi-ar fi poate frică să nu ghicesc ce-nseamnă
făptura ta, împinsă aicea dintr-o toamnă,
cu capu-n mâni visată, deștept, de-atâtea ori!...
Am bănuit că-i iarnă afară după ciori,
și-aș fi voit să-l dărui cuiva, ca să-l ascunză,
sufletul, cât o umbră crescută sub o frunză.
poezie clasică de Benjamin Fondane din Priveliști (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corbii
Din iarna sufletului meu pornește
Un stol de corbi spre zările cernite:
Sunt dorurile mele nemplinite;
... Și-n iarnă cugetarea-mi viscolește.
În gemete pustii se prelungește
Ca-n golul unei vetre părăsite;
... Și corbi sporesc în cete înmiite...
Și stolul tot mai jalnic croncănește!...
Nu văd în zări nici urma unei stele;
Doar viscolul din gândurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă...
... Iar corbii, presimțindu-și trista pradă,
Spre inima-mi pe jumătate moartă
Își năpustesc sălbatica grămadă...
sonet de Mihai Codreanu din Statui - Anotimpuri (1914)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pântecul matern
Amăgești cumplita viață
Cu un vis de nemurire.
După noapte, dimineață...
După moarte, fericire?
Mergi încet spre cimitirul
Vieților de-odinioară
Și te-ntâmpină sictirul
Unui croncănit de cioară.
Tot ce-n jurul tău va naște,
Nu va înceta să moară,
Învierile de Paște
Îți fac viața mai ușoară.
Ți se interzice visul
Și te-ndrepți către infern,
Fericirea, paradisul
Sunt în pântecul matern.
poezie de Ionuț Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alb și negru
Blânda toamnă dunăreană, dezmierdându-ne, s-a dus,
Totu-i alb și rece-i totul: jos, omătul, bruma, sus.
Moartă-i lumea sărbezită, peste care, fără față
Fără nori și fără soare, greu atârnă alba ceață.
Șerpuiește-n aer fumul și se-ntinde alburiu
Din colibe, troienite, ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea cată negre benghiuri în albeață;
Pân' și umbrele sunt albe pe cea marmură de gheață
Însă iată, ca șiraguri de călugări în sobor.
Vezi ceva negrind în zare: ciorile pe șes cobor
Și de spinul chip al iernei, vesel croncănind, s-agață...
Mult mai drag mi-e viul negru decât albul fără viață!
poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peisaj
Octombrie. Aer cețos, dens.
Timpul parcă e lipsit de sens.
Diminețile gripate
Și decese multe în cetate.
Ciorile se ploconesc la cer
Mirosind a iarnă, a pătul, a fier.
Domnilor, cu bunăstare,
Pregătiți-le, vă rog, din vreme demâncare.
Tristețea umblă pe stradă
În haine de mare paradă.
Ne umple ochii, ne mângâie mâna
Tristețea e moale, ușoară ca lâna.
În vechiul parc, în vechiul parc
E numai Aureliu Marc.
Un Marc statuie de granit
Și palidul poet țâcnit.
poezie clasică de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiemvrie
În lâncedul soare de-amiază, grădina
Își zvânta din brazde noroiul, și cum
Nu-i nimeni să-i cate răcoarea acum,
Dar zborul de cioare îi cată hodină.
În mâlul ce scade vâscos, fumegând,
Mai luptă cu moartea o iarbă, o floare,
Cu frunze cernite-n sinistră coloare
A negrului muced ce-ți intră în gând
Mai muced, mai negru decât e în fire.
Sus ciorile negre, jos mucedele flori!
O, unde ești, creangă de-april, să-mi improri
Ferestrele vieții cu verdea-ți lucire
Și unde ești, iarbă cu fragedul fir,
În gânduri să-mi intri cu haina ta nouă,
Și proaspăt scăldată în bobul de rouă,
Ce-n suflet răsfrânge lumini de safir.
poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciorile
Femeia care-a îmbătrânit
Și știe că dorința trebuie să moară,
Dar care nu renunță la iubire,
Aude-un croncănit de cioară.
Ea este-un lujer uscat, lemnos,
Buruiană refuzată de coasă-, amară.
Râsetele inimii pentru ea vor fi
Doar niște croncăneli de cioară,
Alunecând prin aer și-având același timbru
Peste ceea ce-i sterp sau ceea ce poartă rod,
Aidoma primăvara sau atunci când, geroasă,
Iarna arde și-îngheață al câmpurilor glod.
poezie de Louise Bogan,1897 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciorile mor de râs când văd sperietoarea și își spun în gând: "Fermierul e de treabă, ne-a făcut să râdem, hai să-l lăsăm în pace!"
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cioara și marea
A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viața.
A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în fața unei flăcări.
A încercat să-și apropie marea, să și-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o așa cum te ignoră un lucru neînsuflețit.
A încercat să urască marea,
Dar s-a simțit ca un răhățel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.
A încercat apoi să fie măcar în aceeași lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,
Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanță
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.
În cele din urmă,
A întors spatele mării și a părăsit-o.
[...] Citește tot
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
In așteptarea morții
..664, 665, 666 picături de sânge...
Foame nu-i, nici frică, nici durere,
Disperarea a trecut în timp,
Un Prometeu mâncat încet de ciori pe câmp.
Și doar o secera și un ciocan se vede
Adânc în cerul plin de stele însângerate,
Ce-mi luminează calea spre apusul mult dorit
Și aștept, aștept la infinit...
poezie de Stan Vlad
Adăugat de Stan Vlad
Comentează! | Votează! | Copiază!
Propedeutică
Puteam să-mi propun pedant o poiană pustie de pași de păstori:
petale placide schimbând între ele polen precum sărutările miri;
pistiluri pândite de putrede plăgi, púhave piei fără pori;
suple stamine suav sufocate de spori
ca să pot intui inocent impostura iubirii.
Învățam îndărătnic să-ndur când se-nalță și mă înconjură curți de-nchisori,
crescute contabil, ca vârsta-n copaci, tot conform unui cod de criterii:
curbe ce curmă cuvinte, cantate, convingeri, cernind cai și căi și culori;
cercuri de cer cercănate concentric de ciori
ca să-ncerc să pricep imprudent paradigma puterii.
Ezitam să evoc evadări și eranțe extreme, escortat în exil de eroi cu eterne erori:
porturi, patimi, povești, porți, parabole, punți, pirați și primejdii;
nocive năluci nave negre, nedemne de nimb născând nebunește din nori;
atoli anulați, epurate elanuri, cenzurate comori
ca să știu cum să neg insolent noțiunea nădejdii.
Sufeream sugerând simetrie sinistră siluete și spectre: suspecți de simbóluri în spânzurători;
pentru fiece punct cardinal, semafor al speranței, câte-un leș aderând unei funii;
[...] Citește tot
poezie clasică de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Silvia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre ciori și moarte, adresa este: