copilărie şi petrol

Aşa este, tata a fost petrolist. În momentul în care am luat decizia raţională de a trece spre petrol, de a mă îndrepta spre domeniul energiei, evident că a jucat un rol şi copilăria în care auzeam despre mişcări tectonice, sinclinale... şi aşa mai departe. Dar probabil că exista şi un destin.

citat din Dinu Patriciu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am credinţa că, din tot sufletul meu, copiii sunt mult mai puternici decât petrolul, mult mai frumoşi decar râurile, mult mai preţioşi decât orice resursă naturală a ţării.

citat din Danny Kaye
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii timpurilor noastre

Suntem copiii timpurilor noastre;
aceastea sunt timpuri politice.

Cât e ziua de lungă, toată noaptea,
toate lucrurile şi acţiunile – ale voastre, ale noastre, ale lor –
sunt lucruri şi acţiuni politice.

Fie că îţi place, fie că nu,
genele tale au un trecut politic,
pielea ta, o formă politică,
ochii tăi, o căutătură politică.

Orice ce spui, reverberează,
orice nu spui, vorbeşte pentru el însuşi.
Aşa că, oricum, tu discuţi politică.

Chiar când mergi în pădure,
tu faci paşi politici
pe un teren politic.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartierul din fotografie

În 1939 - ce toamnă!
Refugiaţii polonezi umpleau şoselele.
Ne-am întâlnit pe-o stradă pe care războiul la urmă a ucis-o
şi-am colindat toată ziua oraşul.

Casele au dansat fantastic
şi trenurile cu petrol au trecut sfârtecate prin gări.
Ploua cu stropi mari ca nişte viermi de argint.
De jur împrejurul nostru, călătoreau plopii;
femeia cu obrazul de lipie străbătuse calmă rombul din piaţă,
dar strigătul negustorilor avusese ceva straniu la urmă.

În 1939 - ce toamnă!
Mă urmăreşte imaginea omului cu obrazul ciupit,
mă neliniştea complotul sceleraţilor împuşcaţi în cetate.
Strigătul negustorilor avusese ceva straniu la urmă
şi veacul lua tot mai mult forma unei sticle-înfundate.

Cine ar fi bănuit că ploile n-or să mai sune
pe tablele caselor?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţării mele

Potecile mi se aştern în cale.
Sub paşii mei noi drumuri se întind
Mă-nalţ în piscul frumuseţii tale,
O, ţara mea, adâncul să-ţi cuprind.

De pieptul tău când îmi lipesc obrazul,
Bătaia clipelor să o ascult,
Auzul meu îţi desluşeşte glasul
Ce din strămoşi ne vine de demult.

Atâta soare e şi-atât de bine
Sub cerul tău blajin, primenitor!
În tine m-am născut, trăiesc în tine
Şi pururea de tine mi-este dor.

Te simt zvâcnind în ierburi şi în muguri,
În fiecare sondă de ţiţei.
Cu freamătul pădurilor mă bucuri,
Ca pe un copil, de mână tu mă iei.

[...] Citeşte tot

poezie de Victor Tulbure
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi tot aici

Trec primăveri cu flori la subsuoară,
în struguri mustul toamnelor şi-l suie,
se cern zăpezi a nu ştiu câta oară,
noi tot aici, noi tot bătuţi în cuie.

Ne cresc orfani copiii pe coclauri,
nevestele ca fânul se usucă,
răsar din mame stânjenei şi lauri,
noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.

Parcă n-am fost în lume niciodată,
Duminicile parcă ne-au uitat şi ele,
prietenii prin cârciumi se îmbată –
noi tot aici, noi tot între zăbrele.

