Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

copilărie și logodnă

Citate despre copilărie și logodnă

citate despre copilărie și logodnă (inclusiv în versuri).

Hans Christian Andersen

Să nu cheltuiești bani cu florile la cununia fiicei tale, spuse fata bătrână. Îți dăruiesc glastra pe care-o vezi în fereastră. Tulpina e încărcată de flori. E din răsadul pe care mi l-ai dat în ziua când m-am logodit. Peste un an, pe vremea aceea, urma să-mi fac din florile lui cununa de mireasă. Dar această clipă nu s-a mai ivit. Ochii care aveau să mă călăuzească în largul vieții mi-au secat de plâns și s-au stins pentru totdeauna. Logodnicul meu se odihnește în fundul apelor. Floarea a crescut și eu am îmbătrânit. Dar răsadul pe care mi l-ai dăruit atunci tot mai poate fi bun la ceva. Din florile lui vom împleti cununa care va împodobi fruntea copilei tale.

în Povestea unui gât de sticlă
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Classic Fairy Tales by Hans Christian Andersen" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -75.00- 30.99 lei.

Cântec de pomenire pentru morții neștiuți

Oh, pomeniți-i, pururi pomeniți-i
pe morții neștiuți din Hiroshima...
pe gârbovul pescar ce-și împletise
un nou năvod făcut din ochi de soare,
prin care
petalele oceanului sclipeau
ca niște violete parfumate...
pe omul-cal căzut în fața casei
în clipa-n care surîzînd spre prunci
le arăta un animal ciudat,
o veche bicicletă cumpărată,
spunând – Cu ea mai pot s-alerg un veac!
pe mamele ucise lângă leagăn,
pe fata care peste-un sfert de oră
și-ar fi văzut logodnicul plecat
de patru ani pe front și-ntors rănit...
pe cei nefericiți ce se rugau
în templele cu umbre de izvoare...
pe pruncii care nu s-au mai întors
din școli... și ale căror șorțuri mici,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Logodnă

Logodnicul vine-n amurg,
vesele pletele-i curg.
Puneți-mi rochii albastre, flori.
N-auziți pașii biruitori?

Unde-i inelul scump, dăruit?
Luna nu vrea să-l zărească.
O, ce poveste copilărească:
cum ne-am văzut, ne-am iubit.

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Șerban Foarță

Puericultura

Acum, când scade rata
natalității-n țară,
și vindem prunci de gata
pagânilor de-afară,

ni-i dor de vremea-n care
n-aveam habar de planning
și, la răstimpuri rare,
facând amor în trening,

cu plapumile puse
în cap, până-n aprilie,
și-n șoaptă, ca să nu se
audă în familie

(sau la vecinii care,
habar n-aveau de planning,
și, la răstimpuri rare,
făceau amor în trening

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "Texte pentru Phoenix" de Șerban Foarță este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 18.99 lei.
Petre Ispirescu

Împăratul nu mai putu de bucurie, când văzu că fiul său cel mai mic îi aduce în casă minunea minunilor. Zâna se purtă cu mare bunăcuviință, și vorbi astfel încât robi toate inimile. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dânsa și urechile lor nu mai ascultau alte vorbe, decât vorbele ei, că mult erau cu lipici. Fiii cei mari ai împăratului povățuiră pe logodnicele lor ca să facă și ele tot ce va vedea pe zâna că face, și la cununie și la masă. Împăratul își împlini pofta inimei lui. El dorise, vezi, să-și cunune toți copiii într-o zi, și așa și făcu. Era vesel împăratul pentru aceasta, cât un lucru mare.

