crizanteme şi lumină

vine nu vine -
lumina lunii cade-n geam
pe-o crizantemă

haiku de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lumină lină -
peste mormânt floarea
de crizantemă

haiku de Mirela Duma
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lumină lină –

peste mormânt floarea

de crizantemă

haiku de Mirela Duma
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine de la sine

Gândirea vine de la sine,
Pe căi ascunse şi străine,
Când n-ai chemat-o, fără ştire
Pe firu-i nevăzut, subţire.

Şi când o ceri nu-ntotdeauna
Şi-arată raza-n flori ca luna,
Să ţeasă cu argint, la vreme
Sufletul greu de crizanteme.

O cauţi şi ai vrea să cânte
În umbra viselor răsfrânte.
Şi-n nici o zare nu tresare
Lumina serii gânditoare.

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

crizantemă

Crizantemele sunt florile amurgului de toamnă, de o frumuseţe serafică, senină, gânditoare. Sub vălul ploilor mărunte, cenuşii, sunt resemnări superbe, mirări colorate, visări cromatice, clipiri de lumină vie. Numai ele, cu tâlcul lor simbolic pot însoţi pâlpâirea lumânărilor pe mormintele vechi şi proaspete, pe mormintele toamnei.

definiţie de Iuliu Bărbat în Nedeia florilor
Adăugat de Carmen Daniela Deaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma pierd

ma pierd in ochii tai caprui,
ma pierd in stele si innebunesc,
ma pierd in flori de crizanteme
iubind chipul tau ceresc

ma pierd printre ramuri,
ma pierd pierd printr-un rece vant,
ma pierd dupa zare
cu lacrimi reci usor plangand

ma pierd in intuneric
ma pierd chiar si-n lumina
ma pierd de mirosul tau
de flori de crizantema

ma pierd printre frunze
imprastiate doar de vant
ma pierd de chipul tau
ce-l vad mereu razand

[...] Citeşte tot

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit de soare în aburii toamnei

E toamnă-n dimineţi şi în iubirea mea
Şi aburii nu vor să lase la vedere
Cum încă străluceşte la răsărit o stea
Când soarele o-mbracă în umbră şi tăcere...

Începe simfonia luminilor dansând
Cu note ruginii pe frunzele ce-aşteaptă
Să fie invitate la dans de vânt, pe rând
Într-o îmbrăţişare... O lacrimă în şoaptă

Sărută o petală desprinsă dintr-o floare...
Grădinile se-mbracă în strai de crizanteme
Gutuile se-nalţă cu fruntea către soare
Că astăzi va apune o clipă mai devreme...

Din aburii de toamnă Lumina explodează
Şi mângâie Pământul răcit în asfinţit
În zorii dimineţii planeta se visează
În verile toride, fierbinte răsărit..."

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intotdeauna exista

îmi îngheţaseră mâinile
mă vânau cele mai necruţătoare gânduri
îşi ascuţeau în mine ghearele obsesii
mă răneau
şi nu era nimeni pe aproape

anotimpul delira în albe crizanteme

întotdeauna există şi mai rău suflete îmi ziceam
privind cum întunericul îmi cade la picioare
dezolant
fără explicaţii
ca un monstru răpus de nevedere

întotdeauna există o altă durere
şi o lumină care nu întârzie mai mult de o viaţă

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Lumină regăsită
în secunda clipei,
te respir
prin toamna cu ton ruginiu
într-o deplină armonie
învăţ prea devreme
ce-nseamnă distanţa
spre albul ninsorii
telurice semne divine
mi-e gândul un sunet
din cântecul rămas
pe acorduri vechi
în rezonanţă cu depărtarea.
Octombrie, eşti luna mea,
cu adieri de vânt neobişnuite
sfidând iubirea
timpului rece
adun albastre speranţe,
le ascund într-o filă de carte
în dimineţi-mbrăcate

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E şcoala-n sărbătoare (elevilor de la Liceul din Tinca, Bihor)

Trimit mesaj din pagină de carte,
În miez de toamnă-n clipe mai aparte,
Pitagora, Esop şi Eminescu,
Jack London, Blaga, Iorga şi Enescu.
E pieptul şcolii-n plină sărbătoare,
Zâmbesc complice săli şi coridoare

Iar clopoţelul sună mai vioi
Plăcutele arpegii, ritmuri noi.
Elevi şi dascăli, minunat decor
În cânt şi dans la sărbătoarea lor...
Octombrie ia chipul pitoresc
Brânduşele-n poiană se-oglindesc.

Spre astrul zilei pleacă lin în zbor
Frumoase gânduri pentru viitor
Ce an de an fac toamna luminoasă
De ziua şcolii-n clipa cea aleasă.
De bucurie înfloreşte-n dar
O crizantemă albă în orar.