Căţui de nuferi ard în rugăciune,
pe sub salcâmii înfloriţi trec fete,
bâtrâne viori întineresc sub strune,
noi tot aici, noi tot în baionete.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

Câmpul alb, ca un cearşaf,
Până-n zări se desfăşoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemişcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheşă ca un hornar
Şi macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică şi mică
Cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feştilă
Într-un cap de lumânare;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu din Migdale amare (1928)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprema servitoare

O, servitoare, dulce servitoare
Din îngereasca mea copilărie,
Îţi miroseam cu lăcomie fusta
Plină de purici din bucătărie

Şi-ţi căutam chiloţii sub saltele
Ca să le sorb cerescul lor parfum,
Cu nara dilatată, cu ochi umezi,
Cu inima făcând trans-bara-bum!

Sutienul tău mototolit şi acru,
Ham pentru ţâţa grea de arpacaş,
Îl sărutam, mi-l potriveam cu cârpe
În magazii obscure de la Iaşi.

O, servitoare, dulce servitoare,
Când adormeai în terfe şi sudori,
M-apropiam de tine cu sfială
Să-ţi văd coapsele moi cu floci şi pori.

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul spune

Autorul spune că spintecă adevărul
Ca pe o ştiucă, nu sunteţi în pericol,
Ascund cuţitul, vin cu un lexicon cu lornietă,
O piruetă în lumea somnambulilor,
Am învăţat pe dinafară viaţa părinţilor mei,
Oglinzile sunt prea pripite, priponite,
Kalinka era o prinţesă din vremea lui Xerxes,
La primul dangăt eram în Ceylon,
La următorul – în Brooklyn,
Iar când urai şi mă iubeai,
Noroadele mă izgoneau,
Curgea un sânge de petrol,
Moşnegi sărmani, multe copile,
Cu piept cuprins de jale-adâncă,
Străpunşi, răpuşi, historia plângă.
Astfel trecură fluviul, marea,
şi a venit eliberarea.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi sângerează amintirile...

Tânără chipeşă cu părul bălai
Luminată de lună şi de-al ei alai,
Alunec-o stea şi-n plete ţi se-agaţă
Încercând să-ţi topească inima de gheaţă.

Ce ţară mândră şi frumoasă ai fost cândva
Rochia de-un verde crud soarele-ţi încălzea,
Din aortă spre vene petrolul îţi pulsa
Lanul de grâu la picioare ţi se-ntindea.

Greutăţile ce umerii-ţi apasă te-au vitregit
Ţi-au turnat putregai pe dantela sufletului ostenit,
Plângi când copiii îţi pleacă definitiv de-acasă
Căci nu mai au merinde să-şi pună pe masă.

Îţi sângerează amintirile cu petale mici de maci
Nu mai ai puterea să faci ce-ar trebui să faci,
Pe prispa sufletului zace mormânt lângă mormânt
Se zvârcolesc strămoşii scormonind pământul sfânt.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i de făcut?

Ce-i de făcut? Mai avem vreo speranţă?
Mă-ntreabă românii cu care mă văd.
Poporul meu drag a ajuns ca o zdreanţă
Ce timp de ocară! Ce jalnic prăpăd!

Am tras, zi de zi, un semnal de alarmă
Mi-am dat sănătatea la şerpi de dudău
Nu staţi la balcon, puneţi mîna pe armă
E rău, însă mîine va fi şi mai rău!

Vorbeam în pustiu. Un blestem mioritic
Ne ţine-n genunchi şi cu capul plecat.
Fireşte, eu n-am nici un drept să vă critic
Dar inima-mi plinge, ce mult ne-am schimbat!

Uitaţi-vă-n jur: toată lumea se-agită
Revendică drepturi, se luptă pe străzi
La noi e tăcere. O gloată tîmpită
Pofteşte cîrnaţii şi berea din lăzi.

[...] Citeşte tot

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (18 august 2013)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mori din dragoste de oameni...