în Broasca țestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Petre Ispirescu

Prințul o luă și el la drum în treaba lui, unde îl trăgea dorul. Abia mai făcu vro zece pași și văzu pe sus un stol de șapte porumbei. Îi urmări din ochi până ce îi văzu în ce parte de loc se lăsară. Într-acolo deci și dânsul își îndreptă cărările pentru care se ostenise atâta mare de vreme. Trecu mări, pâraie și ape mari ca pe uscat, mai cutreieră țări și pustiuri, până ce ajunse la un munte mare, mare, al cărui vârf da de nori. Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. Se puse a se urca pe dânsul, și, din văgăună în văgăună, din stei de piatră în colți, din râpă în râpă, cățărându-se când pe muchi, când pe coame de munți, ajunse la o peșteră. Intrând acolo, rămase ca lovit de trăsnet când văzu niște palaturi ca de domn și așa de măiestrit lucrate, cum nu se văd pe pământul nostru. Acolo locuia logodnica lui, zâna zânelor. Cum o văzu primblându-se prin grădină cu roabele după dânsa, o și cunoscu. Un copilaș de drăguleț se ținea după zână, alerga, se zbenguia printre flori, și tot striga pe zâna ca să-i arate câte un fluturel. Pasămite zâna rămăsese grea când zburase de la masă. Și acesta era copilul lor.

în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Dacă ajunse și găsi pe toți ai lor adunați la tatăl său, începu să le povestească șiretenia celor ce i se întâmplase. Când ajunse să le spuie că a zis broaștei: "Tu să fii logodnica mea", toți se umflară de râs deodată și începu a-l cam lua peste picior cu vorbe în doi peri și cu glume nesărate. Vru el să le spuie cine a fost broasca, dară nu-i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură, și-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. Daca văzu, tăcu din gură și înghiți rușinea ce-i făcură frații înaintea tatălui său. Se gândi el: "Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasă, își zise el, să vedem că cine râde mai la urmă, râde mai cu folos". A doua zi fiecare flăcău zbură la logodnica sa. Iară împăratul puse de împodobi palatul și cetatea cât se putu mai frumos, ca să-și priimească nurorile. Oamenii umblau cete, cete prin cetate, ca în zi de sărbătoare, ostașii se gătiră ca de alai, până și copiii se veseleau de veselia împăratului. Veniră unul după altul feciorii cei mai mari ai împăratului cu logodnicele lor. Ce e drept, și ele erau frumoase, hainele pare că le erau turnate pe dânsele. Fiecare își adusese zestre însemnată: robi, cai, căruțe ferecate; și le priimise împăratul cum se cuvine împăraților și fiilor de împărați.

în Broasca țestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Traian Abruda

Logodna la rece

cu farmece e-terne bătrânul acesta își face din ne
vinovata copilă o pușculiță de porțelan: rafinat
piciorușele ei patinează pe polița
de asigurare a fericirii perverse a monstrului re
condiționat (?!) înainte cu o
oră la rece ca vremea finită de toamnă să-l bage
cu tot cu durerea din oasele craniului de scanat
după unele gratii – subțiri: trase ca
printr-un inel de logodnă... de forță minoră

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Allan Poe

Annabel Lee

De mult, de demult, pe-ai Timpului pași,
Într-un ținut de miază-zi,
O fată trăia, c-un nume gingaș:
Cu numele Annabel Lee.
Și ea trăia c-un gând, un singur gând:
Să-mi fie dragă și drag să-i pot fi.

Eram un copil și ea o copilă,
În cel ținut de miază-zi:
Dar ne iubeam cu-o iubire mai mult ca iubirea -
Eu și cu-a mea Annabel Lee;
Iubire pe care cheruvii din ceruri
Nu-ncetau a ne-o jindui.

Și iată dar tâlcul pentru care de mult,
În cel ținut de miază-zi,
Un vânt suflă rece din nori, și răci
Pe dulcea mea Annabel Lee.
Un nobil domn sosi din depărtări,
Și trist, fără cuvinte, mi-o răpi,

[...] Citește tot

poezie celebră de (1849), traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Complete Tales and Poems of Edgar Allan Poe" de Edgar Allan Poe este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -159.00- 79.99 lei.

