copilărie şi faraoni

Mitul lui Moise, în forma în care îl cunoaştem azi, rămâne mult în urma mobilurilor sale secrete. Dacă Moise nu este de viţă regească, atunci legenda nu poate să autentifice în el un erou; dacă rămâne un copil evreu, legenda nu a făcut nimic spre a-i ridica rangul. Din întregul mit rămâne de fapt un singur element activ, anume asigurarea că copilul a trăit, în pofida puternicelor forţe care doreau contrariul, iar acest element se repetă în istoria copilăriei lui Iisus, unde regele Irod îşi asumă rolul faraonului.

Sigmund Freud în Moise şi monoteismul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de octombrie

douăsprezece lumânări din ceară neagră stinse pe pieptul meu,
şerpii gorgonelor sărutându-mi pleoapele obosite,
zeiţa nereidă Thetis murmurând incantaţii la mormântul lui Achille,
centaurul Hiron culegându-mi strugurii necopţi,
numele iubitei...

paşii călăuzei rătăciţi pe cărări blestemate,
chemarea catedralelor gothice înconjurate de sârma ghimpată,
braţele muezinilor răsturnând echilibrul firesc al tăcerilor lumii,
poeziile negre răsucind spada în trupul cuvântului pur,
numele iubitei...

vâslele argonauţilor înfipte în nisipul de aur al insulei lui Eete,
testamentul faraonului copil ucis de o toamnă lacomă de sângele tinereţii,
măştile de carnaval ale sfinţilor părinţi lăsate în confesionalul unui papă nebun,
haina de mireasă a Lucreziei de Borgia îmbrăcată de îngerul căzut al durerii,
numele iubitei...

jurământul fals din pridvorul vieţii,
drumul către da,

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (3 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmure

Ce anume persistă,
E dat în paşte, rezistă,
Contrariul curgerii este pământul,
Principiul identităţii instalat în fiinţă,
Primeşti o sex-sentinţă,
Prefer un câine-javră proletară
Hrănită cu oase de pui ce nu zboară,
O pisică inteligentă, agentă,
Doritoare de lapte şi muzică lentă,
Un copil ce-şi contrazice bunicul
Până ce-l doare buricul,
Nimic deosebit, pâine, hârtie, salam,
Salman Rushdie uitat pe un geam,
Îmi plac stewardesele, moderatoarele,
Ce nu vorbesc de Balzac, marele,
Nici roca nu este neutră, e feminină, şucară,
Atinge-o, poţi? Mai să nu doară,
Porunca e pentru, rămâi
În această stare, faraonii – momâi,
Surzi, muţi şi miopi, copiii acestui glob şchiop,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moise şi Aaron în faţa lui Faraon

Apoi începe lupta fără arme,
Se bat idei şi forţe nevăzute,
Căci robii îşi cer dreptul la-nchinare
În ţara conştiinţelor pierdute.
Dar Faraon, în loc de libertate,
Le dă poveri mai mari, ca nu cumva
Să aibă timp şi ei să mai gândească
Şi-apoi să fugă de sub talpa sa.

Dar Domnul, totdeauna a-mplinit,
Din planul veşnic, voia Lui cea mare.
Aşa că... aşteptăm nerăbdători
Măsuţa săptămânii viitoare.

Dacă Domnul te-a trimis
Să avertizezi o lume,
Nu uita: l-ai circumcis
Pe copilul tău, anume?

Nici o umbră, nici soţia

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piramida

Căutat-a faraonul nemurirea în nisipuri,
Mii de arhitecţi şi meşteri a silit în mii de chipuri
Să-i clădească piramidă către-a cerurilor porţi,
Viaţa-ntreagă ctitorit-a doar mormântul unei morţi,
Căci trăia doar pentru dânsa, nempăcat, golit de sine,
Nu spre luxul vieţii ăstei, ci al celei care vine,
Plănuind cu mult detaliu tot ce va să-l mulţumească,
După ce va fi să-ncheie socoteala pământească.