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Octombrie a ajuns
aproape de final, tăcut, uşor
şi pe vârful piciorului.
Aducând multă culoare în peisaje,
miros de crizanteme, ploaie
şi lumină senină în asfinţit.
Octombrie este mirosul de ceaţă,
de recoltă bogată în legume, fructe,
şi de frunze colorate în mii de culori.
Asta îmi încălzeşte inima....
Simplitatea e farmecul vieţii.

poezie de Eugenia Calancea (23 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muze

Toamna când frunzele îmi cântă serenade
Eu te strig, bărbatul meu fără un nume
Şi te conduc spre tainice misterele
Nu mă pierde în albastrele muzicii condeie

De vei pleca cu muza către stele
Nu uita să mă inviţi printre ele
Să dansăm ca nişte iele,
Aprinse de ale dragostei văpăi

Şi-atunci când nu mai eşti cu mine
Întreabă-te de eu sunt bine
Eu cânt cu veşnica lumină
Tu ai lumina ca perdea-bună

De mă vei trezi cu-acele crizanteme
Eu voi răspunde în plai cu ele
Şi voi încerca să nu fac crize
Dacă tu nu vei mă mai vrea printre muze.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii vesperale

În vesperala simfonie tronează liniştea regală
Şi parcul rozelor senzaţii cu-ndoliate crizanteme
Sonor deşteaptă cascadarea de note vagi în catedrală
Orizontând în ritmul mistic albumul stinselor poeme...
Şi-n aiurarea muribundă convoi de ore funerare
Pătau linţoliul de mistere cloroformate în sudrină,
Pe când banalele foburguri filtrau tăcuta orchestrare
A cimitirului spasmodic iluminat de luna plină.
O, socluri diafanisate de nostalgii şi de torente,
Cântări funebre de silabe crispate în amurgul trist!
Ce rugi bizare palpitară în la bemol, când transparente
Se desenau în atmosferă pe cerul dur de ametist?
Alcovuri magice, safire punctează pacea violetă.
Cu gesturi pale şi acute spre negre sfere siderale,
În calmul pur al simfoniei apare-o neagră siluetă.
Şi liniştea regală cade cu emanaţii vesperale...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de zece

pe sârma de rufe
atârnă zece cârlige colorate.

în palmele mele
zece degete adună lumina
din primele zece raze de soare
ce proptesc cerul.

printre ramuri
zece frunze îngălbenesc
văzând cu ochii.

crizantema îşi deschide zece petale
şi zece boabe de rouă
se rostogolesc în privire.

această dimineaţă
ar putea fi una de zece stele
dar nu e decât
o dimineaţă de toamnă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburată sub lumina florilor ( variantă)

Ceaţă străvezie şi nori grei,
melancolia unei zile lungi şi triste.
În căţuia aurită
esenţele aromate se sting încetişor.
A venit iarăşi vremea
fermecătorului Dublu Nouă Festival; *
răcoarea de la miezul de nopţii
pătrunde prin mătasea delicată-a draperiilor
şi răceşte perna mea de jad.

După ce, în amurg, am băut vin
sub gardul de crizanteme,
mânecile rochiei mele adaugă-un subtil parfum
miresmelor de ierburi.

Oh, nu pot să spun că nu-i încântător, doar că,
atunci când vânturile dinspre vest flutură perdelele,
sesizez că-s mai graţioasă
decât florile ofilite.

[...] Citeşte tot

poezie de Li Qingzhao ~Li Ching Chao, 1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

scot din rădăcini cultura de
umbre pe furiş
nu-mi place acest aranjament
cu spini ascunşi de lumină
îndes pământul cu ochii deschişi
de lacrimi
mă privesc în oglindă încă
acum cu fiecare dimineaţă
de duminică
nu e toamna crizantemelor albe

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă gri

Îşi plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
şi-un gri intens pluteşte peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Îşi plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
şi plouă trist şi plouă peste toate,
inima ei doar de îngheţ se teme!

Îşi plânge toamna noii trandafiri,
şi-n parc, fanfara îi ţine isonul.
În serile-i reci te mai aştept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Timpul a stat o clipă-n loc şi plouă
În ochii noştrii, azi, cu stropi de rouă...
Ne săgetează amintiri şi vise,
Gânduri rămase-n noi atunci, nescrise.

Ne fulgeră-n priviri întâia clipă,
Când cu sfială, paşii ni-i opream
În faţa clasei şi lăsam în urmă,
Lumea în care încă mai credeam.

Apoi ne-am ridicat vlăstari sub stele...
Cerneau din ochii noştrii scânteiri...
Aveam speranţe, vise efemere...
Şi în minuni credeam... şi în iubiri...

Când ne-am întors privirea spre vărsare,
Aceiaşi paşi timizi ne-au însoţit
Şi-acelaşi crez ne-a înălţat sub soare
Şi în oglinda vieţii ne-am privit.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piruete cu fericirea

mă rotesc în jurul magicei iubiri
parcă aş dansa cu soarele un vals
în pieptul meu tresaltă amintiri
în viaţa mea nimic nu este fals.

strâng pe aripi parfum de crizanteme
să mă scald în lacrimi de melancolie
îngrop sub nuc spinoasele blesteme
din codru răzbate un cânt de ciocârlie.

mai am de împlinit atâtea vise
pentru ca fericirea să fie deplină
dulce precum pelteaua de caise
minunată că lumina lină.

emoţii de toamnă fac piruete-n piept
dansez cu fericirea la minuni m-aştept.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri ancestrale

Mă doare soarele,
mă doare pasărea din zbor,
simt durere în stânca din suflet
şi-n apa de pe lacrima crizantemei,
mă doare lumina din ochiul bolnav
de imaginea fiinţei topite-n prozodii,
mi-a sosit ora când mă sinucid
pe muzica stelelor rămase aprinse,
revenirea mi-e suflet de mare albastră
desenată ancestral de infinituri,

mi-e orizontul întrerupt, mamă
şi mă doare femeia cu trupul ei insaţiabil,
mă doare clipa când fug din aşternuturi,
mă doare absenţa binelui
dintr-o enclavă a răului fecund...

poezie de Ion Ţoanţă (24 septembrie 2016)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!