Textele de mai jos conțin referiri la copilărie și logodnă, dar cu o relevanță mică.

Petre Ispirescu

Tata-l fetei, împăratul, carele știa că umblă niște zmei să-i răpească copila, nu mai putu de bucurie când îi văzu măcelăriți. Și cu socoteală că de aci înainte fata îi va fi scăpată, puse să se strige prin toate răspântiile cetăților din lume că cine va fi acel viteaz care a răpus pe zmei, să se înfățișeze ca să-i dea fata după dânsul, și jumătate împărăția. Nu trecu mult și iată că vine la împărat un țigan urât și buzat, și negru, ciumă nu altceva, și spuse că el a omorât pe zmei. Și ca să încredințeze pe împăratul de spusele lui, își arătă cu mândrie satârul plin de sânge și hainele stropite. El își umpluse satârul și hainele cu sângele unui cal al său, stătu de bătrân și plin de tecnefes, cu care nu mai avea ce face, și-l ucisese ca să-i ia pielea. Împăratului nu-i prea venea la socoteală să aibă ginere pe un țigan, dară fiindcă apucase de-și dedese cuvântul, voia acum ca să și-l ție. Și până să se facă logodna, pofti pe țigan la o masă pe care o dădu împăratul pentru mântuirea fie-sei de zmei.

în Poveste țărănească
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Temeiuri

când îmbrățișezi infinitul,
îl răstignești pe o coloană brâncușiană,
plimbându-te prin cuvântul finitudine,
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
și pleacă să plimbi ielele până-n asfințit,
când iubești o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul
când cunoști, mergi, chiar fără să știi,
prin templul cunoașterii cu tâmpla prin lumină,
când rătăcești, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te și întorcându-te la cale cea dreaptă,
numai când mergi prin viață
și pătrunzi mai adânc în ea,
mergi prin temeiul vieții,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dormea la mal

ca un prunc la sânul cu lapte
pasteurizat lăsat la soare
visa inelul de logodnă furat
într-un groaznic trecut
care-l urmărea liniștit în somn
era coșmarul care plângea
sub pământul de lângă apă
dormea absurd absorbit de vânt
iarba din jur amaneta hainele
pentru achiziționarea un șuvoi
de termite cu antene de ceară

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lily: Luni va trebui să le povestesc copiilor mei de la grădiniță, cărora le spun să nu alerge cu foarfeca în mână, cum logodnicul meu m-a înjunghiat cu o nenorocită de sabie.
Marshall: Tehnic, nu a intrat până la capăt.
Lily: Îmi cer scuze, analizăm cumva cât de tare m-ai înjunghiat?

replici din filmul serial How I met your mother
Adăugat de Păuna Maria, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Răghinaru

Mă ceartă toamna...

Se mistuie în mine zeci de toamne
Ca un ecou din vremuri ancestrale
Venind, intransigent, să mă condamne
Că scutur ale anilor petale,

Apoi le-ngrop, zâmbind copilărește
Într-un album cu foi de catifea
Din care, inocentă, îmi zâmbește
Fetița cu ochi mari de peruzea.

Mai scotocesc, un pic înfrigurată,
Fotografii... iar un surâs fugar,
Privind adolescenta de-altădată,
Tresare într-un colț de calendar.

Și lacrimi reci în ochii mei se-adună,
Mă năpădesc duioase amintiri
Privind pe Mama, ce-o țineam de mână
În curtea cu nostalgici trandafiri.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Allan Poe

Anabel Lee

De demult s-a-ntâmplat, de demult...
Era lângă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, și poate c-o știți,
O fecioară, Annabel Lee;
Și trăia doar c-un gând - s-o iubesc mereu,
Și trăia - să mă poată iubi.

Eu - un copil - și ea un copil,
Lângă-o mare cu ape-argintii,
Ne iubeam ca un cântec mai presus de iubire
Ca un cântec - Annabel Lee;
Și priveau, pizmuind preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tării.