Să mori aşa deodată, este un lucru trist
Dacă ai ştii şi când, ai fii mai pesimist
Doar într-un singur fel, aş accepta să mor
Aş accepta din dragoste de oameni să mor

De ce aş fi de-acord să mor aşa-n zadar
Poate că, pare puţin cam prea bizar...
În astă lume şi eu am fost iubit
Cu ceva timp chiar înainte de-a fi zămislit

Eu am venit pe-acest pământ
În urma unui sfânt şi dulce legământ
Doi oameni care s-au iubit mereu
Da, au fost chiar ei, mama şi tatăl meu

Ce îmi doresc în astă lume şi azi şi mâine
Să stau la masă cu săracii şi să mănânc o pâine
Şi aş mai vrea în zilele ce-aduc atâta chin
Tot cu săracii să beau o cană cu vin...

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De picoteală

Îmi spuneai că e frig dacă deschizi fereastra înainte de ora doisprezece,
râdeai,
mă luai în răspăr, eşti un vrăjitor, aşa e, doar tu ai baghetele magice aurite şi mâna de doisprezece tăciuni
ora aceea, doisprezece,
prefaci teama în cupa aceea de vin pe care n-o înţelegeam niciodată,
în Levant strugurii se coc mai repede decât aici,
aşa cum se coace floarea de vişin primăvara şi se face la urmă acrişoară apoi parfum,
cu frunzele vii de aşezat într-o carte proaspăt tipărită, prostia rămâne necumpărată de nimeni,
nu se cumpără nu se vinde,
în şi din prostie, doar cărţile singuraticilor răzbat...
sfârâiau pe undeva melcii, ar fi cerut să se işte, să se împrimăvăreze odată ierburile şi animalele
către Levant, se mănâncă de vie carnea şi în sânge multă carne de oaie şi miel qui prodest
oile şi mieii se taie vinerea
iar în ol pregătesc coca pentru plăcinte cu ierburi străbătute încă de seve
qui prodest
nu mai vrem legături
e felul lor de a se lega de ierburile care cresc pe lângă pietrele altfel prea văduve
şi de animalele singuratice, de turmele care încă le rămân.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vidul când trece din mine în lucrurile ce au nevoie de statornicia mea

nu a rămas nimeni care să spună că tăcerea e o armă cu două tăişuri
nu a lăsat nimeni acest gol să se retragă liber din noi
să tacă
prin adevăruri răsturnate
în timp ce nespusele din absenţe scriu istorii plauzibile
nu mai există erori
doar transparenţa eroilor când se retrag în deşert

nu de aici vor pleca cei ce trăiesc prin iluzii şi
nu aici vor reveni iluminaţii atunci când se adâncesc în sine ca nişte puţuri
înainte ca petrolul să ţâşnească
mai viu
decât sângele când leagă mamele de prunci şi seminţiile de statui

nu prin noi se va propaga viaţa
mai probabilă decât moartea
piciorul cârtiţei scobind tranşee
şi nu din noi va izvorî sămânţa nemuritorului
bocancul rupt
mai extatic decât fiinţa slăbănoagă scâncind în coaja ei

[...] Citeşte tot

poezie de Angela Furtună (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala de văduvi

Iată cearta revoluţiei cu lumea,
şi cum se face de ne-ajunge lanţul mecanic al istoriei,
ca o cătuşă unsă pentru a rupe: proscrisă
e jumătatea mare din viaţa omului simplu dar prost,
jumătatea cealaltă aparţinându-i de drept lui Dumnezeu!