Şi-n al său iatac adesea, dezbrăcat până la piele,
Îşi lega jur împrejuru-i de mumie obiele,
Ca-ntr-un joc ciudat, în care îşi imagina aprins
C-a murit şi că păşeşte un hotar de necuprins.
Învelit în pânze astfel, ca un prunc reînfăşat,
Se visa un flutur care, din gogoaşă înviat
Spre o viaţă înnoită în câmpia-paradis,
Se juca în părul negru al lui Isis şi Nephthys.

"Vino, tu, măreaţă Isis," striga dânsul în delir,
"Mă-ntregeşte, cum odată pe iubitul tău Osir!

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria lui Iosif

Cunoaşteţi voi, copii, povestea
Cu băieţelul cel cuminte,
Cu fraţii lui mânjiţi de sânge,
Invidioşi şi fără minte?
Aţi auzit cumva de-un tată
Albit de griji în cortul său?
Un tată bun cu toţi copiii
Ce seamănă cu Dumnezeu?

Aţi învăţat despre vânzare
Despre cămile şi arginţi?
De Ruben, Simeon şi Iuda
De Iosif, floare între sfinnţi?

Icoană vie a fost Iosif,
A lui Isus, smeritul Miel.
Acestea s-au numit, în Carte,
Istoria lui Israel.

Iosif, favoritul tatei,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

15 aprilie 2006

Apun razele în spatele soarelui
Sălciilor le-au crescut pletele
Pământul musteşte de iarbă
Luminile răsar în încăperi
Urăsc singurătatea
Degeaba-mi sărută buzele… mi-e scârbă…
Pereţii bisericii au mucegăit
Adolescenţii se sărută, se ceartă
Proporţiile-mi joacă feste, băncile îmi sprijină inima tremurândă
De frică să nu se oprească tremură
A luat foc părul unei puştoaice
Ce pe zi ce trece devine tot mai conştientă de propria frumuseţe
Băncile se golesc,
Mâine florile răsărite azi se scutură
De ce tremur?
De ce învaţă copiii să meargă?
Un deşert de praf se aşterne peste mormintele faraonilor de azi
Ce nu-şi îmbălsămează nici trupul nici mintea
Şi nu-şi sapă forma în piatră
Oare alţii tânjesc după fericirea ce li se pare că o am?

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ţi vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aştepţi cel mai puţin, atunci primeşti un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeţi: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost şi fiu, şi frate cel mai bun din toţi.
Ceilalţi ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi şi ca fii, răi şi ca fraţi - şi pe deasupra hoţi şi mincinoşi.
Şi într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif şi îl roagă: "Te du în câmp la fraţii tăi şi-mi adu veşti;
Ei sunt plecaţi cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, şi vezi cum îi găseşti".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-şi facă socoteala la drumul lung şi soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-şi deopotrivă tatăl lui şi fraţii, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Şi-acum priviţi: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la nişte trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliţi, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ţi facem întrebare: aşa cinsteşti Tu pe copiii Tăi ascultători?
Şi în sfârşit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedeşte credincios în ascultare.
Anii-au trecut şi Iosif e de-acum un tânăr chipeş, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei şi în gând, şi-n minte, dar nu i-a reuşit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfinţenia-i era lui Iosif totuşi vie.
Şi într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeţi că face-atunci tânărul Iosif? Îşi lasă haina-n mâna ei şi fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă şi îndreptăţită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul I

Păn Vlad Vodă pe ţigani armează,
Asupra lor Urgia-întărâtă
Pe Sătana, ce rău le urează,
Întracea luându-ş' de drum pită,
De la Flămânda pleacă voioasa
Ţigănimea drept cătră-Inimoasa.

Musă! ce lui Omir odinioară
Cântaşi Vatrahomiomahia,
Cântă şi mie, fii bunişoară,
Toate câte făcu ţigănia,
Când Vlad Vodă îi dete slobozie,
Arme ş-olaturi de moşie,

Cum ţiganii vrură să-şi aleagă,
Un vodă-în ţară ş-o stăpânie,
Cum, uitându-şi de viaţa dragă,
Arme prinsără cu vitejie,
Ba-în urmă-îndrăzniră ş-a să bate
Cu murgeştile păgâne gloate,

[...] Citeşte tot

cânt de Ion Budai-Deleanu din epopea Ţiganiada (1800)
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!