credulitate şi sânge

Voi presupune că nu Dumnezeu cel foarte bun, izvor al adevărului, ci un anumit geniu rău, dar acesta deosebit de puternic şi iscusit, şi-a dat întreaga osteneală să mă înşele; voi socoti că cerul, aerul, pământul, culorile, figurile, sunetele şi cele externe nu sunt altceva decât înşelări ale somnului, prin mijlocirea cărora a întins el curse credulităţii mele; mă voi privi pe mine însumi ca şi cum n-aş avea mâini, ochi, carne, sânge, nici vreun simţ oarecare, ci ca unul ce am socotit în chip greşit a avea toate acestea... voi merge mai departe, până ce voi afla ceva sigur, ori, dacă nu altceva, măcar aceasta cu siguranţă, cum că nu e nimic sigur.

Descartes în Meditaţii despre filosofia primă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş... la propriu

E plină lumea de necazuri,
Golită de femei, bărbaţi
Prin puşcării închişi; din nazuri
De procurori, de juji... legaţi

Atâţi nevinovaţi spăşesc;
Sunt pedepsiţi pentru nimicuri
Şi-o ţară-ntreagă mi-o găsesc
În cumpănă de ştiri, de plicuri.

... Iar un pungaş, escroc penal
Ce-a păgubit de miliarde
Şi-al tău moral şi material...
E plâns de hoţi de-ai lui, în hoarde.

Ah Doamne, oare acestă ţară
-Sau nu ea este vinovată,
E Doamne acest popor- povară
Dreptăţii-n lume, blestemată?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraculosul nu se impune prin el însuşi, nicăieri nu există ca un lucru de sine stătător. De aceea el se poate manifesta, chiar în sânul aceleiaşi culturi, sub forme extraordinar de variate: zborul vulturilor, înroşirea Lunii în timpul unei eclipse, interpretată ca fiind culoarea sângelui, câini fugind de urletul lupilor, păsări de noapte scoţând ţipete jalnice, lumina palidă a soarelui. Pentru o privire orientată astfel încât să citească întotdeauna transcendentul în imanent, orice fenomen poate lăsa să se întrevadă o dimensiune radical diferită, care nu înlătură nimic din ceea ce sunt lucrurile din punct de vedere strict obiectiv. Eforturile desfăşurate de unii comentatori pentru a oferi o explicaţie naturală minunilor sunt vane: anticii o cunoşteau uneori, dar acest lucru nu-i împiedica nicicum să persiste într-o atitudine din care astăzi nu se mai vede decât o ridiculă credulitate pentru că principiile sale de funcţionare sunt ignorate.

citat din Laurent Mattiussi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihaida - Fragment epic - Cântul I

Cânt armele române şi căpitanul mare
Ce-mpinseră păgânii şi liberară ţara,
Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru,
Peste Carpaţi trecură de glorie încinse
Şi toţi românii-ntr-una uniră subt un sceptru,
O acvilă, o lege, cum are ca să fie.
În van o crudă soarte i-alungă nempăcată,
În van conspiră iadul să-i ţie-n întunerec
Ş-asupra lor trimite fatala dezbinare
Şi uneltiri străine ş-împerecheri civile,
Căci Domnul îi protege ş-îi ţine peste secoli
Şi i-a ales să-şi facă din ei tărie mare.