Și așa s-a-ntâmplat că-ntr-o zi, demult,
Lângă marea cu ape-argintii
Un vânt de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
Înghețând-o pe Annabel Lee;
Măritele-i neamuri au dus-o departe.
Departe de mine, spre miazăzi,

[...] Citește tot

poezie celebră de din Poezii și poeme (1964), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Sorin George Vidoe

Zăpada, rămâne în amintire, vis

"Scoală-te, copile
e prima ta zăpadă."
Cu gingășie m-a cuprins în brațe
m-a sărutat, așteptându-mă la geam.
Alb, alb, alb...
Din cer cădeau steluțe albe,
pluteau și parcă se jucau,
cu mâinile întinse
vroiam să le cuprind.
Pe ulițe, cete de copii
se bat cu bulgări de zăpadă.
"Când vei mai crește
te vei juca și tu ca ei."

Și firul visului se rupe
de ritmul sacadat
a unui ceas uitat de timp.
Cu pași înceți și grei
m-apropii de fereastra prăfuită,
un soare blând și iubitor

[...] Citește tot

poezie de din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ioana

pe bune?!
chiar mă crezi tâmpit?!
de unde apari mereu în miez de noapte?
și-ți încolăcești brațele în
jurul gâtului
de fiecare dată îmi îndrugi minciuni
de fiecare dată te cred
minciunile tale sunt atât de gingașe
că mintea mea bolnavă de tine nu le poate respinge

am crezut că ne iubim
prin munții bucovinei
cu buzele
am salutat soarele ce a trecut atât de aproape
privindu-ne
parcă peste tine au zăbovit mai mult razele lui
(uite acum sunt gelos pe soare)

pe bune ioana?! pe bune?!
acum după ce ne-am logodit

[...] Citește tot

poezie de din Ioana (2016)
Adăugat de Laura CristescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe câmp au înghețat două ciocârlii și jumătate

Pe câmp au înghețat două ciocârlii și jumătate,
Vântul lovea ferestrele cu buhai înghețați,
Inimile oamenilor așteptau ceva, ah, Lucia,
Eram un copil pe lângă tine, Irina,
mi-era frig de dragoste, dar tu clănțăneai ca și mine,
aur plutea în aer, aur curat, inele de logodnă topite,
jurăminți uitate, actrița Maya îmi făcea semne cu mâna prin viforniță,
mai erau vitejii Gabi și Serge, păstrătorii Graalului,
eram copii, imperiul roman se apropia de final,
curgea mult sânge, în arțar ne-am ascuns,
oamenii roșii domneau peste tot,
numai inima păstra misterul albastru.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De Dragobete

Din zei fiind coborâtori,
Din "Sburători" cu negre plete?
În Faur, toți sunt iubitori,
De Dragobete.

Zeu al iubirii și de-amor,
Cu dragoste să ne desfete
Că toată lumea are-un dor,
De Dragobete!

Feciorul Babei Dochia,
Iubeț de tinere și fete,
În Dacia, azi - România:
Năvalnicul Drăgobete!

Având mult lipici la fete,
An de an își pune-n gând,
Le ia pe toate la rând,
De Dragobete.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Tragica Nerabdare

Dac-ai fi avut rabdare
Pana vara viitoare,
Se gasea un loc in lume,
Totusi, pentru fiecare.

Te-a intoxicat fervoarea
Ca ramai nelegitima
Si-ai infaptuit cu voia
Sinucidere si crima.

Ai ucis iubirea noastra,
Ordinar, ca pe-o insecta,
Car era de luminoasa,
Cat era de imperfecta.

Joc stravechi de-a casnicia
Ce voiai sa-ti dea un nume,
Jalnica ipocrizie,
Buna de-aratat la lume.

[...] Citește tot

poezie celebră de din Liber sa sufar
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre copilărie și logodnă, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook