copilărie şi răutate

Copiii învaţă bunătatea de la natură şi răutatea de la oameni.

citat clasic din Nicolae Iorga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce puternică e iubirea de mamă! Chiar dacă vede răutate din partea copiilor ei, ea îndură cu resemnare, dar nu-i poate duşmani şi urî.

citat celebru din Sofocle
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria este inocenţă. În sufletul unui copil este atât de multă speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai omorî surâsul. Copilăria este cea mai puternică armă împotriva răutăţilor adânc înrădăcinate în inimile oamenilor.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Munteanu Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adeseori te bucuri nespus de o copilărie şi găsesc că e o adevărată răutate să destrami o asemenea bucurie; pe când lăsând-o să dăinuiască, îl faci şi mai fericit pe cel care se bucură de ea.

Alexandre Dumas fiul în Dama cu camelii
Adăugat de Denisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să le explici copiilor că vulcanii răutăţii scuipă foc?

aforism de Betty Marcovici
Adăugat de Betty Marcovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un copil moare din cauza răutăţii umane, un înger decade în demon..

aforism de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul are în el o sumedenie de contradicţii şi ciudăţenii, porniri de răutate, nebănuite şi neînchipuite, nu-i trebuie prea mult ca să ajungă pînă la bestialitate. Copilul de cinci ani al unui vecin de-al meu se furişează pe sub gard şi-mi sugrumă păsările. Face asta cu o plăcere fioroasă, m-a apucat spaima şi greaţa cînd l-am văzut cu mîinile pline de sînge şi cu faţa inundată de fericire.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jignirile

Curg răutăţile, e vremea lor,
Şi par a nu se mai opri vreodată,
Se-aruncă peste oameni ca un zbor
De păsări mii în zarea-ntrunecată!
Curg răutăţile şi mândre ne cuprind
Şi ne privesc apoi triunfătoare,
Suntem mâhniţi şi suspinăm în gând
Şi printre lacrimi ne punem o-ntrebare!
Oare, sunt flori pe care de le-am lua
Punându-le-n trăirea celor care
Jignesc crezând că e normal aşa,
Ar înţelege că lasă supărare?
Oare, sunt raze şi-un soare-n Univers
Ca sufletul să le cuprindă-odată
Iar vorba lor să fie ca un vers
Ce-l repetăm, cu drag, până şi-n şoaptă?
Oare, câţi ştiu că a jigni nu e
O clipă când eşti bun şi-ţi dă mândrie,
E-o răutate... ucide zilele...
Dar astăzi, vreau s-o cred... copilărie!

[...] Citeşte tot

poezie de Lili Şipoteanu (17 noiembrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre oamenii pe care firea i-a lipsit de ale trupului desăvârşiri, sunt unii care, preţuind încă din vârsta copilăriei starea lor neasemuită cu a celorlalţi oameni şi de toţi batjocorită, se hrănesc cu o nepregetată ciudă, c-o adâncă zăcăşie, care în veci le ţine mintea vegheată şi le porneşte sufletul la viclenii şi la răutăţi; alţii, iar, mai zăbavnici poate în agerimea duhului, sunt de tineri cuprinşi d-o tainică melancolie, d-o îndoioasă sfială, care mai adesea se cumpănesc cu o minte dreaptă şi sănătoasă, cu un suflet compătimitor, cu o inimă miloasă.

Alexandru Odobescu în Doamna Chiajna, Nunta (1860)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara crăciunului nost'

Seara crăciunului nost'
Mare bucurie-o fost
Si-a fost bucurie-n lume
De-aşa mare minune [bis]

Iosif cu sfânta Maria
Pornit-au călătoria
Şi-au ajuns într-un oraş
Şi-au cerut puţin sălaş

Să îi lase să se culce
Noaptea-n drum să nu-i apuce
Iar oamenii din cetate
I-au răspuns cu răutate.

Du-te, du-te şi ne lasă
Că n-ai loc la noi în casă.
Atunci Preasfânta Fecioară
Ieşi din oraş afară.

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul pustiirii (Urgia cerească)

Iarăşi lupte, iarăşi sânge
Iarăşi zgomot de război,
Iarăşi lacrimi nesfârşite,
Iarăşi valuri şi nevoi!

Când a şters sărmana lume
Lacrima de pe obraz,
Au venit năpraznic iarăşi
Alte valuri de necaz.

Văduvele iar vor plânge
Cu bătrânii cei sărmani
Şi copiii vor rămâne
Iar cu miile orfani.

Pustii-se-vor oraşe
Şi pe mulţi îi vor robi,
Unde sunt cântări deşarte,
Gloanţele vor dănţui.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce nu cântă doar vorbeşte

tot ce nu cântă doar vorbeşte
şi tot ce vorbeşte vorbeşte despre el
(chiar dacă acel cineva se caută pe sine sau caută
un stăpân sau un discipol oaie sau lup)

suflă-l de la tine zeitate fie sau diavol
– înghesuie-l în suspine şi în raţionamente
numeşte-l justiţie crudă sau răutate binecuvântată –
eşti tu (sau eu) nimeni altcineva

omenirea-i bătută-n cap zăpăcită de discursuri
–copilul fiecărei mame este pe cale s-asurzească –
totul e numai vorbărie care nu este cântec
şi toate vorbele sunt adresate doar unuia însuşi

dar melodia incontestabilă a cântecului
(felul în care munţii simt – şi îndrăgostiţii) este tăcerea.