Cărămizile igrasioase ale memoriei colective,
lăsându-se greu pe braţele fine, gălbui,
de ţăran degenerat, preacurvit şi ameţit de benzină...
Memoria colectivă lor le aparţine, ei pretind că au obligaţia
morală de a ţine minte pentru noi toţi. Şi pentru ei.
Nici lăzile de lemn strunjite, încă aspre, cu care au venit
ca pentru un fel de asalt, de război fratricid şi sfânt,
nu le-au uitat şi nu le-au aruncat. Ei nu uită nimic.
Şi le mai fac perne, din când în când, aşa tari cum sunt,
însemnate chimic pe viaţă, aidoma fierului înroşit,
răsuflând cald a pâine râncedă dinlăuntru, a dimie soioasă
şi a fier coclit, de seceră neudată.
Ei nu uită nimic, ei sunt banda magnetică,
jurnalul viu al istoriei. Datorită lor se îneacă bourii naţionali

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serghei Mizil

omul nou din comunism, acum bătrân şi-aduce aminte
sau nu, de Serghei
de frig, de caloriferul de fontă ce sprijinea un geam prăfuit
geam ce avea o coală albastră decolorată şi căcată de muşte
drept perdea

trecutul îl arde şi-n prezent
figider rusesc, Fram, cu fotografia lui Serghei, odihnea în el
oase dezgolite de carne şi un pui vineţiu, Fraţii Petreuş
mai jos, pe alt raft, un borcan plin de negreală încrustată, numită dulceaţă
un copil la o masă scria chinuit având drept lumină, o lampă de petrol
curentul s-a oprit la ora şase şi-n liftul care pute, o femeie strigă
pe întuneric, îmi este rău

la subsolul blocului şobolani înebuniţi, urlau a foame
cineva a astupat gaura dinspre luminatorul blocului plin de gunoaie şi hârtii
prin ceaţa memoriei la mulţi se văd ciorchini de oameni atârnaţi pe scările autobuzelor
bătea vântul şi viscolea, se duceau cu toţii, puhoi spre marile uzine
furate şi distruse după revoluţie, tot de către ei

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (martie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Operaţie pe cord deschis

E timpul curăţeniei de primăvară,
al reviziei periodice,
am amânat prea mult procedurile necesare
unei despărţiri amiabile de trecut -
anestezia nu îmi pune nicio problemă existenţială:
ca în cazul tuturor deciziilor importante din viaţă
am de ales între a nu simţi nimic
sau a simţi durerea crescând totemic
prin fibra fiecarui nerv
muşcând arzător din fiecare muşchi
până ce eu şi durerea devenim prietene
ne facem vizite reciproce de curtoazie –

cand eram copil credeam că şi muşchii mei
sunt verzi şi catifelaţi ca acei ce înveleau tălpile copacilor
crescând am început sa observ cum
treptat totul devenea roşu
când nerostit de fierbinte când rece muşcător
ca gura utecistului de serviciu pe şcoală
herr doctor,

[...] Citeşte tot

poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pădurilor

Inundă verdele-n oceane şi valuri cad la ţărm de verde,
Când surupate-n noaptea neagră, ram pentru ram, ades se pierde.
Petrolul verde îngenunche... Îngemănate cu tăceri,
Cu râuri de tristeţi plâng ciute. Unde-s pădurile de ieri?!
Ducându-şi trupu-n rugi de jad, precum un mort la-ngropăciune,
S-au dus pădurile de ieri. Conştiinţa unde ţi-e, române?!
O rugă către ceruri ard şi azi sunt lacrimă de ceară.
La trupul tău adesea cad cu mângâiere de fecioară.

Inundă verdele-n oceane şi valuri cad la ţărm de verde,
Se sting pădurile virgine şi neamul românesc se pierde.
Căzând o lacrimă de jad, te-mbrăţişez, copac şi tată –
Ne stingem ca un jurământ şi-mpărtăşim aceeaşi soartă.
Ne strâng însângerate răni, securi ne fulgeră-n privire,
La tâmpla noastră cad ninsori... Şi frunze cad... cad nopţi şi zile.
Priviri mustind de catifea adăpostesc sub pleoape-plumb
Şi lacrima care-a picat pentru-al pădurilor amurg.

Când surupate-n noaptea neagră, ram pentru ram ades se pierde.
Păduri de amintiri şi vise, păduri de fagi, păduri de verde...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!