O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume,
Ce soarele dreptăţii te-ncinde şi te-nspiră!
Mută să fie buza profană ce te cheamă
Să amăgească omul şi cerul să insulte.
Severă deitate, a crimelor pedeapsă,
Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni,
Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând ultim, de ursuleţ

Sunt obosit peste măsură de atâta vâlvă nestârnită,
că doar eram pierdut puţin, n-aveam –la vârsta neîmplinită
nici de un an- n-aveam idee, că vizită nu pot să fac
să văd şi eu umani umblând şi să le arăt... şi eu îi plac...
sau, nu mai ştiu, poate naiv crezusem că e ca-n pădure,
printre ai mei, ce ne adoram, adunam fragi, poamele, mure,
că-s parfumate şi, mâncam, ne iubeam toţi, că răbdători
nu ştim de răzbunări, de ură, nu ne atacăm... avem valori,
nu facem rău, de rău nu este, ne protejăm şi noi de moarte...
cum mama ne-a învăţat demult, când încă ne mai dădea lapte
şi ne ţinea la piept cu cald, ne mormăind din a sa viaţă;
cum este grea şi să fim buni, chiar mari... de vom derula aţă...

E crezul meu, de mic sălbatic, nevinovat, de ursuleţ
aşa, picat în agonie lovit de-un glonţ nicicum răzleţ
-dintre, ce nici nu mai văzusem, nu sunt încă ajuns isteţ-
de-un foc de puşcă descărcată, deşi eram speriat, naiv,
nu-mi propusesem, că nu ştiu, cum nu ştiu nici ce e motiv,
doar îndrumat de bun, ce-am simţ, lăsat aşa, intuitiv,
mă ştiind pur, fără de apărare, numai credul în aventură,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 octombrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza unui faun

Eclogă. Faunul:

Le-aş vrea, aceste nimfe, perpetue. Un duh,
Rozalbul lor, că pare-mi să joace, -ntr-un văzduh
Topit de somn. O umbră iubisem? Greu-mi dubiu,
Morman de noapte veche, sfârşeşte-ntr-un conubiu
De crengi subţiri ce, ele, crâng însuşi, spun că eu
Îmi dăruisem singur, vai mie! drept trofeu
Exsangua greşală a rozelor în floare.
Să cugetăm... acelea de care-ngaimi, sunt, oare,
Aievea, sau fantasma dorinţe în desfrâu!
Himere curg, biet faun, cum un albastru râu
Din ochii reci ai celei mai caste: dar secunda,
Cea veşnic suspinândă, spui tu că-i însăşi unda,
În lâna ta, a zilei văratice? Nici gând!
În leşinatul aer stătut şi alungând
Răcoarea matinală, de-i ţine piept, nu-i apă
Pe care, -n murmur, naiul meu vrednic să n-o-ncapă,
Prin tufe revărsând-o-n acorduri; nici alt vânt,
'Nainte ca-n aceste ţevi, două, să-l avânt

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Stephane Mallarme, traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degradatori de naţie

Trăim perpetuu în ruşine
Oh, naţiune, biet popor
Condus de-o gaşcă; golănime
Politicând interes... lor.

Rămânem prinşi tentacular
De-o caracatiţă gigantă,
Infipţi în ac de-un insectar
De-o vanitoasă... atentantă.

Mă îngrozeşte-un car de silă
Că-s provenit de-un timp lugubru
De-o neştiinţă crasă... Am milă
De mine, ex... comunistul sumbru.

Nu-i-ndeajuns că m-am dezis
De putrezimea de prostie,
De lene, pungăşii-n permis
Că ştiinţa-i bunul... din hoţie?!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Silvia, Secretar General în retragere

(la prima suflare)

"Încurajare"
când mă gândesc la ideea asta de încurajare
o simt cum mă trage dinspre Interior înspre Exterior.
Este un îndemn de a ieşi din tine însuţi.
De a te scoate din minţi cumva.
Câte minţi? De ce "minţi"?

Curaj. De exemplu când vezi un politician vorbind la televizor
să crezi pentru o clipă că el e de fapt un prinţ din poveste
visător, curat, iubitor, pur, sincer, credul, îndrăgostit
dar blestemat de o vrăjitoare
şi transformat în spurcăciunea care gâlgâie acum pe ecran.
Iată curajul.
Să patinezi adică pe fundul prăpastiei întunecate
pavate cu muci de copii. Copilule.
Copilotule al meu.
Rătăcitor.

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!