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat a pornit ca primejdia, s-a dus ca pedeapsa lui Dumnezeu, s-a bătut cum se bate, cum numai el se bate şi, când în a treia zi au crăpat zorile, iarăşi a fost la curtea împărătească, sosind cu inima stâmpărată prin luptă şi cu ea plină de dor neastâmpărat să ştie ce şi cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, şi urâtă, şi supărăcioasă, şi grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost aşa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când feciorul de împărat era numai trei paşi de la poarta curţii, s-a întâmplat întocmai precum a fost zis Lăptiţa: doi feţi-frumoşi, feciori de împărat, unul ca altul, cu păr de aur şi cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căţei în locul copiilor, feţi-frumoşi, iar pe copiii cu părul de aur şi cu steaua în frunte îi îngropă în colţul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă şi cercă s-audă şi să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi căţeluşi, pe care vitrega i-a fost pus în patul Lăptiţei.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut de asemenea că femeile au multe lucruri în comun cu copiii, că simţul lor moral e diferit; sunt răzbunătoare, geloase, cu înclinaţie spre o răzbunare de o cruzime aparte... Când o activitate morbidă a centrelor psihice intensifică calităţile rele dintr-o femeie..., este clar că trăsăturile semicriminale ale unei femei normale o pot transforma într-o femeie criminală mai teribilă decât orice bărbat. Femeia criminală este consecvent un monstru. Cealaltă parte a ei este ţinută în limitele virtuţilor, din cauze diferite, precum maternitatea, credinţa, slăbiciunile, şi când aceste influenţe contrare dau greş şi o femeie comite o crimă, putem concluziona că răutăţile dintr-o femeie trebuie să fi fost enorme până când să triumfe asupra atât de multor obstacole.

Cesare Lombroso în Criminologie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă

Deschid ochii mari şi deodată
Ninge ca-ntr-o mie de poveşti
Imagini pure, îngereşti
Au venit la uşa mea să bată

Şi coboară cerul pe pământ
Diafan covor de puritate
Paşii noştri plini de răutate
Peste toate câte răni mai sunt

Ninge, ninge ca-ntr-o feerie
Şi mă văd copil, copil de tot
Cum luptam printre nămeţi înot
Cu-atâta îngerească bucurie!

Ninge, ninge ca o remuşcare
Binefăcătoare şi tardivă
Peste soarta lumii în derivă
Ca un preţ pentru-o răscumpărare

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Copil fiind, adesea mă-ntrebam
Când voi putea să scriu scrisori?
Ce sunt acelea sărbători?
De răutăţi habar n-aveam.

Acuma scriu, dar nu scrisori,
Citesc, dar nu-nţeleg nimic,
Adesea cad, dar mă ridic
Şi ştiu ce-s alea sărbători!

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea tuturor pentru toţi – poate că ar trebui să lăsăm asta în seama lui Isus. Iubirea e cu totul altceva. Nu are nimic de-a face cu generozitatea, cu îndurarea. Dimpotrivă. Iubirea este un amestec ciudat de contrarii, o îmbinare de egoism extrem şi dăruire deplină. Un paradox! În plus, iubirea, toată lumea vorbeşte întotdeauna de iubire, iubire, dar iubirea nu e ceva ce alegi, ci te molipseşti de ea ca de o boală, eşti prins de ea ca într-o nenorocire. Aşadar, ce anume alegem? Între ce şi ce trebuie să aleagă oamenii în fiecare minut al zilei? Generozitate şi meschinărie. Orice copil o ştie, şi totuşi răutatea nu se mai isprăveşte. Cum se poate explica asta? Se pare că ni se trage de la mărul pe care l-am mâncat atunci: am mâncat un măr otrăvit.

Amos Oz în Poveste despre dragoste şi întuneric
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui copil către mama plecată la muncă

Mamă, de ce nu vii mai repede acasă?
Mi-e dor de tine. Mi-e atât de dor!
Te-ai dus în ţări străine, dar ce-mi pasă?
Cine-mi mai spune mie "Somn uşor"?

Eu ştiu că n-aveam nici un ban, mămico
Mergeam la şcoală ca un zdrenţăros
Pofteam o ciocolată, sau un Cico
În timp ce alţii le vărsau pe jos.

Colegii mei vin tot în limuzine
Au bodyguarzi, şi bani de buzunar
Dar eu, măicuţo, te am doar pe tine
În poza scumpă, din Abecedar.

Când nu mă vede doamna-nvăţătoare
Eu scot fotografia şi-o sărut
Colegii-mi spun "orfan", şi cât mă doare!
Atâta răutate nu am mai văzut.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (2 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelusul şchiop

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă "cuciu şchiop".

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!...

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit...

Îmi puneţi piedici, inventaţi poveşti,
Crezând că am să mă opresc,
Am steaua mea, vă spun pentru a şti
Şi-n viaţă am să izbutesc.

Nu vă cer să mă apreciaţi, nu-mi pasă
De fiţele şi figurile voastre de aristocraţi,
De părerea voastră mediocră şi răutăcioasă,
Din partea mea, rămâneţi aceiaşi încuiaţi.

Terminaţi cu critica, cu răutatea şi prostia,
Cu acuzele, indolenţa, inferioritatea şi ipocrizia,
Am obosit să v-ascult cum urlaţi din noroi,
Am obosit să mă uit în jos când vorbesc cu voi.

Fac tot ce îmi tresaltă sufletul de bucurie,
Lupt să îi fac pe semenii mei fericiţi,
Ştiţi cum arată zâmbetul unui copil trăit în sărăcie?
N-aveţi de unde, căci sunteţi prea zgârciţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!